Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soartă sau destin

Printre dealuri şi vâlcele
Găsii râul vieţii mele
Curgând maiestos şi lin.
Am băut: era pelin!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia

din măreţia unui munte o piatră albă s-a desprins
îndrăgostită fiind de râul ce tandru mâna i-a întins

şi-alunecând spre valea largă iubindu-l sub sclipiri de soare
ea a crezut că-l însoţeşte pân-la sfârşit... până la mare

dar râul a uitat-o-ndată vrăjit de-o salcie pletoasă
întinde zâmbetul pe apă, ascunde piatra credincioasă

rămâne astfel îngropată iluzia unei iubiri
ce s-a născut în vârf de munte şi-i adormită -n amintiri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul uscat

Eu, râul - acum sunt propria-mi albie
poţi să mă treci cu talpa uscată
dar numele nu mi-l uita
Sunt râul care aşteaptă ploaia
ea va veni dinspre munte
Sunt râu bătrân
aşează-te pe pietrele mele
şi dacă crezi în mine
cântă-mi torentul învolburat şi adâncile ape
Din păduri sălbăticiunile vor veni să asculte
vorbeşte-le despre mine
cu buzele tale crăpate de sete
Cântă-mă
tu care ai băut din apa mea
şi ţi-ai spălat ochii
spre a vedea.

poezie celebră de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşt râul, eu sunt stânca

Neclintit precum o stâncă
În găvanul apei zgomotos,
Gândul meu rezistă încă
Trainic şi statornic la frumos.

Vieţii săvârşim poruncă,
Aşa Cel de Sus a hărăzit,
Formă-gând mereu ne spun că
Să nu te desparţi de cel iubit.

Sunt precepte ale vieţii,
Respectăm ce-n karmă ne e pus,
E magia tinereţii
Gând intens din Zori pân' la Apus.

Cum dezmiardă apa stânca,
Cu blândeţe ori în mod ţâfnos,
Tot aşa primesc porunca
Să păstrez al dragostei prinos.

Măsor timpul cum se scurge
Ţintuit ascult chemarea-ţi tril.
Tu eşti apa care curge,
Eu sunt stânca gândului febril.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge spre apus

La poalele acestui deal
rădăcinele scurte-ale orhideeii sunt înmuiate-n râu,
cărarea nisipoasă drintre pini este foarte curată, fără noroi;
în ploaia fină-a serii, cucii cântă,
cine spune că nimeni nu mai poate fi iarăşi tânăr?
Până şi râul din faţa uşii curge spre apus –
de ce n-ar putea un om cu părul alb cânta dimineaţa aidoma unui cocoş tânăr?

poezie de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini

Confuzi în râul umanităţii ce curge,
cu ochi obosiţi în care imagini trufaşe
balansează între realitate şi dorinţa ce strânge,
la margini trăiesc spectatori ai altei vieţi,
invizibili, fără reguli şi lanţuri, "liberi" şi făr' de poteci.
La periferiile unei societăţi surdă, strâmbă şi coruptă
unde-i implacabilă degradarea urbană,
de mizerie sufletele-s roase şi demnitatea-i pierdută.
La fiecare colţ de stradă,
către un viitor ce nu mai e,
defilează speranţe ca la paradă.
Ascunşi în noapte,
de tenebre sau de clarul lunii însetaţi,
sub mincinoase stele fermecătoare,
inima lumii şi-a vieţii închid resemnaţi,
oameni cu idei neroditoare,
absenţi şi dureros de viaţă negaţi.
Confuzi în râul umanităţii ce curge,
la margini trăiesc spectatori ai altei vieţi,
timpul perenitatea înfrânge,
bobul de nisip se izbeşte de invizibili pereţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici au trăit străbunicii,
Aici au trăit şi bunicii.
Aici îmi trăiesc şi părinţii,
Aici mi-au dat lumina, zeii şi sfinţii.
Aici îmi trăiesc cinci copii,
Aici se joacă şi fac năzdrăvănii.
Aici îmi trăiesc toţi nepoţii,
Aici vor trăi şi strănepoţii.
Aici este locul celor plecaţi,
Aici noi îi plângem, pe cei îngropaţi.
Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul,
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi, tot neamul.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Dacă ar fi să
gândesc mitologic,
aş zice
că Poiana,
acoperită de rouă
argintie, în zori,
e-o imensă matrice,
matricea unei zeiţe
terestre, ce fruntea-şi ascunde,
sub alcov, în apus,
întinzându-şi picioarele
luminoase spre
Munte.
Îşi separă însoritele
coapse,
ce vibrează,
prelung, îndelung,
precum nişte sinapse,
spre-a primi, în
lăcaşul grăuntelui
- al ovulului cosmic –,
râul, plin de raze şi
nori,
râul – lichidul spermatic
al Muntelui.

