Undeva, pe-nserat

să-i scriem iubirii alt cod
care să nu semene cu nimic
şi-apoi să ne blestemăm pe îndelete

când îngerii se-ntrec în piruete
noi dăm vina pe calotele glaciare
care se-ntorc acasă

dar lasă!
e bine şi fără noimă să fim
generos mai puţini

nu degeaba există o linie trasă
între şotronul de cartier
şi cel de clasă

să rescriem, deci, cu bună ştiinţă
o biblie rezonabilă
cu pagini tăiate la colţuri şi arse
care se vor întoarse
una câte una, cu grijă

aşa cum sinucigaşul se-ngrijeşte
de-o schijă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ce apune de ziuă

într-o zi îmi va fi interzis
să mai fiu femeie
aşa că va trebui să aleg
între uşă de moschee
sau Zidul Plângerii
poate cel al Cunoaşterii

deşi miracolul naşterii
n-ar mai fi niciun miracol
asta se-nvaţă dintr-un
oracol
de la capătul lumii

acolo unde beduinii
fără drum de întoarcere
stau de vorbă cu mărăcinii
şi îi trimit
rând pe rând
în corporaţiile bisericeşti
cu aceeaşi îndârjire
prin care
soarele se roteşte pentru
fiecare
de la Sud la Nord
şi
oprindu-se într-un fiord
ajută calotele glaciare
fără să vrei
să nu mai fie nici acestea

femei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuţi,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace
cu sufletul ghem
cu inima ace
pe care cu grijă de noapte-l desface
şi ţese o pânză
o pânză de foc
pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi
cu sufletul strâmb
cu inima gri
pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă
cu limbă de moarte
o moarte ce-aşteaptă
ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri
cu sufletul orb
cu urme de ieri
pe care cu grijă de noapte le trece
pe umărul lui
şi pe buza lui rece
ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei
iar toate se-ascund
şi mor prea curând
din toate rămâne
cumva
umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda, egreta şi sfântul

vocile, păpădiile şi zmeii
se înalţă dimineaţa
când roua mişună
pe coapsa ei

spre seară
se-nclină vreascurile pădurii
unul câte unul
în părul ei

numai ea
caută melci
pe care să-i zdrobească în tihnă
unul câte unul

în timp ce tu
fără voie
vorbeşti ca prostul
cu peştele lui Noe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre copiii care muşcă

prin naşterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toţi şopteau pe stradă
ori pe la colţuri, în tramvaie

nefericiţii mei părinţi
se-obişnuiau printre gunoaie
n-aveau ce face

bună-ar fi o ploaie!

cu ochii-nchişi încerc să muşc din timp
sau să împuşc acest nemernic

pesemne nişte văduve
au amintit despre copilul care rânjeşte-n sinea mea
într-un pomelnic

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A imigra goală alături de golemi

toţi se plâng de faptul că naşterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
strivită de cine ştie ce perete
şi vândută la licitaţie
unei analiste bete
care confundă sicriele cu sarcofagul suprem

"Noi pentru asta bem!"

ne spune ea
în timp ce îşi cară planeta strivită
într-o cameră pipernicită
de care îşi aduce aminte doar atunci
când cineva îi ghiceşte-n cafea

se uită la ceas
şi trasează un sicriu prin care se trece
nu când se moare
ci între nouă şi zece
atunci când vă plângeţi că naşterea
nu s-a-ntâmplat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopţii
O biblie de var
Ascunde paşii lungi ai morţii
Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,
Pe care creşte-un laur,
Copil cu ochi violaceu
Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leş,
Copilăria tace.
Cuminte, bagă pe sub preş
O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,
Cu timpul scurs pe gât
Şi sânul morţii, ars, greoi,
Pulsează-ntreţinut.

Câte mătănii s-au bătut?
Mariile urâte
Se pripăşesc şi le ajut.
Câte mătănii? Câte?

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alhambra în cinci minute

nu mai am încredere în punctele cardinale
te-aş sugruma cu mâinile goale
dar nu au loc de funia groasă
care ţi-a-ncolăcit artera

vino acasă
vino şi lasă
banii pe masă

cât de frumoasă
aş putea să fiu în acest mărăcine
şi totuşi nu ştiu
decât să cânt
refrenele noastre aleutine

nu mai am încredere în cocostârcii fără picioare
vino acasă

tu rămâi, eu cobor
când metalul albastru şi moale
adoarme cu noi sub covor

nu mai am încredere în fluturii fără ochi

au în plus o aripă
transparentă şi verde
ca ultima clipă în care veneai
sau plecai
sau veneai
şi priveam cum se pierde
filmul prost regizat

ce păcat, ce păcat...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai o chitanţă

pentru fiecare linie trasă cu penelul
pe tabloul general principal al vieţii
am umplut buzunarele cu hârtii
strânse util pentru umplerea lui
aş fi cârcotaş dacă n-aş recunoaşte
valoarea după chitanţele scrise şi
tăiate de lângă cotorul cu serie pierdută
fiecare linie este socotită cu atenţie
nimeni nu întreabă cine se foloseşte
de ea scapi cu altă linie care o acoperă
în ceasuri grele de noapte duşmănoasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi de păcătos

În suflet ros,
În gând pios,

Când ne rugăm
Din os în os,

Zi după zi,
Fără folos,

Ne răstignim
Cu susu-n jos,

Până găsim
Ce-i găunos.

