Orchid dust

te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu aşterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
şi eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să ştim că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbuşesc vise
în zgomot de pleoape,
îţi spun să taci şi mă priveşti nedumerit,
nu înţelegi că suntem damnaţi,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
şi înăuntrul nostru pluteşte o cenuşă nesfârşită,
cea mai mică şoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-şi aminteşte nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dimineaţa când soarele-n zare se ridică,
Spun, Doamne Sfinte, o rugăciune mică,
O, ţine privirea ta, caldă din cale-afară,
Pe orice creatură născută ca să moară!

Iar seara, când soarele apune în oranj,
Binecuvântează, rogu-te, acest oraş;
De vom mai vedea sau nu lumina dimineţii
Nu ştim, întotdeauna-i incertă soarta vieţii.

Nu suntem cu totul, în numele Prea Sfântului,
Buni sau răi sau, noi, cei de sub Lemnul Laptelui,
Dar Tu mereu ai văzut, vezi şi vei vedea
Partea noastră bună, nu partea noastră rea.

Lasă-ne, te rugăm, să ne mai bucurăm de-o zi!
Binecuvântează-ne iar în noaptea asta şi
Noi mâine soarelui ne vom închina la fel de-ardent,
Şi-i vom spune la revedere – dar pentru un moment!

* Extras din "Sub Lemnul Laptelui – Rev. Eli Jenkins".

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Din poza-n care mă priveşti
Cu ochii blânzi strălucitori
Te uiţi la mine
Şi mă-ntrebi?
Dar nu ştiu să-ţi răspund
De ce nimic nu am făcut
Ca tu acolo să nu pleci
Acolo unde înger eşti.
Îţi cer iertare-n fiecare zi
Îţi cer până nu voi mai fi
Ş-acolo poate, ne vom întâlni
Şi poate că mă vei ierta
Că n-am putut să lupt cu ea
Cu ea. Cu cea care ni te-a furat
Şi ne-a lăsat năpăstuiţi
Cu sufletele pârjolite
Şi inimile pustiite.

poezie de Ionel Iamandei (11 mai 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

priveşte norii aceia,
de ce taci,
vine ploaia şi ne-acopere
cu răcoarea umedă a picăturilor,
de ce taci,
eu îţi mulţumesc
pentru tot ce mi-ai dăruit,
acum suntem unul,
ţi-am cunoscut toate secretele,
de ce taci,
norii aceeia pot aduce şi grindină,
nu vezi
că totul a amuţit,
greierii, lanul, pădurea, tu,
mi-e teama pentru tine,
noi doi suntem universul deslănţuit,
în acest câmp
trăsnetul ne poate ajunge,
nu plânge,
nu mai plânge,
încheie-ţi rochia,
nu vezi că florile s-au zgribulit,
locul acesta,
va rămâne sfânt în amintirea noastă,
nu mai privi înapoi,
puţin ne pasă ce va fi mâine,
străpunge timpul senină,
ce dacă vântul ne biciuie faţa,
închide-ţi ochii însângeraţi
şi priveşte c-un secol înainte,
visează,
nevrotică de false miraje,
cu iluzia că de azi înainte
n-o să mai plouă.
hai să trăim acolo
unde moare raţiunea,
fără zile cu fulgere,
în liturgicile procesiuni
unde ţipătul păunilor
se opreşte într-o oază de dor.
de ce taci
şi-ţi tragi trupul peste al meu,
de frica acestui pustiu,
care-şi scufundă fulgerele în noi.
soseşte murmurul ploii,
ne mântuie şi ne spală
de tot sterilul care ne-a acoperit.
eşecurile noastre nu ne mai interesează,
contemplăm totul
printr-un ochi al lui Şiva,
care ne împinge cu plânsul fără cuvinte
spre oaza de linişte a morţii.
acum creşte frigul primelor umbre
şi muşcaţi de lumina fulgerelor
respirăm cristalul aerului
căutându-ne inimile
care au început să bată
ca două aripioare de pescăruşi
pe o mare agitată, fără speranţe.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul absoarbe iubirea?

