Iarna florilor de tei
Nimic nu freamătă în jur,
Nici codrul și nici marea,
Nici clopotele nu mai bat,
Atât de albă-i zarea.
Încremenitele viori
Se tânguiesc în doine
Închizând râurile-n mori
Și luna-n albe ciorne.
O liniște fără păcat
Cuprinde tot pământul,
De parcă s-a născut la sat
Tăcerea, nu cuvântul.
În toate, pașii mei înceți
Ca niște fulgi mă poartă,
Bătând văzduhul în peceți
Trec astăzi lin prin soartă.
Ninge... Totu'-i acoperit
Și lutu', și cerescu'...
În suflet alb mi-a înflorit
Teiul lui Eminescu!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tei
- poezii despre flori
- poezii despre alb
- poezii despre vioară
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre sat
- poezii despre păduri
- poezii despre promisiuni
Citate similare
Pe deal un sat
În satul ăsta-nsingurat
nici câini, nici clopote nu bat.
Nimic nu-i tulbură zidirea:
nici pașii mei, nici amintirea,
nici foc, nici molimi, nici jivine
și nici păreri de rău sau bine.
În dalba lui singurătate
dorm oile pietrificate.
Pacea-i așijderea din veac:
oasele zac,
pietrele tac.
poezie de Dominic Stanca din Rustice
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre oi
- poezii despre foc
- poezii despre câini
- poezii despre bine și rău
- poezii despre amintiri
Lui Eminescu
Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuri
Iarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată
Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Și mă ninge cu steluțe iarna-n zi de sărbătoare
Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soț'' și teiul, lacul și floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu și de pana lui măiastră
,, Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul''... și-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El lucește printre stele și ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu țara, codrul, munții, marea...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre ger, poezii despre crengi, poezii despre Mihai Eminescu, poezii despre țări, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lui Eminescu
Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuri
Iarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată
Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Și mă ninge cu steluțe iarna-n zi de sărbătoare
Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soț'' și teiul, lacul și floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu și de pana lui măiastră
,, Tot ce mișcă-n țara asta... râul, ramul''... și... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El lucește printre stele și ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu țara, codrul, munții, marea.
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blue song
Frunză verde și amară
mi-ai căzut pe suflet iar
ți-am fost toamnă pentr-o seară,
așchie pentru altar
n-am văzut copacii roată,
nici lăstari și nici scaieți
decât umbra ta umblată
pe sub pașii mei înceți
frunză-amară, fostă verde,
peste suflet mi te-ai pus
dară nu mai am ce pierde
fiindcă n-am nimic în plus
doară rana care-o face
verdele amar când tace.
poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre toamnă, poezii despre seară, poezii despre frunze sau poezii despre copaci
Poveste amară
m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -șuvoi așternut în sicriu
ziua albă cu rece lovește în zări
și se trece se trece pe cărări pe cărări
parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
și nici nu te mai ninge și nici nu e ce crezi
parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
și nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal
numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniștit
o poveste amară cu final neștiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...
poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre ninsoare, poezii despre moarte, poezii despre miezul zilei sau poezii despre iad
Poarta
pășesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur și pașii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub pașii rămași
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
pășesc printre spini și gânduri mă înțeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme țărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus și gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorții
se închide o ușă, se deschide o durere
mă cațăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre uitare, poezii despre lumină sau poezii despre plâns
Decaloguri comparative...
Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre durere, poezii despre zâmbet, poezii despre păsări, poezii despre prietenie, poezii despre perseverență sau poezii despre nuntă
Duminicile după-amiază... Toate zilele în in-suportabilul după-amiezei lor... Panica urâtului care mă cuprinde la căderea zilei... Nimic din ce ai putea face să nu te atragă: nici să te ridici din fotoliu, nici să rămâi, nici să citești, nici să dormi, nici să mănânci, nici să vorbești, nici să mergi. Cam la atât se reduc posibilitățile noastre.
Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre zile, citate despre vorbire, citate despre urâțenie, citate despre somn, citate despre posibilitate, citate despre panică, citate despre mâncare sau citate despre lectură
Martie ne-a păcălit!
Aoleo, dar ce-i afară,
Fulgii-ncet din cer coboară,
Ninge, ninge și iar ninge,
Norii cern fulgi cât o minge!
E final de mărțișor,
Dar cerul e tot un nor,
Fulguiește neoprit,
Nici un pom n-a înflorit.
Iarba pe care-n trecut
O tundeam că-a prea crescut
Astăzi nici un fir nu are
Ce e asta, frățioare?
Berzele, cochetele,
Și-au schimbat tabietele,
Pe la streșini se adună,
Mai ceva ca la furtună!
Babele de mărțișor
Prevesteau soare ușor.
Dar când colo, ce să vezi?
În Siberia te crezi!
poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre schimbare, poezii despre păcăleli, poezii despre prezent, poezii despre nori sau poezii despre creștere
Fă liniște, c-așa ni-i legământul
Fă liniște! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipește.
Stă Luna'n colț și liniștea-o iubește,
Parcă acum mai mult ca și-altădată.
