Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

Te văd zâmbind prin roua primăverii,
Lumina pasiunii pâlpâie-n plăceri,
Ridic din gând statuie versului iubirii
Valsând cu liniştea păzită de tăceri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul trandafirului

... şi iarăşi va-nflori cu albul luminos magnolia...

Se unduieşte în mireasma dimineţii
pe creanga magnoliei sărutul în viori,
prin tânga mutelor suspine ale ceţii
îmbrăţişează tulpina agitată de fiori.

Atinge-ndurerat petala-n care dorul
pe tâmplă-i freamătă rănit de brumă,
cu gândul lacrimii admiră trandafirul
prin muguri susurâ cu glas de mumă.

Rămase-n toamnă pe braţul frunzei,
când celelalte se topeau pe sânii cruzi,
se alăptau cu mirul din amintirea buzei
şi se-oglindeau în ochii zorilor zăluzi.

Cu albul florilor născute-n mângâieri,
Îndrăgostită-n inocenţa trandafirului sfios,
prîn pleata vântului şi languroase adieri
îi săruta în fiecare răsărit sepalele duios.

Metamorfoza albului îmbrăţişat de verde
l-a cucerit pe trandafirul mult dorit...
simţea dureri în piept şi inima cum arde
şi-n braţele privirii magnoliei a înflorit...

Şi-au mângâiat o vară iubirea-nflăcărată
în leagănul din raze-ndrăgostite de frumos,
o iarnă-ntreagă tivită cu tăcerea îngheţată
gemea suspinul şi-l alina sărutul inimos.

Şi iarăs inima magnoliei dîn floarea dalbă
vă încânta pe roşu trandafir să ardă-n dăruiri,
cum numai ei ştiu să-nşire pe siderala salbă
dezmierdul primăverii înveşnicit în plăsmuiri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet dăruit

Un suflet blând si iubitor
Se naste la juma de secol
Seamănă iubirea izbitor
Atracţie celestă acelaş pol

Născută sub raza de lună
Hrănită cu seva de la pom
Aud si îngerii cum sună
Acceptă mă in corp de om

Apă beau din roua dimineţi
Mă ridic pe rază la soare
Iubeste mă fără să regreţi
Caci viaţa este trecătoare

Un suflet dăruit eternităţii
Când soarele este la răsărit
Isi caută perechea vietii
De iubire niciodată nu e golit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii... I

Cald luminează stropii mugurul de viaţă,
Şi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă
O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire.

Feeric se descântă cuvintele în rime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt.

Speranţa se alină-n privirea de fecioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant.

Înte Pământ şi Cer există scara Lumii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...

- În vasele de lut am poruncit Iubire!
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Reflecţia credinţei în veci va lumina.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakura... Legenda iubirii

... ce e iubirea?... în linişte a întrebat fecioara... tăcut, copacu- a înflorit...

Răvăşitor planează în văzduh pe aripi mici de vânt
de parcă-ar fi un tainic duh, în pleata unui cânt,
apoi se-nalţă, se coboară, se lamentează, se-nfioară
alură tandră de fecioară cântând la mica sa vioară...

Îşi unduieşte-arcuşu-n lacrimi şi geme-n el privirea,
pe chiparisul prins în patimi îşi pune stăpânirea,
duios îi netezeşte pasul prin verdele din plete,
prin cetine-i admiră glasul sorbind scântei cu sete.

Nectarul gurilor înflăcărate hrănea sublim gândirea,
în melodia lacrimei sărate domol topeau durerea,
se mângâiau cu vorbe calde şi le clădeau în minte
din patima dorinţei blânde coseau în vis veşminte

Şi voluptatea-n ciprul mândru cerea triumful dăruirii,
îi devenise visul tandru, din nopţile iubirii,
însă geloasa-i fire deseori rănea Lumina-n noapte
şi-ndurerata singură-şi hrănea suspinele cu şoapte.

Stingea din gânduri focul luptei cu verva despărţirii,
îndrăgostit de simfonia fetei şi taina înfloririi...
aşa, cândva, mult îşi dorea să-i legene prin suflet
mireasma dorului ce înflorea sedusă de un zâmbet.

... Fugise, îngheţată-n sine, se-ascunse de plăcere
la poalele copacului din sine şi lamenta-n tăcere...
cu rana burniţelor răzvrătite îmbrăţişa tandreţea,
ecoul blândelor atingeri îi pieptăna tristeţea...

