Cerneala celor deprimați
"hulubi se cuibăresc în clopote de nuntă
și doamne! ce păcat când nimeni nu-i ascultă
iubito, lumânarea se stinge pe obraz
mă sting și eu, iubito, aici în Alcatraz"
nu știu ce a înțeles ea
din această telegramă
dar a ales conștient
să nu mai fie mamă
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Rânduri
Iubito
iubito
iubito
scăldată-n
neliniști de ape
ce note-ți
tresar obosite
în vocea
cu umbre
de clape
Iubito
iubito
iubito
plutindă
pe valuri
de vânturi
ce basme
se-aud nerostite
prin umbre
de clape
cu gânduri
Iubito
iubito
iubito
în focuri
de stele
scăldată
ce vise se sting
adumbrite
de lacrimi
pe clape
vărsate
poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ape rămase în ochii ei
Se crapă iar de dimineață
Pe buza ta, pe care-o mușc:
Schimbarea apelor la față
În ziua-n care mă împușc.
Se urcă soarele bătrân
Pe coapsa ta, când eu cobor,
Și nu mai vreau să mai amân,
Iubito, vreau să mă omor!
Acum, cu mâinile-amândouă,
Deschid priveliștea spre mine
Și-n picătura ta de rouă
Dărâm capelele sixtine.
Dacă nu știu a mă ruga,
M-ajută un diavol chior;
În ziua când vei fi a mea,
Iubito, vreau să mă omor!
E liniște. Un cormoran
Se spânzură de stuful ud,
Eu îmi găsesc un bolovan,
Sub care pun trupul tău crud.
Canicula m-a istovit,
Iar pușca mea e lustruită;
Iubito, taci! Eu am murit
Și tu... aproape fericită.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă iubito și taci
Astăzi,
lasă ploaia
să-ți bată în geamuri.
Lasă vântul
să treacă prin copaci.
Ascultă melodia din ramuri!
Ascultă iubito!
Ascultă și taci.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bat clopote, frate
Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.
poezie de Dumitru Delcă (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iartă-mă iubito....
Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.
Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.
Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.
poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morișca albastră
morișca albastră
tăia în felii subțiri
obrazul nostru
și am rămas nemișcați
până cineva a suflat
iubito
eu plec la război
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Iubito
Iubito!... nu pot a dormi,
Mi-e gândul într-una la tine,
Aș vrea să te-nvăț... a iubi,
Topindu-te-n vise carmine.
Iubito!... iubirea ți-e soartă,
Adâncul deschide-ți să curg
Și-aruncă păcatele-n poartă
Din goana calului murg
Iubito!... sunt încă în tine,
Mă storci de putere... și dor,
Balansu-i mișcarea ce vine
În susur nebun... de izvor.
Iubito!... dă-mi ochii și gura,
Dă-mi trupul... plăcerile toate
Și stinge-mi în taină arsura,
Știu bine că vrei... și se poate.
Iubito!... nu pot a dormi,
Trezit-ai bărbatul din mine,
Aș vrea să mă-nveți... a iubi,
Când intru serafic în tine.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine, iubito
Pentru tine, iubito, au înfrunzit toți gorunii.
Pentru tine, iubito, au înflorit toți salcâmii.
Pentru tine, iubito, zboară acum toți lăstunii,
Pentru tine, iubito, nu va fi sfârșitul lumii.
Pentru tine, iubito, pe cer stele s-au aprins,
Pentru tine, iubito, astăzi viața a învins.
poezie de Dumitru Delcă (10 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Deschide ochii iubito
Deschide ochii iubito.
Și uită-te în ochii mei cât sunt de triști,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Și privește părul meu,
Alb ca neaua care se așterne pe câmpii.
Tu ești ca soarele care răsare
În zorii dimineții azurii.
Deschideți sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu ești lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Și privește brațele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ți cuprindă trupul,
Frumos și ca lacrima de curat.
Deschideți palmele iubito și ține inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote și ea.
poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Replici la nuntă
- În ziua-n care-ți devin soață,
Tu vii băut, chiar n-ai obraz?
- Ba nu, iubito, dar în viață
Ades te-mbeți și la necaz!
epigramă de Mihai Doru Lungescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chintesență
Doamne! Arde lumânarea
Și mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.
Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăștiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agățată.
Doamne! Unde e speranța
De lumină și de viață?
