Şefuţul

La firma noastră totul merge bine
Şi fiecare dintre angajaţi
Se poartă cu ceilalţi ca între fraţi;
Chiar şeful, când greşesc, se mai abţine.

Dar e, bătrânul, la pensionare
Şi azi îl vom primi pe altul, nou;
Ne-mbărbătăm că nu va fi un bou
Nervos şi cu obrazul gros şi tare.

La masa-ntinsă, cu bucate multe,
Cu mici şi bere –nu c-ar fi legal-
Patronul nostru, c-un aer regal,
A vrut ca toată lumea să-l asculte:

-Fiind eu mulţumit de munca voastră,
Că ştiu că nu-i uşor ce faceţi voi,
Vi l-am ales, şi-acum e printre noi,
Pe noul şef. De-acum e-al dumneavoastră!

Şi a plecat, iar noul şef, simpatic,
Abia trecut de douăzeci de ani,
Deja avea, la masă, doi-trei fani:
Era şi tânăr şi cam nebunatic.

Ne-am liniştit, văzând cum se împarte
Şi cu mesenii toţi de vorbă stă,
Cu vorbe-alese, fără "bă" şi "fă",
Am zis că-i bun şi-o şti şi-un pic de carte.

A doua zi, la firmă, toate bune,
Iar noul şef e fără de cusur,
Dar e prea tânăr, netrecut prin ciur
Şi-i şef, aşa că are şi lacune.

Şi, uite-aşa i-au căutat defecte,
Dar n-au găsit niciunul până când,
Picior peste picior la masă stând,
Colega lor citea de prin proiecte.

Privindu-i fetei formele perfecte,
Toţi salivau, dar au înmărmurit
Căci şeful nicio clipă n-a privit,
Şi toţi i-au aruncat priviri suspecte.

E imposibil! Asta nu se poate!
Să nu-l atragă Ana? E bolnav!
Dar, poate-i impotent sau chiar, mai grav:
O fi din ăia ce-s împinşi din spate!

La ce s-or fi gândit ei, nu ştiu bine,
Dar n-a trecut mai mult decât un an
Şi Ana a pus botul la ciolan:
Un şef ca soţ? Cin' s-ar putea abţine?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul scuză mijloacele

Când, rătăcit, într-o ogradă,
Un şarpe a putut să vadă
Că ierarhia-i foarte clară
La cei care conduc o ţară,
Adică, dacă pleci de jos
Şi ştii, "să faci la şefi frumos",
Ajungi, aşa cum ţi-ai propus
Pe-o treaptă, undeva, mai sus.
Văzuse el că e un cal,
În curte, şeful principal
Care, ca şef, i-avea pe toţi
Din curtea lui, slujbaşi netoţi.
Dar şarpele voia, se pare
Să treacă peste-această stare
De târâtor care tot pupă
Un fund 'nainte şi chiar după;
De-aceea el cu... demnitate
Muşcă pe primul şef prin spate
Şi-nlăturându-l, i-a luat locul...
Apoi şi-a încercat norocul
Şi-a reuşit, muşcându-l iar
Pe noul şef, nu în zadar,
Că a avut veninul pus
Efectul de-al sălta mai sus.
Astfel ajunse şi la cal,
Pe care l-a muşcat, normal
Şi a ajuns conducător
Doar cu-n venin nimicitor

MORALA:
Astfel, în vîrf, s-ajungă, poate
Şi cel ce muşcă pe la spate!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte şi după revoluţie. Şeful de cadre al activului de partid preia funcţia de şef al cimitirelor la administraţia locativă

Mai acum un sfert de veac,
Tremuram când dai de ştire
Dar acum, n-am pic de trac
Că te ştiu şef la... cimitire.

epigramă de Valeriu Ene din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai ştiu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e şi acolo şef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
şi nu mai pun botul la toate poveştile cu zâne şi
mai ştiu eu câte o mie şi una de nopţi
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectele geloziei

Vulpoiul, cu o viaţă grea, mizeră,
Fiind un biet şofer de gunoieră,
Ce viaţa-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soţioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subţire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marţi, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe şef,
Să-i dea soţiei sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar şeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Şi a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Şi-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea şef la Protocol!
Se descurca-n diverse situaţii,
Vulpoiul era dus în delegaţii,
C-a avansat şi dânsul, va să zică,
Şi-acuma conducea maşină mică.
Cu cât lucra vulpiţa mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur şi pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag...
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Şi-uitând de politeţe şi sfială,
S-a dus la şef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Şi astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.

