Tristeţi în echilibru

îmi place cum mă atingi pe frunte
cu cearcănele tale de singurătate,
frumuseţea ta e adevărată,
îţi spuneam eu printr-un pahar
de sticlă,
femeile sunt ape înşelătoare,
răspundeai tu,
desenând ceva cu picioarele pe aer,

cine suntem noi de fapt,
unul pentru altul?
întrebam privind Luna
dintre cearceafurile tale
de hârtie creponată,
două tristeţi ţinându-se în echilibru?
doi nebuni la o masa de piatră?
sângele rămas după arderea
pe rug a tăcerii?

tu îmi spuneai calmă
de deasupra oraşului vechi,
că suntem nişte nori care se întrepătrund,
fără întoarcere,
în liniştea celor patru pereţi
dintre braţele tale.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări în umbră

dacă aş fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deşert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aş fi lumina tandră a Lunii
şi tu te-ai teme de faţa mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.

dacă aş fi curcubeul însuşi peste
abisul dintre muntele tău
şi al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aş vrea să fiu ploaia nebună care îţi smulge copacii
sădiţi în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.

ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în şoaptă.
aş fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ţi în somn
penele aripilor.

ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aş fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aş fi doar muzica unui pian
uitat la ţărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.

spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi o apă repede, curgătoare?
aş vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
aşteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.

răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisorile tale

Nu ştiu de ce am aruncat scrisorile tale,
Nu mă întreba, cred că nici nu-ţi pasă.
Oricum, azi nu se mai scriu asemenea scrisori,
Poate doar la recuzită de teatru.
Cum ţi se par acum, puerile, desuete?
Dealtfel, le-ar fi stat foarte bine
Prăfuite în podul vreunei case,
În colbul din mijlocul drumului,
În cenuşa vreunei sobe părăsite,
În fumul care bântuia odată pe deasupra oraşului.
Dintre alte sute de nimicuri,
Nu ştiu cum naiba am aruncat
Tocmai scrisorile tale!
Apropo, pe ale mele le mai ai?
Le mai citeşti?
Nu că ar avea mare importanţă,
Oricum ai aruncat anii aceia la gunoi,
I-ai mototolit împreună cu ziarele vremii,
Cu evenimentele locale de doi bani,
Cu amantlâcurile tale nenorocite.
Totuşi dintre multe alte sute de nimicuri,
Volbură a anilor,
Scrisorile tale îmi lipsesc acut,
Îmi săreau mereu în ochi,
Păreau atât de nevinovate,
Atât de albe, de pure,
Ca prima şi ultima zăpadă
A celei mai albe dintre ierni,
De la începuturi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de toamnă

marginile tale erau din ceaţă
spre toamnă
umbra ceva mai udă
şi fluturii verzi se prefăceau în brumă
pe la colţuri

te cuprindeai singură de frig
sau de singurătate

aleea se termina întotdeauna
la capătul gândurilor tale
unde te mai aştepta câteodată
amurgul
să te aştearnă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne bântuim unul pe altul,
Aşa, ca două animale de pradă,
Hăituite,
Care nu mai pot nici împreună,
Nici una fără cealaltă,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna.
Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne vânăm senzual unul pe altul,
Aşa, ca două sălbăticiuni în rut,
Lacome,
Care plesnesc de dorinţe primordiale
Prin cavernele pustietăţilor,
Prin labirintul tăcerii dintre noi,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din cub

îţi începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existenţială
aş fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi

începeai cu mine
experienţa unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârşitul lumii
oscilai între tandreţe
şi ostilitate

îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii

spuneai că eşti prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuţite

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cai în umbre

-ia-ţi umbra de căpăstru şi pleacă
eşti un armăsar prea bleg pentru mine
îmi spuneai tu
dându-mi să mănânc din şalele tale
cabrate,
-în afară de asta
ţi-am pus coarne de lopătar
încă de când visai iepe verzi pe pereţi

-ia-ţi umbra de cabalin şi pleacă
îmi spuneai,
îţi tremură zăbala în gură
când mă săruţi pe crupe
şi eşti deşelat de vicisitudini
nu cunoşti profunzimea eternului
în concepţia femeilor sirepe
şi nu ştii să tragi în ham
pentru doi

-ia-ţi hainele de cal şi pleacă odată
în buiestru
nechezai tu în două picioare
în timp ce puneai şeaua
pe un june prim,
-ai coama şi copitele cărunte
şi rănile tale încep să mă doară
şi pe mine uitându-mă în urmă pe cer
când încercai să mă paşti
în galop

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăte adânci

genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce aşteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea

coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o şoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în aşternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleştare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii şi nuanţe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obişnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uşi trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

în definitiv,
cum ai putea să le spui
apelor să nu mai fie râuri
timpului să nu mai fie nisip
iubirii să nu mai fie rană?

cum ai putea să-i spui ecoului meu
să nu te mai strige
pe nume?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele tale

Cad pe trotuar fulgii timizi de nea,
Buzele noastre sunt unite într-un sărut
Ca în fiecare an când vremea e rea
Braţele tale puternice îmi sunt scut.

