Akasha

sunt infimul embrion din pântecele tău akasha
fereastră virtuală
sufletul mi s-a rătăcit printre acoladele facerii
ca un armăsar nechează timpul neîmblânzit
rostogoleşte patimi-corăbii
pe drumul meu presărat cu amânări
nepăsarea sapă prin mine tunele
depozitând reziduuri din toate renunţările lumii
ciclul acesta îngheţ-dezgheţ mi-a atrofiat simţurile

şi mă-ntreb
cum poţi avea un şvaiţer atât
încât să te mulţumeşti numai cu găurile

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

urmăream nişte fluturi
când ţi-am văzut umbra atârnată de cer
inima mi s-a prelins printre graţii
arsă de dorul de ducă
niciun trecător nu s-a oprit să vadă sfârşitul
ce rost avea
spectacolul continuă pe partea nevăzută a lumii
şi fabrica de suflete produce non-stop
suflete calde, suflete verzi, suflete zbuciumate
timpul trece în pas alergător
pe lângă oamenii-pământ
cei care s-au rătăcit definitiv prin propria lor viaţă
Dumnezeu le-a dat atâtea şuturi în fund
că au învăţat să mearg târâş
şi totuşi tu îmi spui
că tristeţile pot râde când plouă
că oamenii sunt veseli când sunt trişti

poate că azi au iubit destul

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vaza de lut
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

50 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

uneori mă-ntreb
din câţi atomi e formată dragostea
de ce nu iubim cu plămânii
sunt nebunii înţelepţii planetei

când viaţa e o fereastră virtuală
deschisă spre noi şi noi dezamăgiri
fericirea un copil flămând
iar speranţa a fugit cu ultimul taxi
oare ce mai rămâne

numărăm nepăsători bolile, planetele, poeziile, şosetele
şi uităm să ne numărăm pe noi
singurul univers care contează

noi
care ne naştem limpezi şi curaţi
adunăm suişuri şi coborâşuri
dureri nerostite
accidente sufleteşti
certuri obositoare cu Dumnezeu

noi
care supravieţuim fricii, tristeţii, dezastrelor, trădării, lacrimilor, durerii
ne închinăm dorului
timpul dă cu noi de pământ
şi amintirile ne devorează până la os

noi
care plângem râzând
şi râdem plângând
dar încă
învăţam să iubim

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încremenire

Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraişte toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poţi umbla desculţ prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spaţiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deşert
în care nu mai ai repere,
în care şi ecoul doarme dus.
Şi-a rătăcit şi luna felinarul
şi-orbecăie după el
prin nisipuri mişcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoşii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
îşi rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
şi-aprinde fitilul altădată viu al zilei.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am presărat petale

Am presărat petale pe patul aşteptării,
gândurile călătoreau departe.

Mă forţez să-mi mobilizez toate simţurile
existente în stare de veghe,
inima mi-a întărit trăirile furate,
am ridicat ochii spre cerul schimbător
cu toate sentimentele strânse-n mănunchi,
le-am lăsat să-şi îmbrace culorile potrivite
şi am plecat în lume.

Azi aud în mine clopoţeii de ceară
cum picură o ploaie de primăvară,
tu aluneci în petalele ce cad din meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval I

[memoria luminii o vedeam goală
alunecând în toată moartea lucrurilor
respir prin toate rănile florilor din fereastră
oboseala unei descompuneri perpetue
şi-nvăţ să alerg înapoi pe nisipul din clepsidră
şoaptele alungite făceau praf
timpul rătăcea între noi fulgerând
am crescut atât de tare
încât sufletul nu îşi mai găsea locul în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc cu vrere, răutate dospită...

Te ocolesc cu vrere,
Răutate dospită în pântecele lumii moderne,
Ce sufletul multora şi pe al meu ades ai umilit,
N-ai înţeles la timp, ce frumos se poate trăi în lume,
N-ai înţeles, că singură te spânzuri în hamacul prostiei,
Că singură sufletul ţi-ai vândut şi l-ai rănit.

Nu poţi învinge sămânţa iubirii divine,
Aşa cum nu poţi schimba nicio lege a firii omeneşti,
Dar voinţa ta poate înfrâna plăcerile tale ieftin râvnite,
Care nu duc niciunde la bine,
Şi lăcomia-ţi mare nu va mai fi pe viitor
Acea groaznică groapă cu lei.

