Absenţe

file de jurnal afectiv

moliile poartă şorţuri transparente
gânduri uşoare nenăscute încă
un fel de năluci ale noastre
uitând să ne revedem

pe jumătate fete în casă
cealaltă jumătate sidef
estete gratuite fără complexul culpei:
pur şi simplu supravieţuiesc!

Rumeguşul se strânge pe la colţuri, în plin centru, într-un fascicul de întuneric, într-o lumină. Uimirea aceasta reprimată! Obrajii din cretă! Glas alb!

de la un capăt la altul inima devine
coridor perforat/ sita perfectă
prin care instincte de penelopă
urzesc pânze în războaie de pierdut

sunt frunza fără de nervuri
alcătuită la dezordinea zilei
masa amorfă cu personalitate incertă
de care universul nu şi-a amintit

întârzii... tu... întârzii eu...

timpul se împrăştie
în acest trompe l'oeil
cu vedere la strada interioară

ca un liliac atârnă sufletul
un monde à l'envers ne revendică
prin creştet ies rădăcini
de picioare atârnă un nor

când liniştea atinge împrejurimile
îţi întrezăresc chipul într-al meu

dau să te prind:

eşti niciunde:

nu sunt.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îţi faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu ştii nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ţi propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviţi înţepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenenţa la acelaşi regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]

să intri în ziua aceasta ca şi cum ar fi a ta măcar parţial
să-ţi permiti de pildă femeie cu frumuseţe şi ancoră
să prelungeşti timpul să poţi scrie firesc despre
ca şi cum chiar ar/ai exista

când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescăruşului
alunecându-şi cântecul de înţelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gaura cheii (2)

puşti cu walkman şi instincte de husky
cotrobăie prin
bărboşi dichisiţi la andropauză
strategic tac
dame pe tocuri din sticlă împrăştie
guerlain-ul ca pe feromon
oftatul fatal à la garbo
intră / înghesuie / înjunghie / triumfă / ies
ca şi cum
nimic nefiresc nu s-ar fi petrecut

ploaie nebună, femelă în călduri,
naşte
feţi prematuri
igrasie / tot soiul de reptile subcutanate
crize de eritrocite
atacul barbar al inimii proprii
violul perpetuator
(posibile) mame cu sindrom prepost
aerul gata să explodeze
neputincios poetul defulându-se într-un happy PS
the end:
păsări adaptate să trăiască fără
oameni şi mai şi

cu retina înjumătăţită

împuşcată în iris

sonia

se întinde

sub un cer:

mâine o ia de la capăt

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot ceea ce nu eşti

Sunt jumătate dor, jumătate mă dor.
Sunt înger!?
Sunt jumătate ger, jumătate cancer.
Sunt Sânger!?
Sunt jumătate nor, jumătate ador.
Sunt zombi!?
Sunt jumătate cer, jumătate nu cer.
Ţărână!?

Sunt jumătate zor, jumătate chiar mor.
Sunt demon!?
Sunt jumătate foc, jumătate sub toc.
Sunt hormon!?
Sunt jumătate hor, jumătate amor.
Sunt ambii!?
Sunt jumătate stoc, jumătate batoc.
—Stăpână!
Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti!?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Manuscris de poezii (2015)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Zbor... zbor şi dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot şi nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că şi-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Şi spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Şi dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează şi se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulţesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg şi cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă şi-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Când cerul se acoperă cu nori,
Şi aştepţi ploaia, dar ea nu vine.
Deja ţi se pare că soarele s-a ascuns undeva
Pentru totdeauna, iar ploaie nu mai este.

Când copiii se joacă îndelung în stradă
Şi tu îi aştepţi să se întoarcă,
Îţi trec prin cap cele mai diverse gânduri,
Unul mai rău decât altul.
I-a călcat o maşină,
I-au răpit ţiganii
Au căzut într-o gură de canal neacoperită.

Şi când în sfârşit
Se aude într-un târziu telefonul sunând,
Ţi-e frică să răspunzi
Şi întârzii, întârzii.

