Iubire pierdută

Şi totuşi,
turcoazul plânge prin ochii tăi
un safir rătăcit,
zâmbetul îngheaţă în faza primară,
clinchetul zurgălăilor din voce
se sparge strident,
iar respiraţia începe
printr-un suspin adânc, reverberat...
Poate...
poate doar că
verdele adoră albastrul,
Soarele se odihneşte,
iar Luna încă îl iubeşte...
tunetul ploilor de vară
încarcă energie în tulpini
şi rădăcini,
apoi foşneşte vântul
prin frunzele ce definesc
Pământul.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

Când îmi zâmbeşti, îţi zâmbeşte farmecul,
verdele fiinţei tale,
îţi cântă ochii prin nălucirile colorate
ale mirosului de toamnă, aleie de suflet.
Frumos îţi este zâmbetul femeie de durere,
raza de culori foşneşte în petece tăcute,
cu vise mustind din aroma ta.
Curge aerul ca o mătase sub privirea-ţi
cu murmur de rai în pajistea suferindă a frunzelor.
Zâmbetul tău e izvor de fericire suavă,
fragilă, dar măreaţă în vârful clipelor.
În soarele fiinţei îţi este alinarea
şi suspinul ramurilor vieţii,
în care ziua şi noaptea, luna şi soarele,
anotimpurile şi timpurile cresc
pe plaiurile universului.
Toate trăiesc în zâmbetul tău,
şi eu asemenea lor!

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea ţie dau bice ploilor şi te implor

azi sunt cuminte dau bice ploilor ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa
eşti trup din trupul nordului nefericit
iar seceta ţi-o stinge de un timp
doar vinul şi apoi cârciumăreasa

dau bice ploilor ce dintr-un bici ar vrea să muşte
poate din carnea ploilor mustind de dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată răceala rea din tine
şi sângele ce curge din nou din iad înspre obor

dau totuşi bice (ploilor ) ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocări din vară

Plâng salcâmii
ce aşteaptă
cu mult dor.. vorbind în şoaptă
să învie iar natura
şi să nu mai curgă bruma.

Să fie numai culori
şi curcubeie de flori
să alerge iar copiii
desculţi... mirosind crinii
să fie iar primăvară
zi de zi
sau
poate... vară.

Când soarele dogoreşte
cu raze fierbinţi iubeşte
iarba verde şi crudă
fluturii şi dulcea mură
copiii cu părul bălai
cu ochi negri ca de crai.

Mirosul de căpşuni coapte
mult prea dulci şi aromate
cerul, ploaia şi pământul
roua, munţii şi vântul.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lăsarea serii

pe umbrela dorinţelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deşi lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă şi se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc şi pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşitul unui picur

un picur mi-a căzut pe obraz
şi mintea m-a alergat deja
prin ploaia de vară
creştetul inspecta norii
mirosea a ciuperci de pădure
am furat un fulger
pentru arcul zodiei mele
subit
m-am rătăcit
în poienile ochilor tăi
iar inima mea te strângea la piept
într-un gest aparent reflexiv
posesivitatea îşi ţesea pânza ei trainică
de proximitate
integrându-ne
atunci gândurile noastre au devenit rugă
de nesfârşire

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Nu ştiu de unde-au apărut,
Din bolţi de vară, ochii tăi,
Şi prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.

Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopţilor,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.

Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-eşti marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.

Puteri, dorinţe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!

sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar în ochii ei mă limpezesc

Iubirea nu se poate ţine în lanţuri
Ce vrei, femeie, fără temei să ardă ca tu să înţelegi ce e iubirea?
Sunt ochii ei ce-mi limpezesc privirea
Cum primăverile albesc grădina cu florile de tei
Si de m-aş mai naşte încă o dată tot aş începe s-o iubesc chiar dincolo de poartă
Doar în ochii ei mă limpezesc
Şi poţi să crezi că dragostea se-nvinge?
La miezul nopţii luna iar răsare
Inima mea am dăruit-o în palme pentru ea, doar Ilenei Nana
Şi pulsul bate iar ochii îmi sclipesc
Când se întâlnesc cu ochii ei în zare

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Prin parcul cu castani şi tei
Unde coroane se-mpreună,
Cu paşi înceţi, doi bătrânei
Mai merg ţinându-se de mână.

