Replică la poezia "Mor poeţi" de Valentin David

Nopţile-s mai lungi şi mai pustii,
Se coboară doliul în poeme,
Plânge pana şi cerneala geme,
Versul, cum să poţi, să-l mai învii?

În oglinda lacului, un val
Abia mai ajunge să apuce
Ramul unei sălcii ce se duce,
Să împingă bărcile la mal.

Lacrima ne plouă peste frunţi,
Ploile-s mai reci şi mai nebune,
Tunete se-ngrămădesc pe strune,
Se ascund secundele în munţi.

Muzele agonizează-n cor,
Cupidonii în genunchi jelesc,
Stele-ncep să cadă nefiresc,
Când ne mor poeţii... şi cum mor!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor poeţi

Penele incep a zămisli
Întristarea nopţii de tăciune,
Sună jalnic, prăfuite strune,
Bate vânt pe străzile pustii.

Peste lac, grăbite valuri trec,
Sălciile se-apleacă peste undă
Vrând cu a lor ramuri să ascundă,
Bărcile ce-s trase la edec.

Negura se cerne peste chipuri,
Suflete să nalţă-n bolta naltă,
Chipuri noi se zămislesc din daltă,
În clepsidre şovăiesc nisipuri.

Cântă triste muzele in cor,
Trişti Amorii se topesc în zări,
Pică stele, albe lumânări,
Şi zâmbesc poeţii care mor.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai azi, plouă cu trandafiri

N-are cerul unde plânge, plânge iarăşi peste burg,
Mări, oceane, fluvii, râuri, iar, de jos în sus, se scurg.
În genunchi scâncesc copacii, mor statuile sub ploi,
Umblă visele năuce printre nori cu umeri goi.

E noiembrie mai jalnic decât orice lună-n an-
Plouă sadic, fantomatic ca dintr-un imens ocean,
Care-a strâns durerea lumii din secunda de-nceput.
Plouă-ncet lacrimi amare, ce-n ochi n-au mai încăput.

Plouă vertical pe viaţă, vântul încă-i rătăcit
Într-o gară-n care-aşteaptă trenul ce n-a mai venit.
Mai fumează o ţigare, mai comandă o cafea,
Plictisit, mai ciufuleşte câte-un gând de catifea.

Plouă-n mine picătura unei clipe ce s-a stins,
Când spre tine, veşnicia, braţele şi le-a întins.
Şi de-atunci, plouă întruna cu potop de amintiri,
Numai azi, plouă cu stele şi miros de trandafiri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa...

La înfruntarea dintre nori, se frânge glasul de cocori, cum cântecul de liră
Îngenunchează ispăşit, în carapacea de granit, unde un vers respiră.
Orfeu trezeşte din tăceri, cenuşa din incendieri, în care mor poeme
Şi sare lacrima de dor, ca dintr-un nesecat izvor, anihilând blesteme.

Şi dacă cerul n-ar mai fi şi versul nu m-ar mai iubi şi m-ar slei arşiţa,
M-aş exila, (acolo-i cer!) şi aş trăi ca prizonier, pe lac la Colibiţa.
Şi printre îngerii-poeţi, în straie move de asceţi, aş mai trăi o viaţă,
Doar într-o clipă de extaz, mi-aş prinde versul de grumaz, ca pe o dimineaţă,

În care aş adulmeca, poeme moi de catifea, ca pe-o mireasmă sfântă
Şi m-aş împărtăşi-n genunchi, la rădăcina unui trunchi, cu-ncrengătura frântă.
Nimic nu m-ar urni din loc, doar poate briza unui şoc, pierdut prin seva vie,
Ce se strecoară cuminţit, de lacrima ce l-a peţit, la uşi de colivie.

Şi sigur aş înmuguri, poemul mi-aş împăduri cu verde crud de ploaie
Şi ninciun vers cu s-ar pleca, sub talpa nopţilor de nea, tăcute şi greoaie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul lacului Geneva

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Şi-aprinde ape mov împurpurate.

Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoşate par în noapte.
Tăcere. Din cascade-voci de umbre,
Şi apele-n cădere sună şoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapără, se-aprind şi flacăra e val,
Jeratic dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. – Simte-un fior
La măreţia-ţi cele ce te colindă
Posomorât eşti, aprig şi totuşi zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munţi în jur mai falnici decât tine
De pază stau înaltele lor creste
Cu mândre frunţi spre zările-lumine.

O de-aş rămâne pe-al tău mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Şi cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape
La revedere - poate niciodată,
De-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi – pe valuri legănată.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (august 1884), traducere de Monica Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirile...

Când mor iubirile pe rug, cenuşa ca un tăvălug îmi treieră albastrul
Şi mă târăsc înspre chilii, suspin cuprins în cochilii, spre Daniil Sihastrul.

Cu ochii scrijelesc pe cer, cu flămânziri de rinocer, blesteme infantile
Şi le arunc pe-un curcubeu, cu stângăcia unui zeu, cu gusturi mercantile.

Când mor iubirile în noi, rămân copaci cu umeri goi, cu ramuri-braţe nude
Şi plâng pădurile de dor, într-un străin şi gol decor şi nimeni nu le-aude.

Lăstunii se lovesc de nori, cu lacrima la cingători şi îngroziţi cocorii
Se-ntorc din drum rătăcitori, orfani de zboruri şi culori, pe drumurile sării.

Când mor iubirile în vers, mai moare înc-un univers parnasian. Poeme
Îşi fac seppuku, solidar, (ca într-un ritual barbar), cu muza care geme.

Cortegiul macilor striviţi, de neiubire adormiţi, sub cnut, împinşi din spate
Însângerează un decor, în care-aproape mă strecor, de-atâtea nepăcate...

Când mor iubirile-n amurg, din ochii-albaştri, vise curg, spre-oceane de tăcere,
Sub felinare, paşi târzii, mai calcă peste poezii, cu moartea în artere...

Eu îmi iau inima în mâini, s-o pun în miezul unei pâini şi s-o împart de Paşte,
Când, poate-n azima de grâu, din al dumnezeirii râu, iubirea va renaşte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor poeţii

Ne mor poeţii, Doamne!
Şi nu facem nimic!
S-au strâns atâtea toamne,
Cu rânced iz de... dric!

De ce, din tot ce-i putred
Şi nefolositor,
Nu piere ce e şubred,
Ci se-nchid ochii lor?

Chiar cei ce nasc sublimul
În cântece zglobii,
Sau deplâng lumii chinul,
Cu lacrimi de copii!

Pe ei îi piedem zilnic,
Odată cu iubirea,
Supuşi jugului silnic,
Ce ne-a ucis menirea!

Cum să rezistăm, Sfinte,
Pe-acest pământ nedrept,
Azi moare un părinte,
Mâine, moare-un poet?

Şi ce va mai rămâne,
Când tot se prăbuşeşte?
Când nu va mai fi pâine,
Iar ura clocoteşte?

De tineri, mor poeţii,
Ca frunzele-n reci toamne,
Pe noi ne strâng pereţii,
Ai milă de noi, Doamne!

(S-a stins, fără veste şi la netimp, poeta Anca Maria David. Dumnezeu s-o odihnească!)

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea, ca un păcat...

Toamna asta nu-i de mine, o alung şi de ruşine mor poemele pe rând,
Şchiopătează biata rimă, într-un act de pantomimă, peste versuri lăcrimând.
Invoc muza să apară, prea curând se face seară şi nici stele nu răsar,
Drumu-i troienit de frunze, mor cuvintele pe buze, pe un vârf de secundar.
Înspre mare pleacă luna, să se-nece ca nebuna în tăcerea unui val,
Valul fuge de păcate şi duce luna în spate, în genunchi până la mal.
Pescăruşii dau năvală peste luna-n pielea goală, s-o trezească cu-n sărut,
Chiar de vântul îi opreşte şi îi strânge ca în cleşte, nu e vreme de pierdut.
Şi de n-ar bura întruna şi de n-ar striga furtuna, ca un miel înjunghiat,
Nu m-aş lepăda de tine, ca de pofte clandestine, toamna mea, ca un păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Minunea mea!