Timpul absoarbe iubirea pasională
Dar nu o poate elimina
Iubirea- drogul necesar ce nu cuprinde mintea
Ne vom desprinde inimile acestea ancorate în vis?
Sau vom închide clepsidra timpului în bătaia vântului
La răscruce sau la amurgul inimii
Lumina noastră s-a ancorat cu viteza ei
Ne va risipi toate valurile la un ţărm liniştit
Când fiecare seară se vrea a fi deosebită
Când principalul spectacol de teatru
Se scrie fără a fi jucat pe o scenă
Fiecare dintre noi e dator cu o moarte albastră sau poate roz.
Privirile ne vor atinge lumina din priviri
Noi vom privi lumina ca pe o risipire de vis.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţele

Survolând. Văzând. Clarvăzând.
Preţurile de la raft. Ştiind
dinainte care vor fi la promoţie, la care
va fi superofertă, pe care
le vor scumpi pentru-a le ieftini, ce va
costa mai puţin, ce va costa
mai nimic, cât va costa nimicul
dacă va fi şi el redus, dacă vom găsi
în altă parte mai ieftin, dacă ne vor
rambursa diferenţa în alte părţi de nimic
dacă vom lua nimicul în rate (în raţe?), şi-l vom
prăji cu ulei de măsline, dacă nimicul are
gust cu ghimbir, dacă merge cu soia
dacă se poate băga la cuptor ca un curcan
dacă nimicul nu-i chiar un curcan
dezosat, dacă nimicul este chiar
un nimic.
Survolând, văzând, clarvăzând.
Pe toate acestea
rândunica le ştie.

În aceeaşi zi, în aceeaşi lună, în acelaşi an
în acelaşi secol, în acelaşi mileniu, ştim
preţul exact. Ştim preţul. Ştim. Preţul.
Preţul tău.
Pe cât te vinzi? Te vinzi? Avem oferte!
Dacă nu te vinzi avem oferte şi mai bune!
Dacă nu le vrei avem alte oferte!
Şi mai bune! Mult mai bune! Cea
mai bună ofertă este aceea de-a ni te vinde
cu totul, în rate (nu în raţe!), fără dobândă!
Nu vei plăti nimic,
vei primi totul înapoi în 30 de ani!
Nici nu vei şti cine ai fost,
îţi vei şti doar preţul!
În 30 de ani
vei fi preţuit şi iarăşi nepreţuit!
Vei fi o etichetă
cu preţul pe tine!

poezie de Mircea Ţuglea din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu Ţuglea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvarea de mâine

Da, melcii mor la fel ca noi,
Vara nu înseamnă doar plajă.
O pereche de bikini,
30 de lei.
Azi, în soarele atotputernic,
Muştele dau check-in,
Fără prosop.
Nu te îndoi,
Vacanţa noastră are rost,
Eu te voi duce pe un deal,
Vom sta la un hotel divin
Şi vom visa doar caviar.
Dar uite, ciorile nu dorm,
Aleargă viermii de mătase,
Alaltăieri am fost un om
Mâine mă vei privi
În oase...
NU, cu preoţi, cântece şi albine,
Eu nu mai merg pe acel drum.
Salvarea mea,
112
Patru,
E iarăşi mâine!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul în doi

Să dea Dumnezeu să putem fi liniştiţi
Şi fata să nu mai plângă:
"-Tati, bebe... tati... bebe."
Să nu aducem atingere vreunui interes comun
Lumina se va cununa cu noi
Şi vom zâmbi dintre acei nori
Vom apropia lumina
Şi ea va lumina întreg universul
Vom fi fericiţi şi liberi să credem
Vom fi aici şi acolo
Sau vom fi în adierea visului în doi
O lecţie ne-a fost dată
Lumina s-a ridicat
Noi am zburat către Lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Războiul e în noi, dar sigur se va termina,
Nu e un vis al unui om bolnav, ci doar
Un scenariu nereuşit, dintr-un film neregizat.
Uităm cum să pierdem, lacrimile noastre se scurg,
Sau să pătrundem în esenţă vii, într-o lumină fără sfârşit.
Vom izbăvi în orice mod, cu lumina dragostei divine
Şi vom atinge norii într-un alt decor.

