Jurnal

în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
şi viaţa fără de sfârşit

se mai apleacă câte-o creangă
şi umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea

şi poate unii se întreabă
de ce atât ne povesteşte
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?

cuvintele-s mărgăritare
şi gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi

petale roşii sunt purtate
din sufletul mereu pribeag
spre luminiţele din sate
şi muntele ce mi-a fost drag

acum revărs înspre câmpie
amurgul meu, fâşii de raze
şi scriu în cartea vieţii file
în trepidante mari oraşe

adorm târziu... închid jurnalul
ce-s eu? nimic în astă lume
o picătură din oceanul
eternităţii fără nume.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina

-Ce-ai face fără mine
Singurătate vie?
Aleargă si se joacă
Mii raze pe câmpie
Hai vino nu te teme
E jocul meu si-al tău
Si nimeni n-o să ştie
Că-n inimă-s doar eu

De este frig si iarnă
Sau soarele fierbinte
In ochi imi eşti icoană
La fel ca inainte
Pe rani mi-ai pus lumină
De ghimpi m-ai curăţit
Eu sunt doar o tulpină
Tu floarea ce-a iubit

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperţile negre

Foaie neagră de coperţi
Să mă baţi şi să mă ierţi
Că te-am scris cu viaţa mea
Şi-am pus lacrimii cişmea.

Că mi-ai stat pe răni mereu
Foaia sufletului meu,
Foaie neagră de-nvelit
Luciu rece de cuţit.

Noaptea mea de la final
Şaua-i singură pe cal,
Iar pe lume ce târziu
Nişte degete mai scriu.

Fără mâna care-au fost
Versuri triste, fără rost,
Foaia negrului umil
Exerciţiul meu de stil.

De scris numere pe porţi,
Şi de moarte printre morţi,
Viaţa mea de negru gol
Fără nici un protocol.

Foaie tragică de tuş,
Semn al artei celor duşi,
Tu să mă-nsoţeşti mereu,
Foaia sufletului meu.

Te mai văd sclipind şi-acum,
Vai, coperta mea de scrum,
De pe un mai vechi volum
Care-a înviat postum.

Foaie neagră de coperţi,
Să mă baţi şi să mă ierţi
Că te zgârii cu-o nuia,
Iscălind în noaptea ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis rupt

În amurgul rătăcit peste-ntinderea de ape,
Trece gându-mi obosit, prăvălindu-se-n cascade.
Şi prin stropii răsfiraţi înspre sălcii plângătoare
Străluceşte-un curcubeu răsărit după o ploaie!

În adânc apoi de râu, liniştit înspre câmpie
Noaptea-şi scaldă pân-la brâu, trup sub raza sidefie
Coborâtă din înalt cu mister de Lună Plină
Fără urme, fără glas doar cu zâmbet de regină!

Vino rază, mă dezbracă de nelinişti si-ndoieli
Pune-n suflet doar lumină, alungând ziua de ieri
Ca să fiu in zori de zi pregătită să înfrunt
Orice stavilă ivită.... orice vis in două rupt.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revin

Revin cu gândul nerostit
Si-ncerc ca să te am aproape
Când ziua este spre sfârşit
Si picura a noapte

Revin dar niciodată-n faptă
De ce e oare atât de greu?
Afară primăvara-nalţă
Culorile de curcubeu

Revin in gândul nerostit
Si nici nu şti ce rău imi pare
Acum când totul s-a sfârşit
Simt că sunt ruptă ca o floare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silaba

Toată dimineaţa am căutat o silabă.
Ceva neînsemnat, desigur: o vocală,
o consoană; de fapt, nimic.
Dar îi simt absenţa. Numai eu ştiu
cât îmi lipseşte.
De aceea continui să o caut cu încăpăţânare.
Numai ea mă poate proteja
de frigul lui ianuarie, de arşiţa
verii. O silabă.
O singură silabă.
Izbăvire.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Nu e e floare cu petale
Să fie fără culoare
Fără un parfum discret
Şi-un surâs suav cochet

Nu e floare pe-nserat
Să nu vrea un sărutat
Sau măcar o mângâiere
De la vânt în adiere

Nu e floare, nu e zi
Fără a se împlini
O iubire-n primăvară
Cu un vers din călimară.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzualitate învinsă

senzualitate învinsă de tristeţe şi oboseală
aerul de chemare al unui vis pierdut
taine dezlegate de condei şi cerneală
mândrie dureroasă... sunt al vieţii recrut.

freamătul amintirilor finalizat în tremur
zâmbet resemat la picioare de vers
mult fond de ten mască pentru murmur
fantasmele din umbră în tablou pervers.

regretul sfâşiat ca o salată pe tarabă
frica de singurătate care mă bântuie mereu
cuvintele dilatate silabă cu silabă
cartea iluminărilor atinge-un apogeu.

respiraţie desferecată exercitată-n grabă
pâini de lumină coapte în vatra sufletului meu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai-hui

hai-hui prin gândul tău alerg
fără să strig, fără să chem.

te urmăresc şi noaptea-n vis
în zori când ochii ai deschis
în raza soarelui apar
ca floare de mărgăritar

ca mine-n lume alta nu-i
şi-alerg în gândul tău hai-hui.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostorul

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună
Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor,
Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a părinţilor ce vor
Să-şi trăiască viitorul transferând în mine gene care nu au viitor.

