Corectură de urgență
Ce e doar două sute de miare,
Nici patruș'cinci de mii de euroi...
Nu v-ați gândit că lumea asta mare,
Va râde-n hohote de alde noi,
Păi unde-i faima noastră la hoție,
În fruntea Europei noi am fost,
Și-acum veniți c-un hârb de amnistie,
Și truda-ne de veacuri n-are rost?
Urgent să reveniți cu corectura,
Și-un million să poată fi furat,
Justiției să îi închideți gura,
Măi Dracneo, nu fi cârpă, fii bărbat!
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre justiție, poezii despre gură, poezii despre euro, poezii despre celebritate, poezii despre bărbați sau poezii despre Europa
Citate similare
Veniți la Viflaiem
Creștinilor noi astăzi
Un praznic mare avem,
Ca să-l putem cunoaște,
Veniți la Viflaiem.
Că a născut în lume,
Pe-acel ce-l așteptăm,
Maria Maica Sfântă.
Veniți ca să-l vedem.
Pe paie între vite,
Isus este străin,
Să ducem și noi daruri,
Veniți la Viflaiem.
Să mergem cu păstorii,
Și să îl prea mărim,
Că pentru noi El s-a născut,
Veniți la Viflaiem.
Creștinilor noi astăzi,
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire,
Veniți la Viflaiem.
folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prezent
- poezii despre naștere
- poezii despre mântuire
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre cadouri
- poezii despre Maria
Cu cât socotiți că a cumpărat moșia asta? - N-o să credeți, căci în adevăr eu însumi n-aș crede, dacă n-aș ști pozitiv. Cu cât?... Cu o pereche de cai roibi... atât! Frumoși cai, ce e drept: dar, oricum, să capeți o moșie, care face două sute cincizeci de mii de lei ca o para, pe o pereche de cai, care mult-mult să facă cinci mii, cinci mii cinci sute! Aci însă a lucrat un alt factor mult mai puternic decât interesul - patima.
Ion Luca Caragiale în Om cu noroc (1890)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și umor despre lei, umor despre frumusețe, citate de Ion Luca Caragiale despre frumusețe, umor despre cai, citate de Ion Luca Caragiale despre cai, umor despre adevăr sau citate de Ion Luca Caragiale despre adevăr
Gura lumii
Când o vorbă zboară-n vânt,
Gura lumii cea spurcată
Îi mai pune un cuvânt
Și-ajunge modificată.
Cel ce, primul o primește
O transmite mai departe
După ce-o-''mbunătățește''
Cu o vorbă dintr-o carte.
Și-uite-așa o veste bună
Se transformă în dezastru:
N-a ajuns omul pe lună
Ci s-a prăbușit un astru.
Ceasul ce-a fost câștigat
E, de fapt, doar o minciună
Că de-un hoț a fost furat
C-a avut o mână bună.
Valerica de la bar
A născut tripleți, săraca
Însă ea n-are habar
Că, de fapt, i-a născut vaca.
Paznicul de la hotel
A murit azi-noapte-n cart.
Este doar cheflit nițel
Și puțin cu capul spart.
Măceșanu a furat
Un tablou de la muzeu
Dar, de fapt el a pictat
În ulei, pe Prometeu.
Și-așa pot să scriu o lună
Că exemple am un car;
Lumea nu vrea veste bună
Latră, dar n-are habar
Cât rău, o virgulă face
Cănd nu e la locul ei,
Darmite-un cuvânt ce zace
Într-o minte proastă. Hei!
Oameni proști, n-aveți ce face?
Clevetiți așa, de drag
Ia veniți la mine-ncoace,
Că v-aștept c-o vorba-n prag:
Gura voastră n-o închide
Nici pământul. Și muriți
Ca noi toți. Voi, ''linge blide''
Mai nimic nu o să știți!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre vânt, poezii despre vaci, poezii despre pictură, poezii despre muzee, poezii despre moarte sau poezii despre minciună
Creștinilor noi astăzi
Creștinilor noi astăzi
Un praznic mare-avem
Ca să-l putem cunoaște,
Veniți la Viflaim!
Că a născut în lume
Pe-acel ce-l așteptam,
Maria, Maica Sfântă,
Veniți ca să-l vedem!
Pe paie, între vite,
Iisus este străin,
Să-i ducem și noi daruri
Veniți la Viflaim!
Să mergem cu păstorii
Și să Îl preamărim,
Ca pentru noi el s-a născut,
Veniți la Viflaim!
Creștinilor, noi astăzi
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire
Veniți la Viflaim!
