Un gând de-al tău

Aşteaptă cetina s-o-mbrac în straie
De sărbătoare, dar ce sărbătoare!
De unul singur, între cer şi mare
Şi ce tăcere este în odaie!

Am mai găsit o nucă argintie
Şi un coşar cu lacrimi de cenuşă,
Colindătorii sunt deja la uşă
Şi ce departe eşti copilărie!

O stea în patru colţuri mai răsare
În haină de hârtie creponată,
E tristă şi puţin decolorată
Şi cât de tare vârful lipsă doare!

O lacrimă de sticlă-n cuib de vată
Îşi face loc prin amintiri de ceară,
Îmi intră-n casă frigul de afară
Şi ce mi-e dor de bradul de-altădată!

Nu mai miroase-a cozonaci şi-a pâine-
Crăciunul ăsta doare cât o rană,
E-atâta dezolanţă subterană
Şi nu-s nici azi şi nu voi fi nici mâine.

M-or troieni zăpezile eterne
Într-un poem de noapte muribundă
Şi poate dintre stele-o să-mi răspundă
Un gând de-al tău, în iarna ce mă cerne.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de poveste

E viu, e frumos, e plăcut, e pietate.
Magia pluteşte, Crăciunul, renaşte.
Arde candela, lerul soseşte,
Mi-e dor de colindă, mi-e dor de poveste!

E tot, e vis, e viaţă, e sfânt.
Anul se naşte, copilul eu sunt.
Veşnic va fi, un gând va rămâne,
Mi-e dor de mierea întinsă pe pâine!

E alb, e cer, e pur, e pământ.
Bunicii în mine de-aproape ei sunt
La bradul cu vise unde tresar,
Mi-e dor de voi fără hotar!

E sărbătoare, e zăpadă, e ger, e sublim.
Bradul ne cheamă sub vâsc să iubim
Când ninge pe anii primiţi în dar,
Mi-e dor de sărutul acela fugar!

E nou, e verde, e dulce, miroase,
Beteala divină se cerne pe case.
Ţurţuri cu stele şoptesc în neştire,
Mi-e dor de anii din amintire!

poezie de David Ionel Romulus (8 decembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta aşteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câţi aţi fost odată, n-a mai rămas niciunul.

Te-aştept copilul meu, de-atâţia ani te-ai dus
Şi câte-am pătimit, mă ştie Cel de Sus
Icoanele din casă îmi ştiu durerea mea
Şi geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.

Te-aştept copilul meu, nimic nu-ţi reproşez
În rugă şi în gând te port şi te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu eşti lângă mine
Întoarce-te de poţi, cât Domnul mă mai ţine.

Te-aştept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig şi nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzeşti inima-ndurerată
Acuma cât mai poţi, mă mai colindă-o-dată.

Te-aştept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viaţă mă mai ţine
Te-aştept copilul meu, uite Crăciunul vine!

poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de sat...

Miroae-a mere dulci şi-a pâine coaptă,
Miroase-a must, a nuci şi a gutui...
Măicuţa, tristă, mă aşteaptă-n poartă.
Îi curg pe faţă lacrimi amărui...
Pe banca veche,-n seară, mă aşteaptă.

Ţăstu-i crăpat de timpuri şi de vremi.
Icoana din perete mai veghează
Şi amintiri şi visuri sunt străjeri
Şi sufletu-i rănit 'l-mbălsămează.
Ea calcă pe cărările de ieri...

E drumul gol şi trist şi prăfuit,
Nici clopotul din sat nu mai răsună
Şi casele de mult s-au năruit,
Doar mama spune-n gânduri "Noapte bună!"
Durerea-i între gânduri şi-a zidit.

Şi vântul suflă şoaptele-i de dor...
Mi-a scris alalteri mama o scrisoare:
"E toamnă şi e frig şi este nor
Şi nu am nici un strop de alinare
Şi-o mângâiere până să adorm..."

Rămâi măicuţă aripă şi stea!
Până la tine calea este lungă.
Îţi las în gând o lacrimă de-a mea
Şi vin măicuţă, vin la tine-n fugă.
....................................................................
Măicuţa nu mai şade la perdea.

La poze ai privit şi-ai lăcrimat...
Ai adormit, măicuţă,-n veşnicie!
Din lume, mamă bună, ai plecat,
Doar lacrimi mi-ai lăsat, măicuţă, mie.
Şi azi, pământ şi cer e-ndoliat.

Într-o batistă înnodată-n colţ
Era iertarea, cât ai strâns de-o viaţă...
Acum eşti Sus în Ceruri, nu mai poţi
Să stai aici, cu noi, cu toţi, la masă.
Eşti printre sfinţi şi îngeri, Sus, acasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun cu mine...

Te du tristeţe, lacrimă de ceară, opreşte-ţi hoinăreala între gene şi lasă-mi bucuria înspre seară să îmi pătrundă-n suflet şi în vene!
Vin Sărbătorile, prilej de veselie şi-n cuibul meu, de-atâta vreme-i jale şi plâng secundele în poezie, agonizând în puncte cardinale...
Mai scotocesc prin amintiri... albumul s-a-ngălbenit de toamnele pribege... nu-i nimeni să-i modifice parfumul şi de mirosul dezolant să mă dezlege...
De-ar mirosi a cetină în casă, poate s-ar mai schimba un pic decorul, dar bradul e în vis pe unde lasă doar năluciri ce-mbracă incolorul...
Un Moş Crăciun cam zdrenţuit de vreme zâmbeşte dintr-un ochi într-o grimasă şi parcă îl aud cum iarăşi geme, că-i singur de Crăciun la mine-n casă...
Doar într-un colţ de suflet, parcă strigă un rest de bucurie temătoare, cu ultima-i putere mă obligă să plec la colindat pe ţărm de mare...
M-aşteaptă pescăruşii, marea-şi cerne, ca-n fiecare iarnă dor de vară, îngenunchez şi valul şi-l aşterne pe pustinicia mea atât de-amară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pliez pe toane, să te am...