Ce multe lucruri trezesc teamă.
Şi mă mir că mai reuşesc încă
Uneori să fiu fericită.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt întreg cu o jumătate lipsă. Sunt cântec fără note, cuvânt sunt – nerostit. Sunt vorba grea, neauzită. Sunt zbor fără aripă, mers fără pas, sunt ora fără clipă. Eu sunt doar jumătate din existenţa mea. Eu sunt doar jumătate de pereche.

Dana Mîndru în Întâlniri imposibile (1988)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonia (2)

trece pe lângă tine
(de-abia o simţi)
plăpândă şi inofensivă
perpetua convalescentă
poartă pălării astenice şi umbre multe
şorţ apretat şi cicatrice
se dă cu talc şi în vânt după actorii de la hollywood
(într-o zi şi ea va ajunge "acolo")
obrajii au consistenţa ambalajului desfăcut
ceva din întunericul chiliei
respiraţia ei miroase a ceară / împrăştie pânze

–! sonia! –

are o păpuşă mare
fără baterie / fără picioare / fără nume
îi coordonează constant gesturile / opţiunile / timpul
o aşază la geam ca pe soldat
pe oliţă / la căpătâiul morţilor
îi prescrie
regulat îi schimbă lenjeria şi mimica

[sonia]
vorbeşte rar / aproape deloc:
mai mult cântă
înăbuşit ca-ntr-un andante până când
îşi pierde respiraţia
poartă pantofi (două numere mai mici) şi
ţine încuiată uşa. speculează.

s. o. n. i. a.
a trecut de mult de vârsta copilăriei
are ursuleţi din pluş şi pisică anorexică
teme multe / tot soiul de examene
profesori lamentabili
dulăpioare cu flacoane şi
reţete
leacuri ieftine-tentante

astăzi

↓sonia↓

s-a supărat

acum

*sonia*

mângâie

un fel de pisică,

nişte ochi se holbează dintr-un pahar

! în realitate →sonia→ este o neîmblânzită!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!

începeam şi azi cu aceeaşi oboseală
aceeaşi teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu ştiu
dacă ne ruşinam dacă ne încăpăţânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?

încet încet ne pierdeam
abilităţile de actori
o pală intempestivă şi rolul nostru...

am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere uşoară o "variaţie"

se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi ştiut să-mi răspunzi dacă te-aş fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseşi
n-aş fi ştiut să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat...

poate vrusesem cu orice preţ să fim originali... alţii
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!

de undeva se cernea o tristeţe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
şi feţele noastre palide s-au oprit din tăcere:

ni s-a făcut dor!

dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile

ne-am trezit
de noi amintindu-ne

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem într-o istorie depravată,
Întinsurile ei peste amintirile noastre foşnesc sonor.
Cuvinte de jale neluate în seamă se nasc în prezent
pătând peisaje mioritice.

Sunt ochi care plâng
ca o menire de nemişcare a destinului.
Sunt bocanci încleştaţi de legi suprapuse
venite smuls peste mulţime.
Din urmă vine durerea şi sângele pierdut.

Umeri timizi de femei
trec prin sentimente încălzite de puterea banului.
Braţele poporului atârnă ca nişte ramuri plecate,
pe jumătate împietrite.

Suntem într-o istorie depravată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile mai lungi

ne-am născut fără să vrem
într-o lume care ne-a învăţat ce să nu fim,
straturi de dogme, credinţe, recenzii netrăite se depun precum cenuşa sub unghii şi intră până în carne

haosul monden te ia din patul cald şi te azvârle în strada ce miroase a covrigi şi urină,
te întrebi ce cauţi aici, dar nu ai timp să-ţi răspunzi căci îţi sună telefonul iar ziua îşi ia cursul la fel ca şi ieri

soarele apune repede fără să îţi dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe acelaşi birou cu care ţi-ai petrecut jumătate din viaţă

poza soţiei îţi zâmbeşte şi-ţi aminteşte parcă aparţii undeva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la uşa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potriveşte în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simţi real

mirosul ei te duce-n dormitor unde desluşeşti o mângâiere caldă, sufletul ţi-e blând şi nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viaţa să-ţi scurgă prin sita timpului pierdut...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă pe jumătate - replică la poemul "Sufletul" de Lorin Cimponeriu

