A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau

Mi-am pus cuvintele de-o parte
Adunate din visele tale.
Te-am aşteptat mai apoi la răsărit...
Dar nu ai venit
Si cerul s-a deschis.
M-am trezit
Cu o ploaie de stele
Despicând visele,
Apoi, cu urmele tălpilor tale
Ocolind soarele.
Furtună după tine
Sau doar stoluri de păsări
Ocolind timpul?
Şi cuvintele mele
S-au amestecat cu vântul
Sau au zburat cu păsările călătoare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O mor
A mor
U mor
mor
Femeia zice:
Mă omor
După umor,
Iar amor
Vreau până mor.

Bărbatul zice:
Mă omor
După umor,
Iar după amor
Eu mor.

De fapt, femeia poate până moare, iar bărbatul-până-i moare.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

de altfel poeţii nu mor niciodată cu totul
şi nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul viselor de noapte

Visele de noapte sunt mai ruşinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care ştiu că viaţa precum visul trece.

Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau şi mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?

Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăieşte cu iubire.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duet

Am vrut să plec, departe poate,
Să merg pe calea plină de mister.
Să mă unesc cu vânturile-n noapte
Şi să fiu o rază din etern.

Dar când ochii mi se-nchid în noapte,
Mă cuprinde-un lung fior
Şi simt, sau mi se pare,
Că eu mor de al tău dor.

Şi poate-aşa îmi este scris,
Să mor după iubire,
Căci zâmbetul tău e paradis
Şi chipul tău e nemurire.

Şi aş putea să-ţi scriu pe foaie,
Sau în faţă să îţi spun,
Dar n-are rost, sau poate are...
Să iubeşti fără răspuns...

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

În minoritate!

Nimeni nu moare singur!
Doar doi câte doi mor
de pluralitate!
Moare mâna ce sare-ntr-un picior.
Moare ochiul într-o ureche.
Mor nările puse la acelaşi colţ
la perete.
Mor dinţii ce se pun în gură cu gura
Moare degetul băgat în beregate
Moare talpa cărată în spate
cu limba scoasă...
în minoritate!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine -
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoarţă

anumiţi oameni mor mai adânc
limbaj subtil, însemne scrijelite
în memoria copacilor din ţările reci
portocale
şi miros a copilărie

anumiţi oameni mor mai des
linişte ascuţită, perfidă,
taste tocite noapte de noapte
un oraş cu vise refuzate sistematic
şi fără rost

anumiţi oameni mor mai mult
atât de mult încât timpul
uită să curgă sau poate
pur şi simplu
se termină

anumiţi oameni mor
şi-n urma lor

poezie de Andrei Horia Gheorghiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ane pentru zidurile Europei

te sui în autocar şi pleci. nici măcar nu mai întorci capul. să vezi ce?
că toată jalea şi sărăcia s-au strâns la uşa vieţii tale?
îţi vine greu să pleci. dar şi mai grele sunt necuvintele din ochii ce te petrec
o să mă întorc. o să le arăt eu cât poate munci o femeie ca să scape
sărăcia e un blestem, o povară ce te striveşte
şi urli. în adâncul tău, în hăul ăla numit sacrificiu sau supliciu sau cum dracu l-o mai chema
mama îmi spune: du-te mamă. dar să ai grijă de tine. tata îmi spune doar du-te
Ilincuţa plânge iar Dodu tace. mă priveşte ca pentru ultima oară.
plecatul ăsta e ca o rană, îţi aduni pansamentele
le-înfunzi să nu picure şi te târâi
ştiu. toată lumea moare. dar puţini sunt cei ce îşi pun capăt zilelor.
de Crăciunul asta voi trimte bani. cât o să pot.
de Paşte o să trimit cadouri
iar de Crăciunul celalt o să le duc eu darurile
să pot să mă bucur de bucuria lor
...
visele nu mor decât dacă nu sunt hrănite
dar puţine, foarte puţine ajung să se crească, să dea roade.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.

citat celebru din Langston Hughes
Adăugat de Karola Gulianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici cititorii se adună pentru a privi cum mor cărţile. Ele mor brusc, ca aruncate dintr-un avion sau ca fulgerate de un atac de cord.

Daniel Borzutzky în Cartea egalităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!