Doar dorul
Moto:
"... Și fug din mine iar... Ce-ți pasă ție?
Cămașa morții o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan - "Octava nestatorniciei"
Își scutură veșmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legați pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!
Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriștile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai știe fratele de frate,
Și nici de câte griji se uscă gura.
Dar cui să-i spui și cine să ne-ndrume,
Când prinși în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiți de Vreme!
Doar Dorul, ce ne-nlănțuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neștiute.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Doar dorul
Moto:
"... Și fug din mine iar... Ce-ți pasă ție?
Cămașa morții o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan -"Octava nestatorniciei"
Își scutură veșmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legați pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!
Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriștile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai știe fratele de frate,
Și nici de câte griji se uscă gura.
Dar cui să-i spui și cine să ne-ndrume,
Când prinși în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiți de Vreme!
Doar Dorul, ce ne-nlănțuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neștiute.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dorul tău
Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.
Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.
Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ți mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheța de dorul tău.
Sunt albă pătură de nea
Ce se așterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.
Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cin' s-a fript cu ciorbă...
Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine știe,
Are gând să plece în călătorie
Și că, prin urmare,
Vrea să-și sărute sora la plecare.
Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!
Și de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când știi că mi-e soră și că eu i-s frate?
Poți să-i fii și tată! zise omul scurt,
Cin' s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Ale tinereții valuri...
Ale tinereții valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri,
ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu știi ce e dorul,
nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.
El respectă legea firii:
a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubești ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată
să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el mințile toate.
O să alergi pe câmpie
când spre deal și când spre vale,
ai vrea să plătești simbrie
să-ți revii pe vechea-ți cale.
Să fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută
totdeauna poți să-nvingi!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca lacătul
Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie și-l înfrunți febril,
în brațe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simțul meu tactil.
Atâtea ți-aș fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi nevrând să mă divulg
iscam tornade-n juru-mi, să ții minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.
Și timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit iar tu-mi ești vis întăinuit sub cheie.
Cum să te pierd acum când te-am găsit?!
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ale tinereții valuri...
Ale tinereții valuri trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri, ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu știi ce e dorul, nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul unde nu există legi.
El respectă legea firii: a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii să iubești ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră, se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră, Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul, gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul că-i foarte periculos,
te destramă precum norul dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data, ia cu el mințile toate.
O să alergi pe câmpie când la deal și când la vale,
ai vrea să plătești simbrie să-ți revii pe vechea-ți cale.
Să fi fost mai precaută, mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută totdeauna poți să-nvingi!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că așa a început
arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o inițiezi
plin de erori
în zbor
pe trupul de piatră al statuii
furnica
își urmează calea cuminte
saltă uneori
reașează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil
pe o floare
o viespe
își spală picioarele aproape invizibile
lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
și pleacă mai departe
la atac
poate că așa a început să se nască
arta
cine mai știe? cine mai știe?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantheism la repezeală
Vin acum și zic:
Băi frate! Tu ai văzut un somn să doarmă
sau aerul să respire oameni
sau o baltă de spadă în sânge
sau o casă zidind un zidar?
Pe bune frate! Pe bune!
Tu ai văzut un înger mort de beat
deasupra lui cu un bețiv păzindu-l?
Nici eu frate! Frate nici eu!
Doar Dumnezeu știe
frate.. doar Dumnezeu
mai știe
de minele din tine
de tinele din eu.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două călătorii spre limite absurde
întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine știe câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
așa cum privesc acum
spre cine știe care lume albă
gândindu-mă cum răzbește lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetățean universal
prin mii și mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te du cu bine!
Nu ți-am mai scris de mult, măicuță,
Despre pădurea de goruni,
Despre livada de sub munte
Și despre casa din străbuni.
Nu ți-am mai spus ce e prin lume,
Ce dor îmi e de amândoi,
Căci zeci de ani ne-au despărțit
Și de acuma mă îndoi
Și eu de griji și de povară,
De boli, de nedreptăți, de frig,
Dar geaba lacrima-mi se uscă,
Degeaba dorul meu îl strig.
Îl știu doar eu și-l tac în mine,
Îl știe Dumnezeu cel Sfânt,
Dar câte-o dată ți-l trimit
Și ție, mamă, în cuvânt.
Azi vreau să-ți spun ceva anume:
Măicuță dragă, ți-a venit
Și sora ultimă aproape
Să fiți tustrele în zenit.
Și-a pus broboadă de mătase
Ieri dimineață-n fapt de zori
Și a pornit spre voi, spre stele,
Ori, poate, s-a ascuns sub flori.
Te du cu bine, suflet drag,
Te-așteaptă sora ta în prag.
poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către Adrian Păunescu
Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!
