Suntem atât de mici
Când privești pământul de la mii de ani lumină
Suntem atât de mici, atât de nimeni
Aici totul pare esențial în tragedia vitală
Încăierați într-un ghem de șerpi supraviețuitori
Ai propriilor noastre mușcături prietenesc veninoase
Gata să ne dăm viața unică pentru un rest de ideal
Scăpat din buzunar de vre'un lunatic bărbos
Suntem un destin dintr-un munte de țeste meschine
Urcând sau coborând pe scări și trepte de fum
Încrâncenați luptăm ca pentru ultima clipă de lumină
La ce bun toată acestă echilibristică deasupra abisului
Pe cine interesează sau impresionează scremetele noastre
De sus cineva se prăpădește de râs la baletul nostru
Din lojă se vede atât de penibil jocul actorilor
Și nici măcar nu ne plătește nimeni pentru spectacol
Ce vedem nu există în realitate iar realitatea care există
Noi nu o vedem
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre realitate
- poezii despre șerpi
- poezii despre viață
- poezii despre tragedie
- poezii despre timp
- poezii despre supraviețuire
- poezii despre râs
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre prietenie
Citate similare
O cameră în afara timpului
O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce șansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam și Eva, suntem Columb și Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem șansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiați
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retrași în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparație,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii și unicii supraviețuitori...
poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre planete
- poezii despre viitor
- poezii despre religie
- poezii despre plagiat
- poezii despre muzică
- poezii despre legi
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Winter
iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.
*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.
*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.
*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.
*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.
*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.
*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.
*
noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.
*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.
*
niște fulgi
care
cad
și cad
atingând pământul moale și cald.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre iarnă, poezii despre zăpadă, poezii despre stele, poezii despre somn sau poezii despre oraș
Este atât de rar, încât nici măcar nu există. Cine vrea să trăiască? Gândul, nu-i așa? Dar gândul este limitat prin el însuși și vrea să trăiască, ce? Viața care este nelimitată, nu-i așa? O atare utopie nici toate mințile la un loc nu o pot trăi. Când vedem că suntem Viața, gândul se stinge natural în ea, cu toată pretenția trăirii și se reîntoarce Acasă. A fi Viața este libertate. A fi gândul înseamnă a trăi un construct psihologic despre viață, și nu Viața. Nu vedem că faptul de a exista este Dumnezeu însuși și nu vedem că majoritatea oamenilor nu există, ci gândesc că există și această închisoare conceptuală le curmă existența. Un copac de Sequoia nu vrea să își "trăiască viața" dar există 5000 de ani. Un "păduche numit gând sau mintea omului" pretinde că o trăiește, dar de abia atinge 100. Adevărul este uluitor de simplu.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate despre existență, citate despre limite, citate despre gânduri, citate despre timp, citate despre religie, citate despre psihologie, citate despre libertate sau citate despre copaci
Suntem lumină din lumină
Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, suntem copii Lui care greșim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie și nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos și adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan
Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne știm
Cu haina de pământ, de tină
Ca și copii noi mai greșim
Cu chipul Lui, față creștină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne știm
În viața ce-o avem puțină
Nevrednici pentru cer ne știm
Având însă la fel tulpină
Venim la El și ne smerim
Suntem lumină din Lumină
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vestimentație, poezii despre suflet, poezii despre lut, poezii despre lumină, poezii despre greșeli sau poezii despre frumusețe
Dincolo de trepte!
Omul de mii de ani a vânturat bobul și la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivația că nu înțelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzație a propriei conștiințe, când aceasta există, pentru cel ce vrea să știe. A fi sau a deveni pleavă sau o suține, ne vom șterge trecutul și existența, a fi fost om.
Apa în deșert este prezentă doar pentru cel care știe să o extragă și pe care o dăruiește și celui neștiutor. Așa ajunge să fie și după ce nu mai există! Scările înțelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus și mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înțelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse și nespuse multe fără cuvinte...
Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre devenire, citate despre înțelepciune, citate despre trecut, citate despre realitate, citate despre motivație, citate despre ignoranță sau citate despre deșert
Lumea este atât de minunată, cu atât de multă dragoste și profunzime morală, încât nu există nici un motiv pentru care noi să ne amăgim cu povești frumoase pentru care există puține dovezi solide. Mult mai bine mi se pare a fi, în vulnerabilitatea noastră, să privești moartea în ochi și să fii recunoscător în fiecare zi pentru oportunitatea de scurtă durată, dar magnifică, pe care ți-o oferă viața.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Carl Sagan despre viață, citate despre recunoștință, citate despre moralitate, citate de Carl Sagan despre moralitate, citate despre moarte, citate de Carl Sagan despre moarte, citate despre iubire, citate de Carl Sagan despre iubire, citate despre frumusețe, citate de Carl Sagan despre frumusețe sau citate de Carl Sagan despre existență
Inutil
vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre ocean, poezii despre naștere, poezii despre inimă sau poezii despre existență
Poemul de după
Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopți de dragoste
Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu așchiile sărite, el e așa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbușit, inimile
După care privim în gol ca și când: noi suntem aceia atât de ușori
Și trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaștem nicio voce, descărnați ne plângem de milă
Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd și tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme
Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine și bea apă din paharul pus la căpătâiul ușii
Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca și când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori
Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorțeală, el se naște
Și când spun toate astea, imaginați-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colț ieșeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta
Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere și nici putere
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre voce, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Ropes
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre alb, poezii despre întuneric, poezii despre negru sau poezii despre medicină
Suntem gata să ne dăm viața pentru cei pe care nici măcar nu-i interesează sănătatea noastră.
citat din Urszula Zybura
Adăugat de Flavius Lara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate
Vară fără tine
O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
și încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârșit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
și vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veșnic în noi...
poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există putere transformatoare în moarte și, fie că suntem aici sau acolo, ne făurim lumea care ne înconjoară prin intensitatea imaginației și sentimentelor noastre, și ne iluminăm sau întunecăm viețile prin conceptele pe care le păstrăm despre noi. Nimic nu ne e mai important decât concepția despre noi, și cu atât mai adevărat este acest lucru atunci când ne referim la conceptul nostru despre Cel ascuns, adânc, în noi.
citat din Neville Goddard
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre imaginație sau citate despre adevăr
Noi toți suntem Sinele care nu se schimbă, dar găzduiește în el delirul minții evolutive, doar rătăcirea gândului crede că e un drum de făcut pentru a ajunge undeva. Sinele e de o veșnicie Aici și Acum. Chiar și ideea ego-ului de superioritate sau inferioritate este văzută în EL. Chiar și întunericul și lumina sau dorința ego-ului de a-i învăța spiritualitatea pe alții pe care el, ego-ul nu poate vedea că sunt totul din întreg, ci îi crede ca și el biete gânduri handicapate este văzută în Sinele tău. Înainte de a pretinde că poți învăța pe alții dezvață-te pe tine de rătăcirea în dualitatea lumină-întuneric. Ego-ului îi e frică de întuneric pentru că el crede că în lumină poate vedea formele, el nici măcar habar nu are că adevărata ta identitate este veșnic nenăscută. Jnaninul însă este dincolo de nevoia de lumină și întuneric, veșnic nenăscut. Identitatea lui nu e o persoană care aidoma unui copil de 5 ani doarme și caută lumina pentru că "Dumnezeul" lui gândul l-a învățat frica de întuneric. De ce îi e frică ego-ului de întuneric? Pentru că atât forma lui cât și alte forme iluzorii se dizolvă în el. Întunericul nopții și al morții îl înfricoșează pentru că el, ego-ul pretinde "evoluția" cu lumină, pe un drum care nu există, pentru că nu e nicăieri de ajuns.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre învățătură, citate despre întuneric, citate despre evoluție, citate despre spiritualitate sau citate despre somn
Un concept atât de simplu, dar atât de adevărat: ceea ce trebuie să demonstrezi se află în fața ta; noi suntem creatorii propriului nostru destin. Fie cu știință, fie din ignoranță, succesele și eșecurile noastre sunt provocate numai de noi înșine.
Garth Stein în Enzo sau arta de a pilota pe ploaie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre succes sau citate despre eșec
Atât de...
Atât de fragilă-i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt. Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată. Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața, piept
Și-i afli fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse. Atât e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă. Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Dacă ai putea, să te întorci la start,
Însă, zarul a fost deja aruncat.
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre zaruri, poezii despre superlative, poezii despre schimbare, poezii despre nisip sau poezii despre fericire
De ce?
