Spre înţeles

Înfipt ca o cazma trudită pe ogor,
În gozul din pătul al unui opincar,
Mi-e sufletul acum, un falnic autor,
De jalbe cu ecou, un nepătat altar!

El stă să priceapă la coastele nopţii
Ce-a putut săvârşi pe umerii zilei,
Ce-a dat spre vărsare în apele sorţii
Şi ce-a strâns cuminte din amfora milei...

Spre-nţelegere stă de mai ia legământ
Din leagan de codru, din doină şi rugă,
De la vatră şi fus, din pârâu şi pământ
Ce-n piept îi stau toate şi-n timp le înjugă...

Curând peste mantii de clipe tărcate
Veni-va şi ceasul unui altui portret,
În cele din urmă şi sufletu-mi poate
Va şti lămurire dar desprins de schelet!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel predestinării

RONDEL PREDESTINĂRII

Enigmatic, ceasul sorţii
bate, de timp neînfrânt,
la viaţă chemând nepoţii
celor pe drum spre mormânt.

Să învârtă acul roţii
spre al vieţii legământ.
Enigmatic, ceasul sorţii
bate, de timp neînfrânt,

Tot din veşnicia nopţii
am renăscut în cuvânt,
într-o pauză morţii.
Dar mă ascunde-n pământ,
enigmatic, ceasul sorţii.

Maria Filipoiu

rondel de Maria Filipoiu din Rondeluri dedicate
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mormântul unui autor de versuri

Aicea zace-un bard ratat,
Ce-a dus o viaţă fără rost:
A vrut să fie ce n-a fost
Şi e ce-a fost ca literat!

epigramă de Florin Iordăchescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost mai bun

Ce-a fost mai bun, darurile tale au fost,
toate aceste minuni, slava pământului -
gestul rece, neprihănit, de pământ, al izvorului,
luminoasele cupe-ale florilor pline de soare
şi primul surâs al copilului la glasul matern,
şi fericita privire în rugă extatică,
şi visul din cântecul păsării peste vecie -
nu mă pot izbăvi, când tu eşti departe.

poezie clasică de Emil Boyson din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia: Neasemuitul chip şi făptura-i tinerească
Decăzute în ruina nebuniei. O, vai şi amar,
Mi-e dat să ştiu ce-a fost şi ce-a ajuns acum!

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui sculptor modern

A scos o piatră dintr-o baltă
Şi s-a pornit pe ea c-o daltă
Acuma după ce-a cioplit
Nici el nu ştie ce-a ieşit.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea

Nu mai avem nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
O dragoste frumoasă într-un asfinţit...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Dar ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără niciun alt bagaj decât refrenul,
Unei iubiri cum văd cam incomplete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Cu suflete inspăimântate de furtună,
Ce ambii nimerim, nu pllrima oară!
Şi-atâtai tot! Din ce-a putut să fie,
Totul se sfîrseste ne-început,
Un dor sălbatic si o poezie
Simbolizînd iubirea ce-a trecut!
Astăzi mă doare sufletul, dar lasă,
Voi trece eu şi peste-această zi,
Tristeţea-mi dă târcoale, dar nu-mi pasă,
Zimbind merg înainte, orice ar fi!!!!
Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine,
Cu lacăte de giata am încuiat la porţi
Iar gîndul meu care zbura spre tine,
L-am zavorit cu lanţuri ca pe-un hoţ!!!
Să nu îmi scrii nu mai citesc iubite!
S-au risipit cuvintele în vînt
Chiar de e vară, cald si chiar fierbinte
Mi-e atîta iarna-n suflet, şi în gînd!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa meschină

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de viaţă

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfinţit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aş vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui literat

Aicea zace-un bard ratat
Ce-a dus o viaţă fără rost:
A vrut să fie ce n-a fost
Şi e ce-a fost ca literat!

epitaf epigramatic de Florin Iordăchescu din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept...

Aştept să cadă firul ierbii
Sub stratul crâncen de omăt
Şi-n sufletu-mi să pască cerbii
Durerii-n care mă desfăt.

Nu storc nimic dintr-o privire,
Ce nu mai poate lumina,
Acum, eu mă despoi de tine
Pentru prăpădul ce-o urma.

De la un timp, e doar tăcere
În asprul sorţii legământ
Şi-ţi voi sorbi absurda vrere
Şi dincolo de-al meu mormânt.

Să ştii, atunci când fi-voi astru
Pe bolta care ne-a vegheat,
Că-n visul nostru strigă-un maslu
Dintr-un altar atrofiat.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia soldatului beat

mergea pe trei cărări dorind
să descopere drumul
pe care vine soţul soldat beat
s-au căsătorit înainte de-a pleca
în misiunea aia periculos
de secretă că nici nu s-a mai întors
treaz şi teafăr şi plin de onoruri
după ce-a descoperit gustul ţuicii
de pere acum bea orice
distanţa dintre ei o doare
aşteaptă ieşirea primilor eroi
turtiţi priveau în zare şi se întrebau
cât mai au până acasă
vor afla dacă vor ajunge
soţul ei soldat zace într-un bar
ascuns strategic sub o masă
aşteaptă venirea infanteriei
blindatele vin la urmă cu nota de plată
se va întoarce curând acasă
acum aşteaptă cuminte
să găsească cele trei drumuri
care duc spre casa lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur de izvoare

Simt foşnetul codrilor de-aramă,
Doinele de dragoste, de dor,
Transmise printr-un ecou nemuritor
Şi în climat de-ozon cuceritor.

Ascult tunetul de peste două ere,
Ce-a strâns zbucium şi mângâiere,
Ecoul său rămâne mut,
De freamăt nou, de început.

Pe masa stâncilor de piatră
Aud doar murmur de izvoare
Şi zbucium din străvechea vatră,
Din melodii nemuritoare.

Văd fulgere căzând din soare,
Pe fruntea lunii călătoare!

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!