Biserica sufletelor noastre

Din ceara lumânărilor pentru morţi
îmi modelez în arhanghel umărul drept
din ceara lumânărilor pentru vii
îmi modelez în demon umărul stâng
mă înalţ
să-ţi aşez soarele sub sânul iubirii
femeie
dar tu te temi de dumnezeire
şi-l faci stavilă între noi

ceara pentru morţi se topeşte
morţii învie
se agaţă de gânduri

mă rotesc mereu
nici sus
nici jos
într-un cerc din vise sincopate
să trec de poartă nu pot
să cobor nu mă lasă cei vii

Doamne
ai făcut cerul atât de departe
şi iadul atât de aproape
nici de sărbători
biserica sufletelor noastre nu-i plină

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu există nici pentru vii, nici pentru morţi, deoarece pentru unii nu-i ea de faţă, iar pentru ceilalţi, nu mai sunt ei.

citat din Epicur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul, ca şi soarele care topeşte ceara, dar întăreşte argila, da măreţie sufletelor măreţe.

citat din Rivarol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sténio: Cine eşti tu? Şi de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare şi necunoscută oamenilor. Cu siguranţă că nu eşti o fiinţă plămădită din acelaşi lut şi însufleţită de aceeaşi viaţă ca noi! Tu eşti un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură ome­nească. De ce ne ascunzi cine eşti şi de unde vii? De ce sălăşluieşti printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înţelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbeşte-ne şi o să ne închi­năm ţie! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă şi atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, şi această voce armonioasă, şi aceste cuvinte care dau aripi sufletului şi îl înalţă până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu?

replica de început din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiorii diminetii

clopotul mare rasuna-n mamastire
vestindu-ne parca o noua venire
prin sunetul prelung si cadentat
ce-ti da fiori de-ai sufletul curat;
se-aude de departe cum se zbate,
c-acelasi clopot bate-n mii de sate.
calugarii-n chilii se roaga ne-ncetat
in haine negre, lungi, cu capul aplecat,
vorbind cu Domnul prin tacere
si multumindu-i ca le-a dat putere.
cu Psalmii-n mana-un Serafim Parinte
citeste si se roaga din Cartile Preasfinte;
apoi ridica ochii fara sa clipeasca
si-asteapta ca prin ruga sa se nasca
in el un suflet bland si iertator
pentru cei vii si pentru cei ce mor.
sta incremenit in mana cu o cruce
simtind mangaierea spre suflet cum se duce,
iar in juru-i lumanari de ceara
vor parca de la dansul scanteie ca sa ceara;
le-aprinde-apoi incet pe fiecare
ingenunchind sa ceara indurare
de la Hristos Domnul ce pe Cruce
spre-a noastra mantuire a indraznit sa urce.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos... ce frumos este atunci când credinţa nu se negociază, nu se vinde, nu se "foloseşte" cu fudulie şi rea voinţă şi nici nu devine o povară ori mai rău, o anatemă în mâinile slujitorilor Domnului... nu avem nevoie mereu de intermediari, biserica nu este o instituţie şi nici un drept al celor ce-şi înfoaie staturile crezând că sufletele se păstoresc cu biciul şi cu ameninţările urgiilor cerului, e locul sacru în care intri să-ţi primeneşti sufletul şi să-ţi găseşti liniştea. Îmi pare că pe zi ce trece, credinţa devine un bestseller de care uiţi să-l mai reciteşti, fiind practic siluită de cei ce cred în adevărul propriu, în dauna iertării fără de patimă... în nemernicia mea, nedus de mulţi ani la biserică, am îndrăznit să-l caut în gânduri pe Dumnezeu, simţind mereu un înger păzitor pe umărul stâng... nu cred că cineva - oricine ar fi el - îmi poate interzice să-L doresc în fiinţa mea pe Dumnezeu, cu sau fără biserică între noi... Dar nu afirm că trebuie ocolită biserica ca şi instituţie, fanatismul însă şi mai ales, falsitatea cu care ne este "servită" credinţa, văzând făţărnicia celor numiţi să răspândească cuvântul Domnului (mai mult sau mai puţin) asta mă omoară! Clerul - dacă-l pot numi aşa - este cel care mie nu-mi inspiră încredere. Nu la monahi mă refer, realitatea este că cei din faţa norodului au POS-ul la purtator, nu degeaba se spune să faci ce zice popa şi nu ce face el!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sculptor prost

Iti cer sa te sculptez in ceara,
Tu-ngadinta nu vrei imi a da,
Dar ti-o ascund si ma trudesc,
Picioare lungi sa-ti fauresc.

