La margini de seară cânta o vioară

priveşte
fluturii care duc iarna pe umeri

şi noi
într-un altar de frunze moarte
deschidem porţile cărţii

avem ce-avem cu morţii
dar nu cu moartea

ne va ţine de cald

iar fluturilor le va fi dor
de ghilotină

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,
Şi ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopţii, laptele cărunt
Îndrumă cocoşatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,
Ne scuipă moartea asta printre dinţi
Şi până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,
Păşim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini
Sunt şi mai mici, iar noi tot mai puţini.
Acum aţi înţeles tot ce era:
O vară sinucisă până-n ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sfânt

degeaba ne plimbăm pe umerii
copacilor
dacă nu înţelegem vorbele tracilor

nu mai au frunze
dar au muguri de piatră
şi rădăcini încolăcite pe istorii străvechi

aceia umblau cândva în perechi
se desprindeau de apus
în focuri înalte
şi luminau traseele noastre în pante

degeaba ne ridică pădurile pe umeri
dacă nu le-ascultăm poveştile
aşa cum sunt
mai puţin în ceruri
mai mult în pământ

în pământul pe care-au călcat
şi e sfânt

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavoli în şir indian

în lumea asta subţire şi netedă
ca o foaie de calc
leşurile noastre se rostogolesc
bolovănos
până la prăbuşirea
în mocirla cerului
iar unii lasă urme
la care şi diavolii se-nchină
în şir indian

dumnezeii scuipă-n sân
de nelocuirea lor
în strana Căii Lactee

ori n-au loc nicăieri
ori nu ştim noi
cum şi de ce îi locuieşte
moartea

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă învăţ

Am învăţat să spun "te rog"
Am învăţat să cer iertare
Am învăţat să zbor în vis
Am învăţat să dau crezare.

Acum, când stau şi mă gândesc
Şi-ncerc din nou să-mi amintesc
Realizez ca drumul nu e-ncheiat
Mai avem multe de-nvăţat.

Şi eu, şi tu, de fapt noi toţi
În fiecare zi a vieţii,
Învăţăm, reînvăţăm,
Să preţuim ceea ce-avem.

Priveşte soarele şi zi-mi
Dacă te-ai întrebat vreodată
De ce e el atât de cald
Cu noi toţi, lumea arogantă?

Priveşte valurile mării
Şi lasă-le să te-nconjoare,
Ascultă plânsul ploii,
Întreabă-te: Le meriţi oare?

Încă învăţ...
Mereu voi învăţa,
Să preţuiesc comori,
Şi-anume: Viaţa!

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când renunţăm la vise şi ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru şi ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte şi putrezite fac aerul imposibil de respirat şi ajungem să ne dorim moartea, moartea care să ne elibereze de certitudini.

Paulo Coelho în Jurnalul unui mag
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceainăria îşi planifică plopii

mi-e dor de întâmplările cu tine
de oameni simpli şi zăpezi
de adăposturi în care se ascund de mii de ani
cormoranii

în umbrele feritelor amiezi
câteodată nu am loc pentru mine
sau pentru noi
cei care-ncăpeam într-o singură silabă
a pruncilor născuţi în grabă

iubito, mă ajunge un sfârşit
ce seamănă cu o femeie neiubită

parcă-aş mai sta
pe banca întâlnirii premature

se pregăteşte să mă-njure
această moarte care m-a trăit

acum că sunt iubitul neiubit

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbesc de dor

Afară, cerul e-nnorat,
În suflet am un strop de soare,
Pe care, tainic, l-am păstrat
Din tine, astrul meu, şi care

De cald şi de urât îmi ţine
Când este noapte sau e nor,
Când iarna semne dă că vine,
Când ochii mei orbesc de dor.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

Încet-încet mă regăsesc în tine,
O căutare-n taină zi de zi,
Ce m-a-nvăţat dorinţa de a fi –
Îmbolnăvirea sinelui de mine.