În acest peisaj suntem personajele principale
Cad fulgii. Încă o mie şi-ncă o mie
Eu m-am ascuns în braţele tale
Fiind purtaţi pe a iernii simfonie.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rossini, divino maestro, iartă-i pe compatrioţii mei care te bârfesc pe hârtie de scris şi pe hârtie sugativă. Eu unul, mă delectez în sunetele tale aurite, în razele tale melodioase, în visurile tale scânteietoare care zburătăcesc în jurul meu ca nişte fluturi sărutându-mi parcă inima cu buzele graţiilor. Divino maestro, iartă-i pe compatrioţii care nu văd adâncimea muzicii tale pentru că ai acoperit-o cu petalele de trandafiri ale melodiei.

Heinrich Heine în scrisoare către Gioachino Rossini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.

Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.
Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte
şi emoţii sălbatice.

Presară-mi flori de tuberoze
pe trupul adormit
şi spune-mi...

Spune-mi că nu mă mai vrei

Pentru că la graniţa
dintre noapte şi zi
n-am fost,
nu suntem,
şi nu vom fi
nimic...
fără iubire.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna neprivită

cu cât te iubeam mai tare
cu atât mă scufundam mai adânc în
fluturatul ierbii
şi aşa cum stăteai tu ca o nălucă voluptoasă
ca o stafie neveşmântată
în scaunul
acela pregătit din frunze proaspăt visate
mai rămânea totdeauna un pic din toamnă
şi pentru a doua zi
să te mai cotropesc odată în cer
apoi pe un rug,
apoi în sinea mea

şi tot aşa
rotund ca o pasăre
mă stingeam prefăcându-mă umbră prelungă
la picioarele tale
fără cap fiindcă îmi rămăsese
deasupra apei
ca să mă uit la seceta timpului
pe trup
ca să mă cert cu tine pe partea cui
să atârne dragostea ca o piatră

ca să văd
din câţi ochi mai rămâne toamna
neprivită

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda frumoasei mele

Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.

Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.

Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.

Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?

poezie clasică de Pablo Neruda
Adăugat de rebe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche este cineva care are încuietori potrivite cheilor tale şi chei ce se potrivesc încuietorilor tale. Atunci când ne simţim îndeajuns de siguri încât să deschidem încuietorile, sufletele noastre autentice păşesc în faţă şi putem fi întru totul şi cu toată onestitatea cine suntem; putem fi iubiţi pentru ce suntem şi nu pentru ceea ce pretindem că suntem. Fiecare dintre cei doi scoate la iveală cea mai bună parte a celuilalt. Indiferent ce alt lucru merge prost în jurul nostru, cu acea persoană ne simţim în siguranţă în propriul nostru paradis.

citat din Richard Bach
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu da putere celor din jur. Indiferent de care sunt valorile tale, credinţele tale, comportamentele tale, trăieşte-ţi viaţa după principiile dorite de tine, nu pentru aprobarea celor din jur. La sfârşitul zilei, fiecare individ se întoarce la propria viaţă mizerabilă şi chinuită iar tu, după toate eforturile tale eşti oricum dat uitării. Fiecare crede că problemele lui sunt cele mai mari aşa că nu te mai chinui să fii cumva pentru alţii. Fii tu, câştigi mai mult timp şi energie pentru tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oamenii, suntem ca nişte legume. Mai exact nişte cepe. În sensul că trebuie să dezvelim înveliş după înveliş pentru a ajunge la esenţă. Învelişurile sunt măştile noastre şi cu fiecare nou înveliş dat jos ne dăm seama că încă nu am ajuns la capătul călătoriei. Poate ai auzit de expresia "lasă lumina din tine să strălucească". La ce se referă această expresie? La îndepărtarea acestor învelişuri care opresc strălucirea ta. Ce înseamnă strălucirea ta? Înseamnă exprimarea a ceea ce eşti tu ca fiinţă umană, a talentelor tale, a cadourilor tale pentru cei din jur, a căldurii tale (compasiune, iubire, înţelegere) şi a luminii tale (înţelepciunea ta, simţul dreptăţii, misiunea ta).

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte cardinale

Noi suntem două puncte cardinale,
Unul e Nord şi celălalt e Sud,
Ce rătăcesc prin aurore boreale,
Se văd pe cer, dar nu se mai aud.

Suntem două corăbii fără de catarge,
Ce navighează în derivă pe ocean,
O briză tropicală frenetic le atrage,
Şi nu ştiu cum le tot desparte-un uragan,

Suntem ca două păsări veşnic călătoare
Ce traversează prin furtună mări adânci
Şi noaptea zboară printre stele căzătoare,
Iar ziua vântul le zdrobeşte între stânci.

Noi suntem două perle pe aceeaşi plajă,
Ce strălucesc dinspre apus spre răsărit,
Dar între noi s-a aşternut parcă o vrajă
Şi tot nisipul lumii ce ne-a despărţit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!