Nu ne mai distrugeţi inimile în zadar,
Noi suntem liberi şi nu suntem sinucigaşi,
Vom lumina ca un far în noapte,
Iar aripile vor zbura spre alte orizonturi,
Evoluăm, ne mântuim, dispunem de vis,
De emoţie, de lumină, de paradisul trist.
Vom izbăvi oriunde, oricând,
În orice mod, de orice mijloace dispunem.

Dominaţia rusească ne ascunde lumina
Sub predicţia unui vis uitat al copilăriei sumbre,
Suntem mai atinşi de vină, sau uităm să luminăm,
Ne pierdem în ale lumii măşti,
Suntem ca un pian dezacordat,
Ce nu mai poate schimba inimile oamenilor,
Nici minţile nu le vor mai relaxa.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom revedea la Liverpool

Băiete, magaziile-s închise, iar marfa stivuită; de-acum
E timpul să ne spunem la revedere, e timpul să pornim la drum.
Prieteni, am fost prieteni, ne-am distrat, am tras la măsea destul –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Băiete, toate drumurile duc la Roma, lumea cel puţin aşa susţine:
Dar drumul lung, sărat, drumul pe care numai navele-l ştiu bine,
M-atrage spre Farul dinspre Larg, deşi de mare-s uneori sătul;
Într-o bună zi, băiete, noi ne vom revedea la Liverpool!

Sunet de clopote, echipaje chiuind, băiete, fluierături de siflee,
Toţi urmăresc cum ne poartă spre mare curentul de maree,
Înălţăm velele gabier, nu se mai vede portul, magaziile-s full –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Poate peste-un an, băiete, sau, cine ştie, poate peste doi,
Pentru că drumul sărat este lung pentru bărbaţi ca noi:
Dar fie vreme bună, vreme rea, norocul mult sau ne-ndestul,
Într-o bună zi ne vom revedea, prietene, la Liverpool!

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au uitat o lecţie extrem de importantă a vieţii. Iar viaţa îi va educa într-un mod dur. Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale şi nu îţi poţi atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic AZI. AZI e singura şi cea mai importantă zi care există. AZI ESTE CEA MAI PUTERNICĂ UNEALTĂ A TA PENTRU ATINGEREA VISURILOR ŞI OBIECTIVELOR! ŞI MÂINE, va deveni AZI, iar în azi-ul de mâine, din nou nu vei face nimic, şi peste 3 zile tot nimic. Şi vei avea nimic. Când vreau să construiesc o casă iau cărămidă după cărămidă, şi o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment şi apoi el se întăreşte şi uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcţia. O călătorie de o mie de mile se face pas cu pas.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion
şi ne pregătim de aterizare, şi vremea e groaznică,
încep să-mi imaginez cum ar fi o prăbuşire –
cad măştile de oxigen, femeile ţipă, copii plâng.
Poate mă voi întinde peste culoar
şi voi prinde de mână o persoană cu totul străină
într-un gest dramatic, aşteptând înfrăţiţi inevitabilul.
Pământul va da năvală peste noi
şi noi vom fi buşiţi împreună în eternitate.

Din fericire, asta încă nu s-a întâmplat,
dar e captivant să meditezi la o asemenea posibilitate.

Când ne gândim la propria noastră moarte,
de obicei ne închipuim momentele finale.
Patul de spital. Familia plângând. Ambulanţa.
Nu ne gândim la lungul şir de opţiuni şi de tabieturi
care ne-au adus în pragul acestor clipe finale.