Cu lacrimi lecuia durerea şi mângâia iertarea
nu-nţelegea doar cum Lumina sărută aşteptarea...
sălta pe ramuri mlădioase sorbind din muguri bucurii,
brodând caftane graţioase tivea gherghefuri aurii...

... S-a încălzit puterea-n rădăcină şi Soarele zâmbea,
la zeci de raze pe tulpină cosiţe le-mpletea...
îngenuncheată suferinţa, din dorul trist şi obosit,
a întrebat, în linişte, ce e iubirea?... Şi sakura a înflorit...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii...

- Reflecţia credinţei în veci va lumina.
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
În vasele de lut am poruncit Iubire!

Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Înte Pământ şi Cer există scara Lumii.

Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Speranţa se alină-n privirea de fecioară.

Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
Feeric se descântă cuvintele în rime.

O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă,
Îşi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Cald luminează stropii mugurul de viaţă...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud cum vine dragostea

Aud cum creşte visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
şi zbuciumul ţi-l simt, dincolo de culoare.
În ei mă văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muţi,
în adorare.
Şi simt, crescând în inima-ţi,
speranţa
aşa cum orizontu-n răsărit
face să crească în lumină, viaţa
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie din tandrul "Te iubesc!"

... în fagurele minţii descriu boema cerului cu mierea pasiunii din mirul auriu...

Revin să-mi potolesc în Tine setea minţii
pe lipsele de sens vrea dorul dezvelit
vectorul să-l descrie apostolii şi sfinţii
pe capătul scânteii din darul zămislit.

Ajunşi la poarta cerului au aripi radicalii,
valenţele pe plan se-afirmă de actori,
izvorul l-au secat în nopţi de chin vasalii,
progenitura-i geme născută-n sărbători...

Conţine oare lacrima atomi din zorii morţii?
Şi cum un echilibru se naşte-n rana ciută?
Surăsul copt din patimi şi ars în soba sorţii
răbdarea-l plămădeşte din suferinţa mută.

Lipseşte matematica-n cărările durerii
şi nici figuri de stil nu are drumul zilei...
De ce atunci în cuget valenţile puterii
metafore stilate şi psalmi închină milei?

În universul inimii... pe muntele Iubirii
zăpada veşniciei spoieşte gândul nopţii,
gheaţa luminii albe pare un scut privirii...
doar alpinistul fricii pe stânci îi simte colţii.

Gheţarul pasiunii Poemul îl topeşte,
dar nu ridică apele şi clima nu o schimbă...
pădurea rugăciunii din pietre poate creşte
când slovele prin suflet luminile îşi plimbă.

Protonii mângâierii, privesc ionul visului,
molecula Cuvântului mă roagă să-i vorbesc,
geneza strigă dorul din galaxia versului...
nucleul său ne cântă un tandru "Te iubesc''.

Şi nu-s cuvinte-alese, nu definesc o stare,
e alchimia clipelor culese-ntr-un buchet...
în braţele sublimului devin o încântare
cu graţia miresmei din visul violet.

Vibrează-n ceruri spiritul, de are anotimpuri,
meleagurile Dragostei primesc iertarea zării,
solemn sărută liniştea izvoarele din gânduri
cum aş putea uita Luminile Creării?

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea gândului

Când şoaptele nopţii împacă
Liniştea pătrunsă în gând,
Dorul în vise se-mbracă
Şi naşte dorinţi rând pe rând,
Chem gândul prin gândul din gând
Revin din adâncuri spre tine chemări,
Se scurg spre mine tăceri, însumând
În sufletul ce-mi plânge de dor, aşteptări.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecaţi! Lăsaţi-ne ţara

Pădurea mi-a fost prima casă, sorţii
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda ţărână-a vieţii
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânţă
Acolo! văd răsăritul nostru şi-apoi din el
o nouă existenţă
Acolo...
simt obida şi-n ochi tristeţea
simt trecutul sub umbre îngropat şi viaţa
Acolo încet-n gând înşir pe prispa nopţii
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul şi cuvântul

Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a desluşit lumina şi cerul după ploi
Acolo am simţit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori

Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat faţa
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simţit apăsarea
zgomotul valului a desăvârşit tăcerea
scoica privirea, iar mintea şi ochii tăi spre cer aţintiţi
uimirea

Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger şi de vânt
Acolo copacul cioplit şi înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
laviţa, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea şi pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi şi ei
între apus şi nevoi
Acolo unde soarele bate-n porţi dimineţi
doar el ne îndemna
viaţă! bine te-am regăsit, ridicaţi-vă şi vă treziţi

