Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce
iubirea care este o formă de paranoia e
cântată de toţi treptat ne-am obişnuit
unul cu altul el nu mai poate adormi fă
ră să-i citesc din doctor faustus eu fă
ră să îmi arate cum se bea stalinskaya
până ce pământul se învârte în sensul
opus am ajuns de nedespărţit iar de când
şi-a lăsat mustaţă şi plete lumea ne con
fundă şi strigă pe străzi uite-l pe cărtă
rescu şi umbra lui care merge în mâini

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!

Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!

Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!

Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!

Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!

Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cu litera lui
vorbesc înăuntru,
în limba cu care vorbesc gândurile.

se face mereu devreme
şi niciodată nu prindem sfârşitul,
acela când, jos şi roşu,
vin câinii să muşte din orizont,
acolo unde ziua îşi lasă oasele.
suntem tot mai aproape de cicatrice,
ducem rănile spre posibilă muşcare
şi caii să pască negru
din părul tuns scurt al nordului.

dacă îmi lipesc spinarea de vocea lui,
simt cum îi curg literele din gură,
strig,
întoarsă cu o inimă în formă de barcă:
- tu nu vezi că ne scufundăm?
- taci, dă-ţi apele jos...

fumăm din profil,
sub planeta asta e un ghem de cânepă
ca un satelit care se deşiră.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În închisoarea mea cu pereţi de hârtie

se aude cum cineva sapă în zid poate-i
abatele faria îmi zic sau poate vântul
care aduce dinspre pustie părinţii mei
de cenuşă ori poate e dincolo de uşă
nevăzutul neştiutul demonul care-mi
strecoară noaptea sub frunte poeme ca
nişte bombe artizanale cu ele mă arunc
în aer exact atunci când vine acasă iubita
mea moartă şi mereu înviată căutând sub
leandri cheia ruginită demult am adunat
argintul viu din oglinzi şi la flacăra
lumânării am distilat aceste cuvinte care
nu ţin de foame dar mă ţin în viaţă cât
caut ieşirea din labirint cu detectorul de
metale rare dau în loc de d-zeu peste tatăl
meu în salopeta lui proletară îmi promite că
o să-mi sudeze aripi minunate aripi de fontă
în formă de m m de la mir staţia orbitală pe
care d-zeu e un cosmonaut uitat şi bătrân în
mâni are un ciocan şi o seceră în cealaltă
mână un ochean cu care citeşte pe buze cuvintele
ce compun închisoarea noastrăcu pereţi de hârtie
timid mă apropii şi privesc prin ocheanul întors
transformat în vizor dincolo nu sunt decât eu
deghizat într-o lumină sfioasă ca de neon şi
parcă pe umărul transparent am o sclipire de coasă

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelui poet

acelui poet
pe care l-am iubit
aş vrea să îi spun
îmi e dor
tăcerea muşcă din omoplaţi
ca un şarpe al înţelepciunii
încolăcit pe pragul de-acasă
a fost prea devreme
întotdeauna va fi
trimite-mi o scrisoare din rai
în fiecare dimineaţă
când îmi beau cafeaua
din ceaşca albastră
singurul adevăr
în care mai cred
de atunci

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face rău din pricina damfului de marochiu negru în care îi sunt îmbrăcate toate cărţile. Zadarnic îmi ţipă în urechi, ca să mă readucă în fire, că sunt aurite pe cotor, împodobite cu reliefuri de aur şi reprezintă ediţii de lux; zadarnic mi le înşiră, una după alta pe cele mai bune, zadarnic îmi spune că sala e ticsită de ele, cu excepţia câtorva locuri, pictate în aşa fel încât să pară cărţi adevărate, rânduite pe nişte policioare, care amăgesc privirile; zadarnic îmi mai spune că dânsul nu citeşte niciodată şi că nu pune piciorul în încăperea aceasta, dar că va intra în ea numai de hatârul meu; îi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi nici eu nu ţin, cum nu ţine nici dânsul, să-i vizitez tăbăcăria pe care o numeşte el bibliotecă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne plimbăm cu liftul până dimineaţa

m-am întâlnit în lift cu o
damă avea rochie mulată şi
phiii patru picioare lungi
ca de gazelă un decolteu
atât de perfect că părea
decupat din hustler într-o
clipă atârnam de el ca un
alpinist pe everest nici
dânsa nu a stat locului şi
şi-a înfipt în mine unghiile
false până la coapse o doamnă
trecută şi neconsolată mi-am
spus din care nu mai ştii cât
este plastic şi cât imaginaţie
eşti bădăran a şoptit doamna
care îmi citea gândurile şi o
lacrimă i s-a prelins pe obraz
e drept nu mai sunt femeia
plină de nuri care se iubea
de 3x pe noapte cu boethius
în celula lui până s-a sesizat
cineva că prea uşor se trece
de paznici şi pe fir a intrat
DNA dar uite că doamna filosofia
încă mai are sex-appeal şi încă
mai stoarce de vlagă tinerii
poeţi post modernişti care se
plimbă cu liftul între două uni
versuri paralele

