Replică la poezia "Iubire albă" de Violetta Petre
În leu, m-aș transforma dintr-o pisică,
În zori, când noaptea neagră se destramă
Și să te simt, cu degetele-n coamă,
Îmi umbli, tandru, neștiind de frică.
Cu ochi mijiți, torcând încetișor,
În suflet simt cum se închide rana,
Tu să-mi fi cerul, eu să-ți fiu savana,
Să ne iubim sub soarele-arzător.
Să îți pătrund sub pielea ta umană,
Ca într-o junglă plină de liane,
Sălbatic provocându-ți lungi frisoane,
Să simt sudoarea șiroind pe blană.
De tine mi-este foame, te-aș mânca,
N-aș ști cu ce să-ncep, ești moale, dulce,
Vreau capul tău pe piept să mi se culce,
M-abțin, că nu-mi ajungi nici pe-o măsea!
Dar până nu te mușc, spărgând misterul,
Deschide-odată, proasto, frigiderul!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre pisici
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre mâncare
- poezii despre lei
- poezii despre frică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Replică la poezia "Și de o fi să-mi pierd albastrul" de Violetta Petre
De aș putea să te cuprind, în jungle plină de liane,
Cu patimă eu te-aș mușca, să-mi potolesc imensa foame,
În ritm de tobe îndrăcite, te-aș scufunda în apa caldă,
Aș pune flori de rozmarin si flori albastre de lavandă.
Cu dalb ulei de palmier ti-aș unge brațele, genunchii,
Și-un dans erotic îți închin, de simt că-mi sar din piept rărunchii.
Te-adulmec ca pe-n trandafir, iți pipăi pulpele sublime,
Și în sfârșit te gust plenar, căci sunt flămând, dar doar de tine!
Îți simt cum sângele în vine aleargă iute și palpită,
Iar carnea fragedă mă cheamă și-aprinde-n mine dinamită,
O pasiune fără margini mă sfâșie cu țepi de rugi,
Ți-aș dezlega măcar o mână, mi-e frică însă c-o să fugi.
Simt fluturi în stomac cum zboară, tu ești amorul meu fatal,
În mine te doresc întreagă, dar ghinion... sunt canibal!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre albastru, poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge, poezii despre sfârșit, poezii despre ritm sau poezii despre ghinion
Taci
dă-mi sânul tău stâng
să-l îngemănez cu gura mea flămândă,
da-mi-l să-l strâng într-o mușcătură,
să simt cum viața din tine
se scurge pe-un geamăt
vreau iarăși
să-ți simt căldura, femeie
îți sunt, îți sunt
îmi tot repeți.
iar eu te descopăr în tremur
simt cum sângele tău se strânge
în forma inimii mele
mă mângâi pe piept
mă povestești gleznelor tale
nu-ți fie frică
sunt aici să te țin de suflet
și carne
combină silabele
ce mă rostesc
și fluturii
cu geometria
de Mai
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre inimă, poezii despre gură, poezii despre glezne sau poezii despre geometrie
Mi-e dor să-ți respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinți peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruți ușor și trecutul se topește într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simțurile cu șoapte și pielea ta umedă îmi acoperă visele copleșindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poți să-mi picuri fericire în sânge, dor și dependență în inima. Ești al meu dintotdeauna. Ești al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în brațe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îți simt lipsa.
Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre iubire
- citate despre trup și suflet
- citate despre trecut
- citate despre sărut
- citate despre sânge
- citate despre suflet
- citate despre somn
- citate despre simțuri
Iubita mea...
ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare
dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață
ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine
iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
aș vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare
căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine
m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul
și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre râs, poezii despre ochi căprui sau poezii despre nebunie
Tot te iubesc...