Privesc cu duioşie, cum îţi chinui timpul mereu,
Orbecăind printre deşeurile caracterelor umane,
Când vei slăbi hăţurile desfrânărilor stupide şi goale?
Nu vezi cum în lianele vieţii te împleticeşti
Şi-n hăul confuziilor înotând te adânceşti?

Am învăţat să te ocolesc,
Răutate dospită în pântecele lumii,
Te las să te zbaţi în drojdia ta împuţită de timp,
Eu am ales paradisul iubirii adevărate,
Cum trebuie să facem dealtfel cu toţii,
Până nu e târziu.
M-am aliat cu Dumnezeu şi-a lui Sfântă credinţă,
Care niciodată nu ma lăsat la greu
Şi nici nu mi-a trădat marea speranţă...
De ce numai necazul să ne apropie de El
Şi pe noi oamenii, de noi?

Şi răsplata alegerilor mele n-a intârziat
În palate de bucurii viaţa mi-a transformat,
Aşa cum mulţi dorim şi visăm,
Când înţelegem puterea cuvântului înţelepciune,
Şi când la pieptul ei ne maturizăm.

poezie de Valeria Mahok (27 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux de seducţie

Uneori cei din jurul meu se miră
cât de deschis le vorbesc,
se miră şi nu înţeleg
că de fapt conversez cu mine,
doar cu mine însumi.
Neatent la context, la ochii exteriori.

Să văd dacă mai pot regăsi
cheia rătăcită a vechilor semnificaţii,
să văd cât se mai poate merge încă
pe drumul acesta
al lumii pline de paradoxuri.

Lipindu-mi ochii cât mai adânc
de pieptul şovăitor, urmăresc
steaua ce m-a călăuzit până la naştere.
Înfruntând pentru mine
Printre atâtea furtuni, primejdia şi nepăsarea.

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măr ionatan

măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezeşte

în plâns şi în râs construieşte mama
copilăria

mingea-şi rostogoleşte trupul
printre frazele durerii
şi
când totul pare a fi prăbuşit
se ridică versul
acoperă viaţa

seară de octombrie şi atâţia ani
prea mulţi ani în care
privesc pe acelaşi geam
cum drumul
nu se mai schimbă

acoladele lui mă apasă

trec maşinile şi viaţa şi pasul trecătorului
pare a fi acelaşi acum
merg cu fratele meu prin aceeaşi casă
în care
alergam călăream jucării strigam
victorii frumoase
ştiute numai de noi

jocul joc leagănă dorul
jocul joc leagănă legănările vieţii
leagănul timpului stă să cadă

nucul e o umbră frumoasă
răcoroasa lui aripă s-a topit
zăpezile vin şi pleacă mereu
iernile scad şi cresc mereu
în noi în mine
în toate cele rânduite de Domnul

măr ionatan
ras pe farfuriile amintirilor
măr ionatan
copt în pudoarea aşteptărilor
măr

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit prin mine

Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simţi absent, dar eşti acasă,
în adăpostul fiinţei mele.
Iţi sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iţi mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ţi umbrele răsfirate prin părul meu.
Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeţ flămând cu traista uşoară.
Iţi întind palmele pline de iubire
şi-ţi hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
şi adoarme-ţi temerile în ochii mei.
Iţi veghez liniştea în toate anotimpurile tale

poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fluid precum apa, nu are simţurile, mintea şi percepţiile obfuscate. El conştientizează prin toate simţurile existenţa divinităţii universale.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond, în obiectul estetic, revin aceleaşi straturi ontice care alcătuiesc şi edificiul lumii reale... Lucrul acesta îşi are temeiul lui ontic; artele se îndreaptă spre simţuri, simţurile sunt însă legate de lucrul fizic şi, numai prin mijlocirea acestuia, pot face sesizabil un conţinut ulterior.

Nicolai Hartmann în Estetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sapă, frate, sapă, sapă

Sapă, frate, sapă, sapă,
până când vei da de apă.
Ctitor fii fântânilor, ce
gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -
de subt strat stihie blândă.
Să se-aleagă din argilă
ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie
să se-aplece, să se mire
de atâta adâncime
şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,
când s-arată că pământul
stele şi-năuntru are -
nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază
să aduni răsplată dreaptă.
O privelişte de noapte
negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,
fă-le numai să răsară.
Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!