Ploile tale calde
Gust amarul până îmi iese prin ochi
și nu mă las furat de vorbe goale.
Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omenești,
dar nu mă tem de nimeni.
Îmi adaug în fiecare zi câte o șansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
și-n mâini cu măreția dragostei
ce-mi rodește-n palme.
Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfășurat
de atâta fierbinte iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Bogat peste putință
Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulți vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor
ce urcă și coboară prin cristal,
în fața oglinzii nu se schimbă
și pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos și oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putință
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îți pune pe frunte
și dragoste în pieptul gol,
de respiri mai ușor prin cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă alcătuiesc din cuvinte
visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospește
până i se frăgezește miezul
viitorul rupe lacom din speranțe
își pune pe masă pâinea coaptă
și așteaptă musafirii
ușa rămâne deschisă
mă alcătuiesc din cuvinte
și prin ele mă înalț în fiecare zi
urcă nestingherite-n poeme
și-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut
c-un ochi atent
Dumnezeu privește-n tăcere
și meditează la unele taine
din creația sa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploile cântă afară
Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.
Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.
Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.
Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare pasiune naște un vis
nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiș
odihna trupului este obligatorie
în acest spațiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoință de iubire
moartea și viața sunt dincolo de pereți
nu este îngrijorare nu se simte
se citește prin gânduri trăirea
pofta de aer și de priviri
fiecare pasiune naște un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care crește arborele vieții
cu ramuri nemărginite
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fug
fug prin sensuri albe
știind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în așteptări
și nici să ating confesiunea lunii în zări
fug între viziuni și ispite
cu-n cântec furat din chitară
și cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite
fug prin ecuațiile mele
mă ridic la pătrat
și răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot și ce mai are
fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
și prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naștere până azi
între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi
noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E sumbră noaptea
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tristă noaptea
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume incomodă
o lume nebună care nu se dezminte
nu poți s-o lași să aștepte la barieră
când prin stație nu trece niciun tren
o rupi în bucăți pentru fiecare oraș sau sat
și o lași să se descurce singură
să-și croiască drumul
cel fără de moarte
și prin pustiu
nici într-un gest de supremă grație
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar
mă simt amețit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.
caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca niște cuvinte de memoria în care-s păstrate
și mă voi refugia în sufletu tău
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scad câte o zi
Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe fața ei,
pune cuvintele să-ți spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.
Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinții iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai știu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
și dulcea pace devine hrană bogată
pentru toți ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
și înalță faptele deasupra de vorbe.
Cercurile prin care arborii cresc
și înaltul respiră alcătuirea pădurii
în țara cu vânatul nesupus morții,
cei ce stau la pândă sunt prădători.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai adânc decât marea în gânduri
Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.
Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.
Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.
Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.
Singurătatea mea ți-o las vamă
pentru un surâs care topește zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea înfige în mine tăișul luminii
La fel cu dulcele mierii, vâscos,
am tot dorit să-ți gust pătimaș iubirea,
dar am rămas așteptând într-o stație nesigură
având la piept recele șarpelui puiandru.
Sângele meu se grăbea spre inima fierbinte
și fără să-mi pierd cumpătul, îndrăzneala cuțitului,
trupul dădea pe dinafară nerăbdarea
cum ea mă purta prin gânduri ascunse.
Cine ar putea să-mi dezmierde sufletul
sub pecetea găsirii liniștii,
a respirului aromelor serii?
Noaptea înfige în mine tăișul luminii, sclipirea plină a lunii.
Țesătura ruptă a întunericului
adaugă sosirii tale căldura căminului boem.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercetare
În cetatea viselor abstracte
pun lumină-n gânduri și-n cuvinte
fără risipă, vor sta compacte,
să dospească-n sângele fierbinte.
La cetate nimeni n-o să vină
pe căi neumblate ori oculte,
forma revelată și divină
numai îngerii pot s-o asculte.
Prin căutări mi s-aprinde farul,
în necunoscut, drumu'-i nebătut,
de se deschide încet hotarul
în ciuda celor ce m-au combătut.
Nu-i nicio noapte, timpul investit,
să zidesc în cifre și în semne,
efortu-i într-un rezultat sortit,
prezentul șters, mâine să-l condamne.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furat de mirajul eclipsei
Prin fereastra încadrată-n pereții umbrei
privește în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.
Un paharnic se pare de viță domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătății
din care sufletul se-nalță-n lumină.
Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniștea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mișcătoare
în aula magna în care și aerul ascultă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din gânduri
Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.
Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.
Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai tu rănită porți iubirea
Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,
ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cerești,
pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,
fuge timpul din palmele calde
și sub picioare pământul freamătă vesel.
Numai tu rănită porți iubirea
în ochii adânci și uscați de așteptare,
între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,
ochii mă urmăresc până-n amintiri
ș nu vor să uite nicio imagine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare zi e un scenariu de vise
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
și așteptările se înmulțesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri și le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.
Ceva minunat mă ispitește prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec și dans
în care formele-i desenează mișcarea.
Nu știu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu ești lumina prin care pășesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păstrez același crez
Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îți seacă izvoarele trupului prin suferință
și respiri cu tristețe aerul.
Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorințelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viață,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez același crez
și multă dragoste.
Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înflorește prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
și nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
și le voi ocoli
chiar începând de azi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când urcă bucuria
De ce îmi preziceți o iarnă în oase?
O curgere continuă din streșini
când urcă bucuria prin mine rotund
și-mi iau inima în mâini și o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioși
sfințeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiți în rugă.
Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia și se naște iubirea,
crește sub ochi minunea
și-n spațiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!