Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Over & over

când vine de la lucru,
păşind drept şi obosit
printre ruine şi nori
îşi aşază pe masă tacticos
inima secera şi ciocanul
apoi ascultă lupii urlând
dintr-o limbă în alta
prin crăpăturile lumii
spre lună (luna e
o lampă cu senzori pe care
gândul la el o aprinde
c-un vis)

atunci apar eu
din depărtarea ce se face
din ce în ce mai mică
sărind peste valurile oarbe ce rup
din ambele ţărmuri
jumătate iarnă, jumătate
buimacă de dragoste
plimbându-mi genele ude peste
mândria lui

prin somn vorbeşte mult despre viaţă
eu îl corectez şi el se alintă
(undeva între Crişana şi predicat)
însă eu ştiu cum
să supravieţuiesc
docilă printre căprioare
tigri şi păpădii
cu poşeta pe umăr

îi sărut uşor braţul sculptat în fier şi miere
şi mă întind ca o rană deschisă
înmugurind lângă el
(el fiind numai şi numai al meu)
aşteptând ca buzele lui să mă umple
sa mă golească
sa mă trezească din vis
tătă tătă tătă
c-un ţuc

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mâini

Urma să-ţi împletesc ochii cu adânc.
Venisem dintr-o călătorie în jurul pletelor tale.
Pieptănul între dinţi
se scobea cu farul de la capătul patului.
Cred că tabloul din care ai ieşit
a intrat în pământ să fotografieze
centrul Lunii.
Am schimbat aşternutul cu timbre
lipite
pe ziduri din palme.
Am schimbat numele străzilor
cu numele tău ca şi cum
ca şi cum
aş fugi printre ele
printre casele cu temeliile din buze
şi oase de păpădii.
Acum ia-mă de mână
şi scrie cu mine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supergirl

nu ştiu să intru în anonimat
am vise răsucite cu tine
o capă, o spadă
şi ceva cu roşu care îţi tulbură frica
anemic şi prelung zilele
trec cu porii deschişi
ca nişte nări ce îţi absorb
printre lămâi gustul de umbră
în urmă
aceeaşi traiectorie
de glonte orb
tras spre luna plină
nu ştiu
decât să fiu
nu ştiu
decât să lupt
nu ştiu
decât să zbor
însă
nu sunt un zbor de o noapte
sunt o pată roşie
pe tot ce ai tu mai alb

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă lepăd de tine

Crezi că dacă îţi cresc aripi
ai să-mi temperezi sprinţara mea inimă?
Biciuieşte-mă
loveşte-mă
fă-mi carnea franjuri
fă-mă să sufăr
aruncă-ţi pătura cuvintelor salinice
peste rănile mele sângerânde
prin stomac
simt numele tău
cum ustură
cum se strecoară
printre dinţi
printre buze
cum strigă draconic
să mă lepăd de tine.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de vise

Aseară, am aruncat cu pietre în cer
şi am spart cateva stele.
Au căzut cioburi de vise peste mine
şi m-am taiat!
Erau şi visele tale printre ele,
visele ce nu le-ai trăit
şi le-ai ascuns printre alte vise.
Umplusei cerul cu ele,
le ascunsesei de teamă,
teamă că ai fi putut să le trăieşti.
M-am pansat
cu urmele palmelor tale,
au rămas de când
încă zâmbeam pentru doi.
Ştiu,
nu o să mă mai vindec niciodată,
dar aş arunca
oricând cu alte pietre în cer,
teama însă îmi este
că nu o să mai fie stele de spart
şi urmele palmelor tale
or să se usuce între timp!

poezie de Mihail Coandă (4 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mine tu

Pe mine tu mă bagi de viu
Într-un pământ străin, pustiu
Şi trist şi singur peste poate
Cu numele: Singurătate

