Regăsire

De mult căzuse, negru, asfinţitul,
Oraşul m-a primit cu zvon de ploi,
Grei picuri mi-au lovit obrajii goi,
M-au dojenit pe mine, rătăcitul.

Un vânt ar vrea cu mine să se joace,
Dar moi îi cad aripele, deşarte,
De-atâta ploaie, chipurile sparte
Iar tremură-n oglinda din băltoace.

În parc, castanii falnici m-au uitat,
Doar câinii, vagabonzi, la lună latră,
Din turnul nalt durat din rece piatră,
La catedrală, clopotele bat.

Se-aude cor de streşini, trist, plângând,
Iar lutul greu, mă trage către sine,
Cu greu păşesc, dar fericit, în fine,
Mi-e urma mai profundă ca oricând!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi

Câini vagabonzi au fost mereu,
Chiar şi când încă trăiau Dacii,
Dar astăzi ei o duc mai greu,
Că-şi împart hrana cu săracii.

epigramă de Paul Constantin (24 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine

E toamnă-n mine şi de toamnă plâng
Păsări şi frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... şi ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...

Clepsidra iarăşi timpul şi-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.

Foşnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze şi paşi. Cărarea-nsângerată,
Adăposteşte gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de gând te-adun

Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ţi-am spus,
Clepsidrele aşteaptă impulsul remuşcării;
Azi m-a ucis amurgul şi-un vis a mai apus
Şi muşcă fericirea din buzele răbdării.

M-aş dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Şi-n coajă de tristeţe te plămădesc, iubire.

Şi lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul şi ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Şi valsul fără tine mi-e greu... Şi mi-e uşor

Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streşini, cu toamnele plângând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Coboara cerul pe pămînt
Acoperit de norii grei si seci
Si-mi soarbe lacrima din gât
Oprindu-mi visurile-mi reci

Picuri cad si geamuri sparte
Soptesc la mine în fereastră
Si sufletu mi tresare-n noapte
Vorbe despre iubirea noastră

Ploaia mă trezeste din visare
Să ies afară acum as vrea
Dar sufletu-mi are răbdare
Si stă cuminte în carcasa sa

Dar o lumină mi intră-n casă
Esti tu iubire la mine ai venit
Sunt fericită ai ajuns acasă
In plina noapte soarele a răsărit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eu aş fi din carne şi oase, iar turnul din piatră, aş putea să obosesc, să alunec, chiar să-mi rup gâtul. Dar turnul şi cu mine nu suntem decât cuvinte.

Gonzalo Torrente Ballester în Fragmente de Apocalipsă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destrămate dogme

mă vrea sicriul foamea dintre scânduri
se-aude scheunând în depărtare
şi-mi zgârie timpanele bolnave
de-atâtea împăcări cu şerpii şi de-atâta uitare

căci singură-s cu demonii din mine
şi-am ruginit de-atâta nedreptate
aş vrea să mă-nfrăţesc cu orhideele abstracte
să nu-mi mai simt noianul de păcate

(dac-aş avea din nou piroane în palme
în loc de destrămate dogme
mi-ar râde ochii către Tine
n-aş sta cu uşile închise
de frica morţii care vine)

mi-e trupul lut arid dar fă să crească
un lan de grâu din el cu spice pline
de rugăciuni curate apoi vino
şi scoate Doamne demonii din mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec indiferent

Şi-am zis verde fir de piatră
S-a dus sîngele din vatră
Din palate ţigăneşti
Cîini metaliferi mă latră

Şi-am zis verde de granit
M-am ferit cît m-am ferit
Dar tot m-a lovit în creştet
Praful de meteorit

Şi-am zis verde mîţă neagră
O femeie să-nţeleagă
Demonii ce zac în mine
Mi-aş trăi viaţa întreagă

Şi-am zis verde pui de cioară
Nu e loc să nu mă doară
Şi cad frunze verzi din mine
Dar nu se grăbesc să moară

poezie de Liviu Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de-am uitat?

Şi dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine eşti speranţa,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanţa?

Şi că nu pot, şi că nu ştiu,
Pe care drum să te mai caut
Deşi nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.

Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.

Deşi tăceri în mine-au nins
Şi încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.

O vorbă doar aş vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Şi ai ales o altă casă.

Iar noaptea este pe sfârşite
Dar să adorm n-am reuşit
Şi gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvăşit.

Dar zorii vin şi din coşmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

Încălţările sunt roase,
Cârpite par, iar şi iar,
Eşti numai piele şi oase,
Se vede că mănânci rar.

- Sărut-mâna, mă grăbesc!
Duc plastic la reciclare,
Părinţii să-mi mulţumesc,
Astăzi s-avem de mâncare.

Poate sunt un copilandru,
Abia am făcut opt ani,
Dar tăticu', deloc tandru,
Mă trimite s-aduc bani...

Trag după mine saci grei,
Foamea, setea mă apasă,
Dar fără acei cinci lei,
N-am ce căuta acasă.

Odată am îndrăznit,
Să-mi cumpăr o ciocolată,
În stradă m-au azvârlit,
N-aş mai face-o niciodată...

Şi-acum simt frigul în mine,
De lacrimi, ploaie udat,
Nu-s fericit şi nu mi-e bine,
Dar dacă zic asta, mă bat...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie

Ti-am spus că mi-e dor, că mi-e greu fără tine
Şi-n sinea-mi te-aştept, te vreau lângă mine
N-am spus nimănui dar sufletu-mi plânge.
Prea mult te iubesc dar asta n-ajunge.
ŞI inima-ndură şi iartă şi lasă
Dau tot pentru tine dar ţie nu-ţi pasă...

Un drum am ales cu soare şi ploi
Pe el mi-am dorit să păşim amândoi,
Să stai lângă mine aproape să-mi fi
Degeaba te chem, tu nu vrei să vii...
Doar vorbe, doar gânduri şi-o dragoste falsă
O lume ţi-aş da dar ţie nu-ţi pasă.

Te văd ca prin vise, mă vrei înapoi,
Pe drumul ce-l vechi să păşim amândoi
Dar nu-I cu putinţa, nu-ţi cad iar în plasă
Rămâi suspinând...
De azi nu-mi mai pasă!

poezie de Andreea Palasescu (8 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!