Acum eu mă gândesc a ne uni:
Tu – spirit, eu – drumeag printre ruine
Şi poate ne zidirea mâinii pline
Va şterge nepăsarea de-a muri.

Apropie-mă-ncet de fiecare,
Cuprinde nesfârşirea dintre noi
Şi prinde-mă-n reverul morţii – floare,

Ca pe o zi şi-o noapte oarecare
Şi fără să privim iar înapoi
Să ne-ndreptăm uşor spre nepăsare...

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa stinge amorţeala

"Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simţi cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi eşti niciodată departe,
Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, şi cu frunze, şi ramuri.

Preumblă-te veşnic prin casă,
Priveşte-n oglindă, priveşte
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te creşte...

Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara
Iubirii şi-aducerii-aminte."

Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare –
"Mai e puţin...", îmi şoptesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş înveli cu frunze galbene

cum am găsit odată un pui de căprioară
dorinţa de a-l atinge
ca şi intenţia de a-l încălzi
erau pur şi simplu normale
dar sigur pe foarte aproape
inima căprioarei bătea disperată
aşa că m-am abţinut
să nu-i stric chimia
dar m-am tot rugat de atunci
să nu-l găsească niciun carnivor
dar nici pe mine
deaorece uneori mă simt aşa
numai bun de acoperit cu frunze
să nu mă găsească iarna ne-nvelit
iar primăvara să-mi crească prima frunză
să fac fotosinteză cu cerul
să-mi gâdile fluturii noua viaţă
iar ploaia să-mi plângă dorul de tine
să văd şi eu cum e să rodesc
să-mi răspândesc trupul prin toată pădurea
să înapoiez cumva
aşternutul acesta cald
precum inima ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea fluturilor din stomac este scurtă. Fluturii ajung repede într-un insectar al memoriei.

aforism de Ionuţ Caragea (2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,
N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,
Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?
Din buze iveam pe trupuri clădiri,
Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,
Ne încălzeam cu focuri din paie,
Ninsorile toate ştiau că te chem,
Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,
Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,
Iar noi dezmorţeam din umeri povara,
Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;
Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...
N-aş mai aprinde făclia-napoi,
Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai, Tanţo?

Ce-ai, Tanţo, de te uiţi la mine
Cu ochii ăştia zgomotoşi?

Sunt anii roşi
De-atât reproş
Şi-aşa îmi vine,
Când mi-e bine,
Să fug în tine!

Ce-ai, Tanţo, de te cerţi cu noi?
Cum care noi?
Noi amândoi!

Cu buzele-astea-mpleticite
Pe lujer sur,
Nici bun augur,
Nici trandafir,
Nici chilipir,
Cu genele-astea aurite
Să mă dai lumii înapoi!

Copacii goi
Stau la taifas.
Mai e un ceas
Şi fug în tine,
N-a mai rămas
Nimic din mine.

Ce-ai, Tanţo, ce-ai de împărţit?
Lasă copilul ghemuit,
Unde e cald!
Cum unde?-n noi!
Cum care noi?
Noi amândoi!

Degeaba mi l-ai perpelit.
Copilul ăsta iar ne creşte,
Nici Dumnezeu nu ne iubeşte
Aşa cum ne iubeşte el.
Şi-i blând,
Şi-i miel,
De lacrimi chel,
Şi ne zâmbeşte într-un fel
Cum Dumnezeu n-a mai zâmbit.
Ce-ai, Tanţo, de nu m-ai iubit?

Tanţa zăcea
Pe-un colţ de stea.

Păcat de ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile europene propovăduiesc moartea. Cărturarii europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii europeni lucrează pentru moarte. Dascălii europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte.

citat din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea este umbra noastră care se ţine după noi să ne soarbă.

definiţie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte

mâine se-ntâmplă
o frunză de nuc

şi noi aşteptăm
rugina pe frunte

mâine e alb
şi astăzi e alb

şi noi doar murim
în drumul

spre noi

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!