Și spre o viață în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot așteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,
Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să știm că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...
Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Și viața e o sărbătoare.
De-aici, din Cârna, vreau să știi,
Că stăm mai mult ascunși în casă
De teama unei pandemii...
Că viața nu mai e frumoasă!
Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradigma falselor dileme
Se duce vremea rece peste vreme
în toamnele cu zile tot mai mici,
degeaba mai încerci să te ridici
din paradigma falselor dileme...
Nici nu vei ști că scurtele plăceri,
primite într-o zi cu împrumut,
sub umbre de uitări au dispărut
pe căi din vis ducând spre nicăieri.
Nu am știut cât ar putea să țină
iubirea noastră cu statut secret,
din nopțile-ncărcate cu regret
pe corzile de pus la mandolină.
Aceleași versuri rupte din poeme
se duc cu vântul serii spre apus,
ținând în brațe dorul readus
din ambuscada scurtelor foneme.
De voi mai trece însă prin grădină,
cu pașii obosiți, în prag de veac,
ascunde-te degrabă în cerdac
nu aștepta regretele..., să vină!
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 14.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescărușul de foc
Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.
Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.
Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.
Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dor
Nu se moare-așa ușor
Nici de dragoste sau dor,
Dorul pare fantezie
Să-l poți scrie-n poezie,
Că Dumnezeu i-a dat har
Doar în cântec popular:
Trebuie să știi izvorul
La care se-adapă dorul.
Cine nu știe de dor
Trăiește-n lume ușor,
Însă dorul te usucă,
Din zăplaz devii ulucă.
Nu ai stare, nici noroc
Nu mai ești stăpân deloc,
Când îți vine dor de ducă,
Din om bun devii nălucă.
Când te găsește-n pridvor,
Fugi la badea pe ogor,
Când te găsește la poartă
Zici că-așa ți-e scris în soartă!
Dar... dorul e sentiment,
Om normal devii dement,
Ia cu el mințile toate
Să-ți revii... nu se mai poate!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre silabe
Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul
Să am cu cine înnădi taifas
Când, pârjolit, îmi freamătă pământul
Să nu mă lase-a ști cât a rămas.
Din ușă-n ușă bat, printre destine,
Să-mi fac un drum, o Carte a citi...
Pe partea asta, știu!... Acolo, cine-i
Străluminând a margine de zi?...
Complice-mi sunt, cât mă îndeamnă șoapta
Descătușată, darnic, dintre foi.
Spre stânga m-oglindesc -mă văd din dreapta-
Și nu-nțeleg de când ajuns-am: Noi!
Silabele se-anină de cuvinte,
Ca strugurii de vrejul lor amar,
Prin Toamna ce se cerne înainte...
Cât, zici, c-a mai rămas din Călindar?
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul vechilor cântări
Copacul meu de gânduri suferea
privind cum frunze de-amintiri se cern
și cad în toamna rece, se aștern
pe haosul atâtor vechi uitări.
Și nu plecau șoptindu-i "Bun rămas!",
nici fremătând a jale ori suspin
spre lutul din al frunzelor destin.
Pluteau, ducând și lacrimi, și-ncântări.
Mai sunt atât de multe! Le privesc
și le alint cu mâinile de ram
ce s-au asprit din timpul când eram,
înconjurat de verde, singur zeu.
Erau iubite fluturând în vânt
și îmi cântau când stelele, pe cer,
se minunau de-acolo, din eter,
de cântecul ce mă-nsoțea mereu.
Mai cântă încă, dar în cântul lor
sunt note grave, tremurând în frig.
Aș vrea un anotimp să le câștig,
să nu mi se aștearnă împrejur
ca un covor de frunze pustiit
de amintirea vechilor cântări.
Acolo, jos, e-o lume de uitări,
iar gândul... cât de greu e să-l îndur!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzelor ursuze
Învață-mă, iubito, să vărs pe pleoapa ta ceară fierbinte
să nu mai vezi lumea în care suntem prinși,
să nu te mai săruți cu monștrii falselor cuvinte
prin parcuri și dughene dezolante,
căci azi un taciturn așteaptă printre frunze arămii
fantasmele ce ieri se regăseau abandonate.
Nici azi nu te-ai schimbat de haina ruptă și murdară,
culorile-s la fel de nelalocul lor
și-o pânză albă de păianjen îți ascunde sufletul,
cuprins de remușcări și veșnic arzător.
Senin e cerul în această zi de toamnă,
doar câțiva nori timizi se scurg de-o parte
când steaua noastră cade arsă de indiferența
ce zace adânc în noi până la moarte.
poezie de Ionuț Popa din Valuri (26 septembrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la