Fă liniște! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbește,
Nici nu mai știu dacă și când zâmbește
Cu flori. Așa precum ni-i legământul.
Fă liniște, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsuflețită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici șoaptele, nici genele de unde.
Fă liniște! Vreau să ascult cascade
Și limpezișuri, văluri neclintite,
Ce-și află chip în chipuri ațintite,
Miraje reflectate în rocade.
Fă liniște! S-aud ce vis au munții,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veșnicia freamătă ecouri,
Și înfrunzește, fix în miezul frunții.
Fă liniște! S-ascult cum iarba crește,
Nedușmănindu-și gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci și margarete le'nrodește!
Fă liniște! De liniște-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ține seama
Că, și'n morminte scormonim cu larma,
Născuți de ei... nu'n buna noastră voie.
Fă liniște! Că n-o aud. Pe mama!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre naștere, poezii despre munți, poezii despre mamă sau poezii despre iubire
Eminescu redivivus
Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână
Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare
Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis
Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre stele, poezii despre picioare, poezii despre cuvinte sau poezii despre Pământ
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre îngeri, poezii despre început sau poezii despre zbor
Iarna în sat
Azi afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoși de crin
Și tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este.
Din hogeaguri iese fum
Și miroase a parfum,
Copilași cu săniuțe
Ies bulucuri din căsuțe
Și-o zbughesc la săniat
C-a venit iarna în sat.
Cățelușii rotofei
Se avântă după ei.
Băieții se vânzolesc -
Cu zăpadă se lovesc,
Cu bulgării cât opinca,
Ce purta cândva bunica.
Zboară bulgări în zăvoi
Ca ghiulelele-n război.
Nici de casă, nici de masă
Copiilor nu le pasă...
Prichindeii cuminciori,
Cu bujori în obrăjori,
Se tot dau din deal la vale
Până-n noapte, apoi agale,
Obosiți, ca vai de ei,
Vin acasă flămânzei.
Mănâncă pe apucate
Și la somn îi trage, frate!
Dorm în paturi frumușei,
Câte doi sau câte trei,
Iar Îngerul Păzitor
Stă de veghe-n dormitor.
Dulce-i somnul, cald e patul,
Are grijă mama, tata,
Milă are Cel de Sus -
Așa din bătrâni am dus.
Iar afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoși de crin,
Pe pământ mereu se cern
Ca mana albă din cer.
Și tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este...
poezie de Mihai Cucereavii (22 decembrie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre văi, poezii despre tată sau poezii despre săniuș
Iarna-mireasa mea bolnavă
Mi-aduc aminte de copilărie:
Ce alb ningea un suflet incolor!
Astăzi numesc idiosincrasie
Că nu eram, de boli, înghițitor.
Alb, îmi aduc aminte de iubire:
Nici nu spuneam că sunt îndrăgostit,
Cu toate că vorbeam cu-ntreaga fire
Despre medicamentul înghițit.
Și-acum, când povestesc la lumea toată
Cum ninge alb un suflet colorat,
Mă simt o sanie abandonată
De un copil pe care l-a uitat.
Și-n fața morții albe regret, bolnav cernit,
Că nu-s medicament și nu pot să mă-nghit.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală sau poezii despre medicamente
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme si vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani sau poezii despre secunde
Primăvară neagră - I
S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...
Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge și roua din ochii săi
O, viață, viață de acum și niciodată!
Pământul e negru și încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!
N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Și bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nțeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!
Destine tulburate de efemer și de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viață; credință fie-n Dumnezeu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre primăvară, poezii despre supărare, poezii despre rouă sau poezii despre prăpăstii
Doliu
Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca niște nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îți va ședea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Și ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.
Orbit-a viața și, cu ea,
Și cântecul și luna,
Și unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.
Tu pentru veci nu vei mai fi,
Și-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Și nu mai sunt acum.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre gură sau poezii despre fum
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme și vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane și fără pic de duh
ce și-au găsit cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne, ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reculegere
Pe noi nu ne desparte brațul
Umil, ce stă întins și cere,
Nici soarta, când aruncă lațul,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-și goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne despart ghețarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne despart tranșee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.
Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre tramvaie, poezii despre sunet, poezii despre ocean, poezii despre continente sau poezii despre aviație
La Teiul
Închinare lui Eminescu
La Teiul Sfânt ce-și cerne floarea,
Când se luminează Universul,
Cu dalbe raze-nfiorarea,
Ne cheamă să-i culegem versul.
E Teiul ce-a crescut cu timpul
De când a adormit poetul,
Care-a urcat prin el Olimpul
În veac, încetul cu încetul.
Și-n liniștea nemărginită,
Încremenindu-i nemișcarea,
Trăiesc doar clipa infinită
Și-mi arede-n suflet lin, chemarea.
Ascult sfios ca-n alte dăți
Poemul ce îmi pare-a spune
În taina de singurătăți
A timpului dimensiune.
La Teiul care floare-și cerne
Nu-i nici o forță dor să sfarme,
E vraja liniștii eterne,
Pășiți încet. Poetul doarme.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre sfinți