Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai cărări prin locuri neumblate de zei

adâncit în toiagul vieţii
dar aplecat uşor spre veşnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înţepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele par stropi de ploaie

pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonşalanţă din infinit
sunt convins că oricât m-aş strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulţi cu generozitate

acum simt pleoapele călcându-se
şi iată că nici în viaţa asta nu voi reuşi
să desfac visul de visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate în ţara minunilor ideal este normalul

şi eu caut minunea
printre drepte infinite
paralele cu imaginaţia
perpendiculare pentru simetrie
cu inefabilul
precum iluziile în aşteptarea penelului
sau gândul în aşteptarea cuvântului
poate că doar aşa
culoarea devine sentiment
roşu durere
galben toamnă
adânc turcoaz de atlantida
înalt albastru de voroneţ
albul ca alternativă la rotund
unghiuri fără echivoc
educate să fie juste
pe alocuri plictisitoare
o lume plană
pătrat nelocuit de iubire
din care ridic dorinţa
piramidă
spre o stea care-mi poartă visul
dincolo de tridimensional
de niciunde spre oricând
prin timp

cine ştie prin câte găuri negre trece lumina
înainte de a a se dărui florilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt material de construit scări la cer

altfel ne-am prăbuşi în noi
precum o fac stelele care refuză risipirea
iar hăurile nu s-ar mai lăsa pătrunse
nici măcar ca sifoane spre nicăieri

din când în când zâmbesc ca un orb
la auzul unei voci de înger
ridic degetul arătător ca pe un penel
desenând aiurea poduri între lumi
într-o disperare soră cu poezia femeilor
şi mă pierd în visul din visul meu
ca un autor de scenarii hollywoodiene
numai bune de ridicat biserici noi
din care dumnezeu să ne ierte
de dumnezeire

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt închis într-o ou de beton armat

lovesc cu disperare pereţii precum un pui anemic
care nu şi-a înghiţit încă gălbenuşul
e ca şi cum m-aş grăbi să ies în viaţă
să rup iarba să-mi mişc aripile
să casc ciocul după un strop de apă
ori doar să caut căldura universală
dar de atâta freamăt oul s-a rostogolit în el
fără a mai căuta temei în lumea de dincolo de lume
ca un meteorit incapabil să ardă până la capăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serverele gâfâie precum mocăniţele

şi e doar o banală eroare de sistem
iar viaţa pare un labirint ciudat
în care smecheria rupe orice logică
iar demenţele desfinţează ieşirile
de intrări nu mai vorbeşte nimeni la prezent
totul este ori la trecut
ori într-un mare
MARE viitor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare victorie mai înalţ o poartă

prin care îmi trec oasele spre veşnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinţei
pe care să mărşăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopţi şi o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai ştie ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeaţă movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aş şlefui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un aşa de mare adânc

pe care şi groapa marianelor ar fi invidioasă
încerc să-mi ridic pleoapele
deşi capul mi se turteşte de presiunea absurdă
a celor câteva oceane aflate deasupra
unele cel puţin îngheţate
pe cât de atlantice pot fi
şi mai deloc pacifice

aici întunericul e mai greu de suportat
cu pleopele închise

dintr-o asemenea acoperire
încă te mai iubesc
ca pe o stea polară
ca pe un muşchi de pădure
ca pe un ac de busolă blocat
spre miazăzi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte depresia asta galactică

nu mai lăsa poeţii prin stele
nu vezi că e plin de găuri negre
pasul şi dezastrul
ceasul şi apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primăvara
nici măcar un amnar
cât să mai speri că se vor întoarce
nu vezi că au rătăcit şi ultima luminiţă
călăresc orbecăind prin întunericul din ei
se cred muritori
caută fericirea prin oase
ca şi cum nu le-ar mai ajunge durerea
să-şi boteze visele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum trupurile nu ştiu, dar visează

sfredelesc calea lactee
ştiu că noaptea asta împarte ziua
cum ştiu că inima ta mă poartă
prin toate celulele
dau bineţe fiecărei cărări
rătăcesc aromele verii
te sărut pe fiecare gând
precum scoica poartă marea
în vârful muntelui
aşa cum nisipul
numără clipe
între două valuri de infinit

îmbrăţişez spiritul tău
mă pierd rotund
într-o promisiune

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimite-mi nişte veşti despre mine

cât încă mă mai pot găsi
în drumul spre întuneric şi neant
cu inima ca o pitică albă
care încă mai poate arde ceva iubire
fără mari explozii
mocnit chiar
precum o baladă rock
între două trupuri îndrăgostite

dă-mi doamne inima de pe urmă
ca pe o înţelegere blajină a lumii
sau doar ca pe o risipire interioară
dintr-o existenţă veşnic viitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

elefanţii se leagănă pe o pânză încăpăţânată
ţin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufiţa roşie şi capra cu trei iezi
purtam rochiţă bleu şi eram cel mai înalt
trăgeam de codiţe o colegă şi împărţeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii aţintiţi spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuţei
mogâldeaţă purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor

copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călăreşte norii şi botează furnicile
khufu kafra mikerinos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefanţii se leagănă pe o pânză încăpăţânată

ţin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufiţa roşie şi capra cu trei iezi
purtam rochiţă bleu şi eram cel mai înalt
trăgeam de codiţe o colegă şi împărţeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii aţintiţi spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuţei

mogâldeaţă purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor

copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călăreşte norii şi botează muşuroaiele

khufu kafra mikerinos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clauza tuturor clauzelor

nu începe niciodată cu a fost odată
dar e aproape asemenea cu puricele acela potcovit
care îndrăzneşte să nu se supună gravitaţiei
nici de la stânga spre dreapta nici aiurea
dar întotdeauna prin centru
ca să fie vizibil
întotdeauna vizibilitatea a fost pe placul mulţimii
fie vorba între noi surdo-muţii
nicio sferă nu este totuşi perfectă
oricâte teorii se adaugă ideii de ideal
poate că doar intenţia se pedepseşte

spaţiile bănuite din spatele fiecărei minuni
sunt mai întotdeauna de netăgăduit
atât timp cât nimeni nu va căuta să le demonstreze

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!