Somn
Prin lumi de vise-i omul, umbre-l poartă
în rătăcirea nopților pe cale
suind speranță-n rugăciuni egale
cu degete bocind a crucii hartă.
Poveri ducând pe-a întrebării șale
trecea un gând prin clipa-n taină fiartă
infernul de-a cunoaște-l spală-n soartă
sub nicăieri de liniști ireale.
Iar slova, la altarul alb mireasă
spre Dumnezeu o-ndeamnă scribul nins
cu fruntea din fântâni de-alean culeasă.
În piept de stih enigme s-au prelins
și păsări zboară-n flăcări din crevasă
lăsând umanitatea-n somn nestins...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre versuri
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre poezie
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iad
Citate similare
Sonet de noapte
Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.
Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n liniști se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.
A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al șoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...
Că și poeții Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre moarte sau poezii despre lut
Sonet
înlăcrimați de ploaie-s ochi de clipă
iar soarele deasupra-n raze tace...
a ațipit! țărâna se desface,
mi-e umed în sicriu și moartea țipă.
prin tot al meu Exist, cusut cu ace
cu ață albă-n slova cea din pripă
pe tine-amorul meu te înfiripă
misterul sângele să îmi îmbrace.
din tot de ieri nu-mi e a fi de jale
ajun de mâine, sfera-i coaptă azi
și rugăciuni dansează, verticale.
în duh pe-altar de stih cioplit îmi cazi,
pe-asfaltul unui gând pășesc a tale
spre orizont cuvinte de nomazi.
sonet de Ștefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre prezent
Iar nu găseam cuvântul
(vorbe goale)
ți-am învățat liniștea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puțin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucățele
suind în cocoașa întrebării
îmi creștea uimire în destinații de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseții tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape
erai o noțiune despre tristețe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec și mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte
nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri
în rest, aceeași lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-și untura în oameni
asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre tristețe, poezii despre suflet sau poezii despre ochi
Batista cu neuroni
păsări de timp prin aer de clipe
Domnul ce moare din carnea povară
nimeni de oameni nimic duc pe-altare
ape de gând nălucind în ulcică
lacrimi zidesc pe chipuri zeire
cerul e-o raclă-n trupesc rugăciune
și iarăși e iarnă-n cuvinte la mine
acasă e unde dumnezeu e copacul
iar mărul cu șarpe-n infern decupat
e doar să zărim mai lesne lumina
pe tine iubesc locuire de șoaptă
precum aș înfige o taină în moarte
în viul enigmei rămășiță de abur
suind dintr-o piatră în caldul imens
electrică urmă de rouă de zori și zi re carnată
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre rouă, poezii despre mere, poezii despre iubire, poezii despre gânduri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lene
[sub zodia rimei]
E viața noapte și zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumești enigme coace
și ochiul minții mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în șoapte se-adâncise
și-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.
Și gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre visare, poezii despre viață sau poezii despre sărut
Rondelul miresei mele
Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne,
Inelul ce-a legat a noastră soartă
Și peste timp iubirea o așterne.
Trecut-au ani și-am mai trecut de-o poartă,
La tâmple timpul clipele își cerne,
Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.
De ți-am greșit vreodată, tu mă iartă,
Căci n-am știut iubirea a discerne
Și n-oi mai rătăci pe-a vieții hartă,
Pe drumul nopților pustii și terne.
Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.
rondel de Florin Căprar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simbolistică, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Trivialitatea visului
Lumini a tot, infernice, de ceară
Mă înveleau a rugă în silabă...
Ploua, dar fără veci în taina slabă
Și iar Pământul sta precum să piară.
Un cer de sânge, către smoală-n grabă
A nopții feciorie-adună-n seară...
Ne este viața toată necesară
Pe clipa-n care frunza-n duh întreabă.
Mi-e soră luna, soarele mi-e frate,
Or nărui și ei în flăcări stingeri
Că din născut spre a muri sunt toate.
Da'n zodie-a eternului atingeri
Un mâine nins sub vorbă se mai poate,
Din început spre nesfârșit învingeri...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre seară sau poezii despre ploaie
La ost de taină. Nunta
Cu zgomot de tăceri ducându-ți anii
din ieri cu azi spre clipa viitoare
în piept un ceas mormânt, ce-n umbre doare
se înșoară-n albe vise stranii.
Era cuvânt de liniști la vâltoare,
de sacru-n om a ghiocei sub cranii...
De printre-atâtea-n veșnicii pierzanii
era un anotimp cu stih pe zare.
Acolo zeii tăi trimit răvașe,
poeme spre-al meu unic demiurg
și-n pielea ta privirile îmi curg
și mă înfig în zboruri uriașe.
Ci pe la ost de taină-i paralelul
de unde-n deget ți-am depus inelul...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ghiocei
Om
nuntire-n plai pe-a verdelui strivire,
mi se înfige ploaia-n ochi, mireasă
și văd natura-n sânge, taină deasă
pe sfoara vieții mele să se-nșire.
cuvinte în ruină vin să-mi să-mi țeasă
deasupra lor enigma din privire
tu-mi ești apendice pe-o nesfârșire
iar de te cuget mi-ești neînțeleasă.
cu fruntea sus port vina din zadaruri
și slugă la Divin să mă tocmesc
când tu arunci a sorții mele zaruri.
de ancora ridic din strai lumesc
eternitatea a-mi aduce daruri
eu încă în zidiri de Om trăiesc...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre vinovăție, poezii despre verde, poezii despre cuvinte sau poezii despre cadouri
Nonsensuri
(despre tine)
enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolțind o luciditate a morții în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeților ești,
femeie fără truismele existenței,
cu rănile eternității,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopsește mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună
Ninsori de noapte
în mănăstirea vremii nezidită
de nefiind ți-s ochii veci, fecioară,
de hram în stih cu taină ce-mi coboară
născută dintr-un vis de stea cumplită.
