M-am dezrobit

M-am scuturat de lanţurile tale;
Ţi-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost uşor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ţi-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai ştiut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferinţe şi lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca şi timpul probabil,
Se-anunţă soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău şi temnicer,
Nimic n-aş îndrăzni să îţi mai cer,
Cum aş putea să mai cred în minuni?
Şi pe creier mi-ai lăsat leziuni
C-un gest, ai făcut ce-i frumos să piară
Eu nu un om, eu am iubit o fiară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-nşeli...

Tu zici că mi-e mai bine fără tine -
Deţii tu adevărul absolut?
Mi-ai mai făcut rău, crezând că faci bine
Şi habar n-ai avut cât m-a durut!

C-un pupic nu resuscitezi iubirea,
C-un zâmbet, rănile nu poţi să-nchizi;
Inima-i plumb, mi-ncercănezi privirea,
Iar poarta către tine n-o deschizi!

Sunt liberă şi să plec şi să stau,
Aşa ai vrut, e numai vina ta:
Acum te vreau, mâine nu te mai vreau,
Ca tine, ştiu şi eu a mă juca!

Tu ai luat iubirea ca pe-un joc,
Eu, însă, m-am pus miză chiar pe mine
Şi cum la jocuri n-am avut noroc,
Te-nşeli, nu mi-e mai bine fără tine!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viaţă,
mi-ai dat primăveri şi toamne.
Mi-ai dat zori în dimineaţă,
mi-ai dat flori, mi-ai dat şi poame.
Mi-ai dat cer senin şi nor,
aşa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat şi multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar şi chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar şi chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat şi înţelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat şi încercări.
Plecat îţi fac mulţumire
şi urc dincolo de zări.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi, pădure

Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii

când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
şi m-ai salvat

când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării şi al iertării

când îmi era dor de o îmbrăţişare ai lăsat lucrările tale şi mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi

când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite şi m-ai făcut să resimt oricând şi oriunde răcoarea dimineţii

când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare

când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi

când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier şi păsări şi am adormit

când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare

iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
şi în ochii tăi, pădure,
am înţeles că eram în inima unei femei.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Mai aruncă-mi un sărut,
Mai acordă-mi o privire,
Tot te vreau şi nu te uit
Nici acum, la despărţire!

Ca un muribund îţi cer
O ultimă-mbrăţişare,
Jurământul efemer:
Iubire egal uitare!

Nu contează cât am plâns,
Tu mereu ai vrut să pleci,
Ochii mei nu te-au convins...
Mi-ai lăsat doar tăceri reci!

Să te-ntorc din drum acum
Aş încerca în zadar,
Mi-ai făcut iubirea scrum
Şi-mi laşi durerosul "dar"...

Dar dacă m-ai fi-nţeles?
Dar dacă m-ai fi iubit?
N-aş fi plâns atât de des,
N-ai pleca, cum ai venit!

Mai spune-mi măcar o dată
Că-s frumoasă, că-s nebună,
Dă-mi privirea ce mă-mbată,
Lasă-ţi inima să-mi spună...

Vreau să te păstrez în minte
Cu privirea ta, scântei,
Cu inima-ţi ce nu minte,
Ce mi-ai dat, nu poţi să-mi iei!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

Cu tine-am fost... Ce mult am vrut să fiu!
Feştila-mi ţine loc de lumânare
Şi pâinea-i aluat fără de sare,
Iar sufletul îmi e de tot pustiu.

Nu-s vise necurmate de trezie,
Nici sori care odată nu s-au stins...
Cum eu să fiu, atunci, de neînvins
Când inima-ţi nu vrea să mă mai ştie?

Mi-ai fost senin curat şi împăcare,
Te am azi resemnare şi regret
Şi focu-mi arde-n sobă mai încet,
În timp ce eu respir ca fiecare...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era arzând, vecina

Moşule, te-am ascultat,
Aseară am fost în sat,
Nu departe, peste gard,
Să ard la vecină-n pat.

M-am simţit Fătul Frumos,
Tânăr şi năbădăios,
La-ntuneric, pe tăcute,
Am făcut reprize multe.

Dar când a fost ca să plec,
Am văzut că-s mare bleg,
Nu era arzând, vecina,
Era Ea, s-o bată vina!

Era zău, soţia mea,
Vruta-am să nu fiu cu ea
Şi de bunul Dragobete.
Mi-a spus: mă trişezi, băiete!

Am prins-o frumos de mâna,
Acasă-am mers împreună,
Ea, spumegând ca un cal,
Eu, nervos, luat de val!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc

TU m-ai ajutat la greu
Nimic nu mi-ai cerut
Te-am căutat mereu
Durerea mi-ai crezut

Mi-ai dăruit sănătate
Îmi dai putere şi curaj
Să merg mai departe
Nu mi-ai cerut nici gaj

Inima mi-o dăruiesc
Pentru ceea ce-a fost
Astăzi îţi mulţumesc
Iubirea ta nu are cost

Spre tine mă îndrept
Doamne-ţi mulţumesc
O pâine eu ţi-am copt
În semn că te iubesc

Ingenunchez mă-nchin
Mereu dai cât pot duce
Mă chemi eu am să vin
Sufletul spre tine să urce

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Facebookului

De Facebook m-am îmbolnăvit,
Era să mor, dar am scăpat,
Eram de muze asaltat
Şi de nevastă, c-un cuţit.

Primeam cafele ne-ncetat
Şi tensiunea mi-a sărit,
De Facebook m-am îmbolnăvit,
Era să mor, dar am scăpat!

C-un aer de martir, spăşit,
PC, tabletă-am aruncat...
Dar butonez necontenit,
Că mi-e iphonul parolat!

De Facebook m-am îmbolnăvit!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satisfacţii multiple

sunt mulţumită cu-al meu suflet de femeie
totul în viaţă am trăit căci mult am iubit
m-am frământat şi m-am aprins ca o scânteie
scumpă e lumina ce mă urcă în infinit.

am trăit miracolul dintre bune şi rele
m-am simţit o prinţesă într-un castel de vis
mult am fost iubită până sus la stele
tot destinul meu în versuri l-am transcris.

mă contopesc şi azi cu un amor nebun
iubesc până la soare cât pământul întreg
natura mi-e aproape cu marele tribun
Cristos al mântuirii de tine eu mă leg.

n-aş fi putut să am un spirit mai bun
blândă romanţioasă de amar mă dezleg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!