Amurgul maiestuos al oamenilor
te-ai plictisit,
poftim acasă,
vreau să-mi vizitez corăbiile
înţesate cu mătase şi amintiri,
singurătatea-i mai frumoasă
când începi să împleteşti poveşti
din năvoadele deşirate
în pustiul
ţărmurilor uitate,
mărturiseşte că numai nisipul
mai răscoleşte apusul maiestuos
al oamenilor,
Dumnezeu a lăsat amurgul
ca să contemplăm un periplu
de siluete de oameni nostalgici
pe scoarţa Pământului,
umbrele le sunt subţiri
ca linia vieţii
de pe o zi pe alta,
cea mai frumoasă zi
a fost atunci
când am început
să întrezăresc
amurgul maiestuos
al oamenilor,
între cer
şi Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sacrosanct
dumnezeu tace din pământ
doar priveşte printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acurateţe
mişcările păcatelor prin atmosferă
şi carenţele spirituale
dumnezeu tace din ape
glisând spre nori uşor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori
dumnezeu tace din vremuri dispărute
minţind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgenţă
pe fumul înserării
pe frunzele din noi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Volatilitate
era atât de frumoasă
păşea pe aer proaspăt
părea un nufăr ziua
părea o lebădă
noaptea
trupul ei era din lut mlădios
de amforă pierdută-n nisipuri
de vestală neprihănită în temple
ochii ei erau ca oceanul primordial
neatins de furtuni
de corăbiile aspre
glasul ei era de-argint înaripat
pielea de fluturi sălbatici
de mătase albă
era atât de frumoasă
încât i s-ar fi închinat
zeii străvechi
sihaştrii din peşteri
tiranii din cetăţi
şi castele
era frumoasă ca un tărâm
nepângărit de om
era atât de volatilă
ca un orizont
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Subiect tabu
mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,
nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,
vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,
în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,
odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clepsidra netimpului
prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei
prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul
prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amurg de salcâm
spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.
spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.
spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare a nimănui
marea e a nimănui
şi a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandreţe
singurătatea unor ţărmuri
şi nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeţilor
în lumina pustie a lunii
şi urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deşertului
cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor
şi pescăruşii aceştia albi
care despică orizontul
care sfâşie stâncile
şi sarea valurilor
şi insulele din oameni
şi inima oamenilor
cu un ţipăt
primordial
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În nici un fel
aer de te-ai fi născut,
m-aş fi ridicat spre tine odată
cu vântul,
cu cerul,
din colbul pământului,
ţi-aş fi pus pânzele corăbiilor năframă
iar norii s-ar fi prefăcut
în balauri albi
să nu mi te ia nimeni
atunci când nu mai pot să
te respir,
de te-ai fi născut apă,
te-aş fi înotat până la izvoare,
ţi-aş fi pieptănat valurile cu degetele
pe nisipuri,
ţi-aş fi adus păstrăvi de aur
la rădăcina stâncilor prăbuşite în neant
de giganţi,
m-aş fi împietrit într-un ostrov,
într-un dor,
să te regăsesc în adâncimea nopţilor,
şi a tăcerii malurilor,
ţi-aş fi băut toată ploaia risipită
pe obrazul oamenilor,
în apusurile sângerii,
în setea deşertului
până la tine,
foc dacă te-ai fi născut,
te-aş fi păstrat în miezul rotund
al pământului,
în lava vulcanilor
stinşi,
să te mai pot aprinde
din amintiri de cenuşă,
de te-ai fi născut ţărână,
m-aş fi îngropat de viu,
să nu mai pot muri
de tine,
în nici un fel.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Difuz
dacă aş privi flacăra de deasupra orizontului
din poziţia comodă a unui fotoliu,
aş putea observa pe linia difuză
a dimineţii
aceeaşi cămaşă de rouă
nepurtată,
aceeaşi primăvară neîmplinită
de gustul cireşelor
mâncate înainte de vreme,
un fel de promisiune
circumscrisă în trupul de pasăre al femeii
înainte de înserare,
o fereastră întredeschisă,
un fel de făgăduială
de mătase,
pe care o împleteşti cumva între
aripile tale de fluture,
ca nişte gene lungi.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi pe pieptul tău
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când îmi apropii obrazul de sânii tăi
Mă învăluie tot freamătul lumii?
Vezi tu,
Te-ai găndit vreodată
Că timpul încremeneşte în loc, pur şi simplu,
Între mine şi tine, când ne iubim?
Vezi tu,
Te-ai gândit vreodată
Că atunci când strălucesc lacrimi pe pieptul tău,
S-ar putea să plâng şi eu, temător,
Printre genele tale?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esenţă de nori
între apa vieţii
şi apa morţii
era un fel de
esenţă de nori
care se transforma
din când în când
în destine de oameni
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă amurgul peste sat
Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.
poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum de amurg
drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului
drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile
drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut
un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mistuire
îmi aduceai cerul mai aproape
de pat
să văd amurgul cum ne străbate
eu aşteptam
crepusculul din tine
ca un prădător de noapte
hămesit
să văd mistuirea
dacă te mai
bântuie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpe pe dealuri
şi totuşi a fost vară fierbinte
a fost vară cândva
nu ştiu dacă ieri s-a sfârşit
sau acum două veacuri
ţin minte doar
că amurgul se despletea
nu ştiu dacă am murit atunci
sau în flăcări
a fost o iubire cândva
toamna se-nvârtea ca o vulpe
pe dealuri
şi-o pădure se înroşea
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea copacilor
de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?
trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.
de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?
trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.
de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?
trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzia unui destin
când dimineaţa tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă
visele par tot mai sinucigaşe
şi gropile tot mai comune
nopţile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineţi precare
şi seri tot mai sinistre
amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil
cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată
viaţa este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranţă
îndoială
şi certitudinea
unui destin
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mai poţi pierde?
ce mai poţi pierde
ca să nu te doară fiinţa
cea ridicată întru libertate
deasupra propriilor tale vreri?
finitudinea, când timpul şi-a retras
toate ecourile anotimpurilor dragostei
ce sonorizau infinirea, visele de ieri
ce mi-au băut sufletul mut
aurind pustiul nopţilor, nisipul
în care mi-am cioplit statui de lut,
nepământenile iubiri, ce mi-au tulburat
ordinea în care-am fost înscrisă,
şirul de vieţi ieşite din trupul nud
rămas doar cu umbrele, lumina
în rotocoale intrată prin pâlnia cerului
în mine şi modulându-se ca o flacără,
cuminţenia vieţii sângelui din firide roşii,
catifeaua ochilor, ascunsă după fructul rotund,
amurgul, când cerbul în rut mi-alerga
înflorirea, pe tine, iubite-minotaurul meu
izvorât din lumina aureolată de sus,
inimă neveşnic credincioasă- pe mine,
fantasmă frumoasă, luminoasă stea
-călătoare prin veşnicia ta-?
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imponderabil
existenţa ta era doar
un foşnet de primăvară
limpede
peste pietrele din sufletul oamenilor
nişte paşi de aer
curat
pe o apă înfiorată
de îngeri
ale cărei unde se pierdeau undeva
între mit şi imponderabil
existenţa ta era doar
un scâncet de cer
pe o boltă senină
o trecere de mătase
un voal de zână
un zbor nevinovat peste
o fantasmă de april
o ramură de flori de măr
înfiripată
în trup de
pasăre
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost om
am fost cer şi pădurile
împungeau veşnicia
cu coarnele
am fost pajişte şi gândurile
tropoteau de mătase
am fost apă şi sufletele copacilor
veneau să se-adape
am fost om şi iubeam pământul
cu mâinile
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!