Ipostaze

Ipostaza I
întotdeauna fusese curios în privinţa direcţiei
pe care grupul avea să o urmeze...
curiozitatea- o nerăbdare copilărească
alimentându-i frisoanele de ură şi pesimism.

depindem de noi înşine, îşi spunea
şi i se părea o normalitate
să devină nesociabil în mod sistematic.

pe ce alt drum al desăvârşirii
putea să apuce?

ningea de câteva zile
iar liniştea se răsucea deasupra
ca într-un spectacol din cirque du soleil
"o inimă de om şi-n clopot bate"
îşi spunea amintindu-şi de îndepărtatele
şedinţe de partid.

Dacă aş pleca ar fi pentru că...
am nevoie de tine
numai lângă tine reuşesc să mă controlez
să fiu un spectacol plăcut vederii
cu gesturi miniaturale gata
să devoreze totul.

un bărbat ce are în somn coşmaruri de copil
o fetişcană care se vede în oglindă femeie.

trebuie să urmăresc lupta de la distanţă.
de asta plec,
de asta imi las corpul în urmă – o ofrandă
tuturor luptătorilor din trib

Ipostaza 2
aruncă o privire înăuntru şi spune-mi
dacă morţii ar fi sfetnici mai buni decât viii!

vei spune că sunt o fiinţă incompletă
alungită pe masa de lemn din bucătărie
fără vreo influenţă asupra marilor gânditori.

uite, membrii grupului aprobă din cap
uşor, uşor ne vom câştiga locul în comunitate
şi vei vedea că toate se leagă
fără manifestări de brutalitate
fără nebunia unei urechi obosite
intrigate de brusca linişte din atelier.

Chemarea. Ipostaza 3
se spune că doar sufletul
ne poate da contur.
lucrurile nu au nevoie de cuvinte,
trupurile de echilibru.
cu o simplă vorbă poţi da lespedea
la o parte.

cheamă-mă...

voi veni spre tine
când timpul nu ne va mai spune nimic
şi singura fărădelege va fi nesomnul nostru.
până atunci îmi voi aştepta începutul
ca pe o trăsură ce pluteşte
deasupra oraşului.

Membrii grupului nu cred în superstiţii
în ochii tăi răsare cel mai bine soarele
şi anotimpurile sunt nişte femei
ce îţi ies în cale cu găleata plină

membrii grupului nu cred în superstiţii
chipul lor mângâie pânza neagră // căptuşeala
cea din carne

imaginile acestea pot deturna orice ceremonie
de asta nu ni se permite să fim sincere,
ci doar să pendulăm
în haosul discret al propriei memorii.

ne e dor de o orgie a adevărului
tatuat de lucrători cu nume de astre,
de marii poeţi ai secolului trecut,
de femeile ascunse după perdea.

dacă voi reuşi să plec
toate simbolurile se vor desface
şi eternitatea va fi una comună.

Ipostaza 4
aici nu voi găsi soluţia.
suspinul fiecărui membru al grupului
e într-un idiom necunoscut.

somnul - iată dezideratul suprem
voi rămâne albă imaculată
fără să mă poţi avea

fragilă ca o păpuşă de porţelan
dar plină de mister
forţându-te să explorezi noi teritorii,
să mergi până la capătul lumii,
să faci faţă batjocurii
cu un zâmbet artificial
ca un experiment de laborator

e frig, să mergem!... mă vei implora

Tonul acesta confesiv
mai presus de toate zvonurile
e imaginea brutală a realităţii.

poţi mâna toate hergheliile la mine în suflet.
va rămâne la fel de gol,
iar tonul acesta confesiv
îi va face pe membrii grupului să râdă

fără îndoială, vocea din depărtare este a ta.

simt

încercarea de a te smulge
de sub puterea ucigătoare a grupului,
lemnul uscat şi mirosul înecăcios
cu care ne-am obişnuit,
senzaţia că cineva e mereu în spate.

mâine oamenii te vor găsi pe stradă
la aceeaşi oră
recitând versurile preferate
hrănindu-te cu acelaşi set de convenţii.

Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5
"eu am destule probleme cu membrii grupului"
îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat.

am văzut munţii şi luna bântuind
deasupra lor.
nimic nu mă sperie, nimic nu mă încîntă.
sunt rece ca interiorul unei ţevi de metal.
am chiar acelaşi gust.
ca oraşul nostru ce refuză picăturile de ploaie
sau un trubadur ce simplifică versurile.

vino cu noi, afară ninge!
femeile pregătesc scuturile
pentru lupta de mâine.
se întâmplă lucruri măreţe
în universul acesta mărunt.

vino cu noi, afară ninge!
ziua de mâine va fi un slalom
printre secunde extrem de periculoase.
vom muşca din nimbul martirilor
ca dintr-o bucată de pâine.

vino cu noi, afară ninge!

Revolta
membrii grupului se simt bine doar în oraş.
în alt mediu sunt nesuferiţi
abuzivi ca un joc estetic forţat.
un regiment de bizoni
ce nu respectă nicio regulă.

putem porni împreună vânătoarea.
e ceaţă, săgeţile sunt ascuţite,
toate ritualurile ne dau dreptate.

avem nevoie de un război cu noi înşine,
de o piatră aruncată în oglindă
şi lumânări aprinse în cinstea celor căzuţi.

toate acestea sunt deosebit de frumoase
un vaiet lung şi sfâşietor va fi
refrenul victoriei noastre.

să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii
pentru care ne-am antrenat întreaga viaţă.

Asta e totul. Ipostaza finală
am fost în grupul marilor visători,
ne-am obişnuit să ordonăm viaţa celorlalţi
răsucindu-ne mai întâi în interior
în căutarea unui simbol profund
să ne justifice actele.

din noi se înalţă acum fire de iarbă
şi cuvinte de o rotunjime stranie.
toţi se înclină în faţa unei cete vegetale
fără aspecte dramatice.

sinceritatea pusă pe lama cuţitului.
cuvinte de despărţire şi o furie injectând ochii
celor tineri.

asta e totul, suntem prea obosiţi
să mai spunem ceva.

poezie de Vlad Sibechi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palatul

Ninge. Ninge şi creşte palatul nostru de gheţuri şi zăpezi.
Aici doar liniştea e atotstăpânitoare şi lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
îngheţate, atârnând de lanţuri cu capul în jos ca nişte
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai creşte puţin
templul acesta al tăcerii şi albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit şi aşa va ninge mereu, căci în
faţa noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereţii tot mai groşi, cu tăceri tot mai trainice şi mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârşi niciodată,
căci trebuie să ne cunoaştem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spaţiu căruia
nu îi cunoaştem şi ultima tainiţă. Nu vom putea vieţui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a şti dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri şi a unei speranţe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut şi rece, pe care-l stăpânim.