și ou de clipă se înșiră-n sfoară
având esența-n liniști învelită;
la demiurg eternitate-n sită
e-n pasăre ce-n ultim cântec zboară...
iubirea ta-mi aleargă prin aortă,
lumină-n sânge mi se face mult
la tine-n cețuri a senin exult,
pe gând corăbii șoapte-n miez transportă.
și mai era și-o noapte ninsă foarte
de o trezie către vămi de moarte...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre vamă sau poezii despre transporturi
Din o lacrimă pe cer
îmi e din soare șoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereții
în a nefi, biserică a vieții
îmi stai zidită-n mici bucăți de rugă
din șarpe-n măr tocmită-n taina ceții
în văzul minții lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăși slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeții
te știu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spații, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă
în stih flămândele învăpăieri
aveau o liniște de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
Spre mâine-n întrebărilor cocoașă
Erau de umbre jocuri, teatru-n clipe
Era prin sânge-a fi, în glii să țipe
Și o beție-n pietre, uriașă.
Grădini în minți ivind de gând tulipe,
Tu strigi tăceri hârtiei, pe cămașă...
Așa, la vorbă miez în rost te-nfașă
Să-mi tălmăcești în fum de rugă-n pipe.
Fierbinte taină te ducea alături
De nunta cu inel de plumb topit
Și-n liniștea cuvântului cioplit
De celuloză iar vuiau omături.
Grăind neauzit în albe locuri
Enigme duci în șa de echivocuri...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plumb, poezii despre lalele, poezii despre jocuri, poezii despre hârtie sau poezii despre fumat
Admis sub ruine
Tu alergândă-mi ești în vis pe-alee
Și respirând o taină a aduce
O patimă de sânge-n nopți pe cruce
Pe cât mi-e miez în coaja ta atee...
O cale-n mâine-n amintiri uituce
Din cerul clipelor îmi verși, lactee
Când Domnul haina vremii își încheie
Iar dedesubt carnal la gând reduce...
Plăpândă-n duh exiști pe-a mea vorbire
Ce uneori icoană-i în oglinzi,
Un stih mai trece, decupând orbire...
Pe-altar, în templu pe la zei mă vinzi...
În stinsul de răscoală în iubire
de stea-n nojițe-s spânzurat de grinzi...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre vestimentație sau poezii despre existență
Vinovată
de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
penița ta cu veșnicii de-alină
și fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.
ești vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.
ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a liniști ploi să-mi toarne.
ci parcă de amurg venea din ost
și-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns
Tu
ivirea ta mi-e-n semne-a tainei grabă
nuntită-n ochii mei pe-altar de lene
îmbrăcăminți de-atingeri ții, viclene
în palma ta și pielea-mi ție-i roabă.
mirări smulgeai din glii nepământene,
din rădăcini o umbră ce întreabă
din rana de lumină,-n piept podoabă,
icoană-n cui pe-a Domnului sprâncene...!
așa că Dumnezeu privește-n mine
prin văzul tău, ce-mi este hram de-oglinzi
și mă cufundă, om, în Sfânt prin tine.
la preț păgân în sacru tu mă vinzi
și-o Cruce-mi crește-n spate, pe ruine
de noapte-n duh, în zorii de murinzi...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sprâncene, poezii despre lene sau poezii despre Dumnezeu
Ochi de ploaie
Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi ruginește-a toamnă.
Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de liniște condamnă...
În poezia neființei, Doamnă
eu nupțial duc lutu-n a ta Coasă.
Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereți,
pătat de Om cu rugăciuni... Șireți
se-adună Șerpi cu Mere în sigiliu...
Ci tu, femeie ce-n păcat exiști,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, triști...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi sau poezii despre toamnă
Aici Dumnezeu
(alb)
cu dioptriile mele de nuntă
am început să văd pe stradă oameni albaștri
și galbeni și roșii
senini în sângele cu gelozii la mijloc
în vârful vântului cârpa
îmi bea ochii semnalizând nemurire
Andrei ridică din umerii cu poveri de sfințire
a întemeierii aici Dumnezeu
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre roșu, poezii despre optică sau poezii despre lentile
Sonet cu hram dement
Plutea-n eresuri șoapta nopții toată,
prin plin văzduhu-n somn de lut pe cale
fiind în mine urma nunții tale
mi-e amintirea-n gânduri decuiată.
Te-nfășuram în brațelor mantale
în vremea aia, ninsă azi, iernată
o cruce dându-mi dorului în plată
în preț de sânge-n morburi imorale.
Zidind biserici hram având Demența
pe al lui ieri altar oglinzi jertfesc,
pân' la ebrietate-ți beau absența.
Bolnav de timp prin traiul sihăstresc,
pe-amorul rapt vărsând indiferența
din miez de mâine liniști o să cresc...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată
Om nestins
[sonet schizo]
e piatra grea sui-n aureolă
și calea-i plină de nectar sisific
pe-altare gândul către-amor sacrific,
tu dulci absențe cerni sub stea frivolă...
pe-atunci era doar clipa, timp mirific
acum sunt leaturi, spre-asfințit gondolă
singurătatea-n sete benevolă
izvorul trist îmi cere să-l purific...
din amintire îți trimit misivă
că azi spre mâine țin poveri de-amurg
cu moartea-n țâța vieții, succesivă...
că mă tot nasc în umbre care curg
din veci să car ființă pe potrivă
a tot de om nestins și demiurg...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre scrisori, poezii despre sacrificiu, poezii despre naștere sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?