Avânt determinant
mă avânt spre cer precum un curcubeu
culori aprinse descriu un tablou magic
gânduri nesfârșite se dezvoltă în creerul meu
accesează universul cu freamăt nostalgic
valori sentimentale crează vastă boltă
sub care seninul prinde mereu contur
toamna mi-a pregătit o bogată recoltă
cu trăiri spectaculoase de trubadur
mi-am decorat ființa cu franjuri de lumină
simt trecerea timpului ca un cântec superb
o sumă de vibrații concentrez în albumină
anticipând succesul prin cuvânt și verb
mă simt o floare rară cu polen în stamină
doar raze mă mângâie timpul meu nu-i acerb
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Incantație
într-o lume plină de pure vibrații
eu rezonez cu poeți visători
cu elan emfatic exprim incantații
mă simt mereu atrasă de stele de sori.
mă contopesc cu romantismul magic
lupt împotriva întristărilor sumbre
complexul de valori este nostalgic
sclipiri în suflet să destrame umbre.
cuceresc timpul cu metode obiective
temperamentul meu e rampă de avânt
iubesc continuu- stări semnificative
le zămislesc în versuri și în cânt.
doruri și speranțe sunt comunicative
lumini îngerești le așez în cuvânt.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnele timpului
am strâns înțelepciune- infinită avere
cuvintele mi-au fost mângâiere, alean
și o credință mare care mi-a dat putere
să pătrund în lumină an după an.
consoane și vocale se scurg din condei
mirabile compuneri pe coală plutesc
drumuri albastre lărgite de idei
mă poartă la cerul divin părintesc.
mi-am însemnat destinul cu poeme
că un curcubeu boltă în zenit
tezaur de culori că un aspect de vreme
care îmbogățește timpul la infinit.
aștept universul la el să mă cheme
ploi de lumină mereu m-au primenit
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romantism aventurier
lui Lucian, Teodorei, Tatianei
prin pădurea de vise sunt aventurieră
mi-am unit destinul cu un curcubeu
din romantism poetic am făcut carieră
culori și lumină am purtat pe drumul meu.
nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze chipul
fardez mereu tristețea cu tonuri aurii
sunt doar o boemă care străbate timpul
cu prietenii alături printre ore azurii.
bătătoresc în noapte drumul spre steaua mea
mă așteaptă de-o viață cu sufletul pur
am băut credință dintr-o sfântă cișmea
sufletul mi-am bucurat cu minuni din jur.
muza îmi e aproape cu chip de zorea
îmi spune că triumful va prinde contur.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginații perfecte
mirabile emoții un fluviu de adrenalină
trece prin suflet ca vechiul Danubiu
valuri de optimism în ritm de mandolină
îmi frânge mâhnirea fără nici un dubiu.
cu versul aproape timpul mi-e aliat
pot prin rugăciune să fac un colț de rai
să mă simt puternic precum Goliat
cu rădăcini înfipte adânc pe-acest plai.
în lume e chaos, nu e a mea culpă
sunt doar o rimă plutesc pe un verb
fiori de cuvinte îmi zvâcnesc în pulpă
și am pe creștet coroană de cerb.
trăiesc în mileniul fascinant superb
învăț să-nving demoni cu spirit acerb.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fructele rațiunii
fructele rațiunii sunt în timpul de coacere
poemele galbene sunt o mândră recoltă
condeiul e o dragoste - inedită afacere
poezia luminii în mine se dezvoltă.
amară-i bătrânețea nutresc o întoarcere
la vremea tinereții mereu dezinvoltă
fructele rațiunii sunt în timpul de coacere
poemele galbene sunt o mândră recoltă.
pasiuni romantice sunt în prefacere
cu perfuzii de lumină din celestă boltă
gânduri metamorfozate au o desfacere
în lumea întreagă când nu se revoltă.
fructele rațiunii sunt în timpul de coacere
poemele galbene sunt o mândră recoltă.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste rescrisă
urmăresc pe asfalt desenul în cretă
o fetiță bălaie intră în gândul meu
îmi amintește de copilăria mea discretă
când pictam pe pânză mândru curcubeu.