Si maini subtiri imbratisandu-ma,
Si buze roditoare de suspini,
Cu sanii albi tot din ceara.

Ma minunez uitandu-ma la tine,
Surasul ochilor in ceara,
Nu reusesc sa-l tiparesc.

Si realizez zadarnicia trudei
Vazand sculptura imperfecta
Si transformarea ta de zi cu zi.

poezie de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului

Luminişul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminişul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii vii şi viii morţi

După cum e dat de sorţi,
Unii-s vii, deşi sunt morţi;
Cea mai cea din grozăvii:
Mulţi sunt morţi, deşi sunt vii.

pamflet de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 martie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Azi, când totul a luat sfârşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gând
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns...
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevărul nostru
Şi i-ai lăsat pe mulţi confuzi
Cu întrebări şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Că ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri...
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi -
Le-am îngropat aievea
Lumânărilor de sărbători...
Ce au murit -
Ştiind doar adevarul

poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei înţelepţi nu-i plâng nici pe cei vii, nici pe cei morţi.

citat din Veda Vyasa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o doară

Sunt mai multe generaţii de morţi decât sunt de vii
Şi vezi două dedicaţii, de te uiţi în calendare,
Pentru Moşi, vorbind arhaic, în timp ce pentru copii,
Chiar şi calendaru" laic are doar o sărbătoare

Celor duşi li se cuvin multe zile închinate,
Cu doar una mai puţin, cred, n-ar fi gaură-n cer,
Una din sâmbetele pentru morţi, dacă se poate,
Să aibă colivele pentru vii doar asta cer.

N-am idee dacă morţii de iarnă sau cei de vară
Sunt mai vii, aduceţi sorţii să decidem într-o doară.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (14 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mereu

Iubirea nu-i un ultimatum...
Nici prima nici ultima, vreau să rămâi
Iubirea din mine nu e doar patul,
Iubirea în mine-i pe locul întâi.

Iubirea nu-i o datorie...
Nici rimă, nici vers, nici fior sau cuvânt,
Ciudată mereu, un pic fistichie,
Ea veşnic ne poartă între cer şi pământ.

Iubirea mereu... e doar... iubire,
Sentimentul fiebinte, e nodul din gât
Fiorul din pântec, un vis-amăgire,
Iubirea-i iubire... iubim... şi atât.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (6 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu flori sărate

A prins rădăcini al meu sărut
Ce se înfig până în inima ta
De pe umărul tău drept
Din sărutul meu, un copac s-a-nălţat

Ca-ntr-o târzie desprimăvărare
Un copac cu ramuri de sare
Şi flori sărate pe umărul tău a-nflorit

Tu eşti bărbatul acel,
Care poartă şi duce cu el
Copacul-sărat pe umărul său,

Din al meu sărut, crescut,
Pe umărul tău drept sădit,
Cu lacrima mea udat

Ca o tăcută stalagmită
Ce creşte mereu din lacrima mea,
Pe umărul tău mereu va-nălţa
Iar tu-i vei căra, sărata povară.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să îmbrăţişez un vis

M-am înecat într-un pumn de gânduri,
am făcut baie în foc,
mă spăl în vântul lin,
şi mă sting în umbră.
Pentru tine am să îmbrăţişez un vis,
am să m-adăpostesc în întuneric,
ca o firimitură scufundată într-un pahar cu apă.
Goală, fără ruşine, voi ieşi din pahar
şi fără nici o frică, voi merge pe jos.
Cu ochii unui copil, am să iau înapoi aerul
pe care l-am ţinut în mine
şi dacă în genunchi am căzut,
o să-mi aduc aminte de lacrimile mele,
ce le voi face să strălucească
la răsăritul soarelui.
Mi-ar plăcea să te îmbrăţişez,
dar, eşti atât de departe de mine,
soarta a vrut aşa,
ca numai eu să te pot visa,
dar va fi un secret între noi, nu-i aşa?
Mi-e teamă că soarta se simte geloasă pe tine,
şi eu nici măcar nu mă voi deranja...
să mă gândesc la tine.

