Lacrimi aurite

Ia cerul meu şi umple-l cu sfinţi, în loc de stele,
Ia gândul meu, si umple-l cu seu de lumânare,
Ia viaţa mea, şi fă-o biserică-n obiele,
Arând cu duhul ţarini de suflete, sub soare –

Mai ia mâinile mele, şi fă-le crăpătură
În care să coboare duhovnicii din rai,
Ia-mi inima şi fă-o, în ruga lor, prescură,
Cu milă să ne-o-mpartă lumina lor de crai –

Şi cine ştie câte mai sunt de luat din robii
Ce nici nu ştiu de ele, de care n-au aflat,
Aşa cum în lumină, se mişcă tandru, orbii,
Aşa zorim, ca dânşii, pe drumuri de păcat –

Şi gândurile noastre, demult, sunt doar cenuşă,
Şi lacrimile noastre, demult, s-au aurit,
Doar simţurile noastre ne bat etern, la uşă,
Făcându-ne simţirea din noi, de negăsit –

Ia-mi, Doamne, şi cuvântul, litania şi versul,
Şi fă-mă zugrăveala ce numai Tu, o ştii,
Icoană ce aşteapta din cer, să-i vină mersul,
Să stea-n aceeaşi strană, plângând pentru cei vii –

poezie de Florian-Liviu Jianu
Adăugat de Nicolae Cozma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări în miezuri de rouă

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în fiecare rană câteo lacrimă,
din care îngerii sorb tainic, cu patimă,
din care orbii încep iarăşi să revadă,
din care erezii încep să înţeleagă,
din care nenorociţii se mângâie şi plâng
din care cei nebuni la inima lor te strâng,
din care străinii vin să toarne pe ascuns
Rugile noastre ce astăzi pentru nimeni nu-s?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi din tăcerea ta câteo şoaptă
să fac din ea miez de dor şi lacrimă,
dă-mi să se închine la cei sieşi învinşi
învingătorii ce în oglinzi proprii sunt prinşi,
dă-mi eleganţa sfinţilor martiri din care
sorbim pe-ascuns stropii de rugă şi-ndurare,
dă-mi cerul inimii senin şi poezie sufletului meu,
Rugile noastre să fie celorlalţi credinţă vie sfântă mereu?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în supremaţia clipei în care sânt
geneza Neamului, al Ţării mele jurământ,
dă-mi din speranţa copiilor mei iubire vie,
din credinţa părinţilor mei lumină, poezie,
din recunoştinţa celor care nu mai sânt acum
setea de sfinţi din troiţele de la margini de drum
acolo unde lacrima mea este pururi mărturie
Rugile noastre în taină pe toţi pururi să-i mângâie

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Aşază, DOAMNE, pe umerii mei
tristeţea întregii lumi
eu sunt puternică, DOAMNE
ştiu să transform râurile de sânge în curcubeie
pe care să ieşim la promenadă cu toţii
de Crăciun, de Ramadan, Hanuka sau Diwali

DOAMNE, ia din zilele mele şi fă-le
sânge curat pentru muribunzi
sevă pentru păduri şi apă vie
pentru toate vieţuitoarele pământului

ia din poezia mea
şi dă-o celor ce doresc războaie
convinge-i că singurul război trebuie să fie
cel pentru supremaţia bucuriei
ia din aerul meu, DOAMNE
şi îmbracă Planeta în miros de flori
ia-mi văzul şi fă din el
covoare pentru rugăciuni
ia-mi hrana şi somnul
şi fă din ele ogoare şi păduri nesfârşite

îţi dau şi amintirile, DOAMNE
să faci din ele iubiri mai mari decât viaţa
ia-mi cărţile, dar fă-i pe copiii lumii
să trăiască într-o eternă poveste
ia-mi prietenii şi fă-i îngeri la dreapta Ta
ia din anii mei şi dă-le lor veşnicia, DOAMNE.
ia-mi sufletul şi împarte-l la şase miliarde
dar lasă-i pe toţi să cânte, sa viseze şi să râdă
Ia-mi tot ce am, tot ce ştiu, tot ce iubesc
şi dă-le oamenilor
tot ce pot avea
tot ce pot şti
şi tot ce pot iubi

poezie de Alina Beatrice Chesca (26 martie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţii decedaţi

O, ia-mi Tu, Doamne, tot ce vrei,
Tot ce am scris cu-al meu condei,
Ia-mi tot ce am ca bănişori
Şi toate ale mele flori,

