De un car de vreme

De un car de vreme-ncoace,
Nu mai ştii ce să mai faci?
Căci o lume 'ntregă-ţi zace
Pe grumazu-ţi în colaci?

Şi atunci ai vrea ca toate
Să se schimbe într-un an,
Căci o viaţă sigur poate
Fi cu gust de croasan.

Nu la toţi însă dulceaţa
Le prieşte dragul meu,
Fii mai bine demn o viaţă,
Nu un laş, sau fariseu!

Cu întreg amaru-ţi curge
Lacrimi noi pe foi de nea,
Şi la tainicile-ţi ruge
Tu îndură zeflemea...

Cântul stearp ce îl îndeamnă
Careva spre al său ţel
Pentru tine nu înseamnă
Chiar nimic, de fel, de fel!

Însă cauţi cu ardoare
Cântul tainic ca un dor,
Ca un murmur de izvoare
Şi un geamăt de popor.

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu sunt atât de sigur în privinţa lui. Nu ştiu dacă într-adevăr e demn de încredere în acest sens. Am înţeles că, în general, îi plac fetele. Toate!
To Kuny: Zvonuri, dragule... De altfel, s-ar putea să-i placă, nu zic că nu, însă numai una i-a cucerit lui inima, iar aceea e sora ta! Celelalte nu prezintă interes pentru el. Aşa că, linişteşte-te, băiatul meu! Sunt convins că nu e nimic între ei doi, nimic din ceea ce-ţi imaginezi tu acum.
Nick: Sper să ai dreptate. Deşi Maria mi-a spus că mai de mult îi plăcea de el.
To Kuny: Îi plăcea de el?! Asta nu înseamnă nimic rău. Dimpotrivă! E bine că a fost sinceră cu tine, a fost corectă. Astfel ţi-a demonstrat că ţine cu adevărat la tine, mult, mult de tot şi că e demnă de încrederea ta! Crede-mă, dragul meu, el nu reprezintă nimic pentru blondina ta, nimic mai mult decât un foarte bun coleg şi prieten, atâta tot! Deşi nu pot nega, e un tip atrăgător, interesant. Dar ea te iubeşte pe tine acum; doar pe tine, nu şi pe el.
Nick: Păi... Nu ştiu, tată. Nu ştiu ce să spun, ce să cred. Cert este însă că nu mi-a plăcut deloc să-i văd îmbrăţişaţi. De altfel, s-au mai manifestat ei astfel, destul de des chiar, însă când eram şi eu de faţă, de asta nu m-a deranjat foarte mult văzându-i, considerând că e un gest normal între nişte vechi colegi, dar dacă procedează astfel şi în lipsa mea, situaţia se schimbă.
To Kuny: Off, dragul meu, asta-i clar gelozie. Ai devenit deja gelos, deşi n-ai motive întemeiate. Crede-mă, Nick, gelozia nu-i pentru tine! E un sentiment puternic, straniu, deloc plăcut, periculos chiar. Nu-l lăsa să te domine! Înfrânge acest sentiment şi lucrurile se vor clarifica. Deci, ce spui acum? Ce intenţionezi să faci?
Nick: Nu ştiu, tată. Nu sunt sigur. Tu ce crezi că ar fi mai bine?
To Kuny: Eu, dragul meu, te-aş sfătui să-i dai ocazia să-ţi explice ce s-a întâmplat de fapt, unuia dintre ei. Vorbeşte cu unul dintre ei şi încearcă să fii cât mai calm posibil, cât mai lucid. Nu te lăsa condus de gelozie; nu te-ar duce la nimic bun! Aşa cred eu c-ar trebui să procedezi. Tu însă, faci cum crezi tu c-ar fi bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Preot (Sonet Tarot)

Eşti guvernat de legile morale
Te pleci în faţa lor cu reverenţă,
Căci sunt virtuţi profund spirituale
Pătrunse de divina lor esenţă.
Eşti protejat de rău şi de năpastă
Ţi-e garantat succesul cu tărie
Căci în această lume atât de vastă
Tu ştii mereu că ai o datorie.
Dar când eşti răzvrătit, se schimbă treaba,
Ai idei noi şi lumea te respinge
Ai vrea să o convingi, însă degeaba,
Te lupţi din greu, sperând că vei învinge.

Când faci ca toţi, mulţimea te iubeşte,
Când faci ca tine, te năpăstuieşte.

poezie de Octavian Cocoş (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să fiu acela care-n visuri
te poartă-n braţe lin, ca într-un zbor
deasupra nesfârşitelor abisuri,
atunci m-aş face, pentru tine, dor.

De-ar fi să fiu, în gândul tău, acela
pe care-l vrei, pe care îl doreşti
să-ţi fie-n calea ploilor umbrela,
atunci aş fi chiar gândul ce-l gândeşti.

Iar, dac-ar fi să-ţi fiu alături, ţie,
în zborul de sfârşit, spre alte lumi,
aş vrea ca noua viaţă să îmi fie
un drum pe care tu să mă îndrumi.

Nu ştiu ce-aş vrea, dar tu, desigur, ştii,
căci ai, în suflet, ca ecou: "De-ar fi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Pentru tine scumpă mamă
Îţi aduc în dar
Cântul cel fără de seamă
Cântul plin de har.

