Atunci...

Demult, în tinereţea lumii,
luna i-a şoptit soarelui:
"Ce-aş putea face ca tu să nu mă uiţi niciodată?"

Atunci, cu una din cele mai frumoase replici
pe care universul le-a cunoscut vreodată,

soarele a zâmbit şi-a răspuns:

"Cedează-mi jumătate de cer."

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş mai putea spune?

Am iubit
felul în care
ea
mă atingea.

Ce-aş mai putea
spune?

Mâinele ei au fost
făcute din lucruri
pe care noi toţi avem probleme
în a le crede.

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!

citat clasic din Vladimir Ghika
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nostru, văzut de pe alţi sori, e şi el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani îşi micşorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelaţia Balena să aibă mult mai multe pete şi astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot aşa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roşii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roşeşte din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Un cer
De stele
Formeaza Universul

O stea,
Doar una
Va forma universul
Din inima noastra

Oare stim
Sa pretuim
Momentele
Cu adevarat frumoase
Pe care viata
Ni le poate da!?

poezie de Florea Nicolae (19 noiembrie 2008)
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o iubeam în felul în care dansa cu îngerii mei, ci în felul în care sunetul vocii ei îmi putea liniştii Demonii.

citat din Christopher Poindexter
Adăugat de CarrieAnne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce viermii se bagă tocmai în cele mai frumoase caise, în cele mai frumoase cireşe, în cele mai frumoase gutui, în cele mai frumoase mere, în cele mai frumoase nuci, în cele mai frumoase pere, în cele mai frumoase prune, în cele mai frumoase vişine?

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată
Cine locuieşte-n ele
Şi aruncă ziua toată
Cu comete şi cu stele?

Ştii cine-a făcut Pământul
Şi-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns şoptit
- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar şi eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.

A continuat să vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.

Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.

Şi încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înţeleagă.

Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.

Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viaţă,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vie

În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitaţi-vă, surate,
cum se poate?
murmura mereu străbuna.
O steluţă pe sub nori!
Ce fiori!
O steluţă fără nume
şi fără orbită-n lume!
Zboară-ncet şi se opreşte,
omeneşte,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? Să zboare şi să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă,
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colţ de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a şoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin vazduh
către PRUNCUL SALVATOR.

Şi-a privit întregul cer
cum steluţa, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.

Şi-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de Dumnezeu şi de pedepsele lui îi poate opri pe mulţi să facă rău. [...] Da, religia e una dintre cele mai sublime poezii pe care le-a cunoscut umanitatea.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice interlocutor este un Maestru din Cotidian. Pentru că i te adresezi ca şi Bătrânilor. Pentru că le pui întrebări la care se vei găsi mereu câte un răspuns sau măcar o jumătate de răspuns. Ascultăndu-te, interlocutorul mai face încă un lucru minunat: el îţi oferă şansa de a înţelege că nu trebuie să cauţi lucrurile frumoase, pentru a le povesti. Ajunge, doar, să le povesteşti frumos.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnambule

În oraşul meu trăiau o femeie şi fiica ei,
şi-amândouă erau somnambule.

Într-o noapte, când tăcerea era stăpâna lumii, mamă şi fiică,
mergând în somn, s-au întâlnit în grădina lor învăluită-n ceaţă.

Şi mama a vorbit, şi-a spus: "În sfârşit, în sfârşit, duşmanca mea!
Tu, cea care mi-ai distrus tinereţea – care ţi-ai clădit viaţa
pe ruinele vieţii mele! Te-aş putea ucide!"

Şi fiica a vorbit, şi-a spus:" O, femeie odioasă, egoistă şi bătrână!
Tu stai între libertatea sinelui meu şi mine!
Viaţa mea nu-i decât ecoul vieţii tale insipide. Vede-te-aş moartă!

Chiar atunci a cântat cocoşul, şi-amândouă femeile s-au trezit.
Mama a întrebat cu blândeţe, "Tu eşti, dragă?"
Iar fiica i-a răspuns cu blândeţe, "Da, dragă."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin şi o vârtelniţă de aur care depăna singură; şi a îndreptat-o şi ea cu multă bunătate şi blândeţe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin nişte pustietăţi şi mai grozave decât cele de până aici. Şi fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă şi până la sfânta Duminică. Şi sfânta Duminică a primit-o cu aceeaşi rânduială şi tot aşa de bine ca şi surorile sale. Şi făcându-i-se milă de această nenorocită şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfânta Duminică o dată, cât a putut, şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea rece, geroasă ( în variantă scurtă )

În noaptea rece, geroasă
când somnul era boier,
Luna cobora în casă
părăsind albastrul cer.
Stelele i-au urmat calea
căzând una câte una.
Întunecată e valea,
omul nu-şi mai vede umbra.
Pe tot drumul presărat
cu făpturi nedefinite,
Un om, sufletul şi-a dat
şi a plecat la cele sfinte.
Dumnezeu l-a aşezat
în frumoasa Lui grădină.
De păcate l-a iertat
şi i-a dăruit lumină.

poezie de Dumitru Delcă
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În somn, în pieptul lui

Şi-a îngropat
urechile
în imperturbabilitatea
bătăilor inimii lui –
iar în câteva secunde:
s-a îndrăgostit profund
de felul în care
singurătatea ei se surpa deodată,
cu moliciune,
în somn,
în pieptul lui.

poezie de Christopher Poindexter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu readuce la viaţă o amintire uitată ca parfumul.

citat din Christopher Poindexter
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!