Ai putea crede că moartea noastră
e o lucrare-n curs de execuţie pe drumul vieţii –
fiecare respiraţie, fiecare muşcătură, fiecare înghiţitură,
fiecare noapte pierdută şi fiecare semafor nefuncţional în trafic,
şi fiecare râset şi oftat şi pumn strâns şi suspin solitar –
fiecare dintre acestea ne-au adus cu un pas mai aproape
de tragica noastră DESPĂRŢIRE de această lume.

Aşa că cea mai bună întrebare nu este oare când voi muri,
ci care-i vehicolul pe care-l aleg pentru a ajunge acolo?
Dacă tot ce faci în fiecare zi te aduce mai aproape
de moarte într-un fel unic, personal şi subtil,
atunci tu ce anume alegi pentru a fi ucis?

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-mi vei răspunde

De vei răspunde eu voi ştii
Că te conduc în visul fără de sfârşit
Şi ne unim cu noi aprinderi
Ne minunăm de noi colaborori
Cu toţii ne simţim departe
Îndepărtaţi e lumea albastră
Ne luptăm să scriem bine
şi ne atinmgem cu fiecare privire
Suntem aleşi să ne iubim nebuneşte
Suntem suflete proapete şi iubitoare
Nu vom ancora lumina din lumină
Şi ne vom zâmbi cu fioecare colţ de gură
Este o rază e lumină ce-mi intră-mi irisul confuz
Nici mintea nu se vrea deschisă
Ea se ridică din lumina ta
Vom aprofunda frumosul artei în doi
Şi vom atinge cu focul din noi
Cele mai frumoase valuri de glorie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele noastre

ce poate fi iubirea
dacă nu această aşteptare pe partea mai lăsată
al unui gând atât de chipeş
încât fiecare din noi am putea atinge
un cer c-o măruntă insistenţă?

ar fi fost nevoie de imaginile tale
cum despică iluzii dragi în prelung,
cum pe deasupra-mi şi peste dezechilibre
ele vor face un tur de prezenţă, ideal.
unul lângă celălalt, frumoşi între nimeni.
negândit vom simţi sever îndemn
spre amintiri ce de realităţi tot descresc
şi vom azvârli romburi de priviri uitate
în farmecul clipei de atunci;
şi proaspeţi din lumea înălţimilor reîntorşi
vom afla că suntem perechea ce se ţine de mâni
aşa fel, că dăm în gesturi aplecate pe infinite
şi pe pata lichidă a oilor spre stâni.

uite, că acum stăm spre primăvara asta...
şi-n lenea ei de venire trupurile ni le suportăm,
de dincolo de priviri.
pe când lumea în plânsul ei rozător
crede fără odihnă, că acest anotimp
ar fi o duioasă lunecare din braţele noastre
cele melodioase şi-n vrere de ere;
curioase de începuturi
şi colecţionare de clinchete de sfere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

S-au rupt norii deasupra noastră
Şi plouă ca în ziua de soroc,
Unde este Noe cu a lui Arcă,
Să-l întrebăm, are-n plus un loc?

Se mişcă pământul la vale
Şi ne acoperă de vii,
Plângem de durere, este jale,
Şi-i înjurăm pe cei din primării.

Mai căutăm o vină-n altă parte,
Orice, dar nu ne vedem pe noi,
Suntem mulţi, proşti, fără de carte,
Înţoliţi pe-afară, pe dinăuntru goi.

Ne mai facem crucea la culcare,
Tatăl Nostru, mai ştim a-l spune?
Căutăm greşeli la întâmplare,
Dar nu avem timp de rugăciune.

Ne-a transformat progresul în hiene
Nu ne gândim la ce am fost,
De nimic, de nimeni nu ne temem
Şi păşim prin viaţa fără rost.

Aruncăm cam totul peste bord
Ca cineva, prea sătul de toate,
În urma noastră lăsăm doar prăpăd
Suntem otravă şi mirosim a moarte.

Să vină apocalipsa asta odată
Recurs eu fac la ce trăim,
Prea vinovaţi, dar vina alţi o poartă,
Suntem orice, nu ce-ar trebui sa fim.

poezie de Mihail Coandă (26 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă –
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom –
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole –
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor –
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor –
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!