și-acum tot te iubesc
chiar dacă ninge lacrimi peste mine,
mi-s ochii obosiți și îmi doresc
să uit ce bine m-am simțit cu tine
pe cerul îmbrăcat de norii grei
văd chipul tău cum caută libertatea,
ai obosit și vrei de-acum să-ți iei
nebune nopți în care să-ți afunzi eternitatea
îmi este trupul vlăguit de sevă moartă,
ea mi-a murit căutându-ți printre plete,
mireasma ta mi-a învelit în cețe soarta,
cred că și-acum de tine mi-este sete
mă rog și lăcrimez noapte de noapte
să te-ntâlnesc arare când și când,
să-mi umplu gândul pe-nfundate
cu trupul tău, și-acum îl simt arzând
nu vreau să te umbrești în sine,
nu vreau să-ți stau în cale nicidecum,
eu îți doresc să-ți fie numai bine,
pe mine uită-mă să-mi văd de drum
nu-ntoarce capul să îți simt privirea,
pășește doar în față fredonând,
îmbracă-te cu zâmbet și uitarea
las-o să-ți șteargă amintirile din gând
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre zâmbet, poezii despre urări, poezii despre păr, poezii despre ochi, poezii despre nori, poezii despre ninsoare sau poezii despre moarte
Faceri și prefaceri
Ca să fiu cu tine, brațele-amândouă
le-aș preface zilnic în alei cu flori,
ca să fiu cu tine m-aș preface-n rouă,
tălpi catifelate să-ți sărut în zori.
Să îți fiu aproape-i oportunitate,
să îți fiu aproape este dar ceresc,
când sunt lângă tine mult mai tare bate
inima, alături când îți sunt, trăiesc!
Să îți simt suflarea, trandafir m-aș face,
să-ți sărut urechea m-aș preface-n cânt,
și -n amurgul zilei, știind că îți place
să îți mângâi părul, m-aș preface-n vânt.
Împreună, viața vom preface-o-n praznic...
Tu-mi vei fi comoară, eu îți fi-voi paznic.
sonet de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre vânt, poezii despre urechi sau poezii despre rouă
Femeia copilă
Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ți fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îți fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ți luminez în noapte
Când te-ai fi simțit stingher.
Poate vroiam să îți fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ți șterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îți fiu un anotimp
Cu siguranță vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima și nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.
Să-ți fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuși
o dulce Poezie...
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre siguranță, poezii despre ploaie sau poezii despre minciună
Renaștere
Aș renaște doar din tine să am sângele nebun
Să te simt cum curgi în mine ca o lumânare arsă
Te-aș iubi până la lacrimi chiar de-ai fi un greu taifun
Să nu știu nimic de tine, versul să îmi fie casă.
Aș renaște dintr-un vers să-ți fiu muza ce te-mbie
La o mie de păcate săvârșite-n miezul nopții
Să te chem și să te-alung în abis o veșnicie
Printre demonii din umbră, ce zâmbesc șăgalnic sorții.
Aș renaște poate mâine dintr-a ta inimă mută
Să simt nebunia-ți dulce cum tresaltă peste sâni
Aș străbate chiar și Cerul să fiu martoră la nuntă
Cum a cui? A doi nebuni ce-i fac jurăminte Lunii.
Aș renaște mai mereu din al gândului poem
Să mai simt odată Cerul coborât în pieptul meu
Numai tu îmi știi păcatul de a-ți fi un crunt blestem
Care arde trup și suflet, până-n Cer la Dumnezeu.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre viitor, poezii despre trup și suflet sau poezii despre sâni
Ești dulce, ești minunată
Când în ochii tăi privesc
Sufletul mi-l răcoresc.
Îmi simt inima cum bate,
Te cheamă să-mi fii aproape.
Chipul tău m-a fermecat.
De tine mă simt legat.
Ești dulce, ești minunată.
Frumusețea-întruchipată.
În genunchi mă plec la tine.
Te rog, vino lângă mine!
Singurătăți să unim,
Fericiți mereu să fim.
Frumusețea ta-i lumină,
Flori de iubire-n grădină.
Să ne parfumăm cu toate,
Să ne ferească de moarte.
poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre lumină, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Șapte ani deja
Aș vrea să-ți scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ți scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.