De ce ne pierdem în nimicuri și căutăm nefericirea
De ce în sufletele noastre reci pălește strălucirea
De ce ne pervertim în lume și ne golim de vise
Speranțe și dorințe vii atât de agresiv ucise?
Suntem doar fire de nisip pe plajele uitate
Perfecți în lăcomii și pofte, crudă infirmitate,
A neputințelor lumești și-a zilelor sordide
A slăbiciunilor cumplite și-a vitejiilor stupide.
De ce ne ținem dinții strânși când ura ne-mpresoară
Și ne crucificăm voit pacea interioară
De ce ne credem mai frumoși, mereu strălucitori
Când știm, de fapt, atât de bine că suntem muritori?
Suntem fărâme-n Univers, suntem mici siluete
Umbre-neant ce trec grăbit prin căi și prin comete
Nici n-apucăm să ne aprindem ca o scânteie vie
Că ne și stingem imediat încă din temelie.
De ce ne amăgim amarnic în țarcul nostru mic, meschin
Crezând că totul e sclipire și viața toată un festin
De ce-am uitat să fim gingași, să dăruim iubire
Și am fugit de slăbiciuni, sporind în risipire?
Atât de multe întrebări și tot atâtea remușcări
În ale noastre clipe rare de palide-ncercări
Să ne răspundem cu blândețe și cu înțelepciune
Că viața noastră toată e simplă deșertăciune.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre înțelepciune, poezii despre zile, poezii despre violență sau poezii despre poftă
Realitate văzută cu alți ochi: Nu există alb și negru. Nu există lumină și întuneric. Totul e lumină, un conglomerat de lumină absorbită și/sau lumină reflectată. Cel care absoarbe toată lumina-i negru. Cel care o reflectă pe toată e alb. Curcubeul realității oscilează între absorbții și reflectări parțiale de lumină. Într-o astfel de lume viețuim cu toții.
aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre realitate, aforisme despre întuneric, aforisme despre viață, aforisme despre negru, aforisme despre lumină, aforisme despre existență, aforisme despre curcubeu sau aforisme despre alb
Cum suntem educați, în general, să luam din viață ce putem și să nu ne pese de consecințele dorințelor noastre, fiecare pentru el! Ne argumentăm că nici altora nu le-ar păsa de supărările noastre și ar proceda la fel, perpetuând astfel o situație din care, în realitate, nu câștigă nimeni nimic.
citat din romanul Natașa, bărbații și psihanalistul de Natașa Alina Culea (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supărare sau citate despre dorințe
Suntem...
Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toți copii
Ai lumii omnimare!
Vin pescărușii în zbor
Și iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se așează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Și las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt ușor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..
Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici și mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..
Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..
Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Și nu suntem
În clipe
Infernale!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre dor, poezii despre singurătate sau poezii despre nori
Cei care-am fost la Troia
I
Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși că înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniți amîndoi
și nu mai știam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre și zei
îmi amintesc că acesta sunt și nu altul,
aceștia suntem și nu alții,
noi care-am fost împreună
și singuri la Troia.
II
Am lăsat în urmă atîtea mări și greșeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remușcări pentru a învăța să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovați
pentru a învăța să iubim.
Trebuia să greșim
pentru a cunoaște sfîrșitul greșelii
și poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că știu totul despre iubire și țărm.
Nimeni nu va cunoaște vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o și n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranța că-ntr-o zi vom striga: iată țărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătății
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Și iarăși cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
și mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind și mai mult țărmul
pe care stau și visez că voi ajunge într-o zi?
Și mai ales de ce suntem noi vinovați că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.
III
Dar eu știu că moartea există
și există și țărmul,
există în zori plaja goală
și există urmele care ne fac vinovați,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
și există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
și există pescărușii țipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
și există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinerețea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniștiți.
O, gustul ucigaș al plecării.
IV
Am cutreierat ani în șir mările
și cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puțin ne îndepărtasem de țărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri
numai că eram mai bătrîni
și ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde ușor.
Și iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,
iubim...
V
Suntem obosiți
și nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se golește clepsidra
și cineva dintre noi spunea că și mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, și poate așa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiți, dar acum știm ceea ce știu și zeii.
Și poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înșine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l știe un om.
Această dragoste,
această lumină și vîntul care nu ne cruță.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre vinovăție sau poezii despre amintiri