Tu mă descompui şi mă compui, tu mă urci în cer şi mă cobori,
Sunt a ta şi sunt a nimănui, sunt deşert şi ploaie fără nori.
Tu mă înfloreşti, mă veştejeşti, mă desfiinţezi şi mă-ntregeşti,
Azi mă uiţi şi mâine mă iubeşti, mă alungi şi iarăşi mă primeşti...

Îmi frângi visele într-un minut şi ningi peste mine-n luna mai
Ca şi cum nici nu m-ai cunoscut şi doar iarnă şi furtuni îmi dai.
Vii prin mine şi mă viforeşti, de nu-mi mai găsesc niciun poem,
Doar septembrie îl mai citeşti, şi să nu mi-l furi, încă, mă tem...

Aştept jurământ pe inelar, să te ştiu, cumva, numai al meu,
Tu îmi spui că visu-mi e-n zadar şi că totul e doar un clişeu.
Nu te ştiu decât din amintiri ale unei toamne în amurg,
Când mi-ai pus pe buze trandafiri şi de-atunci dorinţe-n mine curg...

Şi îmi eşti şi nu îmi eşti şi-aştept, ca din când în când să te aud,
Glasul tău aş vrea să îl păstrez şi în glasul meu să îl includ...
Mai visez, încă n-am obosit, că te voi privi în ochi vreodat'
Şi atunci vei şti cât te-am iubit... şi de toate tu eşti vinovat...

Mă pliez pe toane, să te am, ca pe-un elixir pentru pustiu
Şi la orice caznă mă înham, doar ca să te am cât de târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de sărbătoare (glossă)

Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!

Şi scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, răşină!

Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Şi nu mi-ai dat răspuns la întrebare,

Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-şi strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

Din picătura ploilor celeste
Am supt precum din sânul de lehuză,
Iar roua florilor de colţ pe creste
Mi-a fost sărutul părintesc pe buză.

Ferestrele din cer, în ochi, deschise
Îmi sunt şi-acum albastrele petale-
Aş mai rămâne-n visele promise,
Să mă hrănesc cu sevele astrale.

Să nu am anotimpuri fără soare,
Să înfloresc în fiecare clipă,
Sub genele cuprinse de mirare
Să-mi ţeasă timpul încă o aripă;

Pe sub zăpezi, să nu mă ştiu vreodată,
Să nu m-atingă igrasia urii
Şi ochii să nu-mi plângă niciodată,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii!

Şi să te gust şi să mă guşti angelic
Ca pe-o licoare-n vas de alabastru,
Cu mir de nard în Edenul feeric
Să ungem fruntea unui cer albastru.

Şi să uităm clepsidrele flămânde
Ce-şi scutură nisipul în rafale!
Iubirea, sângele să ne inunde
Când mă ating, timid, buzele tale.

Duminica să cânte-n calendare,
Să se-odihnească timpul de osândă,
Să n-aibă săptămâna nici hotare
Şi nici secundele să stea la pândă.

Pe-un colţ de palimpsest, rămână versul
Ce-a suspinat de dor şi de pudoare,
Tu-mbracă-mă cu întreg universul
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Să strălucesc ca zilele de vară,
Sau precum steaua eminesciană
Ce nemurirea peste timp îşi cară
În ''pas des deux'' cu cea bacoviană.

De goliciune nu îmi e ruşine
Şi nu m-apasă vreun păcat sau vină;
Îmi este, Doamne, nesperat, de bine
Să mă gătesc cu straie de lumină.

Poemu-acesta nu e ca oricare
El s-a născut ca nuferii din tină
Un dar de suflet pentru fiecare
Cu frumuseţea prinsă-n rădăcină.

Rămâne-n mine ca dovadă vie
Şi în uitare de-aş cădea nu doare,
Că-n el, trecutul, poate să învie
Cuvinte ce rămân nemuritoare.

Precum copacu-şi lasă chihlimbarul
Din miezul din adâncuri, ca pecete,
La fel, poetu-şi foloseşte harul
Cu frumuseţe, suflete, să-mbete.

Luaţi din el ce vreţi, sau ce vă place
Şi ce vă face fruntea mai senină!
Doar ştiu că în poemu-acesta zace
Un chihlimbar, de-al inimii, răşină.

Un chihlimbar, de-al inimii răşină-
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Când mă ating, timid, buzele tale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-şi poartă paşii pe zăpadă
Şi dacă iarna e sublimă,
Nu ştie albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Şi nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenuşăreasă.

Şi bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocoleşte,
Îşi duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubeşte.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram îşi plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Şi marea, marea mea iubire
Mă ocoleşte şi mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aştept... şi nu mai sunt acasă,

Niciunde şi nicicând. Pădure,
Primeşte-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s?

Într-un câmp cu iarbă deasa,
Sub un cer prea-nalt să fiu.
Cât de dor îmi e de casă
Rătăcind într-un pustiu.

Nu-i pustiu unde nu-i ploaie,
Şi nici casă unde-s pereţi.
Ce eu caut n-are culoare,
Tu îl simţi şi nu îl vezi.

Nu am torbe grele-n spate,
Şi nici ochi prea obosiţi,
Doar o inima ce-mi bate;
Lângă locuri de prin minţi.

Mie-mi pasă, batăl vina,
Doru-i dor şi dorul doare.
Eu mai sunt, deci o sa vină
Fiul vitreg la cap de cale.

poezie de Dumitru Palanciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!