Morala 1
Când eşti sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ţi face viaţa de rahat.

Morala 2
De muncă uneori îţi piere cheful,
Când soaţa ta pe mână e cu şeful.

Morala 3
Degeaba soţu-i pe volan cu mâna,
Când doar soţia poate trage frâna!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosirea votului

De când partidul de porcine
Avea şef nou, îi mergea bine.
Cel vechi, dintr-un motiv anume,
Plecase de nebun prin lume,
Deci, cu acest şef nou de rasă,
Le-a dat altor partide clasă,
În lupta grea electorală.
Partidul porcilor, cu fală
A-nflăcărat ograda mare
Cu un program de guvernare,
Ce prevedea schimbări majore
În viaţa tuturor, pe ore;
Urma să aibă de mâncare
Oricare necuvântătoare,
Cu mult mai mult decât ea poate
Că spor va fi de-acum în toate.
Şi-a fost partidu-nvingătorul
La vot, cum a dorit poporul.
Mulţimea necuvântătoare
Avea de-acum speranţă mare,
Că-n Parlament, majoritarii,
Deci porcii, copleşeau măgarii.
Doar că întors de la plimbare
Acel fost şef, gelos se pare
Pe porcul ce purta drapelul,
L-a tot muşcat să-i facă felul.
Cum lupta de la vârf n-aduce
Decât ruptură, s-a pus cruce
Majorităţii de porcine
Dar şi programului, vezi bine.
Astfel văzură toţi cum votul
L-au irosit porcii cu totul.

MORALA e-ntr-o-nvăţătură
De noi ştiută, din Scriptură:
Nu daţi la porci mărgăritare,
Că vi le calcă în picioare!

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la şef!

Foaie verde, floare, floare,
Şeful nostru cap nu are.
Nu-i un lucru de mirare
Ce dă semne de-ntrebare!
Constatăm, e clar, corect...
Păi la ce să mă aştept?!
Şi ca el atâţia sunt,
Doamne, pe acest pământ!
Şi de-l au e tot un drac,
Că nu au nimic în cap,
Deci e lipsă sub căciulă,
Dar pe ei îi doare-n... gură.
La şefii cei mai de soi,
De-ăia, cam ca pe la noi,
Iei un ban şi îţi cer rest,
Că-i prea mult... Aţi înţeles?!
Fiindcă după mintea lor,
Tragi – un bou de rând, în gol.
Şi ei boi sunt, dar de viţă,
La petreceri se fac criţă...
Să-i vedeţi pe cei stilaţi!
De ei să nu vă miraţi!
Îmbrăcaţi la patru ace,
Dau din cap, mai bine-ar tace.
Li-i sărac vocabularul,
Ştiu doar lira şi dolarul.
Euro şi leul greu.
Îi visează tot mereu.
Puşi la teste de cultură,
Dumnealor o iau în... mână,
O freacă şi-o încălzesc,
Dar nimic nu dovedesc.
Măi, eu zic de testu-n sine,
Nu gândiţi şi voi ca mine!
De hârtie zic, fireşte,
De-altele, Doamne fereşte!
Mergeţi voi şi socotiţi,
Altfel, liberi o să fiţi,
Fără jobb, fără parale...
Vă trimite la plimbare.
Au abacul pe birou...
...........................................
Dovedind că este bou,
Bou cu facultăţi de soi,
Trece iute pe la noi.
Rage, dar nu pe imaş,
Că e bou... de la oraş.
Petrece la greci sejurul,
La noi se uită cu...
Ce mai! Una peste alta,
Boul nostru-i şef... Şi gata!
Prost să fii, noroc că eşti!
Şefule, să ne trăieşti!
.....................................
Să facă economie,
Sunt ca umbra – o hârtie.
Cad în cur precum bobocul
Şi alt şef le ţine locul.
Foaie verde de dudău,
Doamne, bine-i să fi bou!
Leafa vine, timpul trece,
Cum să-i vină să mai plece?!
Are scaun cu spătar
Şi e-un bou fenomenal.
Lasă prostul să muncească!
El e şef... să lenevească...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai unul? (După George Coşbuc - Numai una)

Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ţinut-o-n frâu;
Mergea întins şi cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toţi: nuntaşi, însurăţei,
Ba chiar şi-n jur, pe puradei
Aduşi de o miloagă.

Priveşte fix, minute trec,
Şi toţi mireasa o petrec,
Să facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va şti că va urma oricum.
Acesta-i e secretul.

De-acum, voi ştiţi tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Şi ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Şi la-nălţime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.

Să-l ţină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Şi chiar aşa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Naţională.

Se uită babele saşiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Şi toate-s pe la poartă.
Să vrei şi nu poţi să n-o placi
Cum merge ţanţoş printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.

Au vrut primarul şi ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
Să cauţi în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
Că mulţi aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
Să îşi împartă patul.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOTĂ DISCORDANTĂ

Toţi subalternii la un chef
Îl lăudau în cor pe şef,
Cum că-i dotat şi-i om de bine,
Doar secretara se abţine.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima plecare

Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor şi eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice şoaptă mă adie
când toţi vor crede că n-aud nimic".

Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.

Luasem şi măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
şi să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.

Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abţineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, aşa, nemort.

N-a fost uşor şi – recunosc! – chiar chin,
că-i auzeam ce zic pe fiecare
de m-au umplut de ciudă şi mirare.
şi zău că mi-a fost greu să mă abţin.

De ciudă - pentru ceea ce-am gândit,
căci am uitat: "De morţi numai de bine",
iar de mirare că, vorbind de mine...
din ce credeam, niciunul n-a bârfit.

Aş fi-nghiţit în sec, dar nu mişcam
căci mărul prim ar fi stricat surpriza,
şi-ar fi pornit devreme vocaliza
pe care... mai târziu o aşteptam.

Ei, asta e! – mi-am zis, ce-o fi o fi!
Mai am o zi şi gata aşteptarea,
iar mâine-seară pot să-mi fac plimbarea
şi-atunci, la tot ce-a fost, mă voi gândi.

A doua zi, efectul a-ncetat
şi - fir-ar ea să fie de-ntâmplare! -
căzând pe mine-un strop de lumânare,
am şi urlat, dar m-am şi răsturnat

Şi, parcă, scris de moarte să nu scap,
căci, vorba-ceea, tot ce-i viu se duce,
dar să-mi rămână, veşnic, scris pe cruce
"Te vom iubi chiar şi... căzut în cap"?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaniolii n-au ştiut niciodată prea bine ce-i cu ţara asta şi i-au zis Eldorado, iar un englez pe care îl chema Raleigh chiar a şi ajuns, acum vreo sută de ani, până pe aproape; dar cum suntem înconjuraţi de stânci şi de prăpăstii greu de trecut, am scăpat până azi de lăcomia naţiunilor Europei care sunt, nu ştiu de ce, foarte ahtiate după pietrele şi după tina pământului nostru, în aşa hal încât ar fi în stare să ne ucidă pe toţi.

Voltaire în Candid sau Optimismul (1759), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaua pe cal

(După Mihai Eminescu – Sara pe deal)

Seara, în bar, stă şi se uită cu jale:
În buzunar, nu prea mai are parale,
Iar împrejur sunt multe fete frumoase
Ce l-ar iubi, căci multe sunt păcătoase.

Muzica lui se-aude iară şi iară,
Ochii lui mari se pierd în fum de ţigară,
Sus, pe tavan, scapără leduri mărunte,
Iar un beţiv vrea să-l sărute pe frunte.