poezie de Eugenia Calancea (29 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea sufletelor

Am întors oglinda timpului
În urmă ai rămas tinereţe
Mă priveşte chipul încremenit
Sunt eu recunosc cu tandreţe

Privirea îmi era senină
Şi chipul luminat de vise
Nici rid nici urmă de-ndoială
Nici gânduri nici inima închise

Credeam că viaţa e usoară
Să te iubesc la nesfârsit
Nu ştiam ce repede ea zboară
Într-o zi ce-am iubit s-a năruit

Tu din oglindă îmi vorbeaţi
Nu te plânge şi acum iubeşti
Chip brăzdat printe firele cărunţi
Mereu să zâmbeşti tu reuşeşti

M-am uitat repede spre apus
Un cer roşu culoarea iubirii
Răsăritul la apus a ajuns
Noaptea sufletelor a unirii

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia risipitorului de iubire

Prea usor pierd vremea
Si prea greu strang bani,
Sa mai stiu ce-nseamna
Pretul unor ani.

Dar, cu toate-acestea,
Le ofer mereu
Altor ani, de-a-valma,
Casa-n trupul meu.

Numai sa nu-mi ceara,
De grabiti ce sunt,
Vreo scadenta-n schimbul
Nimbului de sfant.

Ca nu am nici starea
Sa ma pot schimba,
Nici sa-i zic iubirii,
Dintr-o data - ba!

Prea lumesc de tanar
Si prea-n toi petrec,
Sa-mi umbreasca firea
Anii care trec.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jojo

Parcă-aud râsul cald, ca un vin dulce-n mine,
Îmi plăcea să-ţi vorbesc,
Nopţi întregi petrecând
Spre albe dimineţi.
Te rugam să îmi cânţi
Cântece de departe,
cu bretoni şi întinderi marine
Cu Saint-Cast dormind
pe und fond tumultuos.
Jojo,
Tot mai cânţi, şase metri-n pământ,
Nu eşti mort, nici măcar în adânc.
Seara asta coboară
Ca orişicare alta,
Noi luptăm pentru un Saint-Nazare
Sau pentru ocuparea unei alte Olimpii.
Pe fond de cimitir,
Vorbim neliniştiţi
Despre vechi tinereţi şi morţi imature,
Într-o lume prea tristă, nebună.
Şase metri-n pămînt, eu ţi-i port,
Sub care, tu zăcând, nu eşti mort.
Jojo,
Tu îmi redăruieşi râsuri moi din adâncuri,
Noutăţi despre timp,
Despre morţi ce se-ascund
Anonime, în lucruri,
Să-nţeleg că mereu te-oi purta mai departe?
Jojo,
Tu numeşti chiar o floare
Ca un semn vag de carte
Mâinile-mi tremurând
În timp ce vreau să plâng,
Doi sărmani, într-un gând.
Şase paşi sub pământ, fratele meu,
Tu încă nu eşti mort, ci cânţi mereu.
Jojo,
Te trezesc dimineţi,
Răsărituri, apusuri,
Şi văi amputate, în falduri,
Se-ntind peste inima-ţi ruptă,
Îmi întind braţele să te cuprind
Peste fiinţa ta oprită-n timp,
Din umbra ta apusă
Ce râde încă în lumina de cântec, descompusă.
Şase picioare sub pământ, fratele meu,
Peste şase adâncuri vii, eu te iubesc mereu,
Jojo.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminicile după-amiază... Toate zilele în in-suportabilul după-amiezei lor... Panica urâtului care mă cuprinde la căderea zilei... Nimic din ce ai putea face să nu te atragă: nici să te ridici din fotoliu, nici să rămâi, nici să citeşti, nici să dormi, nici să mănânci, nici să vorbeşti, nici să mergi. Cam la atât se reduc posibilităţile noastre.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!