Lumea se purifică

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal,
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tot ce-i dureros e şi fatal

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred şi verifică.

Apoi se miră tulburaţi.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neştiutor al cauzei
în care de fapt şi cred.

Pleacă convinşi că am un dar divin
şi rămâne aşa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă şi ideal

N-am recunoscut nimic din ce mi s-a spus,
am trăit prea multe întâmplări regizate,
întotdeauna regizorii nu erau de meserie
şi s-a observat de la distanţă falsul.

De fiecare dată se împăunează cu victorii
care cad imediat în derizoriu
cum cel ce ţinteşte un orizont necunoscut
şi împuşcă din greşală un prieten.

Nu cunosc mobilul mişcării probabile,
nu am sentimentul vinovăţiei strigat,
doresc să cred în ceea ce se poate crede cinstit
şi nu în himere găsite vinovate.

Nu cred în golul care umple gândirea
mai degrabă cred în plinul care naşte deducţia
şi sedimentează logic realitatea
care nu se lasă adormită sau furată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă

Cine muşcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu ştiu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloşia întruchipată.

M-am tot convins că dispreţul învinge,
strânge în el toată ura care nu ucide,
prea multă nepăsare ori zgomot turbulent
e o alunecare dintr-o groapă în alta
ambele pline cu noroi.

Nu ştiu să fac mai mult decât pot,
dar nu mă las influenţat de minţi obscure
care îmbracă minciuna în poleială subţire,
o să sparg oglinda imaginii create de veleitari.

Sunt în afara cercului,
închistarea omoară şi ideea şi omul.
Nu mă voi lăsa atras
de vorbele ca nişte haine rupte
prin care intră gerul.

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu necunoscutul

Mă convertesc la imposibil să-l fac posibil,
iubesc lupta cu necunoscutul
şi astfel mă pregătesc de salturi împrevizibile,
tu nu mă laşi, spui că mă consum,
ştiu,
dar nu pot să stau locului fără gânduri
şi sondări în interiorul lucrurilor.

Nu mă mai plictisesc,
cred că sunt un uituc al amănuntelor nesemnificative,
în memorie sedimentez toate informaţiile
şi nu mă plâng
doar ele nu mă deranjează.

Pot să mă controlez,
dar nu-i niciodată nevoie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost uşor să te rup

Te-ai trezit cu dragostea în trup
şi nu ai mai putut să scapi,
n-a fost uşor să te rup
dar nici prea greu să încapi.

Pe semne ai fost o femeie cuminte
care se simte bine când e cald,
ai mugurii atingerii-n veşminte
şi la gât porţi un smarald.

Tot ce doream aveai de dăruit,
erai o regină plină şi subtilă
cu harul lumii miruit
într-o teamă gingaşe, volatilă.

Nu nebunii, nici aventuri sălbatice
n-am avut în gând să-ţi destăinui,
decât frumoase trăiri poematice
pe care nu le fac nimănui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul iubirii într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul Elenei într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
şi tu priveşti gânditor bolta,
are basoreliefuri şi-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simţi mai uşor în greutate, pluteşti.

Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
şi cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii îşi caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laş în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafaţă
se plimbă prin adâncul pământului
ca un ţipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
şi un om plin de remuşcări îi suge rărunchii.

Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispăşeşti păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă şi de tisă.

Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu ţinteşte nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care şi zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolţi
cu arcade sprijinite de pilaştri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am salvat atâţia oameni în viaţa mea, dar cred că n-am ştiut niciodată să-i iubesc; singurul lucru care mă interesa era să-i vindec.

Marc Levy în Te voi revedea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverşunare
sunt un gladiator în faţa morţii
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spaţiu
fără milă.

ştiu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniştea pe care o învăţ pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că-i destul

când te privesc nedumerit
tu nu-mi spui nimic
te uiţi în jos
şi taci

tăcerea are un efect dureros

nu mai întreb nimic
orice răspuns ar fi de prisos
pentru îndreptare

mă mulţumesc cu suferinţa
în care te zbaţi
cred că-i destul

niciun surâs nicio grimasă
doar o părere de rău
împietrită

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, pasăre a universului

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!