în culorile calde îmi găseam alinarea
și îmi închipuiam zborul cu rândunele
azi ating lumini le-am auzit chemarea
le așez pe piept ca pe niște mărgele.
acum știu că și cuvântul este lumină
freamăt să rostesc doar vorbe alese
simt că rezonează până în albumină
cu fir de lumină viața mea se țese.
magică poveste cusută-n etamină
sunt precum cenușăreasa printre prințese.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Freamăt poetic
am creat temeiul pe un poem superb
un codru de vise am lăsat în urmă
în aburii gândirii nerăbdătoare fierb
pe flacăra iubirii decepții se curmă.
prin fiecare stea zâmbește Dumnezeu
în fluxul credinței și eu sunt un astru
cuceresc aurore ca un străvechi tezeu
mereu îndrăgostită de cerul albastru.
nesfârșite libertăți clipe de mare bucurie
dreptul meu de a scrie ce simt ce trăiesc
am răscumpărat un spațiu din veșnicie
adăpostită de cuvintele pe care le iubesc.
cu elan de poet cu mare dărnicie
slove din lumină în lume răspândesc.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație transcendentală
adâncimea iubirii derivă din cunoaștere
sublime sentimente ce ating absolutul
relații constructive create de la naștere
vibrații interne care ard precum lutul.
din suflet pleacă raze mesaje infinite
cerul e absorbit cu Lună cu Soare
dispoziții creatoare produse de ispite
valori care nu mor prin sufocare.
pasiuni misterioase care devin legi
în ritm și cadență, concepții policrome
oglinda frământărilor să o alegi
sursă de oglindire în culori bonome.
am fost culoare și tunet și vânt
univers de regrete și de inspirații
învăț să mă realizez doar prin Cuvânt
nostalgie violetă extinsă în spații.
meditez transcendental plutind în culori
veselă în verde în frunziș de fiori.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capricii senzoriale
întâlnesc o fericire la fiecare pas
în care-s presărate petale de lumină
sublimă împlinire face-n mine popas
se strecoară în sânge și în albumină.
simt puterea iubirii cu toată ființa
învăț dezamăgiri să le transpun poeme
când cu muzici celeste cizelez conștiința
să simt serenitatea în fiecare vreme.
simt formele de viață cu grația stelară
extazul zilnic îl împart cu amicii
în sertar strâng gânduri ca pe o comoară
nu le las pătrunse de tarele fricii,
doruri reverberează pe strune de vioară
visele-s protagonistele marilor capricii.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valentine's day
pretutindeni e iubire, pretutindeni e miracol
diademe de lumini ne mângâie cu raze
timpul e sublim artist face spectacol
răsună prin cântec vibrează prin fraze.
mă simt soră cu pământul cu falnicii munți
îmbrăcați în codrii cu cetina verde
peste valurile negre s-au ridicat punți
mărgeanul de speranță nicicum nu se pierde.
vântul îmi e prieten aerul îl primenește
învăț de la furnică să nu cred în povară
simt entuziasmul când floarea-mi zâmbește
sunt precum fluturul îndrăgostit de vară.
binecuvântez iubirea astăzi se sărbătorește
plutesc de fericire ca struna pe vioară.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armonii în lumină
pe mine mă veghează un înger blond
mă mângâie pe creștet cu raze de soare
simt căldura lui ca o floare pe rond
tandru se ondulează pe-a vântului suflare.
sunt și entuziastă și plină de mirare
când îmi glăsuiește cu slove de aur
cu el nu simt amarul, stări de întristare
armonii în lumină strâng sublim tezaur.
îmi spune că viața este un dar divin
împreună petrecem ore de încântare
depănam amintiri la un pahar de vin
mirabila prietenie-i o binecuvântare.
revelații în lumină din ceruri revin
și ziua și noaptea trăiesc o fremătare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pictorial
poetul luptă mereu cu destinul
doar cuvântul este arma lui
transpune în slovă dorul, chinul
și o ridică pe coama vântului.
poetul este fiul pământului magic
se întruchipează cu lanul de grâu
când este trist când este nostalgic
el știe să țină disperarea în frâu.
poetul este o pâine de lumină
o împarte vântul fărâmă cu fărâmă
o sevă dulce crește în albumină
coșmarele și agonia le dărâmă.
sunt fericită cu suflet de poet
gânduri boeme le răspândesc discret.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valsul rimelor împerecheate
dragostea oferă o viață preacurată
lanul speranțelor e strâns într-o recoltă
se-mprospătează timpul în iarba rourată
Mama Natura splendori fericite dezvoltă.
soarele-i la datorie lumina-i scuturată
de praful care s-a ridicat pe boltă
strada armoniilor de vânt e măturată
în dansul fanteziilor nimeni nu se revoltă.
