Pământul se va odihni zile în șir
iar cuvintele
ascultătoare
ca animalele de companie
vor înghiți minutele scurse
în carnea mea
e ca și cum
Dumnezeu
mi-ar desena o hartă
a înțelegerii
pe palmele moi
în văzduh va fi liniște
o liniște ca un abur dulce
voi fi eu
până la urmă
atât
fără să port în spate
povara altor inimi
când clopotele vor bate
voi aștepta desculță
Dumnezeul de care
nimeni și nimic
să nu mă despartă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zoologie
- poezii despre zile
- poezii despre religie
- poezii despre odihnă
- poezii despre minute
- poezii despre inimă
- poezii despre hărți
- poezii despre desen
Citate similare
Îți promit că n-am să iubesc pe nimeni
niciodată
cum te iubesc pe tine
cuvânt după cuvânt
zi după zi
îți promit că n-am să trec
prin sufletul tău
ca printr-un tunel fără capăt
lovindu-mă
la nesfârșit
de ziduri
și umbre
atât îți promit
că voi rămâne
pentru tot restul vieții
îngrămădindu-mi plânsul
între palmele tale
îți promit că n-am să plec nicăieri
cu nimeni
pentru nimic
și voi rămâne
să gust puținul pe care mi-l dai
până la capăt
atât îți promit
că zidurile se vor prăbuși
lumea va învăța să tacă
timpul se va retrage
în matca lui
și totul va fi
așa cum
e scris
în palmele tale
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Înțelepciunea strigă pe uliță și în piele își ridică glasul său. Ea propovăduiește la răspântiile zgomotoase; înaintea porților cetății își spune cuvântul: "Până când, proștilor, veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până când veți urî știința? Întoarceți-vă iarăși la mustrarea mea și iată eu voi turna peste voi duhul meu și vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-ați luat aminte! Întinsu-mi-am mâna și n-a fost cine să ia seama! Ci ați lepădat toate sfaturile mele și mustrările mele nu le-ați primit. De aceea și eu voi râde de pieirea voastră și mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna și când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta și nu mă vor afla, pentru că ei au urât știința și frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele și cercetarea mea au disprețuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor și de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proști și nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace și liniște și de rele nu se va teme".
Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândește și se pierde înțelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre prostie, citate despre râs, citate despre nebunie, citate despre cuvinte, citate despre înțelepciune, citate despre știință, citate despre viață, citate despre sfaturi sau citate despre religie
Întunericul din sufletul meu
se risipește târziu precum ceața la orele amiezii
e cald
miroase a liniște
imposibilul doarme în mintea mea
timpul nu mai are strălucirea galopului
cât e ireal
cât e materie
nu știu
nici o palpare nu mă face să tresar
e rotunjirea ființei
de care vorbeau înțelepții lumii
adevărul e că mă săturasem să car în spate
unelte nefolositoare
să mă opresc la jumătatea drumului
și să sap până în adâncul ființei
după un EL ce mă tot lovea
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schițat de un pictor bătrân
e cald
e liniște
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu știu
dar un EL rușinat
așteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre somn, poezii despre rușine, poezii despre pictură, poezii despre ore sau poezii despre miezul zilei
Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii
să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aș începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aș desena grafice fiecărui mac
și nu aș mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor crește din inițiativa deșertului
iar orice munte va învăța perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea mușuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împărați
fără revoluții și execuții publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziție
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
și un singur dumnezeu
de neîmpărțit cu nimeni
aș putea desena și muzica
cum așez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre zâmbet, poezii despre sclavie, poezii despre revoluție, poezii despre poezie sau poezii despre muzică
E liniște ca-n vreme de război
E liniște ca-n vreme de război.
Zac singură-n noapte ca o trădare
și simt intens în carnea mea și-n gând
fiecare sămânță-a ta cum moare,
încercând să reziste tenace, temătoare...
E grea povara-aceasta care tot vine și revine,
povara atâtor morți până când
o sămânță va-înflori în mine.
poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre trădare, poezii despre război, poezii despre perseverență, poezii despre noapte, poezii despre gânduri sau poezii despre frică
Pe Dumnezeu iar îl lăsăm Singur
cumva coborât din avionul divin
cu mască de protecție
și soluții de dezinfectare
la ceva distanță de lume
ștergându-și fruntea de broboane
suspect
Dumnezeu bate la fiecare ușă
nimeni nu-i răspunde de teamă
de picior străin
din biserică în biserică umblă
nimeni în întâmpinare
e liniște de moarte
chiar și albinele și-au încetat activitatea
viața nu ne va mai fi dulce
un vânt mai rebel
bate clopotele
sper că Dumnezeu nu s-a căptușit
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre protejare, poezii despre protecție, poezii despre picioare sau poezii despre măști
Voi scrie...
