Solitudine

În nemişcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.

Atingem lumina cu degetele şi prindem chipuri

După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mişcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca nişte umbre.

Între prima şi ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.

Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi –
Neclintirea noastră se face în linişte,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.

Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul din faţa nimănui

Ne lăsăm nejustificat conduşi
De nepricepuţii pricepuţi!

Banii noştri
Ticsesc buzunarele lor,
Munca noastră, viaţa noastră,
Sunt la degetele lor!

Îmbătrânim să ne poată mânca pensia.
Ne lăsăm conduşi, tot nejustificat,
Fără pretenţii,
Pe ultimul drum!

Asta până când
Primim gratuit
Ultima gură de aer!

Ecoul geme
În faţa nimănui!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Îngeri la amurg privesc
tăcerea
curcubee rătăcite
respiră aburul pământului
stele ard cu aripi
şi se lasă închise
de pleoapa timpului.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmicitate

E ploaie.
Picături curg şiroaie,
Se preling pe geamul fără reflecţii,
Privesc cum plânge timpul,
Că nu i-a acordat timp vieţii.

Vântul bate şi el, într-un ritm fără bătaie,
Crengile dansează-n perechi, de haine goale
Strada captează zgomotul de paşi
Şi-l redă în măsuri iambice,
În timp ce, urbanul respiră vremuri arhaice

Praful se depune pe asfaltul,
Ce poartă trecerile dintr-un timp în altul.
Siluete se disting de departe-n aproape,
Chipuri cunoscute sau străini în noapte,
Rămân în urma lor, neauzite şoapte.

În timp ce, m-aş pierde în zgomot,
M-aş regăsi în linişte,
Dar tot n-ar reuşi cuprinde,
Printre bătăi de inimi, extrasistole.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima casă

între tăcute clipe
mă izbesc de geamuri, astăzi mute
clepsidrele curg goale, agale
în umbra atâtor ani trecuţi şi petrecuţi
ard în clipe tăcute alături de noi
tu vii şi pleci
eu am rămas cu noi
ne tot lovea clipa prezentă
ne regăseam în depărtări
ardeai fierbinte'n mine
plecam între chemări
străini, în lumi străine
ne căutam pe noi
ne rătăceam între secunde
venise altă clipă
noi, două torţe vii
ardeam în întrebări, ardeam între cei vii
atunci te întrebam, de ce nu vii
alerg către tine, femeie, în noapte
aprind o candelă, pentru doi
să lumineze calea iubirii
sărutul a rămas pe o masă
e ultima casă, acum, pentru noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum mobile

Am ochi de vrăjitoare
ce dansează printre ruguri,
blestemată de zei
să nu-şi găsească liniştea niciodată.
Am trupul copil
din aer nenăscut încă,
încarcerat între ziduri
de singurătate şi frig.
Îmi ard sufletul mereu
în furtuni pătimase
dar întotdeauna naufragiez
pe insule pustii şi necunoscute
unde nimeni si nimic nu m-aşteaptă.
Şi-atunci o iau de la început
Îmi înalţ arzătoarele ruguri
şi dansez printre ele nebună
până la urmatoarea furtună.

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basta

moară toţi câinii din oameni,
au lătrat prea mult,
au ars gazul de pomană -

latră unul, vorbeşte fără noimă altul,
se fac valuri de spumă în jur iar lumea se înghesuie
într-un cer scund ca un desen pe fundul unei farfurii
care se face ţăndări -

latră altul, vorbeşte unul,
pe sârma de rufe lumea stă întinsă ca ţurţurii de gheaţă
la streaşina siberiilor
iar când se strecoară în haine
se face ţăndări şi nu se mai alege nimic din ea -

apoi
se face linişte, atât de multă linişte, încît se aude
cum femeile nasc pruncuţi negri în cerul gurii
iar hingherii mor de plictiseală în măcelăriile lor
cu degetele vinete ca nişte brânduşe toamna pe dealuri,
linişte, atât de multă linişte
încât fetelor li se aud în sânge discotecile mocnind
ca nişte focuri în sobele bătrâne,
noaptea când mor în munţi ciobanii în burţile stânelor
ca în hibernare urşii de a căror viaţă nimeni nu are habar -

