Până când îţi vei putea articula durerea

nu-mi rămâne decât să visez la petreceri fistichii
în castele de piatră şlefuită aşezate parcă în ciudă
la confluenţa dintre iluzie şi deja-vu
muzica s-a retras în coloanele înalte şi reci
iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rătăcit
între caraiman şi poiana soarelui
sau poate e doar un faraon în căutarea sfinxului
înainte ca acesta să-şi găsească odihna din bucegi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenez sentimente cu nepriceperea unui zugrav

încerc să dau culoare gri-ului
acest amestec de cer şi pământ
apoi cu o daltă în loc de penel
strivesc în piatră nedumerirea
într-o disperată dorinţă de a sculpta dorul
dar stânca devine lut de început
iar mâinile acestea tocite de olar
cu pretentii de demiurg
se zbat între două ape

nu-mi mai ramâne decât dansul cu noaptea
într-un fel de vis din care mă trezesc copil
apoi din râsul
din plânsul
din dorul meu
sau poate din iubirea de a fi
s-a născut pentru a infinita oară
cuvântul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naşte în zbor

între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezia se scrie în fiecare dimineaţă
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineaţă

când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezia se naşte în zbor
între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naşte dintr-o piatră
prin daltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte îmi este frică

singura teamă pentru necunoscutul acesta inevitabil
în afară viermilor şi a întunericului
ar fi lipsa visului
aşa că mă întind să visez cât mai sunt viu
cât încă mai am puterea de a-mi aminti ceva
dincolo de plutire şi de toţi caii albi
chiar şi dincolo de păsările măiastre buburuze
şi mai ştiu eu ce alte năzbâtii copilăreşti
visez uneori şi iadul

în mintea mea locuiesc toate lumile
şi de aceea vi le scriu
înainte de a nu mai rămâne din mine
decât aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa nu-mi permite nici măcar bordeie, eu construiesc ca un apucat castele...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoaşterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălţare ideatică
între două eternităţi
deşi lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă primăvara ar putea alege să fie om femeie ar fi

parfumul ei îmbătător nu ar avea nimic de suferit
toate cuiburile îmi amintesc asta
fiecare fluture ameţit de chemarea florilor
albinele care-şi scutură iarna de pe aripioare
chiar şi poiana de sub jocul mieilor
locul în care trona imperial omul de zăpadă
ultima întâlnire dintre fulgi înainte de a se transforma în rouă
ţipătul insinuant al piţigoiului şi mugurii cătinei
delicatele buburuze în căutarea lor ideatică atribuită de copilul din mine
şi florile de cireş
inima mea care respiră prin zarzării de "La Medeleni"
poarta sărutului prin care zăresc masa tăcerii ca pe o cină de taină
toate aceste banale manifestări de primăvară sunt în fapt minuni
fiecare petală care se scutură dezvăluind promisul fruct
îngerii care desfac albul norilor de albastru
prin succesive întremări de-o clipă
sufletul bănuit dincolo de fiecare trup ţărână

frumuseţea acestui anotimp asemuit cu renaşterea
nu ar avea nimic de pierdut în chip de afrodită
muzica câmpului înflorit
momentul în care raiul nu-mi mai pare o poveste
poate de aceea trăiesc fiecare topire a zăpezilor sub zodia ghiocelului
cu speranţa unui carnaval al naturii
până şi dumnezeu e însărcinat de primăvară
printre flori se naşte isus prin fiecare gâză
prin fiecare zâmbet de copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serverele gâfâie precum mocăniţele

şi e doar o banală eroare de sistem
iar viaţa pare un labirint ciudat
în care smecheria rupe orice logică
iar demenţele desfinţează ieşirile
de intrări nu mai vorbeşte nimeni la prezent
totul este ori la trecut
ori într-un mare
MARE viitor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat

Un om a ajuns în faţa unui Zeu ciudat –
Zeul multor oameni, cenuşiu de înţelepciune.
Iar zeitatea a strigat cu glas de tunet,
Pufnind, plin de mânie:
"Îngenunchează, muritorule, şi smereşte-te,
Şi înfricoşează-te, şi adu omagiu
Maiestăţii Mele Unice şi Sublime."

Omul a luat-o la fugă.

Apoi a mers la alt Zeu –
Zeul gândurilor lui lăuntrice.
Iar acesta l-a privit
Cu ochi blânzi,
Luminaţi de o infinită inteligenţă,
Şi a exclamat, "Sărăcuţul meu copil!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două sirene imposibile

ca un anunţ că se mai şi moare din când în când
asfaltul miroase a ploaie de vară
traversez pe verde pragul dintre zile
golesc buzunarele într-un birt de cartier
cu patimă cu păcat
desfac gândurile în baloane de săpun
zâmbesc amar unei închipuiri
adorm cu ochii în tavanul sterp
parcă din ce în ce mai aproape de podea
mă răsfăţ cu un vis de zefirelli
înainte de întoarcerea prin furcile caudine
ale unei noi zile
doar asfaltul îşi vede de praful lui
lacrimile nu se combină cu bitumul
par mult mai mari şi negre
ca mai toate bubele
trec pe lângă o dugheană cu flori altoite
miroase ca la înmormântări
a crini a veşnicie sau poate a eliberare
florile de câmp îmi amintesc de mama mea
şi de bucuria de a aduna stele de pe pământ
de felul acesta de a nu creşte niciodată
cineva mă înjură
iar eu nu pot decât să-i zâmbesc
ca un tâmp ca un laş ca un terchea berchea
bine că nu mi-a dat o palmă
pentru că încă nu am învăţat să întorc şi obrazul celălalt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!