Schimb de vorbe cu Gabriela

gabriela asta o fi vreo "fără ea nu se poate"
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut şi nu găsesc o notiţă un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmăreşte
în fiecare poză în fiecare discurs apare şi ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta şi după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidenţiat haşurat întrebat
cum de rezişti tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum şuieră de fiecare dată când apari
scoate fum şi de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care îşi sparge valurile de pereţii inimii mele
cum se bagă ea în discuţie neîntrebată
cum sfidează pe toată lumea cu inteligenţa ei de prin cărţi reviste şi ziare
cum nu poate suferi agramaţii şi ţi-i arată cu degetul de parcă tu nu ai şti
cum se plimbă prin poemele tale ca pe nişte străzi europene arătându-ţi indicatoarele
şi spunându-ţi acum la stânga acum înainte vezi să nu calci acceleraţia
cât de aproape se bagă ea la fileu cum îţi salvează mingile face câte-un rever
de rămâne publicul în extaz şi meciul se încheie în favoarea ei
mă întreb de unde-şi cumpără gabriela eşarfele cu care te îmbrobodeşte
şi parfumul cu care te răpeşte de fiecare dată
de ce trebuie tocmai ea să pună punctul pe i
mă întreb şi tot nu găsesc acel ceva care poate m-ar face să realizez
că în viaţă este bine să mai şi asculţi
chestiune de morală ar spune pleşu

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopţi de dragoste
Fragile, neputincioase, ca nişte pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ţi imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineaţă

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de poveşti alandala
Ca şi cum m-aş muta în alt oraş necunoscut
Şi îndes tot felul de vise usturătoare
Şi e ca şi cum aş trece cu degetele prin
Plante urzicătoare şi nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul şi-n acelaşi timp şi pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol şi încă plutitor
Subţire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărţi a cărei limbă
Într-o zi ţi-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se şterg cu anii, şi îngerii le-ar linge

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca şi el. Pentru a recunoaşte această trezie, rămâi pe senzaţia de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu şi mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniştea noastră de A Fi va înghiţi toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi şi nu de a vedea sau interpreta ce îţi arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poţi vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înţelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalismul este imposibil fără o poziţie morală. Fiecare jurnalist este un moralist. Asta este inevitabil, în mod absolut. Jurnalistul este cineva care priveşte lumea şi modul în care funcţionează, cineva care analizează de aproape lucrurile în fiecare zi şi ne spune ce vede, este cineva care reprezintă lumea. Jurnalistul nu poate să-şi facă munca fără a judeca ceea ce vede.

citat din Marguerite Duras
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai înţelepciunea să cauţi o fărâmă de bine, de experienţă, de înţelepciune în orice om, indiferent ce impresie ai despre el, ce prejudecăţi ai sau cum arată viaţa lui. În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te încojoară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te încojoară. Acesta este cel mai mare secret al personalităţii alfa: să nu judeci cartea doar după copertă. Să refuzi să întorci spatele unei oportunităţi de învăţare doar pentru că nu e învelită în hârtie roz, cum ţi-ar plăcea ţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te înconjoară. Acesta este cel mai mare secret al personalităţii alfa: să nu judeci cartea doar după copertă. Să refuzi să întorci spatele unei oportunităţi de învăţare doar pentru că nu e învelită în hârtie roz, cum ţi-ar plăcea ţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem liberi decât pentru un ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu avem decât libertatea primului ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de a ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah: Asta facem noi tot timpul! Ne certăm! Tu îmi spui când sunt un idiot arogant şi eu îţi spun când eşti o pacoste, adică 99% din timp. Nu-mi e frică să te fac să suferi. Căci dupa câteva secunde, iar începi să fii o pacoste.
Allie: Şi?
Noah: Şi atunci nu va fi uşor. Va fi foarte greu. Şi va trebui să ne chinuim cu fiecare zi, dar vreau să fac asta pentru că te doresc. Te vreau în întregime, pentru totdeauna, tu şi eu, în fiecare zi... Poţi face ceva pentru mine? Te rog? Imaginează-ţi restul vieţii tale, fă-o pentru mine. Peste 30 de ani, peste 40? Cum arată? Dacă te vezi lângă acel om, du-te! Te-am mai pierdut o dată, pot să te pierd iar dacă aş fi convins că asta îţi doreşti cu adevărat. Dar nu alege calea uşoară!
Allie: Care cale uşoară? Nu există aşa ceva. Indiferent ce voi face cineva va fi rănit!

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi are o soartă în viaţă: o cărare pe care trebuie s-o străbatem şi care, de fiecare dată este nouă. În ceea ce ne priveşte pe noi actorii, cărarea nu este un drum bătut pe care putem să mergem cu ochii închişi şi de fiecare dată este o nouă căutare în noi, în situaţie, în stare, în relaţia cu publicul!

citat celebru din emisiunea Ieri, azi, mâine de Mircea Albulescu (TVR)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimiştii găsesc în fiecare zi un motiv pentru a considera că viaţa e nedreaptă şi neplăcută însă uită că ceea ce văd ei este doar o parte din întregul existenţei. Depinde de tine care parte preferi să o iei în considerare mai mult. Dacă vezi toate neajunsurile şi nenorocirile nu te aştepta ca să apară dintr-o dată o minune care să îţi îmbucure ziua. Acestea sunt acolo, mici dar zilnice, dar tu ALEGI să le vezi doar pe celelalte. Este de-a dreptul trist să vezi oameni care nu mai ştiu să se bucure de viaţă, care uită că după vreme rea vine şi vreme bună, care găsesc veşnic un motiv pentru care să nu zâmbească şi care critică într-atât, orbiţi fiind de sistemul care le arată toate nenorocirile. Este trist să vezi cum ascultă docili toate tâmpeniile şi este cu atât mai dramatic că după merg acasă, la familie şi copii, şi le bagă în cap ceea ce ei au asimilat în mod inconştient. Oare să mai fie surprinzător atunci că vedem adolescenţi şi chiar oameni în toată firea care se zbat într-o existenţă care nu le aparţine şi care poartă în spatele lor bagajul greoi al ignoranţei şi neştiinţei altora? Oameni buni, după cum deja cred că ştiţi, schimbările încep prin noi. Putem să le oferim noilor generaţii alte valori, alte învăţături care să îi ajute să scape din acest abis al incompetenţei în care noi, cei mai cu mulţi ani, am fost prinşi atâta timp. Viitorul îl creezi tu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, aşa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nţelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veşnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraş, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Şi din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu ştiu ce, din palmele-ţi calde

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un exerciţiu pe care-l fac de fiecare dată cu studenţii: pun un scaun şi stau. Şi ei se aşteaptă să-i întreb ceva, să le zic ceva, băi hai, faceţi aia sau aia. Şi încep şi stau, ştii, şi sunt priviţi de ceilalţi, şi nu ştiu ce să facă cu statul ăsta. "Aoleu, stau pe scaun". Şi văd că e o tăcere absolută şi toată lumea se uită la ei. Ăsta e un exerciţiu pe care eu îl ador. Ăsta e un exerciţiu pe care l-a făcut şi Sanda Manu cu noi. Şi e foarte bun, pentru că îţi dai seama că foarte greu reuşeşti tu să fii tu, personal, cu toate ale tale, stând pe un scaun. Atunci când eşti privit. Atunci când lumea se uită la tine. E foarte greu.

citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!