Nu-i înger prea
Mărinimos,

Nici drac în iad
Prea generos,

Nici dumnezeu
Prea omenos,

Nici un păcat
Prea ruşinos,

Care să vrea
Copac umbros,

Care să bea
Lac leşios,

Care să stea
Neputincios

Pe coapsa mea,
Pe ochi sticlos,

Pe buza mea,
Dormind frumos,

Pe braţul tău,
Cerşind duios

O altă zi
De păcătos.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos în repaos

oceanele lumii se despart
într-o apă de ploaie
în ciuda furtunii
un gând se îndoaie

te caut prin case de sticlă
dar pereţii de fier se ridică

potrivnic îmi eşti
eu senilă
mă-ntorc la privirea dintâi

să rămâi
într-un gest inventat
de-o copilă

pe care cu grijă niciunde
s-o pui

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosind urmele roşii

este ciudat cum nu trebuie să faci nimic
pentru ca petalele cireşului
să ajungă
pe şotronul copiilor străzii

nu clipi
de prea multe ori
te întrebi
dacă nu cumva
chiar ei au căzut de acolo

de unde?

şi anotimpul negru îţi răspunde...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o diferenţă între o carte care are două sute de pagini şi una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele şase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spunem "conducătorii noştri", noi vrem să spunem cei care sunt angajaţi în manipularea de simboluri. Trebuie să ne considerăm pe noi o clasă simbolică, semantică de viaţă, şi care nu poate înceta din a fi aşa... cei care controlează simbolurile ne conduc. Bancherii, preoţii, avocaţii, politicienii, şi mass media constituie o clasă de conducători şi lucrează împreună. Ei nu produc nimic de valoare dar manipulează valorile produse de alţii, şi de multe ori promovează simboluri absolut fără nici o valoare. Oamenii de ştiinţă şi profesorii alcătuiesc o clasă conducătoare de asemenea. Ei produc valorile principale pe care le are omenirea, dar în prezent, ei nu realizează asta. Ei sunt, în principal, conduşi de metodele viclene ale primei clase.

citat clasic din Alfred Korzybski
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

nu ştiu dacă este
rugăciune
destin
sau hazard

dar s-a întors acasă
fără o aripă
în cuibul fără o pană

şi toate-i păreau în plus

pentru o înfruptare cu moartea
secunda îţi este infinită

ori

deloc

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbuteliem papilele gustative ale îndoielii

am tatonat puţin terenul celor privilegiaţi
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care
nu prea se ştia înainte

am acceptat pauzele dintre două înghiţituri
crezând cu tărie că se pot drege
dar degeaba

trebuia să înşurubez dopuri de plută
până uitam de mişcarea de revoluţie

persecuţie!
mi-am zis şi am plecat
în acel spaţiu terestru
care seamănă cu un hambar
pentru oameni de pâine

unii îl numesc "acasă"

eu doar mă bucur că este
şi pentru ziua de mâine

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece există o lege aşa cum este gravitaţia, Universul poate şi se va crea singur, din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul a nimic, motivul pentru care Universul şi noi existăm. Nu este necesară invocarea lui Dumnezeu care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul în mişcare. Între ştiinţă şi religie, ştiinţa va câştiga întotdeauna. De ce? Pentru că funcţionează!

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ferim de mister cum ne ferim de păcat, avem o adevărată fobie faţă de mister şi faţă de aparenta pierdere a controlului. Poate exista un compromis al acestei subiectivităţi care să ţină loc de obiectivitate? Există undeva o punte între Biblie şi Darwin pe care să putem păşi în siguranţă şi fără să ne simţim ridicoli sau marginalizaţi? Este religia un caz particular al ştiinţei? Cum am putea numi această ştiinţă?

Vlad T. Popescu în Irealitatea imediată (2007)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai, Tanţo?

Ce-ai, Tanţo, de te uiţi la mine
Cu ochii ăştia zgomotoşi?

Sunt anii roşi
De-atât reproş
Şi-aşa îmi vine,
Când mi-e bine,
Să fug în tine!

Ce-ai, Tanţo, de te cerţi cu noi?
Cum care noi?
Noi amândoi!

Cu buzele-astea-mpleticite
Pe lujer sur,
Nici bun augur,
Nici trandafir,
Nici chilipir,
Cu genele-astea aurite
Să mă dai lumii înapoi!

Copacii goi
Stau la taifas.
Mai e un ceas
Şi fug în tine,
N-a mai rămas
Nimic din mine.

Ce-ai, Tanţo, ce-ai de împărţit?
Lasă copilul ghemuit,
Unde e cald!
Cum unde?-n noi!
Cum care noi?
Noi amândoi!

Degeaba mi l-ai perpelit.
Copilul ăsta iar ne creşte,
Nici Dumnezeu nu ne iubeşte
Aşa cum ne iubeşte el.
Şi-i blând,
Şi-i miel,
De lacrimi chel,
Şi ne zâmbeşte într-un fel
Cum Dumnezeu n-a mai zâmbit.
Ce-ai, Tanţo, de nu m-ai iubit?

Tanţa zăcea
Pe-un colţ de stea.

Păcat de ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!