Ştii?, va trebui odată să ne oprim şi să facem focul, asta numai
pentru a ne mai aminti de foc, de frumuseţea şi căldura lui.
Dar unde să-l aprindem, căci se va topi totul în jurul nostru, se vor
nărui peste noi munţi de zăpadă şi de apă, vom afecta întreaga structură,
perfectă, a acestui splendid edificiu de cleştar? Ne vom plimba în
continuare încrezători în viitor şi poate că în curând vom găsi
un cotlon de piatră în care să aprindem un foc minunat,
galben şi roşu, scânteietor. Dar până atunci, să căutăm ieşirea,
să ne aducem caii înăuntru, să zburde şi ei prin saloanele
acestea mari şi nesfârşite ca nişte catedrale ale eternităţii.
Destulă zăpadă se va fi aşezat pe ei, dar ne vor aştepta frumoşi
ca la început, cu boturile deschise şi aburinde, nechezând fericiţi,
ridicându-se pe picioare în perdeaua groasă de fulgi.
Desigur că afară ninge mereu, căci priveşte: palatul nostru creşte
necontenit, noi şi noi saloane încep să se deschidă în faţa noastră,
până la capătul cel din urmă al timpului.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îţi urmezi vocaţia, atunci te vei dezamăgi pe tine şi nimeni nu îţi va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrăneşti propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt, neurmând cu curaj propria ta cale în viaţă? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajati în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să îşi urmeze vocea interioară indiferent de vocea societăţii? Pe nimeni nu trădăm mai puternic decât pe noi înşine. E o iluzie că poţi dezamăgi pe cei din jur. Fiecare dintre noi se poate dezamăgi doar pe sine, ceilalţi nu au puterea asta asupra noastră. Fii un exemplu, nu încă o persoană fricoasă. E plin de fricoşi şi de învinşi, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investeşte în tine şi în evoluţia ta (care vin prin autoeducaţie). Creşte şi depăşeşte-ţi condiţia de victimă. Poţi de 100 de ori mai bine de atât. Fă-ţi treaba cu 100% dedicaţie şi profesionalism, autodepăşeşte-te indiferent de sarcină. Astfel vei fi remarcat rapid şi vei urca în orice ierarhie. Caută să fii indispensabil şi valoros. Caută să oferi valoare celor din jur, permanent să te întrebi "Cum pot să îi fac viaţa mai bună/uşoară celui de lângă mine? Care sunt obiectivele celor din jur şi cum îi pot sprijini să şi le atingă?" Care e planul tău pentru a-ţi trăi viaţa pe care o doreşti? Cum arată viaţa pe care ţi-o doreşti?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu degeaba în munţi se aştepta sosirea unui ajutor. Mii de emigranţi jormani au intrat pe la graniţa de vest fără nici un obstacol. Printre ei a sosit şi Boba, în fruntea grupului său numit Grupul celor 42, căci era alcătuit din acest număr fatal, după unii, de persoane. S-au instalat într-un oraş de munte, care a devenit repede centrul unei noi ordini. Oraşul se reconstruia, se găseau alimente, medicamente, medici fără frontiere şi soseau în masă, din toate regiunile ţării, partizani înarmaţi ca să se pună la dispoziţia lui Boba.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să realizezi că toată greutatea stă pe umerii tăi. Tu eşti singura persoană responsabilă. Pentru că o persoană alfa e responsabilă pentru binele grupului şi este datoare să îi protejeze pe cei din grupul său. Tu poţi să faci asta de mâine? Financiar, emoţional, spiritual, eşti pregătit? Dacă nu, ce faci ca să te pregăteşti pentru asta? Te-ai gândit vreodată că nu are cine să aibă grijă de tine şi eşti singurul care trebuie să îşi poarte de grijă? Poate eşti privilegiat. Poate ai părinţi care te mai ajută. Poate mai ai un partener de cuplu, soţ, soţie care te mai ajută. Dar te-ai gândit că totul se poate schimba peste noapte şi totul poate cădea pe umerii tăi? Cum te pregăteşti pentru asta? Ţi-ai descoperit vocaţia şi ştii care e misiunea ta în viaţă? Îţi dezvolţi abilităţile şi talentele? Ţi-ai început afacerea ta ca să nu depinzi de nimeni legat de câţi bani faci sau de programul de lucru? Ai grijă de sănătatea ta? Cum mănânci şi cât sport faci pe săptămână? Eşti capabil să oferi iubire şi sprijin celor din jur? Din punct de vedere emoţional şi psihlogic, eşti o fire optimistă, ai umor şi ai puterea de a–i încuraja pe alţii când le e greu? Poţi tu să treci peste obstacole indiferent de ce îţi aruncă viaţa în cale? Ai destui prieteni şi o comunitate pe care să te poţi baza dacă lucrurile devin foarte grele?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimitor nu e că lucrurile sunt; dar că sunt aşa, iar nu altminteri. Imaginea acestei lumi aparţine unei familii de imagini din care posedăm, fără s-o ştim, toate elementele grupului infinit. Iată secretul inventatorilor.

Paul Valery în Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci
Adăugat de PsychEul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi toate

eu sunt produsul unei generaţii terminate
şi ca şi ea sunt gata de plecare
spre lumea unde şi nimic şi toate
zac laolaltă în deplina resemnare

mai sunt produsul unei generaţii efemere
cu mulţi şi proşti cu capete plecate
şi cu puţini ce-n ipostaza de himere
concomitent voiau nimic şi toate

şi-ncă mai sunt produsul unei generaţii fratricide
scuipat în faţă şi lovit în spate
şi-n care genialul coincide
cu antipodul din nimic şi toate...