Parcă ar şti ce necăjit e, săracul,
Că nici acum n-a reuşit să ia bacul
Şi-a învăţat (vreo două zile, tot anul),
Dar n-a ştiut unde să meargă cu banul.

Dac-ar putea, ar vrea în timp să se-ntoarcă
La primul an (sunt mulţi ani de când încearcă)
Şi nu e prost, dar bacul ăsta e, parcă,
De netrecut, numai de nervi îl încarcă.

Mai sunt şi-ai lui, încă îl ţin în spinare,
Nu-i mai dau bani şi-asta îl doare mai tare,
Se ceartă des ziua, dar mai ales seara
Şi toţi aud, lumea-i cunoaşte povara.

Poate curând, la jocuri de păcănele,
Va câştiga şi ar scăpa de belele,
La bar ar sta chiar şi o noapte întreagă,
Ore în şir s-ar mai cinsti cu vreo dragă.

Numai că azi stă c-un prieten (pe bune!),
Nu mai au bani şi ar mai vrea nişte-alune,
O duce greu şi este vina lui toată
C-ai lui au pus şaua pe cal dintr-odată.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incognito

Măgarul sfătuit de un confrate
Ajunse prin transfer la altă unitate,
Lăsând în urma lui un gol nu tocmai mare
Ba chiar s-ar fi simţit un fel de uşurare;
Sosit la noul post el chibzui
Că e locul şi timpul a se rostui;
Drept pentru care mai bine de o lună
Se arătă supus, la toţi cântând în strună.
Scăpă chiar o vorbă la un şef de tură
Cum că e pe urma celor care fură
Din avutul obştei cu neruşinare
Şi c-ar fi aflat şi-alte lucruri care
Servite'' pe tavă'' mai sus la şefie
L-ar umple de-otavă şi de simpatie.
De la vorbe, apoi şi ameninţări
Trecu chiar la fapte nu fără urmări:
Era-n unitate o harababură
Tensiune, ceartă, invidie, ură.
Măgarului însă deloc nu-i păsa
Folosea prilejul spre a avansa.
Dar oricât se zbătu şi bătu din copită
Rămase la fel, doar o simplă vită.
Crezând că-i eroare sau omisiune
Îşi prezentă cazul la direcţiunne:
-Cartea mea de muncă, ce-i drept, e-ncărcată
Dar acum sunt altul, am stil, judecată!
Cu toate acestea sunt vădit frustrat
De ce tocmai eu n-am fost avansat?!
-Pleacă de aici, că ragi fără rost
Faptele atestă c-ai rămas ce-ai fost!

Cât despre morală, ştiu aceia ''mari'',
Că şi printre ei sunt destui măgari.

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost şef

Şef fiind, trăia ca-n rai
Dar avea un singur bai:
Nu ştia cum că şefia
Nu ţine cât veşnicia.

epigramă de Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărin Motanul

Era de râs prin sat, la Gura Văii
Iar noaptea nu prea mai putea să doarmă;
Era bătrân pe lângă toţi flăcăii
Ce se-adunau să bea (făceau şi larmă).

Era de-un leat cu ei doar... pe la minte
Şi, cot la cot sau bere după bere,
Turnau întruna bancuri, iar Axinte,
Patronul cârciumii, striga: "Muiere,

Mai vino cu un rând, că plânge masa!"
... Şi se distrau în noapţile de vară.
Doar că era Nebuna, Ofticoasa,
Pe care-o deranjau şi zi, şi seară,

Că nu putea dormi de gălăgie;
Zicea că nu putea ieşi la budă
De frica lor, că s-ar putea să fie
Ori violată, ori văzută nudă,

Căci vara, în canicula cea mare,
Ea nu suportă peste ea vreo treanţă,
Că-i cam voinică şi transpiră tare,
Iar la căldură n-are toleranţă.

Sătui de ea, s-au hotărât flăcăii
Să-i joace-o festă, dar aşa - completă,
Să fie un exemplu-n Gura Văii:
S-o fotografieze pe babetă.

