Poate îmi răspunzi din iarna ta...
Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, șuieră prea tare vântu-afară
Și îmi aduce-n casă iarna ta.
Și cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte și-a parfumul tău?
Și ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.
Și tot mătase albă se așterne
Pe-un țărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foșneau sub perne
Și ne privea din ceruri Dumnezeu.
Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.
Și-am să te caut și prin mine, iară...
Poate-ai rămas și eu încă nu știu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!
Când va-nceta să ningă peste lume
Și albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Și poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă și-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Și eu și tu avem o mângâiere:
C-avem aceeași iarnă, adăpost.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre iarnă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre religie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ninsoare
- poezii despre mere
- poezii despre brazi
Citate similare
Te-aș ninge...
Te-aș ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut și să te găsesc, sub albul ce-mbracă și mare și brazi și om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aș ninge așa, liniștit ca-n povești pe ochi și pe frunte, pe brațe și gând, să-ți intru cu iarna în nopți când privești cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aș ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ți fie veșmânt, te-aș ninge cu stele, dar n-am nicio stea, și de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun și nu pot, iubite-n Ajun să te mint și nici că aștept înc-o stea, să îți spun...
Te-aș ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu știu de-l mai prinzi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre seară, poezii despre prezent sau poezii despre noapte
Iubire albă
Și m-aș preface-n fulgul de zăpadă
Care-ți atinge fruntea-ngândurată,
Și te-aș mai ninge-n vise câteodată,
Să mă asculți cum ning ca o baladă.
Și să m-atingi, să mă topesc în palmă
Când îmi aștepți sub vâsc îmbrățișarea,
Tu să fii țărmul, eu să îți fiu marea
Într-un ocean de alb. Atât de calmă
Să îți pătrund sub piele cu sfiala
Atâtor doruri ce-au zăcut departe
În iarna amintirilor deșarte
În care ne mai paște îndoiala.
Și m-aș preface-n iarna cea mai iarnă,
Să te îngheț în veșnicia albă,
Și din colinde să îți fac o salbă,
Din ceruri, îngeri, peste noi, să cearnă
Tăcerile zăpezilor eterne.
Tu, doar iubirea, peste mine-așterne!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre tăcere, poezii despre superlative, poezii despre ocean sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ocean de iarnă între noi...
Mi-e iarnă grea sub piele, și prin oase
Mai viscolește câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-așază peste frunți din doi în doi.
Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis își poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Și ninge anormal de jos în sus.
La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ți-e inima-n deșertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat și-n alb te-a sihăstrit.
De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio șansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanțe planetare
Și un ocean de iarnă și de frig.
Nepământeană zbatere de pleoape
Anunță un dezastru iminent;
Cu un minut îți sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi ești tu absent.
E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Și numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre uitare, poezii despre timp, poezii despre ploaie sau poezii despre planete
Femeie de zăpadă
spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între ghețuri și-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă
acuma când vine o altă stihie
te caut în mine și în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată și pe veșnicie
tu vii înspre mine, ai coapsele albe
și ninge a tine din florile dalbe
și cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie
mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreștine
și-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate
bate un crivăț a viață și-a moarte
și ninge cu margini de eternitate
și ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre viață sau poezii despre moarte
Ninge
ninge peste orașul ruină
și câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi
ninge peste mâna întinsă-n abis
cerșind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine
e-n jur atât de curat
căci iarna curge șiroaie
și totul îmbracă în alb
până și gândul
și ponositele straie
închid ochii
pentru o clipă voi uita
că sunt un proscris
o să am ce mânca
voi trece și prin paradis
apoi voi sări prin zăpadă
fericit de-atâta nins
chiar dacă viscolul bate
și frigul îmi intră în oase
de mi-e carnea un chin
și n-am Doamne
cui să mă-nchin...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre vagabondaj, poezii despre rai, poezii despre pâine sau poezii despre prăpăstii
Replică la poezia "Poate îmi răspunzi din iarna ta..." de Violetta Petre
Nu mă-ntreba de ce mă leagă iară,
Eram aproape a mă vindeca,
Dar auzind femei, plângând, pe scară,
O clipă, am crezut că-I vocea ta!
Cedând apoi ieșirilor nervoase
Văzând că mă scufund din nou în hău,
M-au cetluit cu funii de mătase
Când m-am zbătut crezând că-I glasul tău!
Mireasa mea, în haine lucitoare,
Eu la altar te-am dus, deși-s ateu,
Și prima dată-n viață, de picioare,
Crezut-am că l-am prins pe Dumnezeu!
Trecut-au numai nouă luni de când,
Ți-am dat ofrandă luna lucitoare,
Că m-ai lăsat jumate mort, plângând,
Fugind cu un pilot de vânătoare!
Te-am căutat în mare și în cer
Uitat-am și de casă și serviciu
Că singur am ajuns, nebun, să cer
Mai bine să mă-nchidă la ospiciu!
Te-aștept de-atunci, în iarna cea cumplită,
Privind pe geam anemicele fumuri,
Să fii și tu, la rându-ți, părăsită
Și să mă cauți când ajungi pe drumuri!
Sfidând tăcerea sumbră, ucigașă
Să ardem împreună ca o torță
Legați pe veci, nebuni, într-o cămasă...
Și nu îmi pasă dacă e de forță!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre vânătoare, poezii despre voce sau poezii despre vestimentație
Dantelă de zăpadă
Iarăși se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuțele argintii ale iernii
Răscolind zăpada
Dar e decembrie și ninge
Peste brazii de afară, parcă
Și ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat
Mă așez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziați, pentru cei
Duși departe unde zăpada nu le e
De tot albă
E decembrie și ninge
Zăpada se așterne ca o dantelă
Pe case și morminte
poezie de Victor Țarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre săniuș sau poezii despre ciori
Ninge cu dușmănie
Ninge cu dușmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele înghețate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca și cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârșească
Viața acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai știu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Și ninge hidos,
Și nu-mi vine-n minte
Decât să aștept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre răutate, poezii despre păsări, poezii despre nuntă sau poezii despre lupi
Ninge cu absențe...
Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îți scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiți că, totuși, zilele apun...
Ninge cu absența ta și-a mea-n decor
Și de-ai fi cu mine-am ninge și noi doi,
Depărtarea-și cerne clipele ce dor
Și azi, parcă ninge altfel, mai greoi...
Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aș fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...
Ninge peste lume, noi la poli opuși
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopții, clipe de cenuși
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu știu...
Ninge cum nu ninge nicăieri și cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi niște pigmei...
Și de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim și ninge ca la început...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre zile
Iarna din sufletul meu
E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc și pier
asemeni fulgului de zăpadă.
Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă și atât.
E iarnă, dragostea mea,
și afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
și tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci și acela.
poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre schimbare sau poezii despre ger
Aș răsări ca iarba...
Aș răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te știu,
Dar încă am zăpadă pe umeri și mă doare,
Că nu știu de-i devreme, sau poate, prea târziu
Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine și n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.
Curg sevele prin mine și răscolesc nocturne,
Amețitoare patimi și nu mai știu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Și clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.
Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Și-aș răsări ca iarba, de verde să asud.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre muzică, poezii despre vioară, poezii despre verde, poezii despre somn sau poezii despre primăvară
La nord de tine, la nord de mine...
La nord de tine-i iarnă și în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Și ninge înspre mine-n toate cele
Și albul cerne peste mare-albastră.
Un singur anotimp se dezvelește
Și nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La granițe furtuna te păzește
De primăveri și de strigări de nuntă.
Ți-ai îngropat și visele-n troiene,
Orice dorință s-a supus docilă
Ghețarilor cu colții de hiene
Și eu te plâng cu dragoste și milă.
Și ce mireasă ți-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!
A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aș vrea. Și ieși din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guști iubire.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre plâns sau poezii despre hiene
Îngheț
E liniște, de-o vreme-ncoa mi-ai înghețat în vene.
N-aș fi crezut că vom putea trăi acest îngheț...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-așterne
Pe neputința dintre noi, născută din dispreț...
E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce și-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete și... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...
Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai ești tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunțat să te mai caut printre cicatrici.
Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva și rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a înghețat o lume-ntreagă la picioare.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre trecut, poezii despre picioare sau poezii despre naștere
Scrisoare de bun rămas
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric și de frig
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine și-a smuls pereții rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut și cine a câștigat
De toate înlănțuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin și prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Și cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre sfârșit, poezii despre scrisori, poezii despre jocuri sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Ninge primăvara
Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna și curcubeul
Ninge, trec cu palmele pe coapsele tale,
Cioplite din albul unei statui
Zăpada iubirii îmi curge prin sânge ca roșul
Culorii din zâmbet acum și atunci
Iarna zidește în mine lumina și visul ninge
Întinde-ți brațele să alungăm uitarea
Iarnă, nu există iarnă perfectă
Ninsoarea e foc atins de lumină
Pomul sădit al inimii mele ți-l dărui ție
Curcubeu din aura mea
Ninge! Se nasc culori alb și negru ca timpul ceasului oprit
Când întind brațele către tine până la adâncul cuvintelor.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre curcubeu, poezii despre culori sau poezii despre zâmbet
Eu m-am născut din iubire
De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ți ști durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Și o soție-am fost cândva.
Am dăruit iubirea toată
Și sufletul l-am dăruit.
Ca mamă știu, sunt împlinită
Dar ca soție-am suferit.
Am dăruit iubire multă
Și înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, și încă
Caut iubirea negreșit!
Știu că-i târziu și e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!
De aceea vreau să cânt iubirea,
Și-n mine-s munții sfărâmați,
Iubiți, căci viața este scurtă,
Nu merită să așteptați!
În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Și-am învățat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, și l-am iertat.
poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre posibilitate, poezii despre munți, poezii despre mamă sau poezii despre inimă
Să mă trezești, eu încă dorm...
Să mă trezești, iubite, cu zăpadă
Și să mă ningi cum numai tu mai știi,
Cu dorul tău ce l-am pierdut pe stradă,
Când încă mai erau ciorchini în vii!
Să-mi amintești colinda necântată,
Din seara de Ajun. Te-am așteptat!
Ningea cu alb, ningea ca-tr-o sonată,
Dar, tu în altă lume ai cântat.
Și aripi ți-ai crescut, ca în poveste-
Pe ale mele mi le-a retezat
Un vultur ce pândea flămând pe creste
Și eu cu tine nu am mai zburat.
Mi-s rănile și-acuma sângerânde
Și niciun înger nu găsesc să-mi dea
Vreun zbor de prin icoane muribunde,
Sau doar o aripă de catifea.
Să pot să te găsesc în noaptea sfântă,
Când, doar atunci, minunile-ar putea,
Să-mi fericească așteptarea frântă
De imposibilul din mintea mea.
Eu încă dorm, iubite, mi-e mai bine,
Să nu mai văd cum ninge abuziv.
Troiene te-au ascuns în alb, de mine-
De ne-am putea trezi în rogvaiv!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre vulturi, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Miazănoapte
așa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca și eu într-o iarnă
agățată cu unghiile de mantia
zdrențuită a crivățului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciți decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran și tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghițim lacrimile
de gheață și diamant
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre urși polari sau poezii despre urși
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre toamnă sau poezii despre calendar