după ce totul trece,
câinii din oameni latră iar,
gazul arde iar de pomană,
cel ce iar va lătra
îl va face pe altul să vorbească,
lumea va ieşi din cerul senin ca aburii dintr-o farfurie cu supă,
primăvara va veni în siberii,
hingherii vor fi fericiţi în abatoarele lor doldora de sânge,
femeile vor pune la gât blănuri şi vor naşte copii zgomotoşi
na nişte căţeluşi cu sfârcurile în gură,
fetele vor umple discotecile cu spermanţet
iar sobele se vor umple de cenuşa lor
presărată prin munţii din care vor coborî urşii
direct în tomberoanele cu gunoaie ale ciobanilor de la oraş -

basta,
îmi iau lumea în cap
şi umblu cu ea ca pe un promontoriu picioarele pînă-n gât
ale top-modelelor sterpe
ca stâncile veşnic înzăpezite.

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrijelite în stâncă

Ameţit între hotare, între cer şi lutul vieţii,
Sunt un zar jucat de soartă aruncat de toţi pereţii
Şi las urme, invizibil, când ating scrâşnind cu dinţii
Sentimentele, ce iarăşi, mă pun în conflict cu sfinţii.

Le zâmbesc, dar cu ruşine... am noroc că nu mă ceartă,
Mă tot mir de-a lor răbdare, mă întreb de ce mă iartă,
De n-ar face-o, m-aş retrage înapoi în văgăună,
Fără apă, fără soare, cu o inimă nebună.

Şi i-aş scrijeli pereţii cu un vârf de piatră rară,
Ca să simtă, ca şi mine, cum a fost ultima oară
Când acopeream cu gânduri urmele de supărare,
Impregnate toate-n suflet de moravuri prea uşoare.

Sap adânc, fără odihnă, spre lumina infinită,
Ca să schimb o nepăsare ce apare nedorită,
Din ceva ce-apasă chipuri adormite în suspine,
Într-un nou surâs ce poartă armoniile divine.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri vechi, trăiri noi

noaptea e stăpânită de amintiri vechi
au adormit cu pătura trasă pe cap
şi cei care dorm alături
visează-n cuvinte sforăitoare

dimineaţa răsuflă uşurată pe prag
şi mă cheamă afară
cu ochii lipiţi de somnul greu
sunt rupt de orice înţelegere
şi mă culc la loc

nu mă pot desfăşura foarte devreme
sunt într-o transă a oboselii acumulate
sunt într-o alcătuire a ploilor scurte
după care căldura se ridică în aer
şi cu ochii încercănaţi
priveghez lumina strălucitoare
dar nu se clatină nimic

mi se uscă cuvintele de dor
pipăi cu degetele inimii iubirea
şi sângele tot mai subţire-n sunete
compune cântecul drag
pe buzele moi

în amiaza dragostei zălog
voi rămâne cu logosul umbros
să aprind tot ce ating
şi tu să arzi fără flacără vizibilă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra păgână

O piruetă cu mişcări miraculoase
ale dansului în noapte,
cu mişcări vaporoase ascunse între palme de copil puse la ochi
mă pierd în capcana paşilor potriviţi doar ecourilor

o litieră incandescentă trece prin urletul lupilor
şi iese din corsetul nopţii
nu trebuie să părem că suntem rupţi unul de altul
în foşnetul sufletelor noastre

polenul nu mai are somn
de când se împrăştie pe pietrele fără fiori...
frunzele scuturate din copacul glasului tău
au alunecat pe umerii mei goi

simt lanţuri aruncate
printre mii de lumânări aprinse pe flori de tei
le simt şi tremur

fără să te întreb cine eşti
îţi sărut umbra păgână
şi gustul ei de cer îl păstrez ca amintire
în transformări continue de lumină

impecabilul murmură prin izvoare netrecute
decât de copitele cerbilor
care dansează - doar eu îi pot vedea
la sclipirea tăciunilor - cerbi fantomatici

încrede-te în mine fără să ştii că începutul vieţii noastre
e prins într-o scânteie aruncată de jar

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce este greşit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viaţa noastră de la oameni care nu ştiu ce fac? Experienţa lor de viaţă diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcţie decât cea potrivită pentru noi. Ritmul de evoluţie al altor oameni este diferit de ritmul nostru şi noi poate avem nevoie să ne mişcăm mai rapid sau mai lent decât cred cei din jur. De cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi şi sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor. Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel şi nu în altul? Dacă priveşti viaţa acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îţi dă ţie sfaturi şi el are o problemă. Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca: "Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ţi-ai dat sfaturile astea şi ţie, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepţi pe alţii?"