(pentru Paula)

Se scutură floarea de tei peste frunţi
Şi-n palme adun anii scurţi şi mărunţi.
Pe tine te-aş ţine, în loc, să mai stai,
Să-mi faci din chilie, grădină din rai.

Un nufăr să-mi creşti pe sub pleoapă, când plâng,
Să-mi fii lună plină în oghiul meu stâng.
Şi zâmbetul tău, să m-aline când strig
În nopţile albe, cu lacrimi şi frig.

Aprinde-mi lumina din ochii-ţi verzii,
Că nopţile-s grele şi-n mine pustii,
Se-adună doar ierni cu troiene de dor
Şi timpu-n suspine şi lacrimi măsor.

În prag când apari, anotimpuri dispar
Şi-i vară în casă şi din calendar,
Mai fur înc-un an, sau cât pot să apuc,
Din braţe, să nu te mai las când mă duc...

Eşti cântecul meu, pe-o vioară-n delir
Şi, că mi te am, jubilez şi mă mir...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laţ de mâini şi de picioare;
Şi ca şi marea în tăcere-albastră
Sărut un ţărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Şi câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim şi cer şi mare
Şi în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... şi-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când şi-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăţi în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

Singurătatea mea, cu gust de sare,
De ce ţi-e lacrima atât de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie... din nou

mi-ai strigat în fugă ''long life''
şi mi-ai lăsat ultimul sărut pe ultima frunză a unei toamne bezmetice ce-mi arunca cu furie tristeţea peste ochi
un câine îmi lingea picioarele vlăguite de fuga după tine
gustul coclit al fumului de ţigară mi-a rămas pe buze ca un blestem ( de obicei mi-l anihilai tu cu un sărut de ''mărăşeşti'')
ploaia muşcă din trotuare şi din mine
tună şi fulgeră în noiembrie
''long life'' fără tine e ca o batjocură ce se hlizeşte pe umerii mei
abia de-ţi mai zăresc amintirile
cum să te smulg din braţele morţii
când ai chemat-o în genunchi ca pe o binecuvântare
şi eu pe unde să mai calc când paşii tăi
nu se mai aud
doar marea mai oftează cu numele tău printre talazuri

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie violetă

Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.

Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.

Scriu şi şterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simţiţi că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.

Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Şi cât de năbădăios.

Un colind am vrut să scriu,
Într-un fel mai nefiresc,
Unu,-aşa mai fistichiu,
Ca să ştiţi că vă iubesc.

Cum să fac, să pot să spun,
Într-un mod mai pitoresc,
Dintr-o frunză de alun,
Cum şi-n ce fel vă iubesc?

Cred c-aţi înţeles, eu sper,
Că, pe toţi vă îndrăgesc.
La mulţi ani şi leru-i ler,
Să trăiţi şi vă iubesc!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară

E încă august şi-ncă este vară,
Dar eu nu văd decât cum plâng cocorii,
Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară
Şi mă îmbracă ploile şi norii.

Mi-s braţele mai goale şi inerte,
Îmbrăţişări nu ştiu să mai adune,
Viorile-s orfane de concerte,
O lacrimă se tânguie pe strune.

Nu-ţi mai găsesc prin gânduri nicio vină,
Chiar de-ai luat cu tine-albastra clipă,
Mai am un pic de cer la rădăcină
Şi-un rest de zbor pe-o singură aripă.

Sunt nopţile mai lungi şi mai flămânde
Şi niciun vis nu te mai recunoaşte,
Doar amintirea verii te ascunde
În toamna ce, în mine, iar se naşte.

Să te mai caut nu mai ştiu pe unde,
Şi să te strig la tine nu ajunge
Ecoul petrecutelor secunde,
În care doar uitarea pumnii-şi frânge.

Şi de-ai ales să fugi ca o nălucă
Şi urmele să-ţi ştergi, să nu te caut,
Singurătăţile să te aducă
'N poemul meu pe muzică de flaut.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!