9-11 & the escape room

în sarcofagul meu cât o
cameră de cămin printre
soţii imaginare sacrifi
cii ritualice şi vise
poleite cu aur deschid
cartea morţilor cu ges
turile febrile cu care
un student deschide pa
chetul trimis de părinţi
sufletul începe numără
toarea inversă a desprin
derii de trup stai stai
strigă cineva nu uita să
iei lapte şi pamperşi în
fine mă trezesc în cealal
tă viaţă a mea zeul cu cap
de câine mă întâmpină şi
mă conduce pe cărarea tra
la la transparentă aici zi
ce el poţi avea tot ce nu
poţi atinge şi parcă ghicin
du-mi gândurile îmi deschi
se uşa unui restaurant 2
stele michelin unde înconju
rată de dansatori chippen
dales era ea femeia pe care
o visează toţi poeţii în
spatele ochilor mei orbiţi
de lumină păşea desculţă şi
toată aleea din complexul
studenţesc se lua după ea
cu tot cu privirile colegi
lor ieşiţi la ferestre să-
i admire zâmbetul ce parcă
amintea de seninătatea cu
care van dame face şpagatul
între un avion şi un satelit
rusesc cu gura căscată privesc
cum vine spre masa mea se aaa
şază pe locul lăsat gol de
speranţă şi cu vocea incon
fundabilă a babei vanga îmi
spune frumosule chiparosule
adevărata fericire nu este
aici hai apasă butonul eject
şi întoarce-te în braţele
poeziei biata fată căreia
i-ai spus numai dulcegării
postmoderne de a ajuns să-
şi taie venele de trei ori
pe zi grăbeşte-te grăbeşte
-te în irealitatea asta es
te 9 septembrie în fiecare
dimineaţă

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă azi

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme eu mai sunt eu
Şi mai poţi frământa între degete o bucată de carne.

Mâine prin venele mele va curge fumul ţigărilor.
Mâine nu voi mai scrie poezii
Şi tu vei uita –
Vei trece nepăsător pe lângă mumia de cofeină
Şi vei încerca poate să-ţi aminteşti,
Să scapi de sentimentul acela enervant de deja-vu,
De gândul că parcă... da, parcă ai mai vazut-o undeva,
Parcă mirosul acesta de iasomie nu-ţi este străin,
După cum nici vocea nu-ţi este străină.

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme îţi tulbură nopţile
Un trup şi o inimă.

Mâine vei înţelege şi tu
Miracolul primăverii –
Vântul alungă nebunia albă din bolta copacilor,
Vântul răsfiră ştrengar cosiţele înflorite şi râde,
Cum şi tu râdeai uneori,
Răscolind printre pagini şi vise.

Mâine vei înţelege că nu se poate
Să mă ascund aici pentru totdeauna.

Iubeşte-mă cât sunt încă aici,
Cât sunt încă aproape,
Ia-mi gustul de fugă de pe sâni, de pe buze,
Închide-mi pantofii cu lacătul, numai de dragul de a mă vedea fugind
În picioarele goale,
Sărută copilul, femeia...
Sărută ce vrei, dar repede... foarte repede...
Înainte ca timpul să spulbere şi puţina fericire ce ne e dată,
Înainte să mă trezesc şi să văd
Că şi prin venele tale
Curge
Fumul ţigărilor,
Tu însuţi străin, tu însuţi murind din nevoia de linişte...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te cunosc de undeva

Te privesc dintr-o fotografie
cum risipeşti azur prin toamna mea,
cu ochii strâlucind de poezie,
şi parcă te cunosc de undeva!

Erai odată templu pân* la cer,
pe coloane pure de vise ivorii,
şi despletită de ruguri şi zăpezi,
păşeai desculţă pe raze aurii.

Erai aşa frumoasă la balul primăverii,
atât de înger dalb înmugurit,
când aripi îţi creşteau pe locul
în care -o simpă frunză te-a rănit.

Erai un cântec toată, abia la început,
pe o eşarfă verde, verde de speranţă,
la gâtul de topaz al unui anotimp
ce nu avea apus ci numai dimineaţă.

Şi totuşi, ai trecut spre vestul de eter,
căci tinereţea nu ţi-a fost eternă,
îţi ud fotografia cu timpul efemer
şi te privesc cum te destrami în beznă...

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare
şi să stai ferm în ceea ce eşti.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici nu ne va iubi nimeni

aici în oraşul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poţi
poţi fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluţiuni

ţine bine minte
spaţiul acesta hectic de febră
şi multă speranţă în care numai de asta
pentru că poţi
ţi-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poţi
poţi muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
şapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca nişte cuţite
urmate de roţi şi un mare număr
cu soţi

căci numai de asta
ţi-am dat un sens
deşi
ţine minte ce-ţi spun
eşti cel ce va purta
pijamalele închisorii
şi capul meu pe
platou

numai de asta
îţi dau titlul ăsta scurt
de erou

numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îţi cad dinţii
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
şi strigă după tine
hai
ia şi bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
şi nebun

de-o planetă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri...