Maica Dumnezeie cu inima curată
asupra lumii veghează dezinvoltă
în chip de curcubeu cu roba colorată
miruiește rugile le ridică-ntr-o voltă.
cu magice izvoare e glia structurată
frați Carpații falnici miracole dezvoltă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimp cu nimbul aurit
gânduri au îngălbenit de-atâta freamăt
toamna s-a așezat și în sufletul meu
frunzele cad din arbori se aude un geamăt
viori în festival plâng la Ateneu.
a rămas nostalgia în ungherele vieții
și versurile scrise sub cerul zâmbitor
vise de împlinire trec prin vaporii ceții
semețe sunt ca brazii în minunat decor.
e un timp de reflecții care mă îndeamnă
să conserv în suflet trăiri de poveste
după orice vară toamna mă condamnă
să strâng înțelepciune din zările celeste.
timpul cu miracole lumea o înseamnă
sub soarele statornic ce lumină vestește.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri paradisiace
seva vieții mele crește în lumină
obsesii, viziuni vânează fericirea
iubirea absolută se scurge-n albumină
senina ca cerul, cum este privirea.
o lume de extazuri de avânturi supreme
se înrădăcinează din fragedă pruncie
pulsațiile vieții cu clarități boeme
desfată inima îi dau trăinicie.
gânduri se rătăcesc prin lumea largă
timpul le conduce pe drumul către vis
armonii de suflet învață să culeagă,
libertate este sub cerul larg deschis.
spre împliniri de vrajă secundele aleargă
oriunde-arunc privirea mă simt în Paradis.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o liniște divină
astăzi mă simt un cercetaș cutezător
vreau să descopăr al vieții miraj
prin orizont mă poartă un dor arzător
iubirea de lumină o port în bagaj.
descopăr chimia zâmbetului nostalgic
pe chipul trecătorului grăbit spre destinații
descopăr rezonanța sentimentului magic
legătura cu timpul cu sublime atracții.
atâtea bucurii câștigate prin umblet
prin lumea cu povești despre împlinire
cu slove absolute în minte și suflet
cerul picură în mine o ploaie de fericire.
nu știu de mânie de suspin de urlet
o liniște divină se-așterne prin trăire.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre ultima destinație
cu drag pentru Zarra
izvorăsc din mine gânduri precum apele de munte
sparg stâncile mari în șapte în nouă
în fluxul creativ arzător curg broboane pe frunte
sunt doar zvâcnirile minții scăldate în rouă.
mă asemăn cu izvorul ce se grăbește spre mare
mă îndrept și eu spre cerul cu magia de lumină
clipe de eternitate râvnesc pentru afirmare
căci sunt carte de poeme structurate-n albumină.
mă simt precum izvorul pe culmi de extaz
nu tulbur muntele cu regrete cu păcatele mele
atunci când trec prin neguri fac haz de necaz
știind că-n viața asta n-am să sfârșesc în ele.
lumini îngerești azi îmi stau pe obraz
ultima destinație va fi printre stele.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Travaliu poetic
cerneala se evaporă la căldura silabei
poezia se naște din dor și suspin
ard gânduri uscate în flăcările sobei
să nu simt în travaliu nici urmă de chin.
îmi place să scriu inspirată de stele
să-mi dăruiesc sufletul în fel și chip
purific în raze sentimentele mele
în coșmarul nopții mă abțin să nu țip.
nimic nu e mai trainic ca un poem
l-am sculptat în stâncă și în piatră
modelat în lemn ca un magic totem
veghează casa, minunata vatră.
nasc gânduri în lumină, nu mă tem
să cuceresc timpul sub bolta albastră.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet translucid
în oceanul cunoașterii și eu mă simt un val
simt mereu mângâierea țărmului mirific
sufletul meu cântă răsună din chimval
Cristos mă învață viața să o glorific.
timpul mă supune la freamăt visceral
regrete și greșeli pot să le rectific
în oceanul cunoașterii și eu mă simt un val
cu mărgeane si corali în spațiu specific.
deasupra mea e cerul reperul ideal
muntele de vise cuprins în lanțul trofic
mă reazem pe credință spirit senzorial
fac din tristețe artă- poemul prolific.
în oceanul cunoașterii și eu mă simt un val
simt mereu mângâierea țărmului mirific.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între izvoarele înțelepciunii
(lui Mircea Florin Caracaș)
îmi place să citesc lucrări care mă luminează
precum învățăturile din Cartea sfântă
sufletul meu flămând zilnic se minunează
de miracolul vieții- lumina ce cuvântă.
se nasc lumini pe cer se nasc și pe pământ
plămade din iubirea sacră, dumnezeiască
expresii de simțire care fac legământ
cu Dumnezeul lumii din slava cerească.
izvoarele înțelepciunii se scurg de jos în sus
spre cerul nemuririi, spre universul magic
sunt oameni care îl urmează pe tribunul Isus
care salvează suflete din uraganul tragic.
învăț și eu sfințirea de freamăt mai presus
cu sufletul evlaviei deschis- temperament nostalgic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!