Vânt, zăpadă şi migrene 2

nu mai am mâini de ceva vreme
nici picioare
sau coaste sau viitor
ci numai imaginea lor
mă încredinţează că respir
cu aceeaşi forţă
cu care miliarde de oameni se luptă să trăiască
şi dacă nimic n-ar fi fost
nu mai aprindeam în miezul nopţii
o ţigară sub streaşină
aşteptând ca din norii negrii
răstigniţi în coastele caselor
să ningă
vântul loveşte în garduri, porţi
copaci, maşini, reviste, faruri
colcăie pustiul de singurătate
şi cu atătea nopţi nedormite-n spate
mă amăgesc trăind lângă oamenii
pe care îi iubesc
ascult cum deasupra sufletele iubirilor mele
bombardează acoperişul
nu melancolic, precum amintirile,
ci violent
ca o ploaie de vară în mijlocul iernii.

poezie de Ionuţ Daniel Toader
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care fug de singurătate, fug de şansa care li se oferă pentru a găsi răspunsul la întrebările: cine sunt? ce caut? unde trebuie să ajung? ce mă face cu adevărat fericit? Vorbind la superlativ despre propriile sentimente sau folosind diverse trucuri care le scot în evidenţă aspectul fizic, ei vor să-i atragă pe alţii care să le ofere răspunsul la aceste întrebări. Puţini sunt cei care au găsit cele mai importante răspunsuri în singurătate, iar mai apoi au atras, ca nişte magneţi, prin frumuseţea lor interioară, oameni de aceeaşi valoare.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

eu îţi spuneam că dragostea e totul sau nimic
tu îmi spuneai la fel, dar mai păstrai o doză de confort
în locul acţiunii necesare
în locul riscului pe care îndrăgostiţii
şi-l asumă întotdeauna

totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi fie frică de despărţire, singurătate
sau de gura lumii
totul sau nimic nu înseamnă
procente, probabilităţi
sau blânde tranziţii
totul sau nimic nu înseamnă
să te complaci în aceeaşi lipsă de comunicare
în aceleaşi minciuni sau în alte minciuni
frumos inventate
totul sau nimic nu înseamnă
să te rogi să fii iubit, alintat, mângâiat
sau înţeles aşa cum numai tu vrei să fii înţeles
totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi pună mâna pe umăr cel de lângă tine
doar pentru a demonstra celorlalţi
că ţine la tine sau că eşti o frumoasă proprietate
de care a profitat mereu printr-un joc dublu
de control şi manipulare

totul sau nimic înseamnă
instinct, intuiţie, stare de graţie
cuvinte care ajung direct la suflet
cuvinte care te fac să plângi şi deopotrivă să râzi
priviri care te îmbată dinainte să le sorbi
sau lacrimi care te fac să tremuri
din cap până-n picioare
totul sau nimic înseamnă
clipe petrecute împreună care par ore
şi ore care se scurg în câteva clipe
şi multe amintiri care rămân
mărturie incontestabilă a iubirii
totul sau nimic înseamnă
încredere oarbă, sacrificiu, ajutor, compasiune
să crezi şi să nu renunţi niciodată
la şansa de a trăi încontinuu un miracol
alături de omul de lângă tine
totul sau nimic înseamnă
să laşi în urmă tot orgoliul şi egoismul
toată frica şi pesimismul
să alergi după cineva şi să i te oferi
ÎNTRUTOTUL

şi chiar dacă vei fi rănit
să accepţi durerea ca pe un dar divin
pentru că acolo unde nu iubeşte omul
iubeşte Dumnezeu
şi dacă nu renunţi niciodată la iubire
nici Dumnezeu nu renunţă la tine
şi îţi va da într-un final
ceea ce meriţi

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creşteau holde
şi copaci înfloriţi în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore şi tata
ar tuşi sânge şi singurătate
aş şti că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară şi rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie şi să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare şi ne târâm
dar eu m-aş târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde şi copaci înfloriţi în mijlocul lui
noiembrie