poezie de Iurie Osoianu (27 iulie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă dacă nu lucrezi cu pasiune şi plăcere într-un domeniu integrat în stilul tău de viaţă? Îmi vei spune că ţi-ar plăcea să faci sport, să mănânci corect şi să te odihneşti, dar ai un job care te face să fii sfârşit de puteri la finalul zilei, când nu mai ai timp şi chef de nimic. Îmi vei spune că ai nevoie de job ca să te întreţii pe tine şi pe membrii familiei tale. Perfect până aici, sunt alături de tine. Însă cum ai ajuns tu în poziţia să ai un job de care depinzi şi care, în acelaşi timp, te face să postezi pe facebook poze cu "lunea e naşpa, de-abia aştept weekendul"? Dacă priveşti în urmă vei vedea că ai luat o serie de decizii greşite, iar acum eşti într-o capcană din care e tot mai greu să ieşi. Ei bine, IEŞI! Dacă vei continua să mergi la un job care nu îţi face plăcere, în care nu progresezi şi în care nu simţi că ai oportunităţi de a trece la niveluri superioare de venit, nu doar că starea ta fizică şi psihică, despre care am vorbit mai sus, se va înrăutăţi în mod accelerat, însă şi starea ta spirituală va avea de suferit.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar personalitatea educă. Dacă vrei să fii un exemplu pentru alţii fă tu prima oară ce le recomanzi altora să facă. Inovează, deschide drumuri arată că se poate. Contribuie la binele grupului tău, cu cât individualităţile din grup sunt mai antrenate, pregătite şi competente cu atât puterea grupului creşte şi beneficiile personale ale fiecărui membru din grup, cresc. Fii un jucător de echipă! Fii un lider!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare îşi imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viaţa LUI e cea mai grea şi că experienţele SALE de viaţă sunt cele mai pline de sens şi lecţii de viaţă. E doar o iluzie. Nu eşti mai valoros cu nimic faţă de cel de lângă tine. Până când nu vei învăţa să te regăseşti în fiecare fiinţă umană din lumea asta, nu vei înţelege ce cauţi aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeaşi planetă cu ei, luptând cu aceleaşi probleme, trăind la fel şi murind la fel. Nu în diferenţele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc şi lucrează şi luptă împreună pentru acelaşi scop comun, având aceleaşi valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni şi realizări ale fiinţei umane. Aşa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor şi trăieşte experienţele lor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rick: Noaptea trecută ne-am spus multe lucruri. Tu ai spus că trebuie să gândesc pentru noi amândoi. Ei bine, m-am gândit mult. Am ajuns la o singură concluzie: te vei urca în acel avion cu Victor, unde ţi-e locul.
Ilsa: Dar, Richard, nu. Eu... eu...
Rick: Trebuie să mă asculţi! Ştii ce te aşteaptă dacă rămâi aici? Există nouă şanse din zece să ajungem amândoi într-un lagăr. Nu-i aşa, Louie?
Căpitanul Renault: Mă tem că maiorul Strasser ar insista pe varianta asta.
Ilsa: O spui numai ca să mă faci să plec, Rick.
Rick: Îţi spun asta pentru că e adevărat. Amândoi ştim, în adâncul sufletului, că locul tău e lângă Victor. Eşti parte din munca lui, din ceea ce-l face să funcţioneze. Dacă avionul decolează şi nu eşti înăuntru, cu el, vei regreta. Poate nu azi. Poate nu mâine, dar curând şi pentru tot restul vieţii tale.
Ilsa: Dar ce se va întâmpla cu noi doi?
Rick: Vom avea mereu povestea trăită în Paris. Nu am avut-o, noi... a fost pierdută până când ai venit în Casablanca. A renăscut noaptea trecută.
Ilsa: Când ţi-am spus că nu te voi părăsi niciodată.
Rick: Şi nici nu mă vei părăsi. Dar şi eu am ceva de făcut. Nu mă poţi urma acolo unde merg. Nu poţi fi parte din ceea ce trebuie să fac. Ilsa, nu mă pricep la chestiuni nobile, dar nu trebuie să fii mare deştept ca să vezi că trei oameni şi problemele lor nu au mare însemnătate în lumea asta nebună. Vei înţelege asta într-o bună zi. Dar acum... acum... Închin paharul în cinstea ta, puştoaico.

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!