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Înviere

între mine şi mine este un loc viran
acolo arunc molozul iubirilor uneori
melancolia trece în halat şi papuci
de spital are mănuşi chirurgicale şi
instrumentar pentru prelevarea de organe
va găsi aici măcar o ½ de vers cu care
să îmi facă noaptea mai lungă lumea mai
bună se plânge că iar va fi de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele din
lume se ridică din praful uitării şi ca
nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le auzi cum vorbesc într-o
limbă străină cu mâinile pâlnie mă strigă
poemul care îmi duce capul pe tavă în timp
ce trupul încă sapă cu râvnă o groapă prea
strâmtă în care abia încap munţi cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani de
rătăciri prin deşert de pe margine cineva
mă întreabă cum se numeşte domle poemul
acesta nu ştiu răspund eu sunt doar sclavul
care urmează să fie îngropat de viu la
picioarele poemului ah de n-aş uita să pun
ceasul să sune de învierea lui d-zeu

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu despre o inimă locuită

pentru că poezia mea
nu se îngrămădeşte
cu femeile ocazionale...
pe care le urmăreşti
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ţine
între prăpastia trecutului
şi prezentul pe care te încăpăţânezi să nu-l guşti
pentru că poezia mea nu e o păpuşă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
şi nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legaţi
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea aşa cum eşti
cuvânt al palmelor plânse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcerea la marea singurătate

oricât de mult
ne înşelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu ţin o eternitate
chiar şi viaţa este un vis
din care suntem ispitiţi
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoaşterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este şi părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiţi
acum aici
aşa cum şi eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
şi celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subţire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se aşază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
şi nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine aşa
să fiu lucid
precum o lamă de cuţit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care îşi bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

între mine şi mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat şi papuci de spital are mănuşi
chirurgicale şi instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un muşchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării şi
ca nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghiţiţi de cuvinte alerg
urmărit de vinovăţie şi frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă şi
strâmtă în care abia încap munţii cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deşert privesc ceasul
care îmi rugineşte pe piept e noapte
noaptea lungă a învierii

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume rugineşte azi

Singurătate albă din negru infinit,
Să te strivesc în palmă, stingându-te tacit,
Să mă ajung din urmă, pe drum fără cărări
Uitarea îmi alungă ale vieţii mări.

Streaşină curată din al meu hotar,
Stă împodobită ca falnicul stejar;
E puntea mea de lacrimi, ea a curăţat
Viaţa plină-n patimi ce am îngropat.

Rosturi regăsite prin clipe ferecate
În neputinţe duse azi undeva departe,
Înmiresmat-au orele care mi-au vărsat
Cascadele saline ce le-am înstrăinat.

Azi, nu aşa departe, o lume rugineşte,
Din mine nu e parte când ea nu se sfinţeşte...
Înecată-n vină, această lume-n chin
Nu vrea a-şi recunoaşte iubirea ca un spin.

Dureri ce o străbat, iar eu mă uit cum moare...
Nu dureri o înving, ci bucurii avare!
Iar eu tot mai privesc cum lumea se scufundă,
În veselii de-o clipă ce veşnicul afundă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din nord

unde ne sunt zeii puternici de
pin şi stejar din care morţii
noştri ciopleau porţi cerului
tu duh al pământului lasă-i să
mă găsească să mă ridice din praf
şi iar şarpe tânăr să fiu căutând
printre crengi cuibul luminii
din nord lumina ce lasă pământul
transparent o dată la o mie de
ani mai fă-mă cântecul lor sălbatic
să-l cânt prin focuri să sar şi
ieşind din mine curat ca un prunc
să privesc cu dispreţ la cel care
am fost când mergând în genunchi
credeam că am aripi

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

E drept că ne pătimim din furia unui noiembrie
ce nu se mai sfârşeşte, dar ce idee,
ce idee ciudată să-mi spui că de atâta ploaie
nu ştii ce să mai faci să nu ni se infesteze iubirea
aşa că trimiţi uitarea în stoluri de pradă
să-mi devoreze sanitar visele pe care cu eleganţa
spleenului tău le sfâşii metodic primăvara,
să-mi bea mai apoi toată apa din ochi,
ciugulindu-i până la ultima picătură în care-ţi păstrez surâsul.

Îmi crapă privirile de la atâta deşert
în vreme ce tu îţi scrii rubicond poezia
curcubeielor din irişii altei femei
Îmi marchez discret orbirea cu un surâs de Ganika
şi caut un centru sigur de care să-mi reazăm
tristeţea, aşa că bâjbâi prin mine,
cu o mână strângându-mă în singurătatea mea,
Ca un copil speriat în fusta mamei,
cu cealaltă pipăind un flash din ziua în care
ne-am întâlnit pentru prima oară şi m-ai tras surâzând spre tine.

poezie de Simona Iagăr
Adăugat de Simion Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea şi-a pus mărgele

Iubirea mea şi-a pus mărgele
Pe furiş.
Credea poate că aşa
N-o să se mai uite nimeni
Nepoftit
În ochii ei.
Mărgele verzi...

Iubirea mea şi-a pus mănuşi
De dantelă.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai vadă nimeni
Nesilit
Mâinile-n tremur.
Mănuşi negre...

Iubirea mea s-a dat cu ruj
Colorat.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai caute nimeni
Nedorit
Buzele pale.
Ruj roşu...

Iubirea mea s-a dat cu fard
De jenă.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai prindă nimeni
Nefiresc
Obrajii moi.
Fard aprins...

Iubirea mea şi-a pus tăcere
Pe intenţii.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai vândă nimeni
Nechemat
Cuvinte goale.
Tăcere adâncă...

poezie de Gabriela Chişcari (31 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!