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Informație bombă
Nici asasinii nu-s ce-au fost,
Și Dracnea e nemulțumit,
Căci vin cu rost sau fără rost,
Și nu-și duc treaba la sfârșit...
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfârșit, epigrame despre nemulțumire sau epigrame despre informații
Un final fără-nceput
Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Și poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul și nevasta
Care să facă totul... doar în doi...
Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...
Noi nu vom fi nici timp și nici distanță,
Nici pașii noștri nu se vor cunoaște,
Vom dispărea ca într-o aroganță
Pe care nimeni... nu o recunoaște...
Noi ne ucidem sufletele triste
Și rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...
Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Și nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură și imensă...
poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre soție
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Noi avem obraz subțire
moto: este adevărat că munca
înnobilează dar nici lenea
n-a omorât pe nimeni!
---------------
la chemarea mea de zel
lumea asta congruentă
a rămas indiferentă
că răspunde la apel
cine știe doar vreo fentă:
stânga, dreapta ori acuze
dar cu mii și mii de scuze
și pe care le aruncă
pe himere și pe muze
doar să nu vină la muncă!
boii au ieșit din modă
cai nu mai avem de mult
și principiu-ăsta ocult:
,, mama voastră hotentoți,
v-ați făcut cu toții hoți,
vreți numai whisky și sodă!"-
ne revoltă, ne instigă
noi nu mâncăm mămăligă!
noi avem obraz subțire
dați-mi dreptul meu la trai
în euro sau parai
să nu ne ieșim din fire
că scotem în stradă gloata
dăm cu pietre, dăm cu ouă
și să vedeți una două
cum întoarcem iarăși roata!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre vinovăție, poezii despre revoltă, poezii despre mămăligă, poezii despre mâncare, poezii despre muncă, poezii despre modă, poezii despre mamă sau poezii despre lene
Noi suntem ziarul de la ora cinci (lui Dan Costinaș, care ține singur pe net "Ziarul de la cinci")
Vremurile sunt așa cum sunt
Coborând în stradă omul intră-n clinci
Dar veniți la noi, tânăr sau cărunt:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!
Salvarea e încă departe
Fărâma de viață spânzură-ntr-un vinci
Vă deschidem ușa, v-așteptăm în prag:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!
Măscăricii-au coborât în stradă
Cu flașnete, goarne și tilinci
După ei dau buzna fripturiști grămadă
Noi suntem ziarul de la ora cinci!
S-a trezit românul dintr-un vis urât
Lepădând ițari, nojițe, opinci
Și nu-l mai prostesc ei, numaidecât
Noi suntem ziarul de la ora cinci!
Slobod internetul pentru fiecare
Doar un simplu clik și ieșiți din clinci
Noi suntem o oază dulce de răcoare,
Noi suntem ziarul de la ora cinci!
poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre salvare, poezii despre păr cărunt, poezii despre ore, poezii despre oaze sau poezii despre jurnalism
De când ne știm pe acest pământ am fost
De când ne știm pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români și daci
Legați ca și-o pădure de copaci,
Leagăn măreț și vatră și-adăpost.
Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Și-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheați n-au fost.
Ni-i glia gând și vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoșească
E muma noastră, muma cea străbună,
Cu munții și câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre munți, poezii despre gânduri, poezii despre creștere, poezii despre copaci, poezii despre ceas sau poezii despre România
Suntem aici de mii de ani
Suntem aici de mii de ani,
O țară mică, râvnită de dușmani.
Statornici noi am fost de când ne știm,
Pe-acest pământ, atât de sacru și divin.
Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă și copii.
De casă și copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.
Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit și ne-am făcut un rost.
N-am fost o țară mare, migratoare
Am fost o țară mică... De sine stătătoare.
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre istorie sau poezii despre dușmănie
CINCI ANI DE VIS... (nepotului meu Albert Andrei Oprea)
Cinci ani de vis au fulgerat din clipa,
Ce-ai devenit comoara mea de nepoțel,
Cinci ani de vis, zburătăcind aripa,
Din brațele materne-ai fluturat cu zel...
Cinci ani au mâinile, ce știu a-mbrățișa
Și piciorușele voinice, cu tălpile pe jar,
Ochii, ce știu răbdarea mea a-ngenunchea
La răsăritul zâmbetului de ștrengar...
Și fruntea ta, mereu de taină încrețită,
Cinci ani mă ține bunică-ntinerită...
Doar vorba-ți n-are ani, doar cinci, spoită
Cu-nțelepciune, uneori, îmi pare-mbătrânită...
Cinci ani au clipele, de cer, împodobite
Cu bucurii și o lumină ne-asemuită,
Cinci ani, comoara mea de vise împlinite,
Mă crești plenar bunică și poetă fericită!