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există câţiva oameni, foarte puţini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poţi identifica după faptul că ei sunt acolo când tu eşti cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire şi compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi să te şteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă. Oricare ar fi, identifică-i şi pune-ţi poza lor la vedere ca să nu uiţi că ai comite cel mai mare păcat să îţi baţi joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi şi atunci. Natura umană are câteva contradicţii. Una din ele este că îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptăţi efemere

este tributul vicios
al voluptăţii efemere,

aşa sunt himerele,
un capriciu al creaţiei,
cărări înşelătoare,
nişte statui de femei încăpăţânate
în propria marmură,
nimfe sculptate în valuri,

ne abandonează pe un munte visurile
şi ne ard pe rug orgoliile,
ne aruncă spiritul în haosul
neîncrederii
să nu mai ştim din ce parte bate apusul
şi nici trădarea
şi nici pustiul,

nu e nimic,
ne rămân
morile de vânt,
umbra de carton a poveştilor de amor,
scrumul unei nopţi de vară,
sau
uitarea scrijelită pe un papirus în deşert,

nu e nimic,
suntem sclavii himerelor,
suntem victimele vânătoarei de fluturi
în stomac,
când vârtejul de trupuri s-a
potolit într-o încercănare a anilor,
descoperiţi norii,
descătuşaţi neliniştea nopţii,
singurătatea,
aruncaţi cuvintele de dragoste
în uitarea văzduhului,
sau mai bine,
în mare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniştea... Aşa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Şi acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viaţa cu mine când în mine există ceva care mă apără încontinuu...

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea paşilor

Te obişnuieşti de la o vreme
Cu picurii de ploaie, cu vântul
În loc de mâneci lungi, veşminte,
Te acoperi sau te înfăşori...
Sau ce contează cum ar zice oricine
Căldura ta e înăuntru...
Îţi e mândrie, groază şi tărie
Ţi-e întreg veşmântul.

Ai mai călcat pe pietre’n altă parte
Dar piatra pare neclintit aceeaşi.
De unde ştiu că vântul de acasă nu s-a’nvârtit bezmetic prin pustie
Printre a lumii franjuri, pe marginile mărilor
Calmate de ţărmul nisipos ce mi-e dat mie acum
Ca pe-un covor sub tălpi,
Sau paşi, sau urme,
Pe care numai pescăruşii le-aţintesc...
Încovoiate boabele de piatră
Se prăbuşesc sub scurta lor povară.

Şi-aşa călcând îmi scriu propria carte
Şi pagini dau când valul mi le spală.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea de a muri

Să mori din dragoste

A visa, a dormi, a iubi, a muri

Te simt în suflul meu, abia am curaj să te respir
Simt că mă frânge aburul tău, nu pot să-mi revin
De când trăieşti în amintiri mi-e noaptea amară
Strig agonia mea şi mă-nec în fumul de ţigară.

A fi sau a nu fi, a muri, a dormi

Sunt mort de frica nopţii şi a morţii, a chinului
Cuvintele lovesc în pleoapa deschisă a destinului
Aştept pe-o margine de timp în umbra scăzută
A formei tale tulburi, tristă şi obosită

Strigătul meu spre viaţă şi strigătul spre moarte
Se zbate-ntre pereţi de singurătate
Se zbate-n contratimpi în nopţile grele
Bătute-n cuie ascunzând zilele mele rele

Te simt în lacrima picurând peste scrum
În fumul de ţigară încă te mai respir
Şi ştiu că n-ai să vii şi ştiu că n-ai să ştii
Şi ştiu că n-ai să afli, nici dacă n-aş mai fi.

cântec interpretat de Michael Sardou, muzica de Michael Sardou, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă. Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot. Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic. Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic. Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt? Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic. Şi ce fac majoritatea? Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată. Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane. Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun "nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau." Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea. Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum "nu voi mai iubi niciodată". Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici. Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult. Să iubeşti continuu şi mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porci

La ceasul când mama mea era în dureri
au înconjurat casa şi cartierul, toată ţara
a fost arsă în foc, cum arde febra.
M-au urcat într-un camion ca pe atâţia alţii
dezbrăcaţi de viitor. N-am mai fost strigat niciodată
pe numele meu, nimeni nu m-a mai chemat,
aveam doar un număr lung, precum drumul
pe care mergeam, sau mai degrabă,
pe care eram duşi: noi eram porci
cu un număr tatuat,
pe un drum întunecat în mijlocul nopţii.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!