Eu, semnatarul prin absenţă, pun sub semnul întrebării datoria de a mă naşte
Într-o lume, simulacru, unde nimeni nu alege, ci doar este un ales
Ce se îndreaptă spre dezastru deghizat într-un concept care simulează moartea
Corpului predestinat să se întoarcă în pământul ce-a încercat să dea azi vieţii o valoare şi un sens.

Mi se acordă din oficiu funcţia de om pestriţ printr-un manifest-oracol ce semnează drept destin
Şi consolidează dogma unui fanatism tembel de a crede într-o lume care arată în alt fel.
Am asimilat excesul oferit de Absolut ca un vulg ce îşi acceptă rolul lui de om lovit
De o soartă nemiloasă care scrie cu un condei, drept pe pielea ce îi ţine oasele de om mişel.

Impostor venit pe lume să mă plimb ca individ într-un colectiv ce lasă la intrare un bilet
Unde se semnează moartea cu un scris lizibil, ferm, imitând, cu nonşalanţă, un contabil mititel.
Se ridică o cortină, îmi aleg un scăunel şi privesc ecranul care mă prezintă drept actor,
Un banal, un pierde-vară, un copil ce s-a născut într-o eră în care omul se ascunde-n propriul trup.

Într-o piesă specială cu peisaje dintr-o lume ce nu are adevăr, sunt actorul fără nume, fără ţară, fără pic de viitor,
Fiindcă drama ce se joacă pe ecranul plutitor pare c-o să fie astăzi... că eu sunt un impostor.
Nici nu începe filmul bine că mă trage de picior un alai de coate-goale ce păşesc superior,
Pe covorul în care moartea mi-a ales ziua să mor şi mă îndeamnă, fără jenă, ca să ies în coridor.

Resemnat, îmi port fiinţa spre ieşirea-n coridor unde mă aşteaptă moartea cu biletul de actor
Şi-mi arată calea scurtă către raiul plutitor unde mă aşteaptă, iară, ciclul ăsta îngrozitor
De-a mă naşte fără voie, fără haine, fără ochi, într-o lume în care viaţa nu mai are nici un scop,
Căci şi l-a pierdut, sărmana, chiar în ziua în care moartea... i-a trimis pe primul om.

poezie de Vasile Şerban din revista Ritmuri braşovene (mai 2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

floare,
în raze de soare crescută
petale ce se avântă
nemărginită câmpie

buruieni nesfârşite
singură stă, ascultă
în singurătatea care încântă
doar Ea

singura rămasă frumoasă
dar oare în folos?
timpul trece, Ea
rămânând fără rost

priveşte în jur
nimic să o facă să cânte
doar soarele înalt, voios
o încălzeşte pe frunte

timpul trece, se avântă
prin zile ce o încântă
însă repede trece
şi uită

viaţa nu este pururi mereu
ea se usucă
sorele păleşte într-un târziu
Ea
se stinge fără putinţă.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trivialitatea visului

Lumini a tot, infernice, de ceară
Mă înveleau a rugă în silabă...
Ploua, dar fără veci în taina slabă
Şi iar Pământul sta precum să piară.

Un cer de sânge, către smoală-n grabă
A nopţii feciorie-adună-n seară...
Ne este viaţa toată necesară
Pe clipa-n care frunza-n duh întreabă.

Mi-e soră luna, soarele mi-e frate,
Or nărui şi ei în flăcări stingeri
Că din născut spre a muri sunt toate.

Da'n zodie-a eternului atingeri
Un mâine nins sub vorbă se mai poate,
Din început spre nesfârşit învingeri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

privesc în jos apa cea lină
privesc spre cer albastru sus
pulsează-n jurul meu lumină
mă simt departe de apus

cu bucurie trăiesc clipa
ce Dumnezeu mi-a dăruit
şi nu-mi permit să fac risipă
neîmplinind ce mi-am dorit

cu certitudinea-n privire
că sunt... exist... şi incă pot...
deschid în cartea vieţii file
alung ideea de robot...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!