Nu pot deloc să mi te pun în rime
Și nici să îți vorbesc ca și cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă și mi-e dor de tine
Și mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.
Tu nu ești om de pus în poezie
Și nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.
Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu și nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că ești și tu acasă,
Mă mângâi și îmi spui să dorm, că e târziu.
Și te ascult, te-mbrățișez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Și nici de dimineață fără tine să mă scol.
De ce să-ți scriu, atunci? Oricum nu pot,
Așa că stau emoționat și te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână și îți mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi șoptești zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".
poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre somn sau poezii despre păr alb
Te simt aproape
Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii și când mi-e greu,
Tu ești cu mine tot mereu,
Laud și slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.
Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalț spre Tine al meu glas,
Și merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez și nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.
Te simt aproape, drag Isus,
Și îți simt ajutorul,
Mă las de brațul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud și-Ți mulțumesc nespus,
Tu-mi ești Mântuitorul.
Te simt aproape, mulțumesc,
Mă-nchin, îți dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toți din jur mărturisesc,
Și spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu ești mare.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre sinceritate, poezii despre promisiuni, poezii despre onoare, poezii despre mântuire, poezii despre mulțumire sau poezii despre laudă
Sete
picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopți
un pat și-un cearceaf alb
în fânarul vieții fac dragoste
trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
și-astâmpără setea unei lumi
mă simt udat de către viață
mă simt stejar ce crește-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
și simt cum cresc din tine norii și cerul
mă simt acoperit de iubire
vreau să fiu libertatea
ce nu cu prețuri lumești se cumpără
vreau să fiu cuvântul dintre buze
ce-mi șoptește, strânge-mă
și iubește-mă
vreau să fiu noptea
ce-n tine mă pătrunde
vreau să fiu ziua
ce zâmbetul prin răsăritul soarelui
îmi răspunde
poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre păsări, poezii despre păduri sau poezii despre picioare
Papa
Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman și drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înțelept ca el, deștept.
Îți simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"
Îți simt pe umăr palma caldă
Și râsul ți-l aud, ștrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveți abecedar!
Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu și eu sprijin de bine...
Un trup și suflet, carne, oase.
Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Și-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închiși te ating... Trecut!
Sunt pana ta de mandolină;
Ține-mă în degete pe strună
Să-mi spui și mie, moartea-i lină?
Să-ți fiu aproape os, tăciună!?...
... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puțin, să te port fiu;
Să-ți spun din când în când papa,
Doar eu, cuvânt să te țin viu!
Să nu mă uiți, pe unde-oi fi,
Că-ți port nume și gene, lacrimi
Și brațe să-mi întinzi... Să știi
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre trecut, poezii despre tată, poezii despre prietenie sau poezii despre prezent
Stare de spirit
Plânge cerul de durere,
Peisajul nu creează nicio plăcere
Totuși eu văd viață în culori
Simt cum plutesc până la nori.
Inimii îi e sete de iubire
O picătură ar fi de ajuns că s-o aline
Dar eu o mint că totul va fii bine.
Când o să mor
Vreau să-mi plângeți de dor
Nu vreau lacrimi false să vărsați
Prefer un zâmbet, dar să nu mă uitați
Trupul îmi va fi în groapă
Sufletul va pluti veșnic, că pe apă.
Fac ce simt și simt ce fac
Poate de aceea mulți nu mă plac
Am doar o viață de trăit
Îmi place să iubesc și să fiu iubit.
Port un zâmbet fals pe față
Sufletul e pierdut în ceață
Îmi pun inima pe foaie
Dar cu frică, să nu se îndoaie
Asta e modul meu de a mă elibera
Scriu cu sufletul și inima!
poezie de Miron Iustin (27 septembrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre plăcere sau poezii despre peisaje
Palmă
De n-aș putea să mă întind palmă,
N-aș mai fi om, m-aș poticni,
Chiar vertical de știu c-aș fi....
