Multaşteptata

Se ciondănesc la geamul meu doi porumbei tomnatici,
Că primăvara-ntârzie şi de-aia sunt apatici;
Soarele pal şi bosumflat, uitând să încălească,
Trimite săgeţi îngheţate ca să mă trezească.

Mi-e-atât de dor de-un ghiocel, cu floarea lui plăpândă,
Să sper că nemilosul ger nu va mai sta la pândă;
Mă doară ochii aşteptând, păsările să vină,
Să văd iar pomii înflorind, să simt cald şi lumină!

Şi greierii s-au săturat de-atâta iarnă lungă,
Gândind că lumea s-a schimbat, acum pare-ntr-o dungă!
Că de atâta hibernare, strunele-au ruginit,
Şi tare se mai tem să cânte... glasul le-a răguşit!

Doar oamenii-s de ne-nţeles, acum, ca-ntotdeauna,
Ei de mult s-au obişnuit cu frigul şi minciuna,
Au şi uitat să preţuiască fiecare clipă,
Dar azi au evoluat: guturaiu-l dau pe gripă!

Hai, iarnă, că ţi-ai făcut veacul, mai lasă-ne-n pace,
Cât timp domneşti tu pe pământ, toată natura zace;
Tu nu iubeşti nici flori, nici fluturi, ai suflet de gheaţă,
Puţin îmi pasă că te superi... ţi-o spun verde-n faţă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă veşnică

În suflete e viscol şi lipsă de lumină,
Ni-i sumbru; nici primăvara nu mai vrea să vină!
Ne şuierăm cuvinte ca acele de gheaţă,
Ne-aruncăm priviri stranii, secate de viaţă.

De când, - constant, - iubirii, îi distrugem misterul,
Ni-i iarnă permanent, ne-mperechem cu gerul;
Primim doar flori de ţurţuri şi sentimente reci,
La iarnă nesfârşită ne-am condamnat pe veci!

Un ghiocel, de-ar îndrăzni, capul să-l ridice,
Ca primăverii, viaţa lui întreagă, să-şi dedice,
N-ar avea nicio şansă, e condamnat uitării,
Îl vom strivi, cinici, sub bocancii nepăsării!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de iarnă

Ceva s-a-ntâmplat cu ferestrele noastre-îngheţate.
Geamurile s-au acoperit de flori minunate.
Pojghiţa de gheaţă ceva mai groasă jos,
Tulpini şi frunze ascunde în corpul ei lucios
În vârful tulpinilor, muguri mari de albăstrele,
Maci de câmp, flori de borangic, lalele.
Toate au înflorit deja, în ciuda iernii grele.
Nu se tem de frig, cum lumea se teme.
Chiar dacă vara capetele-şi ridică spre lumină,
Acum se roagă ca frigul mai mare să vină.
Pentru că în noapte le-a picta chiar gerul,
Şi terminându-şi opera el şi-a ascuns penelul.

poezie de Bernadeta Krawiec, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au întors păsările pe jos, nu zboară
Au uitat de viscol, omăt şi iarnă!
Le-au ingheţat aripile in Sud

S-au schimbat timpurile,... aşa de mult
Că numai ştiu unde este Nord şi Sud
In viitorul visat cu vis neprevăzut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au intors păsările pe jos, nu zboară
Au uitat de viscol, omăt şi iarnă!
Le-au ingheţat aripile in Sud

S-au schimbat timpurile... aşa de mult
Că numai ştiu unde este Nord şi Sud
In viitorul visat cu vis neprăvăzut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri matinale la 60 de ani

I-o serveam nevestei dimineaţă
Şi pe frig năprasnic şi pe soare,
Dar de-un timp, imi spune verde-n faţă,
C-a îmbătrânit şi e prea tare.

Am mai pus vreo două căni de apă
Şi m-am prezentat cu ea degrabă
Dar mi-a repezit precum o ţoapă,
Pretextând că-I lungă, dar e slabă.

M-a şocat cumplit schimbarea sa,
Constatând că nu-i ca înainte
Şi i-am spus atunci s-o facă ea...
Dar era prea neagră şi fierbinte.

A mai pus şi cuburi reci de gheaţă
Zahăr cu miros de mere coapte,
Dar acum i-am spus-o verde-n faţă
Că e rece şi-o prefer cu lapte.

Am chemat vecina, o versată,
Ce gustând, verdictul să ni-l spună
Şi a spus că-i dulce, aromată,
Nu e nici prea scurtă, deci e bună!

Morala

Ca sexagenar n-ai mare vină,
Când îţi bei cafeaua la vecină...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul Dungă stă tolănit în grădiniţa cu flori. E atât de plăcut să inspiri aerul parfumat, să fii mângâiat de razele primăvăratice ale soarelui, mai ales după ce ai petrecut o iarnă lungă şi friguroasă în compania şoarecilor din pod. Dungă s-a cam săturat să vâneze şoareci.

începutul de la Mincinosul de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne topim

Ne-am schimbat, suntem regrete,
Amintiri am devenit,
Ochii tăi, priviri absente,
Eu... mă simt prea obosit.

Zâmbetele plâng în poze
Prăfuite undeva,
Aşteptând metamorfoze,
Ce-n iubire le-ar schimba.

Nu mai simţi aripi de fluturi,
Nici măcar un pic de dor,
Le-ai uitat, acum te scuturi,
Aşteptările îţi mor.

Ne topim fără scăpare,
Eu n-am vrut, poate nici tu,
Ardem ca o lumânare,
Devenind din da un nu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Lacrimilor Tale

de un timp ochii tăi mamă
începuseră tot mai mult
să semene cu
toamna

ai strigat
în noaptea descărnată
s-au auzit doar
clopote

ultimele tale lacrimi
se topesc
pe buzele-mi arse
de atâta singurătate

nu plâng
doar căprioarele
nu vor mai bea niciodată
din palmele tale

nu plâng
doar soarele
nu va mai răsări peste luturi
ca mai-nainte

acum
poţi să închizi
ochii

acum
poţi să desfaci
aripele

lumea
încape într-o
lacrimã

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce,
Ţi-o fi dor de ai tăi fii,
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoare!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau o floare-n dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă..
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie buna.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate,
Să vezi ale tale nepoate,
Pe ai tăi fii şi stranepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce?
Ţi-o fi dor de ai tăi fii?
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoarce!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau un crin în dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii şi strănepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Doltu (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Doltu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pământ

Sunt pământ şi 
de el mă dezbrac
ca de tot eul meu,
să rămân acelaşi 
sărman pribeag,
ce am iubit şi
iubi-voi mereu.

Nu am timp şi
nici vârsta seculară,
dar sunt pământ
şi în pământ o să,
mă întorc iară,
cu iubiri de o zi sau,
cu iubiri de o seară.

În lumea asta mare, 
plină de tot ce e rău,
eu sper şi cânt iubirea
uitând de neant şi greu
aşteptând clipa când
o să mă întorc din nou
în pământul meu.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori
Cu gâze şi fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Şi-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini ştiute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!