Eleftheria

O rază de soare străbătând frunzişul, uneori însoţită de adierea molcomă, alteori solitară, aurie şi fierbinte, lovindu-se de pielea ta la ultimele ceasuri ale zilei şi de firele de iarbă şi de sufletul tău trezit din somn. Gândurile-ţi zboară aiurea, printre gene, printre nori. Chipul lui luminat. Ţi se topeşte trupul sub un sentiment adânc şi vag, în căldură efemeră, printre şoapte, printre privirile ştrengare. Pare că cerul nu mai vrea să se rupă şi te inveleşte părtaş la ce va urma după ce nu va mai fi nimic. Priveşti lângă tine: ochii lui. Trasezi cu privirea conturul gâtului lui, al umerilor, îţi cobori sufletul până la palmele lui, impregnate deja în pielea ta. În jur totul e absurd şi ia contururi irelevante. Aş vrea să uit uneori că există oamenii. Vă aştept pe voi. Aici aveţi de toate, şi hrană pentru trup şi hrană pentru suflet. Pădurea vă veghează, vă înveliţi cu aripa unui fluture, iar el te vede o dată şi înc-o dată... Voi veţi fi liberi.

poezie de Andrada Simion (13 iunie 2018)
Adăugat de Andrada Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la uşă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aştept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranţă
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubeşti printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus şi ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranţă,
Dragostea mă ţine în viaţă...

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito

sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de şoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Şi prin cenuşa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea şi furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii şi-amăgiri deşarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Şi graiul meu va amuţi curând în lumea fără şoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă smerită

moto:
căutaţi numai dreptatea
lui Dumnezeu şi toate
celelalte se vor adăuga vouă.
----------------------------

apă aer soare
pâine vin amin!

hrană pentru suflet,
hrană pentru trup
că toate celelalte le rup

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teiului meu

e lângă mine de când lumea

şi parcă vrea să vină mai aproape
îmi intră în spaţiul vital

a devenit obişnuinţă:
îi spun toate secretele
iar uneori mă sfătuiesc cu el

în foşnetul lui mă trezesc

începutul zilei albastru
îl văd prin verdele frunzelor lui

când violent dansează
mă liniştesc: ziua va fi perfectă

alteori, suferă lângă mine în tăcere

pe seară
când îi şoptesc despre temeri
şi ale oamenilor zbateri
el pare să se-amuze
şi-ncepe apoi să freamăte
eu, eu nu-nţeleg ce-mi spune

şi, o dată pe an,
crede el că-i suficient,
mă ispiteşte
cu ploaie de stele galbene
mirosind dumnezeiesc a rai

ştiu c-am să plec curând
dar iţi promit:
am să-ţi trimit în schimb
alt suflet rătăcit
să-ţi ţină de urât

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să am...

Aş vrea să am o dată captivă în inimă,
o flacără...
Să simt iubirea ei arzând pentru mine...
Aş vrea câteodată
să zbor agătată în aripi de fluture,
dansând crepuscular pe-o geană de rai.
Aş vrea câteodată
Să sărut privire de copil
Cu zămbetul a doi ochi albaştri...
Aş vrea poate odată
să dorm la umbra unei frunze de stejar,
să citesc printre vise,
scrisori de istorie...
Aş vrea doar o dată să alerg pe un drum,
să scriu cu paşi
destine încuiate în inimi,
părăsite de aripi,
îngropate în galbenul filei,
răsfirat printre "a fost odată..."

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Gândul, nu-l mai trimit la tine.
L-ai alungat şi nu s-a simţit bine,
L-a durut de prea multe ori,
Mai bine, îl trimit să se joace printre nori.

Inima, o voi învăţa să nu mai bată în acelaşi ritm,
Cu al inimii tale anotimp.
Prefer să-i cer să se odihnească,
În loc, nebună peste tot să te urmărească.

Mintea o voi educa, să nu-şi mai imagineze
Poveşti de dragoste în care simţurile mele toate, să te cerceteze.
Mai bine, într-un alt Univers să mă proiecteze
Şi de suferinţă să mă protejeze.

Privirea o voi învăţa să îţi evite privirea,
Dacă din întâmplare ne vom intersecta,
Mai bine, să strălucească,
Admirând bolta cerească.

Mâinile mele nu te vor mai căuta printre cearşafuri de satin,
Noaptea când toate visele vin.
Mai bine să stea cuminţi,
Fără să-şi dorească, mângâieri fierbinţi.