Pe mine tu mă laşi aici
Pradă la viermi şi la furnici
Şi la secundele pătate
Cu numele: Singurătate
Pe mine tu mă uiţi şi pleci
Făcându-te că stai, că treci
Şi că rămâi la fel ca toate
Cu numele: Singurătate.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura nenaturala

prin acea iarbă deasă mi-am alergat sufletul
era cu un pas în faţă
l-am ajuns la fântâna cu apă sărată
mi s-a părut că mă cunoaşte de undeva, a tresărit
încercând să-l ating am spart oglinda mamei,
ne-am tăiat amândoi în cioburi
eu plângeam, el râdea
dintre cioburi am răsărit amândoi într-un copac uscat
a venit o ploaie, a trecut un soare peste noi
acum ne împărţim mugurii
doi la mine, doi la tine
ce viţă de vie frumoasă
crezi că e fericită?

poezie de Dan Constantin Muresan
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima adresă

eu stau undeva, unde timpul a stat
mă caut, ştiu că mă am
am pus la cap un gând din clipa dintâi
căutam nişte paşi să ajung iarăşi la mine
ultimii paşi dintre cei rămaşi
păşeam înapoi printre ace de brad, prin frânze uscate de griji
plecam dincolo, noi, amândoi
de ajuns nu a ajuns decât pasul, noi am rămas suspendaţi între noi
acoperiţi-mă iarăşi cu flori
potecile zac stranii la picioare de nori
şuvoi de sânge ţipă în mine, arterele sunt pline de glod
cad firele vieţii când pleci
mă caţăr pe firul de iarbă
mă aştepţi iarăşi în prag
offf, mi-e dor de cel drag
dar pasul e gol, se afundă în nămol
vroiam să mă nasc, dar unde să fac acel pas
acum zac în firul de iarbă ţesut între noi
poarta e deschisă dar pragul e gol
sunt pasul uitat într-un veac
şi plâng astăzi, mă plâng
eu am plecat cel dintâi
adresa mea o găsiţi, mâine, la căpătâi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul iubirii

Cum treci tu prin mine
numai primăvara trece prin muguri,
mirosind a îngeri tăvăliţi prin iarbă.

Ştiu, mâinile care îmi încheie trupul
sunt aceleaşi care le-au dat zeilor să bea din palmele lor,
cu pete de lună pe ele...
Ştiu, cel mai frumos m-au scris ele!

Ah, buzele mele te-au cules măr roşu,
îmi tremură fiinţa,
noaptea şi ziua sunt una,
şi noi, tot mai flămânzi de noi,
ne naştem unul din celălalt-
două aripi de ape trecând în testamentul iubirii
numele nostru.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi numele ei

voi
care ştiţi inima omului
voi
care ne priviţi din văzduh
cu ochi buni
voi
care n-aveţi altă odihnă
afară de dragoste

vouă vă cer
aşa cum firul de iarbă
cere ploaie
şi cântecul greierului
cere stele
daţi-mi numele ei
să-l pot rosti
atunci când inima mea
va cere un nume

poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, undeva, într-o toamnă (nu ştiu în care) Dumnezeu a scris pe o frunză şi numele meu...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culcuşul din mine

Nu ştiu cum să mă străpung
Dar aş vrea să mă pătrunzi
Ca o sabie care intră în teacă
Mi-e sufletul pe măsura ta
Dar nu ştiu să-l dezleg.
Să intri, să găseşti culcuş în mine
Şi, pe deasupra, mă şi tem pesemne
Dacă eşti înăuntru?!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 februarie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La rădăcini

Mă-ntorc de unde am plecat, la rădăcini,
stejarii mă umplu de măreţie,
cum oare să-mi depăşesc limitele,
dacă adâncul nu mă iniţiază să urc.

Ştiu cum se cade dacă n-ai forţă
şi nu mă las doborât de furtuni răzleţe
izgonite de sunetul clopotelor.

Am scăpat de teama de încleştare,
cred că am o singură ţintă
şi ea se depărtează mereu,
dar lupta e cu mine, nu cu ea.

Nu ştiu altă cale mai dreaptă
decât perseverenţa în acţiune
cu sabia încovoiată deasupra capului
până duşmanul se pierde pe sine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele dorurilor

În numele dorurilor
din care se naşte cristalul.
În numele verbelor masacrate
din care se iscă berzele.
În numele tainei bătrâne
care uneşte muntele
cu cetaceele-amurgului.
În numele gustului pentru dezgust
care veghează-n adâncul nevinovăţiei.
În numele infirmităţii noastre
care se dă drept slavă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!