Frunza, floarea colorată,
Este verde și nu-i moartă.
Doamne! Arde lumânarea
Și pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneș
Ca un tuș din călimară.
Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Și-o înalță să nu piară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E seară, iubito!
E seară, iubito, e seară
Și eu te adulmec în gând;
E seară și nu-i prima oară
Când somnu-mi începe plângând.
Iubito, acum este noapte,
Curg valuri de vise, șuvoi;
Pe fața ta albă, de lapte
Nimic nu citesc despre noi.
Deja este iar dimineață -
Stingher este soarele-n nori;
Eu când îți mai gust din dulceață,
Căci mâinele-apune în zori?
Iubito, e ziua-n amiază
Și timpul aleargă nebun;
Mai naște deșertul vreo oază,
Un vers de iubire să-ți spun?
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pedeapsa căderii în păcat
Iubito, îngerii mi s-au urcat
În colivia plină cu idei
Potente pentru ce visezi și vrei
Să facem în (se)raiul luminat...
Pofte(ști) să fim asemeni unor zei,
Dar șarpele ne-ndeamnă spre păcat...
Iubito, îngerii mi s-au urcat
În colivia plină cu idei...
Cu tainică plăcere am mâncat
Din roadele strămoșilor atei...
Noi am crezut că vom fi dumnezei
Deși-n grădină s-a întunecat...
Iubito, Dumnezeu ne-a alungat!
rondel de Mihai Enachi (1997)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceainăria își planifică plopii
mi-e dor de întâmplările cu tine
de oameni simpli și zăpezi
de adăposturi în care se ascund de mii de ani
cormoranii
în umbrele feritelor amiezi
câteodată nu am loc pentru mine
sau pentru noi
cei care-ncăpeam într-o singură silabă
a pruncilor născuți în grabă
iubito, mă ajunge un sfârșit
ce seamănă cu o femeie neiubită
parcă-aș mai sta
pe banca întâlnirii premature
se pregătește să mă-njure
această moarte care m-a trăit
acum că sunt iubitul neiubit
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai trecut un an iubito
A mai trecut un an, iubito,
și am fost mereu uniți în tot,
cu-n zâmbet tist și lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
și-am tot fugit, prin nori și stele
scăldați în infinitul gol.
A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
și tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuți, scăldați de umbre,
și vom pieri și noi cu ei.
A mai trecut un an, iubito,
și vor mai trece atâtea veri,
și vom rămâne mereu singuri
bătuți de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...
poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea iubirii
Îndreaptă-ți, iubito,
privirea către mine,
cu ochii tăi albaștri ca marea
și lasă-te dusă de vânt
în zări neștiute de nimeni.
De ce îmi oprești tic-tacul inimii,
când vreau să-ți dăruiesc o rază de soare?
Privește câmpul înverzit
și albul florilor de peste tot,
vino, iubito și strâge-mă în brațe
să-ți simt sufletul candid.
Nu părăsi iubirea, că-i păcat,
este un dar divin
ce trebuie păstrat.
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai, spune
De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nțelegi ca sunt Viața,
iubito cu ochii de ceața?
De ce nu ma lași sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
și nu ma saruți pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?
De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
și ma tot lași de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?
De ce șoldul ți-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca și norul;
și mă îmbăt în de tine
și sparg absolutul cu rime?
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-acopăr
Te-acopăr, iubito, cu trupul
În camera noastră de vis,
În sângele meu aud lupul
Cum urlă-n pădure deschis.
Te-acopăr, iubito, cu frunze
În noaptea cu lună și stele
Te sărut cu iubire pe buze,
Și pe sânii înfloriți de mărgele.
Te-acopăr, iubito, cu soare
Și nimeni nu știe de noi,
Doar apa ce curge-n izvoare,
Și iarba de-aici, din zăvoi.
poezie de Nicu Petria (18 septembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte și laptele era de la mamă
îl iei pe Dumnezeu frumușel
de mânuță
și-L așezi cu tine la masă
îl întrebi cinstit
Doamne, tu ce păzești?
o turmă de proști!
păi suntem după chipul și asemănarea Ta.
Doamne, tu ce păzești?
asta mă-ntreb și Eu.
spune-i să nu plece
are o datorie față de fiii Lui
sau spune-le oamenilor
că dacă vor fi umbra părinților
nu vor mai scăpa
de dinții lor de lapte
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!