Prin părul argintiu se strâng
Petale mirosind a floare
Din teii care parcă plâng
Din când în când cu chihlimbare.

Un vânt adie şi foşneşte
Frunzişul proaspăt înverzit,
Bătrânul însă oboseşte
Şi pe o bancă s-a oprit.

Apoi, privind în ochii ei,
Şopti încet, parc-a oftat:
"Culoarea florilor de tei
Doar ochii tăi i-a inspirat

Dar str[lucirea din privire
Privirea care-ţi scânteiază
De dragoste şi de iubire
N-o pot fura, de-asta oftează!

De-asta oftează şi se frâng
Într-o frumoasă elegie,
Ca ochii tăi ce râd sau plâng
Când îmi scriu mie-o poezie"

Cu mâna caldă, tremurândă,
Precum făcea odinioară,
Îl mângâie pe frunte, blândă,
Parc-ar fi fost întâia oară.

Apoi se aşeză şi ea
Şi începu încet a plânge,
Iar lacrima îi mirosea
A teiul care încă-i ninge...

24.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini în lumină

sunt cucernică, sunt puternică
timpul e mereu de partea mea
gânduri visătoare de romantică
despletesc lumina de la mândră stea.

soarele mă încarcă de energie
păsări mă învaţă zborul prin senin
sunt mereu flămândă de reală magie
nutrind ca viitorul să fie calin.

o viaţă nu-mi ajunge lumea s-o iubesc
dar aspir Paradisul adânc în piept
anotimpuri de iubire se împământenesc
bătătoresc cu visul drumul cel mai drept.

prosper în credinţă, demiurgul slăvesc
am prins rădăcini în lumini de concept.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochii tăi pe munţi de safir

deasupra
nori
dedesupt
zâmbetul
înflorit în culoarea zilei
până în
piatra tăcerii

ne plouă
cu ochii tăi încercuiţi
de stropi de lumină
timp necesar

piatra
îşi cântă cântecul iluzoriu
pe
munţi de safir

perlă
şi glas între ape

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auroră

M-am trezit... un nor pufos
îmi mângâia delicat obrazul,
picurându-mă apoi cu lacrimi fierbinţi
în oceanul meu de doruri
venite de după muntele de tristeţe
dintre noi.
Mirosea din nou a flori de liliac,
ploaia avea gust de migdale amare,
iar frunzele foşneau în cor
lieduri de primăvară renăscută
din cristale de ametist...
Ca din senin, două lasere verzi
secţionau infamul munte,
devoalând mirificul acvamarin
rătăcit în noapte.
Apoi, un torent de alb
împresurându-ne cu iubire,
fixând clipa noastră stelară...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata frumoasă-n grădină...

Venirea fetei frumoase în grădină,
face ca trandafirii să se înroşească de ruşine,
atunci când văd buzele ei frumoase,
la fel şi frunzele crinului devin palide şi ividioase
când o văd păşind agale prin alei.
Soarele cu puterea lui luminează violetele
şi ea le schimbă culoarea cu virtutea ei,
iar respiraţia ei dulce şi mirosul parfumat al florilor
încălzesc pământul cu o căldură vie,
iar ploaia vine veselă şi udă florile şi culturile,
atunci când o lacrimă cade din ochii ei frumoşi,
transformându-se în duşuri pentru natură.

poezie de Eugenia Calancea (20 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbându-mă-n toamnă

S-a-ntroienit aleile sub frunze,
pe cer trec norii,
brazde arate adânc în plumb.
şi tot merg-înot, înainte,'napoi,
prin oceanul înfrunzit
de frunzele desfrunzite
de pomii şi de verdele lor,
căutând pe sub ele
o vară demult trecută şi dragă mie...
o vară cât viaţa.

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!