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

Între mare şi cer e atâta mister
Şi o taină de viaţă bizară
Hai, iubito, sub ploi, într-un zbor efemer
Să te cânt într-un vals prima oară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihneşte deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Şi când îţi voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma aşteptam să o văd vreodată
voi şti ca aşteptarea ei
a fost mai lungă decât orice linişte
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiţi.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
şi mă aşez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind şi gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci
înţelepciunea nu va fi niciodată mai presus de iubire.

Lumina ta
mă mângâie de sus în jos, potolit, cald
povara întunericului nu-mi mai doarme sub piele
nu se mai aude ecoul distanţei între atunci şi acum
precum nici bătăile de aripi ale păsărilor
nu mai anunţă furtuni
străzile cântă, cu timpul se opresc
şi ascultă cum prin noi
nu mai aleargă melancolia.

poezie de Diana Dancu (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul drum

unicul drum către cer alege paşii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
şi viziunea egalităţii între noi şi zei.

numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spaţiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.

într-o relativă abandonare,
printre şiraguri de stele,
lăsăm tinereţea scânteind în dorinţe
şi ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri şi nelinişti,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.

apusul îşi aşază coroana de spini
şi palma mângâie vântul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum

Dă-mi mâna... să nu spui nimic,
Cuvintele, cel mai adesea, dor;
Deasupra lor vreau azi să mă ridic
Şi niciodată să nu mai cobor!

Te simt, mă simţi, comunicăm astral,
Noi dăm simţirilor noi înţelesuri,
Descoperind secretul ideal
Al iubirii, ce dăinuie în versuri.

Atinge-mă, să ştiu că nu visez!
De te-ndoieşti că noi ne potrivim,
Ca un Manole-am să te re-creez,
Într-un perpetuum să ne unim!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de reper

Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunţesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.

Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.

Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocroteşte taine de ea ştiute,
rămân o rotire la nesfârşit,
căutând un punct de reper.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă încăpăţânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenţei lor, undeva între noi, lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau poate, chiar în această casă. E vorba de o relaţie între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniţi mulţimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenţei celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariţii înaintea întâlnirii le-o dau.

citat clasic din Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul covorului învechit

Între ele nu-i distanţă,
De la covoraş la preş...
Unul are o prestanţă,
Te ştergi pe altul, nu dai greş.

Ele creează ambianţă
În domesticul decor,
Dar nu apare distanţă
Între preşuri şi covor.

Dacă ar face alianţă
Între ele, ca nişte fraţi,
Până nu ajung o zdreanţă,
Ca să fie mângâiaţi...

Între ele nu-i distanţă.

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger plânge-n fiecare noapte

Poate mai vrei să plângi de rătăcirea dintre noi
Din pleoapa ce încet striveşte lacrima pierdută,
Te vei întoarce-n timpuri îmbătrânite pentru amândoi
Şi vei mai încerca să reânvii clipa pe veci trecută.

Un înger plânge-n fiecare noapte pentru noi sfâşietor
Şi-un zbor de fluturi atinge buzele ce-au sărutat trecutul,
Din ochi curg lacrimi şi-aş vrea să le sărut de-atâta dor
Dar gestu-mi aminteşte că jurământul tău a fost sfârşitul.

Intre noi doi s-a rătăcit un înger şi stelele au plâns
In toate nopţile chemarea aduce fluturii în ultimul lor zbor
Făcând voinţa sufletelor noastre-n care am strâns
O parte din această lume ce iar va aparţine tuturor.

Şi tot între noi doi s-a rătăcit pustiul şi îşi caută alt drum
Şi tot ce-a fost durere acum se află în uitatele cuvinte,
Aş vreau să plâng dar sufletele noastre nu mai pot acum
Să mai adune uitarea din această lume ce mereu ne minte.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!