Câteodată eşti genial
Stai şi ascunzi informaţii frumoase
Respiri versuri pe nări
Şi nu deschizi lumina niciodată
Stai departe, vorbeşti mult
Oare eu te voi mai asculta?
Prefer să stau în liniştea mea
Prin care inima nu va mai cerceta.
Prefer o viaţa fără fond
Un colţ de rai şi un confort
Prefer un trai mai bun şi poate
O inima pe jumătate.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care trăiesc pe dinăuntru

sunt oameni ca şi mine
care trăiesc pe dinăuntru
ca într-un schit săpat în carnea lor
de întrebări fără răspuns

în care Dumnezeu
încă din primordialele infinituri
prin sensibilitate
şi-a lăsat amprenta

oameni oglindă
în a căror privire
se reflectă toate suferinţele

care preferă să vocifereze prin artă
şi dacă ar prinde cu adevărat glas
agonia lor interioară
lumea întreagă
ar asurzi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa perimată

dimineaţă perimată intră între pereţii calzi,
forme de incertitudine atârnă de tălpi,
din rochie ies ifose ce nu încap în şifonier,
realitatea se arată dincolo de prag colorată de toamnă.
resimt reculul ceasului pornit pe neoprire,
limanul promis pare un crater cu o străbatere prin mâl.
ascult harfele crengilor într-o margine de geometrie curbată
de pe care culeg poeme cu scânteieri de irişi verzi.
uneltele vremii clădesc o cale despicând dezordinea luminii
fără piedica stelelor circumspecte, aflate-n paradisul păcatului.
târziul zilei topeşte zăbovirea gândului
pe imaginea plămădită cu visuri ieşite din anchiloza prafului
aşezat cuminte peste tot.
mereu o fluturare zvârle inima în secunda solemnă
când tu apari intrând în febra ochiului meu rotund.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul din urmă

Rămân cu un gând alb
În margine de albastru
Pierdut din vedere de aripi
Murdare de cuvinte.
Te-am căutat în voci
Ca o piesă de viaţă
Scrisă la nesfârşit,
În gândul meu alb, rămânând
O promisiune fără istorie.
Să mă priveşti mai târziu
Prin ochii păsărilor din înaltul cer
Şi aş vrea să îţi spun din nou
Într-un gând simplu
Că nu am plâns acele zile...
Copacii au făcut copaci în jurul meu,
Şi am exprimat sunsul lucrurilor,
În lucruri.
Primăvara şi-a luat
Frunzele din toamnă,
Am topit îngheţul pentru a tăcea
În locul mângâierilor,
Am devenit copil
Care transforma jocurile
În anotimpuri.
Dar ce folos... acum mă ninge...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti, sunt!

Eşti,
fără să-ţi invoc fiinţa.
Îmi locuieşti sufletul
cu plinătatea inimii tale,
curăţindu-i ungherele prăfuite.
Sunt,
fără să-mi ştii visele.
Îmi respir fericirea
sărutându-ţi paşii rătăciţi
prin inima mea.
Eşti,
fără să număr clipele.
Îmi dăruieşti infinitul
temerilor tale cele mai ascunse,
să le pastrez sub pernă.
Sunt,
fără să-ţi rănesc zborul.
Iţi ocrotesc chipul
privindu-ţi obrajii istoviţi
de săruturile mele.
Eşti,
fără nicio întrebare.
Îmi mângâi răspunsurile
întipărite nevolnic
pe pereţii casei tale.

poezie de Emilia Barari
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima pietrei tăcerii

te uită Dumnezeu sau te uiţi singur între două stânci
devii tu însuţi spaţiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor şi tristeţilor
deopotrivă creşte
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibraţia tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauţi şi cauţi limanul laşi apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiţi strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îţi promiţi să taci îţi promiţi să uiţi
îţi promiţi să adormi

spune-mi Doamne de câte ori să mai adorm
dacă în cerul fără ţărmuri părăsite
am regăsit fiinţa încolţită de aştri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
şi cum mai pot înghiţi spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori să mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină şi întuneric
pereţii sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde aşteptând
pasul nopţii răului şi al dimineţilor binelui
rai şi iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colţuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple şi-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunţii

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat să plâng
şi-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cuminţeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii şi sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea să fie icoana icoanelor
sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

poezie de Anne Marie Bejliu (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!