S-au înarmat cu camere şi bliţuri
Şi s-au ascuns prin pomi şi-n nişte şanţuri;
Erau toţi veseli, după multe spriţuri,
În noapte, ca fantome fără lanţuri.

Iar sarcina cea grea: s-o scoată-afară
În toată goliciunea, fără teamă,
I-au dat-o lui Mărin c-aşa votară,
Şi doar el ştie să se bage-n seamă.

A început Mărin cu miorlăitul,
De-ai fi jurat că-i datamai motanul
Avea volum, ştia afurisitul
Cum face un mârtan ce-şi ceartă clanul.

Nu au trecut nici două-trei minute
De când băieţii aşteptau s-apară,
Că se-auziră ţipete acute
Şi, în papuci doar, a ieşit afară.

Aşa-ceva, veţi crede că-i poveste
Cu bliţuri, râset, urlete sau şoapte,
Dar baba, pân' să prindă ei de veste,
Trimise-o oală-n capul lor. De noapte.

Ei s-au ales cu câte o amendă,
Dar pozele au circulat tot anul,
Povestea s-a tot spus, e-acum legendă
C-un mare personaj: Mărin Motanul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea înţeleseseră ei atunci despre ce fel de liberare era vorba sau ce avea să însemne schimbarea macazului politic pentru viaţa lor simplă şi pornită cu opinteli către capitalismul pe care îl propovăduiau unii în Bucureşti, pe la televizoare sau prin gazetele care ajungeau în sat, dar porecla se lipise de fruntea lui Tănase ca şi cum ar fi fost unsă cu clei. Se pricopsise cu ea, dar nici că-i păsa atunci când era strigat astfel pe uliţă sau la cârciumă. Doar uneori cădea pe gânduri şi îi părea rău că nu se dusese şi el ca alţii în capitală pentru a lua certeficat de revol'ţionar. Auzise de la unii mai iuţi de picior sau care se sloboziseră în scăldătoare că aveai avantaje şi că te puteai orienta mai bine decât ăi de n-aveau hârtia la mână. Dar el rămăsese doar cu liberarea pe care o propovăduise în acel decembrie călduţ, după ce arsese steagul partidului luat pe lopată, cu stupii şi cu porecla. Mai multe nu-i dăduse noul regim. Iar cu fostul şef de post se împăcase până la urmă, la ce bun să ţină supărare dacă erau din acelaşi sat? Doar pentru doi pumni şi câteva înjurături aruncate la mânie? Într-o seară desfăcuseră o damigeană cu vin roşu, luaseră gâturile la două găini, le fripseseră în tuci şi, spre dimineaţă, când începuseră să cânte cocoşii şi învineţea cerul deasupra pădurii, îi dăduseră dracului pe toţi, indiferent de partid, cu tot cu politica lor de curve şi cu mişmaşurile lor...

Cristian Lisandru în Dezrădăcinare (2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil

De-ai şti, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prinţese
ori cu croitoraşul care ţese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,

Să pot şi eu să mă mai joc un pic
aşa cum îmi plăcea: cu păpuşica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.

El a venit o clipă şi-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit şi iar m-a supărat.

Nu ştiu ce a putut să intervină,
dar ştiu că ore-n şir l-am aşteptat
şi îmi e dor şi nimeni nu m-alină.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arivista

De când se ştie-a vrut doar să parvină,
Să promoveze în organigramă,
Dar nimeni n-a băgat o vreme-n seamă
Prezenţa ei atât de feminină.

Era cam toantă, dar n-a fost o dramă,
Căci unui şef, odată, pe retină
I s-a fixat alura ei divină
Şi a aflat îndată cum o cheamă...

Iar de atunci nu ne mai miră felul
În care duduiţa cea tenace
S-a dovedit a fi,-n final, dibace,
Căci, cu talent, ca să-şi atingă ţelul,
Şi-a pus în evidenţa mijlocelul,
Deşi părea că n-ar avea mijloace!

poezie de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!