Voi scrie Adevăr pe brațele sleite
și vor putea să ducă poveri nemărginite.
Voi scrie Adevăr pe inimi temătoare
și vor porni pe mări cu duh de-mbărbătare.
Voi scrie Adevăr pe lacrimile grele
și boabele de-argint se vor întoarce-n stele.
Voi scrie Adevăr pe buze prihănite
și vor sfinți cântări, și vor sfinți cuvinte.
Voi scrie Adevăr pe chin și pe durere
și zilele cu nori afla-vor mângâiere.
Voi scrie Adevăr pe ii și pe ștergare
și fiecare zi va fi o sărbătoare.
Voi scrie Adevăr pe duh de rugăciune
și lumea întreagă va deveni minune.
Voi scrie Adevăr pe răni, voi scrie pe spini
și voi culege mană, și voi culege crini.
Voi scrie Adevăr pe tristețe și pe-amar
și voi culege miere, și voi culege har.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sărbători, poezii despre stele, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre nori
Când vei pleca
Când vei pleca, copac voi deveni
Singur pe deal voi sta în vânt și soare
Și te voi aștepta din nou să vii
Chiar dacă secole vor trece călătoare.
Voi crește mare, umbră eu voi da
Și multe păsări voi avea pe ramuri
Și mulțumit voi fi de soarta mea
Căci tare mult voi fi iubit de neamuri.
Dar, vai! Clipă de clipă, zi de zi
Îmi va fi foarte, foarte dor de tine
Și te voi aștepta din nou să vii
Pe-aripi de vânt să te întorci la mine.
poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre mulțumire, poezii despre dor, poezii despre devenire, poezii despre creștere sau poezii despre crengi
Îți voi săpa fântâni
când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaștri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni
din magică suflare
ce-mi netezește palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
și-n care firul apei
în tine
se coboară
se adânceau
sub sălcii
domestice spirale
și toată amăgirea cu unda va pleca
tăiate cu migală în străvezii terține
ofrande și descântec
voi pune-n calea ta
pe sânii tăi
în volte
eu voi zdrobi săruturi
și voi pătrunde-n tine prin porți învolburate
când visul meu
flămândul
va degusta lumina
iar nuferii din cosmos vor adormi pe spate
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre sâni, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre ochi albaștri, poezii despre ochi sau poezii despre nuferi
Voi fi
Știu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.
Iar când, din nou, va răsări,
voi veți avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu și eu inclus
prin poezii.
Voi fi cu voi când veți citi
și, chiar de nu veți auzi,
voi mulțumi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre zbor, poezii despre lectură, poezii despre Soare sau citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre Soare
Pași spre nimic
Va veni și acel timp,
Al tăcerilor imense,
Când trifoiul de pe câmp,
Nu voi ști când înflorește.
Nu voi ști poate nimic,
Nici cum crește firul ierbii
Și din locul din pământ,
Nu voi ști cum urlă cerbii.
Va veni și acel timp,
Al tăcerilor profunde,
Fără gându-mi recitând,
Din poemele nocturne.
Și-atunci liniște și pace
Și-atunci gloduri de pământ
Mă vor legăna în brațe,
Fără brațele să simt.
Cine știe cum va fi,
Când sub pleoape va fi negrul,
Poate negrul nu va fi
Și nimicul va fi zeul.
Poate e adevărat
Și doar sufletul trăiește
Și lăsând trupu-mi uscat,
Va trăi altă poveste
Îmi e greu să mă gândesc,
Când va fi să fie timpul,
Singur să mă părăsesc,
Să m-amestec cu nimicul.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre negru sau poezii despre flori
Din aer
din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă
cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale
nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre tei, poezii despre roșu, poezii despre ploaie, poezii despre libertate sau poezii despre gheață
Aniversare
De ziua ta un strat cu flori
Voi semăna-n grădină
Și-l voi stropi de-atâtea ori
Când ploaia n-o să vină.
Veghea-voi cum ies rădăcini
Cu mici tulpini în spate
Și cum bobocii firavi, fini,
Vor lumii să se-arate.
Când florile vor apărea,
De soare inundate,
C-o sărutare, draga mea,
Ți le voi da pe toate.