Să mângâi n-aș da mâna calmă,
Nici nu m-aș ține nou-născut,
Sau dacă aș fi ca o primată,
Nu m-aș înlănțui sărut,
N-aș avea gânduri niciodată,
Neștiind cum să străpung liane,
Aș trăi ghemuit, o valmă,
N-aș prinde brațe diafane...
Barbar aș fi, suflet de-o palmă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini sau poezii despre bebeluși
Leul și pisica
La marginea savanei, pe-o potică,
Se întâlni un leu cu o pisică.
Vazând-o că nicicum nu s-a ferit
Din cale, cu respectul cuvenit,
Răgit-a leul cu acorduri grave
De tremură o tufă de agave:
-Dispari din cale-mi obrăznicătură,
Tupeul tău e fără de măsură,
Nu mă aclami, nu spui nici un cuvânt
Și nu te-nchini umil până-n pământ.
Te voi îngurgita, pe legea mea,
Deși nu imi ajungi nici pe-o măsea!
Scuipă pisica, strașnic, speriată
Și se sui în palmier pe dată,
De unde, respirând anevoios,
Avu curajul să se uite-n jos.
Dar ce să vezi? De răget alarmat,
Un vânător pe leu l-a împuscat,
Și astfel fiara crudă, africană,
Plăti infatuarea cu-a sa blană.
Morala
Cu cât te sui mai sus, în ierarhie,
Sunt mulți, ce te doresc in panoplie!
fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre sperieturi, poezii despre respect, poezii despre plată, poezii despre obrăznicie, poezii despre legi sau poezii despre dorințe
Doamne, Tu ești totul...
Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.
Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.
Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.
Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre îngeri sau poezii despre sfinți
E-atâta Noi
E-atâta Tu în viața mea,
Că Eul meu devine plin
De tot ce ești, dar tot aș vrea,
Să îmi mai dai măcar puțin
Și simt, bătăi de inimi spun,
Că și Tu știi că Eu îți sunt,
Iubirii noastre mă supun,
Precum o trestie în vânt
E-atâta Eu ce vreau să-ți dau,
Alunecând pe trupul tău,
E-atâta Tu ce vreau să iau,
Să vindec tot ce-mi face rău
E-atâta Noi când ne iubim
Îmbrățișați într-un târziu,
Vreau dragoste, etern să fim,
Tu să-mi fii Eu și Eu să-ți fiu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adi Conțu despre iubire, citate de Adi Conțu despre vânt, citate de Adi Conțu despre viață, citate de Adi Conțu despre inimă, poezii despre devenire sau citate de Adi Conțu despre devenire
Ești un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor
Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepții,
Și de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ți-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenții
Și ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.
Tu, mă pregătești de moarte, și mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eșarfe să-ți rămână numai ție.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Și m-arunci în temniți noaptea lângă demoni de hârtie.
Dimineața pe răcoare mă privești cu ochi de sticlă,
Și din ei îți curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îți sunt atât de mică,
Și să inventez un vers, unde ma iubești o vară.
Îmi ești monstru cu pretenții și-aștepți sa-ți vorbesc în șoaptă,
Vrei să îți cerșesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri și miros de pâine coaptă,
Ești un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre seară sau poezii despre pâine
Dorință
În puterea nopții, contemplând tăcerea,
Îi caut chipul rătăcind prin labirint,
Doar ea strângând-o-n brațe îmi aduce alinarea,
În Universul debordând, așa sunt eu... un suflet rătăcit,
O lacrimă, un zâmbet, o nesfârșită așteptare,
Un vers strigând - iubire vino de mă ia!-,
Aștept surâsul tău să lumineze cerul,
Sunt tot ceea ce simt, vreau doar să fii a mea.
Așa te simt pe tine suflet cald...
În ecourile vocii tale mă pierd, nu vreau să fiu găsit,
Un înger să fiu, aș vrea să cad...
Să devin muritor și să te fi iubit.
Întorc o filă a sufletului meu,
Umplu un gol, așternând emoții pe-o hârtie,
Nu te-am ținut în brațe, dar mor de dorul tău...
Făra tine versul n-are niciun rost.
poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre voce