Buzele vor uita sărutările cu gust de căpşuni,
Nu vor mai zâmbi ani buni,
Mai bine, le voi umezi cu o şampanie parfumată,
Să uit, că din iubire am suferit vreodată.

Sufletul, îl voi convinge, din nou să se culce,
Să doarmă un somn dulce,
Până când pe o altă planetă se va duce
Şi acolo, Dumnezeu, mai bun
mi te va aduce.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

mi s-a spus
că nainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
era o seară de iarnă flămândă,
în noiembrie
douăzecişiunu în două mii şapteşpe,
când totul era searbăd pustiu
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund în suflet
să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
sufletul meu pereche.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară

îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit că n-am să iubesc pe nimeni

niciodată
cum te iubesc pe tine
cuvânt după cuvânt
zi după zi
îţi promit că n-am să trec
prin sufletul tău
ca printr-un tunel fără capăt
lovindu-mă
la nesfârşit
de ziduri
şi umbre
atât îţi promit
că voi rămâne
pentru tot restul vieţii
îngrămădindu-mi plânsul
între palmele tale
îţi promit că n-am să plec nicăieri
cu nimeni
pentru nimic
şi voi rămâne
să gust puţinul pe care mi-l dai
până la capăt
atât îţi promit
că zidurile se vor prăbuşi
lumea va învăţa să tacă
timpul se va retrage
în matca lui
şi totul va fi
aşa cum
e scris
în palmele tale

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă vrei să mă găseşti,
voi fi la piciorele lui Iisus
îmbrăcată în flori de măr,
le voi săruta
până voi simţi cerul pe tâmple,
apoi voi plânge în palmele tale
şi îţi voi spune că din sufletul nostru
începe cărarea spre rai.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A. M: Frumuseţea magnifică a Lui este că de fiecare dată când te întorci la Dumnezeu, Dumnezeu este deja Aici îmbrăţişându-te.
I: Atunci de ce să mă mai întorc la El. De ce să-l mai caut? A, M; Pentru a-l simţi măcar odată şi tu îmbrăţişarea Lui şi nu doar gândul din capul tău, Pentru a ucide separarea, distanţa falsă şi falsul sentiment că exişti tu şi nu vezi că pretutindeni există Doar EL! Gândul îţi oferă falsul sentiment al existenţei, dar EL te face să vezi că nu există nici o separare, doar visai asta şi coşmarul numit "tu" ia sfârşit în disoluţia în EL.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buretele

"... Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat."
(1 Ioan 1:7)

Mă uit la tine... Tu eşti oare?...
Ţi-e haina plină de pământ,
Ţi-e sufletul mânjit şi frânt;
De-abia poţi merge pe picioare...
Mă uit la tine... şi mă doare
Că viaţa prea e trecătoare
Şi prea-i murdar al tău veşmânt...

În căutarea unui bine
Priveşti în jos... priveşti în sus.
Ai vrea un leac, dar leacuri nu-s.
Să scapi de pete şi ruşine
Nu alerga la porţi streine,
Neputincioase ca şi tine —
Tu vino-n şcoala lui Isus!

Căci cel mai minunat burete
E Sângele ce-a curs pe lemn,
Din sfântul dragostei îndemn,
Când Fiul a strigat: "Mi-e sete!"
E Sângele, ce pe-ndelete
Te curăţă de orice pete
Şi-ţi şterge cel mai negru semn!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem III

Tacerea lui mi-aduce, in umbra, suferinta
Ce zgarie, in chinuri, un suflet de cristal.
Si poate nu-mi ramane nimic, doar umilinta
S-o imbrac si sa o port cu al meu iubit coral.

Iubirea lui, adeseori, usor ma zapaceste
Si caut licariri eterne in nedeslusita privire.
Si orice as gasi, ma incanta si ma potoleste,
Transformand cosmaru-n vis si visu-n amintire.

Durerea lui imi adanceste-oceanul
Ce-si plimba valuri peste stanci din rai.
Devine neagra raza dintre nori, iar darul
E preschimbat in fum de flori de mai.

Tradarea lui imi sfarteca gradina
Ce inrodita-n larg se adanceste.
E acum pustie, dar incotro lumina
Ce pare ca din drum nu se mai opreste?

Iar moartea lui imi aduce mangaiere
Caci sufletul de trup s-a-ndepartat.
Ajunge printre pietre sculptate-n clei de miere
Cu dorul neinvins si-amoru-ntretaiat.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!