Buchetele vreau să le pui
Alături de-a ta pernă,
Mireasma lor chiar dacă nu-i
Ca dragostea, eternă.
Să-ți fie somnul liniștit,
Cu visuri îndrăznețe
La un " Luceafăr" drag, iubit
Și fără bătrânețe.
De ziua ta aș vrea să ai
Și Soarele și Luna,
Iar traiul din belșug, ca-n Rai
Să-ți fie-ntotdeauna!
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție
Femeia nebună
Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.
Asemenea cântec ar trebui să fie drăguț. Merci.
Voi aștepta până-n noiembrie
Și voi cânta un cântec gri.
Voi aștepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.
Voi ieși afară-n aerul înghețat și voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.
Iar omuleții mă vor privi mirați,
Spunând " veniți și-o ascultați cu toții, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".
poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minereu, poezii despre femei, poezii despre anotimpuri sau poezii despre aer
Voi fi
Deși sunt om și am nevoie
De ceva care să mă ispitească,
Nu mă mai duce nimeni în ispită.
Pentru sfârșit mi-am pregătit un buncăr
Cu multe provizii, dar fără provocări.
Voi muri puțin în urma voastră,
Doar să fiu primul înviat.
Să văd cum pe deasupra mormintelor
Deschise pentru marele moment,
Corbii se vor schimba la față,
Iar vulturii, dezamăgiți
De veșnica și noua viață,
Vor fi de mine ispitiți.
Iar eu, ce n-am acum voi fi atunci:
Ispită încălcată de porunci!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre sfârșit sau poezii despre schimbare
Deschide-ți larg viața și ia-mă în ea pentru totdeauna. Nu mă voi sătura nicicând. Nu voi fi niciodată gălăgioasă atunci când tu vei dori să ai liniște... nimeni altcineva nu mă va vedea decât tine, dar asta îmi este îndeajuns, nu-mi voi mai dori nimic altceva.
citat celebru din Emily Dickinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Emily Dickinson despre viață sau citate despre dorințe
Când
Când toate drumurile se vor sfârși,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.
Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.
Când viața și moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.
Când ziua și noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toți cu daruri
Să prelungim timpul.
Când nimic nu va mai fi de făcut
Și va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu și se îneacă.
Voi o să râdeți și mă veți batjocori,
N-am timp muntele sfânt așteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veți mai fi,
Lumea se va înmulți ca mai înainte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poduri sau poezii despre râs
Atunci când albele treziri
îți vor măcina infinitul
și nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauți
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânța târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldații
și gloanțele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenușa gândurilor
va încolți povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea și nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanțurile imaginare
din jurul inimii
îți voi scrie povestea
pe ziduri
pe brațe
pe vise
cum obișnuiesc
de când ne cunoaștem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
și ne vom lipsi
mai mult
și mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre secunde sau poezii despre păduri
Voi încerca...
Voi încerca să calc în viață numai pe cărările dreptății în ciuda tuturor spinilor otrăvitori, care mă provoacă la duel împiedicându-mi înaintarea.
Mă voi înconjura în viață de trandafiri spirituali care să-mi imunizeze sufletul atunci când este trist.
Voi spulbera praful răutăților din jurul meu ca vântul, când împrăștie puful păpădiilor mature.
Voi căuta lumina înțelepciunii printre norii negri ai destinului, până când îmi va fi simțită căutarea.
Voi mângâia caracterul stâncilor neânduplecate de dreptate, până când vor înțelege valsul armoniei.
Voi încerca să-mi slefuiesc caracterul până când îl voi simți pe Dumnezeu zâmbindu-mi.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dreptate, poezii despre vals sau poezii despre trandafiri
(Pre)facerea
mă voi preface că nu exist
voi pune alți oameni înaintea mea
și îngeri
apoi câteva animale de povară
să-mi care tristețea până la marginea lumii
mă voi preface că nu exist
voi pune pietre înaintea mea
sau mări și oceane
pe care să navigheze sufletele pierdute
mă voi preface
sigur că mă voi preface
și vor crește păduri
poate și munți
așa dintr-o dată
îmi vor acoperi urmele
strigătele
mă voi preface că nu exist
voi pune în fața mea oameni
sau poate îngeri
sau animale de povară
și pietre
și mări și oceane de tristețe
deci nu mă căutați
prefaceți-vă că nu exist
și bucurați-vă de alți oameni
sau de păduri și de munți
sau de mări și oceane
pe care navighează
sufletele pierdute
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre ocean, poezii despre munți sau poezii despre existență