Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia

confuzia se absoarbe în priviri
ninge-n albastru a împăcare
trifoiul râde înalt într-o vază
dantele de umbre creează decorul
disputa-i plecată
învinsă

zbor de praf spre lumină
în raiul rotund venit în grabă
şi perna tânjeşte s-adaste amalgame înalte spre cer
veşnicia rămâne o ispită

păşesc pe lira târzie desculţă
înainte de a fi captivă într-o eternitate incertă
liniştea tăcerii stă ghemuită în palme
şi plouă cu aer pe clanţa uşii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea

în dimineaţa ieşită din vid
ne-am căutat urmele pierdute.
cireşele roz au devenit roşii
şi am ieşit din dragoste într-o culoare tăcută.

noaptea şi-a lichidat zorii în altă parte,
un nor a dispărut.
mi s-a părut o altă duminică aşezată
aproape de timpul meu circular
cu cicatrici nevindecate şi veşnicii ascunse.

căderea între cuvinte m-agaţă de cer
şi scriu pe talazuri de gând cu paşi înapoi şi lună târzie
şi tu nu exişti sau poate că eşti
ascuns într-o filă de carte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegreşte cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neştiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
şi din frica de moarte
lumina coboară muşcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig şi de ceaţă
e o furtună între pereţi
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nestinşi

suntem aleşi de aceeaşi culoare,
rupţi din aceeaşi lumină,
vedem aceeaşi verticală
săltând din aceeaşi secundă
întinsă de sferă.

fiecare vorbă ne atinge pleoapa
c-un fel de cald, de rece sau fierbinte.
sunetele curg de sub paşi
ca nişte cuvinte trimise-n albastru.

strigătul ieşit din golul traiectoriei oarbe
vibrează deasupra verdelui
şi zgârie prin ziduri nefireşti.

suntem nestinşi de resemnarea venită din adânc,
despicând dezordinea luminii în arderi, în patimi,
în noi ard păcatele lumii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

în poza de iertare şi zbor
e un fel de acasă pe jumătate.
dealuri de nea în poză au rămas,
Crăciunul în prag se arăta.

clopoţeii sunau şi ursul dansa,
apusul se umplea de colinde.
pe dâra aceea de timp şi mama şi tata
şi bradul ieşit din poveste erau,
azi toţi sunt plecaţi într-o rugă cuminte.

colindele mai sunt
şi ursul dansează
şi tobele bat,
un fel de acasă mai este şi azi,
Crăciunul întreg e cu aducere aminte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape poem

eşti într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre şi nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniştea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta ţâşnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu braţele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de Oana Frenţescu din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus infinit

mă dezmorţesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
şi trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
şi au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
şi scoate un cântec din scoici

graniţa dintre zi şi noapte
încărunţeşte luna care a uitat să plece
şi gândul rămâne-n uitare
între minus şi plus infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă monahală

Dimineaţă monahală
în schitul arcuit spre cer,
beznă năvălită în jurul lumânării aprinse,
dulap tumefiat cu pleurită,
ochi de nesomn cad pe psaltirea uzată.

O viaţă dincolo de trup clipoceşte într-o apoteoză.
Totaluri de trăiri nefăcute
stropite cu vin şi cu mir
şi nicio veste de sus.

Jumătăţi de cuvinte şi umbre
tulbură liniştea libertăţii lepădate.

Dumnezeu, cu faţa întoarsă,
modelează eonii
şi încarcă înţelesurile într-un limbaj codificat.
Rugăciunea nestatornică, înjghebată din dezamăgiri,
spânzură văzul de icoana fecioarei Maria cu pruncul în braţe
gata să coboare pe pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!