Să-ți duci Lumina spre înalturi juruite,
Părinților să fii cununa împlinirilor de vis,
Iubitul meu, printre seninele ispite,
Să fii și-un pic poet, așa cum mi-ai promis!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre poezie, poezii despre zâmbet, poezii despre promisiuni, poezii despre picioare, poezii despre ochi sau poezii despre mâini
Partida
- Măi, dragelor, ce-ați zice voi
Să punem de-o partidă?
Că, pe aicea, pe la noi,
Se-nhaită unul cu alți doi,
Și treaba e rapidă.
Și... mai vedem noi, căci tâmpiți
Sunt mulți, e țara plină,
Și ne-o da Domnul prozeliți
Sau, să le zicem... acoliți
Din marea lui grădină.
- Iubita, crezi că am putea
Doar nefăcând nimic,
Să câștigăm și noi ceva
Doar discutând, la o cafea
De filtru sau ibric?
- Măi, fetelor, ce-am ascultat,
Aș șterge c-un buret.
Partida noastră ați uitat?
De-o oră-am tot amestecat
La cărți de... tabinet.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre viteză, poezii despre uitare, poezii despre fete, poezii despre cărți sau poezii despre cafea
Cu oiștea în gardul Europei
C-un veac în urmă suntem noi,
Nivel de trai aproape nu e,
Avem doar care și mulți boi
Și toate... le proptim în U. E.
epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă (14 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, citate de Mariana Dobrin despre timp, epigrame despre boi sau epigrame despre Europa
Atlanticul! Uriașă întindere de apă, care acoperă suprafața a douăzeci și cinci milioane de mile pătrate, lungă de nouă mii și având o lățime mijlocie de două mii șapte sute de mile. Întindere de apă deosebit de însemnată și totuși aproape necunoscută celor vechi, în afară poate de cartaginezi, acești olandezi ai antichității, care în drumurile lor comerciale vizitau țărmurile vestice ale Europei și Africii.
Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre comerț, citate de Jules Verne despre comerț, citate despre apă, citate de Jules Verne despre apă, citate despre antichitate, citate despre Olanda, citate despre Europa sau citate de Jules Verne despre Europa
An nou fericit?
Riduri multe pe obraz...
Zice Veta: Ce făcuși?
Eu ți-am spus c-un an să scaz',
Și-acum văd că tu... crescuși...
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre fericire
A sosit un ceas pe care-l așteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii cinstit... dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.
citat celebru din Nicolae Iorga (15 august 1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Nicolae Iorga despre viață, citate despre ceas, citate despre țări, citate de Nicolae Iorga despre țări, citate despre timp, citate de Nicolae Iorga despre timp sau citate despre sclavie
Liniștea din noi
Câta liniște e în noaptea din mine,
Și câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Și zi și noapte, doar un singur drum.
Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a știut să dea un nume
Și pe la fel de fel de uși am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.
Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruți, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost și suntem doi,
Și fericită c-avem liniștea în noi!
poezie de Lusiana Drăgușin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre sărut, poezii despre păr sau poezii despre fericire
Istoria ne e martor
Am strâns cureaua și am fost
Popor blajin cum altul nu-i,
Dar s-o mai strângem n-are rost
Decât... de gâtul știm noi cui.
epigramă de Eugen Albu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre istorie
Două clipe și-un sărut
În viteză spre un soare,
călătoresc fără să știu
și sufletul și inima mă doare,
când te supăr și îți fac rău.
Două clipe și-un sărut;
Și-un ocean de nimic
și-o nebunie m-a făcut,
să-ți scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranță,
două clipe și-un sărut
și a ta aură frumoasă,
trupul gol ți l-am văzut.
Tu ești răspunsul, un flaut
și momentul ce-a urmat
două clipe și-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe și-un sărut.
poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre supărare, poezii despre ocean, poezii despre nebunie, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe
Erotica (VII)
Ești culmea, măi femeie,
cu mersul de gazelă
pășești prin lumea noastră
dând rost la toate, clar,
din sute de condeie
te-mbracă în dantelă
poeții-ntr-o orchestră
cu fluvii de nectar...
Ești culmea, măi femeie,
cum te fixezi în cuget
și, de-acolo, regină,
plutești peste supuși,
că-i palat ori bordeie
aluneci până-n suflet
și ne faci viața plină,
o lume de seduși...
Ești culmea, măi femeie,
cum ne ții pe la uși...
poezie de Petre Conceatu (9 septembrie 2002)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seducție, poezii despre palate, poezii despre monarhie, poezii despre fluvii, poezii despre femei sau poezii despre erotism