Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru
Pierzi orezul cu lapte
Băiatu' lu' mama

Căutăm întunericul din noi
În lumina din alţii
Primele desene din peşteri
Au fost şterse cu invidie
Când cel mai puternic nu a înţeles
Bine că încă avem nevoie
De cei care uită
Ca de un somn bun
Ca de o zi liberă de luni
Hai să profităm
Şi să ne vizităm
Prietenii cu Alzheimer

Tot ne jucăm cu firele singurătăţilor noastre
Pe acest ghem care se rostogoleşte
Ca roţile nervoase ale autobuzului
Pe o şosea întunecată de provincie
Ajungi mai repede la destinaţie
Când oboseala din oase te adoarme

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama îşi culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că şi-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Şi se bucură din plin.

Cu drag pruncul îşi priveşte,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbeşte
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai uşor mama zâmbeşte.
Râsul lui este mobilul
Care o întinereşte.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiinţa cea mai scumpă

Mama a plâns, a suferit şi a îndurat
pentru ca noi să ne bucurăm de viaţă.
Simţirile noastre, demnitatea, speranţa şi lumina
sunt legate strâns de femeia numită mamă.
Toate acestea îşi au locul
în sufletul şi inima ei plină de iubire.
Chiar dacă părul i-a albit,
chiar dacă pe faţă i-a apărut un rid,
sau dacă câteodată obrajii
îi sunt brăzdaţi de o lacrimă,
mama rămâne veşnic tânără
şi frumoasă în ochii noştri.
Mama este îngerul nostru păzitor.
Ne iubeşte aşa cum suntem.
Mama este cea care ne dăruieşte iubire,
linişte, soare şi iertare,
ori de câte ori greşim.
Este tânără mereu şi frumoasă.
Este raza noastră de soare.
Ochii ei împrăştie căldura şi lumina
de care orice copil are nevoie.
Mama e icoana sfântă
către care-întidem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă.
Mama-i mama-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici pe-un câmp de maci

Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâşnet
Un arici pe-un câmp de maci.

Nebunia zilei latră
Piatră împietrita-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci.

Cărţile – Ferestre-n ziduri – Pentru toţi
Un arici pe-un câmp de maci.

Între vise – regăsire
Între taine – amintire
Un arici pe-un câmp de maci.

Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci.

Între râs şi răsărit
A uita şi amintit
Un arici pe-un câmp de maci.

Între clipă, între frică
Între rugă, între fugă
Un arici pe-un câmp de maci.

poezie de Florin Chilian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între vorbe şi-ntre fapte

Între vorbe şi-ntre fapte
E mereu un spaţiu gol
Peste care un şeol
Stăpâneşte ca o noapte

Oamenii de teamă urcă
Semnele care coboară
Când lumina înfioară
Lighioanele ce spurcă

Şi întoarce împotrivă
Marginea după un centru
Veşnic temerea ei pentru
Naufragiu sau derivă

Totul ni se pare straniu
Nici aievea, nici în vis
Un abis întredeschis
Ca o mină de uraniu

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv între două respiraţii

iartă-mă pentru ceea ce am fost

am palmele ude şi mă agăţ de viaţă
ca iedera de cer

nici nu ştiu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi şi e
firesc să fie aşa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni şi
fiecare are povestea sa
şi-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respiraţii
privesc iubirea
durerea şi oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Hansel i-a spus lui Gretel: hai să aruncăm firimiturile astea pe jos, ca să găsim drumul spre casă. Pentru că ar fi cel mai îngrozitor lucru să ne rătăcim. Anul ăsta m-am rătăcit.
Nathan: Eşti ghinionist dacă te rătăceşti într-o călătorie. Dar să-ţi pierzi motivul pentru care ai plecat la drum... e ceva cu mult mai crud.
Peyton: Călătoria mea a ţinut opt luni. Uneori am călătorit singură. Alteori alţii au fost cei care au stat la volan în locul meu... şi au plecat cu inima mea. Dar când am ajuns la destinaţie, nu am fost eu cea care a ajuns. Nu am fost eu deloc.
Brooke: Odată ce te rătăceşti, ai două variante: fie găseşti persoana care erai, fie o pierzi pe vecie.
Mouth: Pentru că uneori trebuie să ieşi din cel care ai fost şi să-ţi aminteşti de cel care ai fost destinat să devii. Persoana care ai vrut să fii. Persoana care eşti.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cuvântul ce-nseamnă viaţă
E izvorul de alinare,
E cărarea de îndrumare,
E a sufletului vindecare,
Mama e cuvântul ce-nsemană viaţă.

Mama e un glas în tăcere ascuns,
E o şoaptă şi-un veşnic răspuns,
La-ntrebări nedezlegate -
Mama le cuprinde pe toate!

Mama e un murmur şi-o gingaşă floare,
Mama e albina ce zboară în soare,
Mama e furnica ce veşnic adună
Cu toţii pe noi îmnpreună.

Mama e al cerului nour pribeag,
Mama e un mare de lacrimi şirag,
Vărsat pentru noi în necazuri -
Pe a vieţii înalte talazuri.

Mama e un cîntec străvechi,
Este numele fără perechi,
Mama este dorul din sufletul tău
Chemând-o mereu şi mereu!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Tata ştie foarte bine calea pe care
Ţara noastră trebuie să meargă;
El zilnic îşi convinge copiii că are
Soluţii pentru problemele din lumea-ntreagă.
Ştie cum să pună la punct orice monopol
Şi-are mereu un plan de rezervă-n buzunar;
Dar dacă soba are nevoie de reparaţii,
Trebuie să apelăm la un sobar.