Acolo-n pădure şi-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbinţeala iubirii
găndurile naşterii
roşul din asfinţit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greşeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoţilor, plecaţi şi lăsaţi-ne ţara

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi fracul

Privit-am peste cer
Cum Soarele se răsfaţă,
În oglinda sufletului său,
Alintând apele şi aerul...
Se lasă invitat
De păsările cu frac,
Ce au pornit dansul
În ritualul rândunicilor albastre...
Valsând aerul,
Aerul valsând vântul.
Cerul lovea cu binecuvântari
Şi Soarele alerga Lumina sa,
În valsul privirilor
Şi în dansul stelelor,
Ce în fiecare noapte
Invită Luna şi milioane de suflete
Să danseze dansul fericirii,
Ce curge în ritm de muzică,
Peste păsările cu frac
Ce valsează aerul...

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţele iubirii

Jertfim aceleaşi lacrimi pe-altare de orgolii
Şi ispăşim pedeapsa aceleiaşi iubiri.
S-au întristat lăstunii, se frâng sub ploi magnolii,
Vorbim despre iubire, trăind din amintiri.

Prezentul fără noi, astenică corvoadă,
Avare anotimpuri ne fură flori de lună,
Am să înving oprelişti, mă voi lua la sfadă
Cu umbre de-mprumut. Visa-vom împreună!

Iar de va fi nevoie aduce-voi din larg
Corăbii cu speranţe din Portul nemuririi,
Contrariate valuri la ţărm de vis se sparg,
Înalţă fluturi mov, troiţele iubirii!

Vreau leac de izbăvire când împotrivă-s toate,
Eu ştiu că doar cu tine în stare sunt să zbor,
Să vindec agonii, tăceri nevinovate,
Pescar îţi sunt de vise, iubire, lacrimi, dor.

Din salba mea de ani, atât cât mi-au rămas
Cu stele, licuricii, doar ţie îţi vor scrie,
În suflet paşi de îngeri, în vise fac popas,
Sfinţind cu maci iubirea, valsând în poezie.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea brazilor uitaţi

Din brazii crescuţi pe stâncile arse
Răzbate un murmur venit din trecut,
Izvoare zglobii fac drumuri-ntoarse
Să fie lumina născută drept scut,

Prin codru rămâne stejarul rănit
De vântul ce-i scutură creanga plângând,
Iar cerbul sătul de al lui boncănit
Dispare în munţii cu fruntea arzând,

Tăcerea surprinde pădurea dormind
Iar fulgii aştern un covor până-n cer,
Pe cioata ce frunza o simte mustind
Se-aşază uitarea rănită de ger,

Departe de lumea cuprinsă de frig
Se-nalţă castele cu turlele-n nori,
Iar mările-ncearcă să rupă din dig
Când timpul îşi trage suflarea în zori,

Iar bradul crescut printre stânci către nori
Aşteaptă albastrul să-i urce pe ram
Să-i crească-n tulpină tăcute viori
Când norul sfielnic îi bate la geam.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirul luminii... în Panteonul tăcerii

Un foc de-artificii... triumfă în suflet
Aprinde Lumina-n Panteonul Tăcerii
Şi vindecă rana durerii din cuget,
Se-nalţă Libertas cu sceptrul Iubirii.

Din cuiul Răbdării... absoarbe rugina,
Ridică coloane... din răni Aşteptarea,
Prin grotele nopţii delirează Lumina
În flacăra stinsă se-aude chemarea.

Diligent să înalţe Panteon Libertăţii
Pe stâncile minţii Virtutea-şi doreşte
Fundamentul din har supus judecăţii,
Stingheră în sânge, pasiunea zideşte.

Prin gânduri subjugă Lumina viclean
Sentimente aride în false veşmânte
Folosindu-se iarăşi de Calul Troian,
Mi-atacă cetatea dorintei din minte.

Nu poate-nţelege... ce este Femeia,
Pe cruce mi-a pus suspine straine,
Mă-atinge şi-ndată apare scânteia,
Enigma dîn beznă vrea să domine.

Din mucul ofrandei... torţi să emită,
Dispune orgoliul melodia-i funebră
Cu patimă-i muşcă privirea uimită,
Pizmaş întunericul geme în umbră

Şi moartea-l atacă în zori furioasă,
Misterul îşi simte greutatea poverii,
Se plimbă la braţ cu slova sfioasă,
Lumina nu moare în templul tăcerii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!