ce citeşti aici nu e scris de mine
ci de viaţa asta tristă şi opacă
pe fundalul vremii care vine, vine
pe dorsala celei care pleacă, pleacă

ce nu poţi citi - este scris de mine
buchii transparente pe plăpânda coală
parcă de hârtie, parcă de şestine
parcă clocotinde în cazan cu smoală...

poezie de Iurie Osoianu (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără paşi şi fără căi. Când păşim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toţi îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum să capeţi ceva, să ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine să observăm de unde Gândul/Credinţa ca noi şi Adevărul nu suntem acelaşi lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut şi "dorul de ducă" după un aşa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.

citat din Laura Averchi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robin: Cum reuşeşti să faci asta? Cum poţi să stai aici toată noaptea în frig, şi încă să mai speri că "dovlecelul" tău o să apară?
Ted: Păi, sunt cam beat. Ştiu care sunt şansele, iubirea vieţii mele n-o să intre ca prin minune pe acea uşă într-un costum de dovleac la 2:43 dimineaţa. Dar locul ăsta e atât de frumos doar ca să... ştii tu, să stai şi să aştepţi.

replici din filmul serial How I met your mother
Adăugat de Păuna Maria, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Genele risipite în vise uitate se deschid spre albul vieţii

Aici este adevărata viaţă
aici ursoaica îşi apără puii abia ieşiti de la iernat
aici cerboaica sărută pământul cu plecăciuni nesfârşite
iar acesta îi răspunde cu seva lui verde hrănitoare
aici vulturul deschide harta lumii sub aripile sale
căutând să o cuprindă sub ochiul şi mintea lui cea ageră

Aici si acum
cea mai firavă şi neajutorată "fiinţă",
ghiocelul
este lăsat de spuma iernii să îşi recite timid poezia de primăvară

Aici şi acum,
iarăşi,
am renăscut cu toţii de sub aripile încremenite ale nopţii
unii mai albi, alţii mai plini de compasiune ca altădată

Viaţa este un joc lăsat de Sus la picioarele noastre,
de noi depinde cum călcăm
unde păşim
când ne oprim
ca să putem la sfârşit
să privim cu inima împăcată apusul,
ultimul...

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea

E un tanc rusesc cu şenile din lemn de gutui
cu turela din cercurile apei în care se zbate
gâtul infinit al unui pui de graur
cu ţeava de tun din frunze presate
între două buze de toamnă căprui...
Femeia!
Da, ea!
E un tanc rusesc în braţele unui copil
o explozie ce explodează
şi fumegă un fir subţire de stea
la care visează pe canapea
un proiectil.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici. Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip, făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş. Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret: ei au venit la mare numai ca să vă încurce. Aşa le merge gura: "Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!" Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată dragă

Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Şi de dragoste sfinţit.

Poţi a învăţa să numeri
Cu picioarele pe umeri
Şi săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.

Apoi, sărutări vor ninge
Şi fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.

Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopţile în şagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.

Lasă degetele-n pace,
Ele ştiu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.

Şi când soarele se duce
Spre culcuşuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.

Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit liber

Spiritul liber
Îţi dă forţa de a te înălţa
Necondiţionat
Spre înalt.
Poţi suferi fără ca cineva
Să-ţi mângâie rănile,
Din compasiune ori din datorie
Morală...
Nomenclatura asta banală!
Nu te întrebi unde este iubire,
Căci aceea este transcendentul
Ce s-a deschis
Străin, ca o poartă,
Într-o lume de vis.
Pentru ca fiinţa să fuzioneze cu infinitul
Ţi-am desenat cărarea cetăţii lumeşti.
Dar tu... unde eşti?!
A ta este lumina şi viaţa
Şi păsările.
Numai tu poţi fi fluture, apoi stea...
Numai tu te poţi înălţa.
Nu vei muri tăcut în spatele scenei,
Căci pleoapa se deschide
Risipindu-se ca o clipă
Pe un clişeu
Prea devreme voalat.
Ai rămas între două lumi,
OM năpădit de furtuni.
Dar etern vei trai,
Spirit liber,
Înger, de var, veşnicie.
Dă-mi aripa ta!
Arde-mă în adâncul tău
Spre a deveni curcubeu...
În arce de timp,
Dă-mi viaţă şi mie,
Sisif!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa în care tu faci un lucru bine şi eşti văzut, cineva se va apropia şi cu un glas timid va întreba: "Îmi poţi spune şi mie cum ai făcut?" În acea clipă, ai devenit lider. Lider, mentor, ghid pentru alte fiinţe umane care se uită la tine şi speră că le vei deschide o nouă cale, că le vei oferi o nouă speranţă, ceva pentru care pot şi ei la rândul lor să lupte. Oameni care vor spera că vei deschide pentru ei ferestre şi uşi pe care le credeau demult închise. Ai asta în sânge. Este în ADN-ul fiecăruia dintre noi să fim mentori, ghizi şi lideri pentru alţii. Însă pentru a fi adevăraţi lideri, adevărate personalităţi alfa, trebuie să trecem noi prima oară prin focul acţiunii, să depăşim greutăţi şi obstacole şi să ieşim victorioşi. Eşti liderul propriei tale haite! Fii responsabil! Printre greutăţi spre stele!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!