Ferestre
ferestre cu gratii închise
timp agățat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puțină
clipele neconsumate dospesc fără emoție
gata să-nghită și ultimul aer curat
liniștea se ascunde după prag
dosul ușii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă
din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lepădările
Mă lepăd de iluziile primăvăraticului eu,
numărate pe unghiile de la mână,
dau cu toți ghioceii săi de pământ
să-i fac zăpadă.
Mă lepăd de diminețile cu apă vie
(lumini de dragoste oarbă încercănate)
leg lacrimile-mi de ploaia din stradă,
le fac acoladă.
Mă lepăd de alfabetul zborului de porumbel.
Oricare nou gând te va împinge și azi
și mereu adânc mai adânc între
coastele facerii verbului
a respinge.
Mă lepăd de verticala iubirii noastre
(sfoară de tăceri fertile & pursânge).
trupul poveștii netrăite în bucăți
de pâine arsă se
frânge.
Mă lepăd de tu-ul din carnea lui eu
(lagăr pârjolit de stea căzută). Smulg
cuiul din palmă să te râcâi până
la nodu-mi din
sânge.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gratii
Printre gratii,
clipele țesute din imagini cu tine
țin trează vraja unui ochi deschis.
Camera goală dansează pe spini,
de fericire.
Pe-o întoarcere greșită a gândului,
lucrurile urâte devin irelevante,
starea confuză se eliberează din ascuns,
cu o voce frântă.
O libertate mă provoacă extatic
dincolo de culori și frunze.
Cuvintele încep să flirteze
ascuțindu-și uneltele tocite de vreme.
Pământul parcă plutește
îndoind punctele de cotitură
spre o alergare în sus.
Luceferi atârnă de grindă,
iar tu de fapt nu exiști.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii
tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul
universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă lepăd
de versul meu care mă ține
în priză zi și noapte
sunt crispat pe laița poetului
închircit aștept următoarea
poezie cu spumă albastră
la gură vine din spațiu
intră în corpul meu și încep
să râd nebun de primul vers
din prima strofă mă lepăd
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn nou
Tare-mi vine câte-odată,
Cu-n cuțit să dau în piatră,
Să îmi sară piatra-n ochi,
Să îmi fie de deochi,
Să mă tai avan la mână,
Să mă doară-o săptămână,
Să mă vâre în spital,
Să devin popor normal,
Să mă primenesc la minte,
Să devin popor cuminte,
Ani la rând să zac la pat,
Să mă scol civilizat,
Să bolesc, în comă-o lună,
Să mă lepăd de minciună,
De-un sindrom să sufăr grav,
Să mă lepăd de nărav,
Capul doară-mă cumplit,
Să devin popor cinstit,
Visul un coșmar să-mi fie
Să mă lepăd de hoție,
Si de nu va fi să fie,
Să mă duc pe cea pustie,
Să scap lumea de-un popor,
"Bun creștin și primitor"...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obsesiv
mă chinuie o toamnă
și frunzele acestea bolnave
se pierd
obsesiv de atâta roșu
îmi ard amurgurile
peste nu cer închis
între gene
nu mă mai caut
mă lepăd de ape
desprind din lumină
câmpii
ca de-un curcubeu
al trecutului timp
vântul acesta mă îneacă
hipnotic
adulmec o toamnă
de fum.
poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipele serii
drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreștere,
cu imagini inocente, redă liniștea stelelor.
o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
și-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.
cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătății.
orașul abandonat își extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.
clipele serii încep să plonjeze între ușile închise,
ca niște cicatrici nevindecate, venind din veșnicii ascunse.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Nu toată iarna asta, venită în grabă,
a intrat în inima mea,
doar cea desculță, scuturată de gheață,
cu grația începutului de așternut alb
și cu o lumină albastră strecurată prin geam.
Cea lenevind ca întoarsă-n vis,
clipocind lumini și clinchet de aștri,
cu porniri tinerești sub frunți înghețate
și mult prea frumoasă în liniștea ei netrezită.
Căderile în alb vor fi o consolare,
singurătatea, o stare fără chin
ca un copil venit din întuneric,
văzând atâta alb să vreau să-l mai respir.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erai
erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.
lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre și verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.
gândul alb îmblânzește cugetările mele reci,
atunci când nimicul plutește la suprafața zilei
și zarea se scufundă oblic în ochii mei.
s-a născut o migrație de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.
și uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea fără de stare
Liniștea-i înălțătoare
Cât ne-nveselim sub soare,
Cât udăm la rădăcină
Orice clipă cu lumină
Găsind sensul ei curat
Prin credințele din sat,
Puse-n crucea învechită
Fără urme de ispită.
Aduc din iubiri iubire,
Clipe lungi de fericire,
Tu vopsești cu-ndemânare
Liniștea fără de stare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
În spațiul întins, tot mai departe de mine,
viața înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulații nevăzute.
Uneori se protestează îndelung și neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puțină credință.
Mâinile mele rămân lângă mine
așteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat și nemilos.
Intersecțiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind și dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ și cer.
Un gol navighează prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă lepăd de tine
Crezi că dacă îți cresc aripi
ai să-mi temperezi sprințara mea inimă?
Biciuiește-mă
lovește-mă
fă-mi carnea franjuri
fă-mă să sufăr
aruncă-ți pătura cuvintelor salinice
peste rănile mele sângerânde
prin stomac
simt numele tău
cum ustură
cum se strecoară
printre dinți
printre buze
cum strigă draconic
să mă lepăd de tine.
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă caut
Mă caut pe malul Lacului Tei
În toate diminețile de vară,
Dar clipele cu valuri tremurătoare
Imaginea de mult mi-o întunecară.
Mă caut prin ierburile
pe câmp înverzite,
Dar clipele ca niște păpădii
De boarea vântului sunt răspândite.
Mă caut în ochii oamenilor
din cartier,
Dar ochii lunecă străini
peste mine.
Mă caut în liniștea parcului
pe mal înverzit,
Dar liniștea de mult
a pierit!
Rostul ți l-ai împlinit.
Cântecul s-a zămislit,
chair dacă te-ai prăbușit!
poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!