Ia-mi câţi ani vrei din a mea viaţă,
Ia-mi şi grădina cu verdeaţă,
Şi cărţile ce le iubesc,
Şi pomii care îmi rodesc,

Ia-mi, Doamne, darul de a scrie,
Şi titluri, funcţii, pe vecie,
Şi via mea cu strugurei,
Şi oile cu mieluşei,

Şi caii ce îi am la ham,
Şi casa, masa, tot ce am,
Pământ, pădure şi zăvoi,
Dar dă-mi părinţii înapoi!

poezie de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult...

demult sunt surd la toate şi orb mă ştiu demult
şi ros avar la coate şi încă mai incult

trimis în vremea noastră de altele, mai gri
să bat când la fereastră când toate ponegri

aşa e scris în stele să urc încetişor
când ploile din ele când trepte care dor

şi să ridic o zare cu ochii mei cei orbi
uitându-mă la soare cu stoluri lungi de corbi

să trec din fugă vama cu umbre stacojii
spre ţara mea din rama cu oameni încă vii

şi înmuind pensula în gamă de culori
s-aştern pe pânze nula drapată între nori

s-adaug la ispite nuanţă mai albastră
cu buze strâns lipite de linişte sihastră

şi -apoi să-mi bat în cuie pe albul din perete
esenţa amăruie de foame şi de sete..

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit o carte poştală cu Sfântul Valentin de la iubita mea. Pe ea scria, "Ia-mi inima! Ia-mi braţele! Ia-mi buzele!" Aşa face ea mereu. Îşi păstrează cele mai bune părţi numai pentru ea.

citat din Robert Orben
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îngerilor

tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetineşte
tăcerea mea este o lumină care încetineşte
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, pentru noi toţi, cei care ne petrecem viaţa cu marionetele, ele reprezintă fiinţe de care suntem ataşaţi, ca şi fiinţe vii, cu care ne putem identifica în întregime, cu toate forţele noastre şi cu toate gândurile noastre. Facem corp comun cu ele, cu gestica lor şi cu ceea ce exprimă ele.

citat din Gretl Aicher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identificare

Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri

Nu sunt doar munţii aceştia
Martirizaţi sub destinul înălţimilor
Nici neliniştea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foşnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este şi plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal

Şi bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal
Sub însemnele tăriei
Purtat de Bălcescu la Palermo

Şi gândul stăpânitor peste mâna ce cioplea
La Paris
Coloana infinitului, purtată în ascuns
În sufletul lui Brâncuşi
Sfântă comoară, turnul veşniciei noastre
Stâlp casei şi legătura cu cerul

Mai sunt şi păsările măiestre
Izvodite din lumină
Pentru zbor, spre Paradis
Înlţându-se
Stol acum ridicându-se
Pe cer deschis
Din toate colţurile pământului
Unde sunt plecaţi cei născuţi aici
Din care ţâşnesc gândurile lor
Ale Paznicilor
La intrarea şi rămânerea în vis.

poezie de Elena Armenescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas duios, a ta zâmbire

La început doar o privire
A fost ce ne-a apropiat,
Un glas duios, a ta zâmbire,
Dorinţa mea de umil băiat.

La început nici tu, nici eu,
Nu am ştiut ce avea să fie,
Însă timid sufletul meu
Acum destinul nost îl ştie.

Mâinile tale şi-ale mele
Palmele şi le-au unit,
Şi au cuprins cerul cu stele
Într-un amor deosebit.

Amorul ce şi azi ne leagă,
A noastre suflete le umple,
Din totdeauna mi-ai fost dragă,
Aşa a fost să se întâmple.

poezie de Răzvan Isac (1 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Te iubesc de-atâta vreme,
Te iubesc, da, te iubesc,
Nici nu ştiu pe câte teme
"Te iubesc" îţi tot şoptesc.

Nu auzi, nu vezi cuvântul
Ce-l trimit cu scrisul meu?
Nu auzi în doruri gândul,
Chinul meu de chipul tău.

Eşti un bulgăre de ceaţă,
Eşti ca versul nerostit,
Eşti o lacrimă sărată
Îngheţată, când te strig.

Nu mai ştiu nimic de tine,
Te ascunzi şi te fereşti,
Poate ştie nu ştiu cine
Dacă alta o iubeşti.

Asta e, aşa se pare,
Asta-mi e marea durere,
Doar al meu, aşa e oare?
Îi spun inimii să spere.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!