Doina, leagănul de sân,
L-ai cântat ades
Şoapta dragostei îngân
Cântul meu de vers.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog să-Ţi fiu

Mă rog să-Ţi fiu un vas ales de Tine,
să foloseşti din plin viaţa mea
spre slava Ta, spre tot ce este bine,
să fiu al Tău întreg pe veci aş vrea.
Mă rog, Isus, ca ochii mei să plîngă
numai de dragul Tău cît voi trăi,
viaţa mea de Tine să se strîngă
şi numai voia Ta s-o ştiu grăi.

Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară
şi preţiosul meu Mărgăritar,
să-Ţi pot purta şi eu a Ta povară,
să-Ţi fiu şi eu alături pe Calvar.

Ajută-mă, căci făr' a Ta putere
şi fără harul Tău nimic nu pot;
nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,
ci numai Tu şi Harul Tău e Tot.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarva şi propria larmă care se învârteşte în ţeasta unui "civilizat" îl face să nu mai poată lua aminte la nimic. Pentru el nu mai există astfel nimic tainic. Ei însă cei ce au părăsit această lume, fără zadarnice întrebări, fără răzvrătitul de trufie al cugetării, îşi umplu ochii de frumuseţile tainice ale pământului şi cerului. Ştiu să primească şi să simtă viu înrăuririle lucrurilor şi ale duhurilor, lasă sfânta viaţă universală să răzbată în propria lor viaţă. Aceasta înseamnă să "ai urechi de auzit".

Daniil Sandu Tudor în Cartea Muntelui Sfânt (1930)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce se întâmplă? Mulţi văd ce greutăţi le fac ceilalţi, iar nu cu ce îi îngreuiază ei pe alţii. Au pretenţii numai de la ceilalţi, nu şi de la ei înşişi. Însă logica vieţii duhovniceşti este să cercetezi cu ce anume îi îngreuiezi tu pe ceilalţi şi nu cu ce te îngreuiază alţii pe tine; să vezi ce anume îl odihneşte pe celălalt, iar nu ce te odihneşte pe tine. Oare pentru odihnă am venit în această viaţă? Pentru viaţă comodă? Nu am venit în această lume ca să petrecem bine, ci ca să scuturăm de pe noi tina păcatului şi să ne pregătim pentru cealaltă viaţă.

Paisie Aghioritul în Patimi şi virtuţi
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare...

Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Şi nouă adevărul
Din milă a ni-l da,

Şi fericiţi din fire,
Am zămislit şi noi,
Născuţi într-o gândire
Spălată de gunoi.

Însă mai mult uitasem,
Ce preţ nu a avut!
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am şi pierdut!

Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ţi este cert!
Tot cauţi omenire,
Cu gândul tău deşert!

Azi lutul trist, pragmatic,
Priveşte cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.

Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Şi moare în pământ!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să reuşeşti în viaţă este suficient să faci şi să ştii un singur lucru, însă, să-l faci foarte bine!

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

David cânta înaintea lui Saul

I

Rege,-auzi cum cântul strunei mele
zvârle zări prin care ne mişcăm?
Năuciţi suntem purtaţi de stele,
şi apoi ca ploaia ne lăsăm,
şi-nfloreşte-n locurile-acele.

Fete înfloresc, de tine ştiute,
ce-s femei acum şi mă îmbie;
feciorelnică mireasmă-adie,
şi-ncordaţi băieţii stau făclie,
zvelţi şi respirând la uşi tăcute.

Fie-n zvonu-mi să-ţi răsară toate.
Însă beat se clatină-al meu cânt:
Nopţile-ţi, o, rege, nopţi uitate –
ce slăbite-au fost de-al tău avânt,
şi frumoase, trupurile toate!

Amintirea-ţi o-nsoţesc, îmi pare,
căci presimt. Dar pe ce strune oare
geamăt isc, de sumbră voluptate? –

II

Rege, tu ce toate-ai stăpânit
şi care cu-atâta viaţă numai,
covârşitu-m-ai şi m-ai umbrit,
vino de pe tronu-ţi şi sfărâmă
harfa asta ce mi-ai istovit.

Ca un pom i-acum – cules, pustiu:
printre crengi cândva sub rod plecate,
un adânc de zile mai răzbate,
care vin – pe care-abia le ştiu.

Să mai dorm nu vreau în preajma harfei,
uite mâna-mi de băiat, ci ea
ale trupului octave n-ar fi,
crezi tu oare,-n stare să le ia?

III

Rege,-n beznă de-ai căta scăpare,
tot în stăpânirea mea te ţin.
Nu-i rupt, uite, cântul meu cel tare,
reci, în preajmă, spaţiile devin.
Sufletu-mi orfan şi al tău ceţos,
zac în nourii mâniei tale,
unu-ntr-altu-nfipte cu turbare:
gheare într-un tot întunecos.

Oare simţi cum ne-am schimbat de tare?
Rege, rege, duh e ce-a fost greu.
De ne ţinem astfel fiecare,
tu – de tânăr, de cel vârstnic – eu,
stele-aproape suntem, rotitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!