Tata – crezi, nu crezi, îţi place sau nu-ţi place –
Ştie cum să bage marii infractori în puşcărie;
Nu-i nimic să nu poată într-un fel sau altul face,
O situaţie complicată pentru el e-o jucărie.
"Încrederea în noi" o ţine mereu trează,
Asta am înţeles toţi extrem de clar;
Dar dacă-i nevoie să fie reparat un scaun,
Trebuie, musai, să apelăm la un tâmplar.

Toate zaverele din lume, una câte una,
Le poate stinge, le ia de-a dreptu-n dinţi,
Făr-a aştepta să se potolească-ntâi furtuna,
Le înşfacă de gât cât încă sunt fierbinţi.
În marile probleme financiare ale statului
Poate-n orice clipă Congresul lămuri;
Dar, of, în schimb nu-şi poate niciodată
Achita facturile, cât de cât, la zi.

I se face pur şi simplu rău, spre-exemplu,
Când ascultă legislatorii – clişeu după clişeu!
Şi când te gândeşti că totu-ar fi atât de simplu
Dacă senatorii-ar asculta ce spune tatăl meu!
Orice război s-ar transforma-ntr-un bal,
Cu uşurinţa cu care îmi întorc eu grumazul;
Dar când un vecin violent face scandal,
Mama trebuie să rezolve cazul!

În conversaţii tata poate ţine oricui piept
Şi învinge lejer cele mai strălucite minţi;
El e croit după un plan mai înţelept
Decât au fost croiţi mulţi regi sau preşedinţi.
E iniţiat în subtilităţile tuturor tratatelor
Şi poate clarifica orice noţiune;
Pe el îl căutăm când e vorba de vreo teorie,
Dar apelăm la mama pentru acţiune.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colţ de sentiment stabil
pe care să se aşeze când oboseşte
de prea multă închipuire.

apoi am schiţat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineaţa, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schiţa asta săracă
şi am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
şi a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili
Dacă se opresc să stea cu tine de vorba şi să te mângâie
Eu dacă aş fi liberă aş alege să nu fac
Mare parte din lucrurile pe care le fac acum
Eu dacă aş fi liberă nu aş trăi ca o sirenă într-un pahar cu apă
Libertatea de care mă bucur acum
Şi cu care nu ezit uneori să mă mândresc
Seamănă cu cea a unui peşte într-un borcan închis ermetic
Şi aruncat între talazuri
Prin sticla borcanului se văd mii de ochi roşii
Din care tâşneşte frustarea unor idealuri marine ratate
Puterea ochilor roşii nu omoară peştii
Îi chinuie scoţându-le mental solzii
Unul câte unul

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria are nevoie doar de profesionişti oneşti care să-şi expună opiniile lor despre trecut. Şi e chiar de preferat ca profesioniştii să nu fie mereu de acord între ei, pentru că în această disciplină polemica este constructivă... Un istoric e dator, înainte de toate, să fie pe cât mai puţin posibil partizan – sau "avocat". Ştiu că există şi români care doresc să fie minţiţi frumos şi să audă numai ce le place. E treaba lor – iar un profesor va vrea mereu să le rărească rândurile. Un profesor, dacă-şi respectă disciplina sa (oricare ar fi ea), nu-şi schimbă discursul de la o zi la alta, în funcţie de ce vor să audă cei din faţa lui. Sau, dacă o face, înseamnă că între profesionalism şi partizanat alege când una, când alta.

citat din Adrian Cioroianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,
Istoriile îţi apar scrise pe meniurile din taverne,
Minotaurii- abţibilduri pe motociclete, brelocuri şi magneţi de frigider
Devin atât de prezenţi, încercând să te convingă că există,
Că tu doar trebuie să deschizi ochii şi să continui să le scrii povestea.
Chiar şi lucrurile care au murit, par să îşi păstreze intactă speranţa.

Creta îşi caută printre turişti filosofii, astronomii, aristotelii,
Un Socrate mai tânăr, un Pitagora mai modern.
Creta odihneşte mormântul lui Kazantzakis la umbra unui măslin,
Îl ocroteşte încă pe micuţul Zeus în peştera lui deschisă vizitatorilor,
Sfinţii socializează cu turiştii, oferindu-le pâine aromată,
Bătrânii din Creta stau în intersecţii, cu mustăţile lor greceşti,
Între arbuşti coloraţi cu flori rozalii,
Aprinzându-şi ţigările şi bând uzo tradiţional,
Pălăriile lor par vechi şi curate, bastoanele şi vestele sunt ca o uniformă.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ne influenţează în principal? Părinţii, anturajul, figurile autoritare, profesori, lideri religioşi, media şi cultura, ca să enumerăm sursele principale. Însă cea mai importantă influenţă asupra noastră o au părinţii pentru că ei sunt primul nostru contact cu lumea şi fac parte din anturajul nostru încă de la început. Amprenta lor se simte cel mai puternic şi chiar pentru oamenii care la un moment dat se revoltă împotriva părinţilor, acest lucru se simte foarte puternic pentru că dacă faci un lucru altfel de cum au spus ei, tot eşti influenţat în subconştient de părinţi. Şi dacă în loc să te duci la muncă aşa cum îţi spun părinţii te revolţi într-un mod incorect împortiva lor şi te apuci de băut, înseamnă că influenţa lor asupra ta a fost una negativă. Ştiu multe cazuri de părinţi care îşi iubesc copii însă îi influenţează negativ, iar această influenţă negativă vine din următoare surse: Supraprotejare. Lipsa de atenţie şi afecţiune. Educaţie greşită transmisă mai departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!