poezie de Eugen Dorcescu din În Piaţa Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag şi dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut şi-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povaţă:
Aici să trăiesc o viaţă.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pragul sărbătorilor

freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca râul văi lunci şi vâlcele
clipă-i un deliciu cu gust de shaormă
vinul bucuriei iar umple ulcele.

tradiţia iernii e lege şi normă
străbate cetatea ajunge la stele
freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca râul vai lunci şi vâlcele.

vise lansate de pe-a iernii platformă
zboară spre cer printre turturele
tainice gânduri capătă formă
miresme diafane din caline zorele.

freamătul iernii în colind se transformă
străbate ca răul vai lunci şi vâlcele.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În râul roz

În râul roz ce curge
Ca o mătase dulce,
Ca o mătase scumpă,
Mătase de mister,
Fâşie dintr-o rochie
De bal a vrunei fee,
În râul roz dorm visuri
Şi nori căzuţi din cer.

Aici în înserarea
Pictată în pastel,
În înserarea tristă
Şi roză şi bolnavă
Mi-ascund adesea gândul
Pasionat şi plâns,
Şi plâng în crepusculul
Hipnotic de tristeţe,
Şi plâng cu aiurarea
Străinului învins.

Din casa mea înaltă
Privesc senina apă,
Şi-n valurile-i calme
Povestea mi-o ascund,
Ah, valurile calme
Povestea mea o poartă,
Dar nu o-nghite valul,
Ah, valul n-o înghite!
Şi-o văd povestea-mi tristă
Plutind în contra apei
În faţa mea mereu.

poezie clasică de Eugen Ştefănescu-Est din Poeme (1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai curajul de a fi înţelept. Începe! Cel care amână ora vieţii chibzuite e ca un ţăran, care ar astepta să se scurgă râul; dar acela curge şi va curge în veci.

citat clasic din Horaţiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acolo... într-o zi...

Mi-am făurit, cândva, un vis,
Pe când eram, în munţi, copilă...
Nu mi-am dorit un... "paradis":
Maşini, piscină, conturi, vilă...

În visu-mi de copil sărac,
Era o singură dorinţă:
Să pot să "zbor" cât mi-e pe plac,
Fără-a aduce suferinţă...

Când noaptea... pune capul jos,
Ori curge roua dimineţii,
Să pot să simt ce e frumos,
Din tot ce e frumosul vieţii...

S-alerg prin lunca-nmiresmată
Fără oprelişti... Codrul sfânt,
Cu brazi şi paltini laolaltă,
Să-mi fie veşnic legământ...

Iar într-o zi, sub stei de munte
Şi în miros de flori smălţate,
Să-mi pună Dumnezeu pe frunte
Cununa dragostei curate...

Vis de copil, sărman de tine,
Cât de departe-a fost... realul.
Ţi-ai trăit viaţa în rutine
Şi-acum, prea trist constaţi finalul...

Nimic din tot ce-ai vrut să fie
Nu s-a-mplinit... Priveşti absent,
Cătând, prin pâcla cenuşie
A prea anostului prezent...

Şi curge timpul peste tine,
Precum a curs mereu, cum ştii.
Că-ţi este rău, că-ţi este bine,
Te-ascunzi de tine-n poezii...

Nu ştiu să spun o rugăciune
Care să-ntoarcă timpu-n timp,
Dar, de ar face o minune
Cel Sfânt... ori zeii din Olimp,

Nu mi-aş dori iubiri, nici bani,
Nici viaţă lungă n-aş cerşi.
Aş da-napoi doar câţiva ani,
Până acolo... într-o zi...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!