Infern

I

Morminte se deschid în noapte
Şi toamna-şi plânge galbenul amar,
Iar negre-mi coaste-s şapte,
Ce mi le-ai smuls printr-un calvar.

Ţi le-ai înfipt în spate, pe o parte,
Să-ţi faci o aripă de zmeu,
Să zbori spre fericiri deşarte,
Mai presus să fii, ca Dumnezeu.

Şi nu eşti singur, cârdu-i colosal,
Doar draci înfierbântaţi ce au,
Fiece, câte-un păcat universal,
Pentru câte-o coastă ce îţi dau.

Hilar îţi pui lopata-n cârcă,
Groapă să îmi sapi pe seară,
Şi spargi în palma ta o hârcă,
Duhuri moarte dau s-apară.

Iar ochii-mi nelcintiţi spre cer,
Stau, lăcrimând doar sânge,
Mi-aş înălţa cadavrul în eter,
Dar nu mai pot a plânge.

Şi te-ai suit peste sicriul meu,
Ai rămas, pesemne, neînsoţit,
Căci neamurile-n chip ateu,
Te-au părăsit la însorit.

Dar ţie, stea a dimineţii,
Nu-ţi pasă de Lumina sfântă,
Te lăfăi în căldura vieţii,
Nimic nu te-nspăimântă.

În aroganţa ta mă strângi la piept
Şi trupu-n cuie mi-l aşezi,
Cu-o lumânare stinsă tot aştept,
Ca El să-mi dea ce tu nu crezi.

Tu râzi când eu în lacrimi strig
La Dumnezeul meu cel părăsit,
Căci L-au lăsat aşa, pentr-un covrig,
Toţi netrebnicii ce L-au găsit.

Şi am rămas doar noi, Satan,
Eu, în lumină am să pier,
De mă ucizi în ultimul cadran
Al ceasului ce îţi ofer.

II

Rânjeşti, eşti gata să-ţi începi,
Discursul monoton, macabru,
Deşi mi s-a părut că te pricepi,
Spânzurat fiind de candelabru.

Posezi un ochi albastru inuman,
Celălalt ţi-e negru ca păcatul,
Iar sub duhoarea-ţi din suman,
Îţi putrezeşte calm, ficatul.

Îmi pare că eşti vreun român,
Din timpurile mele ce-am uitat,
Pesemne, metamorfic, îţi rămân,
Trăsături din conştientu-mi agitat.

Revii treptat la forma ta,
Pe spate-ţi cresc aripi de spini,
La vorbe multe n-ai mai sta,
Grăbit să pleci printre arini.

Îţi şoptesc cu-o ultimă suflare,
Cerul ne-apas-anevoios,
Din gât, plămâni şi vene pulmonare,
Se scurge măduvă de os:

"Eşti doar o umbră din trecut,
Eşti doar un ţipăt ce înghite,
Tăcerea mielului crescut,
Printre ovine, cai şi vite.

Eşti doar o iluzie necăjită,
Eşti doar un gând stingher,
Ce-şi bate joc de-o Preamărită,
Mama unui biet dulgher.

Eşti ca o ciumă neagră,
Eşti ca un nor vulcanic,
Pe sufletu-mi, peleagră,
Strecori în chip satanic. "

În venele-ţi venin s-aprinde,
Laţ cu sânge se destramă,
Iar vocea-ţi gravă se desprinde
Din ceaune de aramă:

"Eu sunt moartea morţilor,
Antihristul cel promis,
Căpetenia hoţilor,
Îngerul de foc, omis.

Eu sunt vărsarea de sânge,
A masacrelor din lume,
Eu sunt ura ce o plânge,
Tot nărodul, făr' de nume.

Eu ţi l-am ucis pe-Adam,
Prin minciună din abis,
Eu ţi L-am ucis pe cruce,
Căci în iad, El m-a trimis.

Cutezi să îmi vorbeşti,
Vierme mic şi necioplit,
Mâine-ai să orbeşti,
Înlănţuit în chin cumplit".

Pe oase-mi pui belciug,
Doar sufletu-mi-e viu,
Şi-ai pus capacul la sicriu,
Ţărână din ţărână pe coşciug.

III

Smoală-n gând şi după limbă,
Smoală-n păr şi după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte" strigă toţi,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoţi.

Peste ochi am pansament,
Peste mâini un laţ de ceară,
Şi pe post de ornament,
Peste buze ac şi sfoară.

Trepidez când văd o uşă,
După uşă-i un trândav,
Soba-i rece, doar cenuşă,
El se plânge că-i bolnav.

Dă să fac-o cruce lentă,
Dar o umbră-i taie-o mână,
Pierde-n luptă violentă,
Leneşul e slab de vână.

Se aşează trist pe pat,
Resemnat de soarta sa,
Mă priveşte-n lung şi-n lat,
Ţintuit la spusa mea:

"Trezeşte-te, căci îţi voi da,
Mâna mea cea dreaptă,
Crucea o vei lăuda,
Printr-o scurtă şoaptă".

Şi îmi smulg mâna din umăr
Şi ţi-o cos pe al tău trup,
Trei secunde-au fost la număr,
Să te-nchini precum un lup.

Te pierd subit printr-o scânteie,
Cu lacrimi vrei să-mi mulţumeşti,
Povestea-ţi veche se încheie,
Prin Dumnezeul ce-L iubeşti.

IV

Smoală-n gând şi după limbă,
Smoală-n păr şi după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toţi,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoţi.

Dau să fug printr-o crevasă,
Şi ajung pe un cotlon,
Văd un om cu-o faţă crasă
Ce se uită prin oblon.

Are patru mâini uscate ce ţin,
Fiecare-un sac pustiu,
Zadarnic căutând câte-un puţin
Prin pereţii ce nu-i ştiu.

Cu-o privire lacomă se-ntoarce,
Mă priveşte ca pe-un vechi amic,
Numai bani ar vrea a stoarce,
Deşi eu, sărac, nu am nimic.

"Îţi voi da crucea-mi de aur,
Este singura-mi avere,
Dăruită de-un biet faur-
Nu aceasta-i a sa vrere.

Pune-ţi-o la gât şi vei scăpa
Din chinul tău etern,
Sufletu-ţi va adăpa
Cu lumina ce-o discern."

Dar tu-n mod mişelic smulgi
Crucea din palma mea,
O bagi în sac şi vrei să fugi,
Dar sacul dă să stea.

Te chinui să-l ridici de zor,
Îţi înjuri amarnic neputinţa,
Iar demoni negri într-un cor
Îţi ridică-n slăvi, fiinţa.

Pământul te-nghite cu foc,
Crucea sare-n a mea poală,
Strigi izbit de-un mare şoc,
Căci punga-ţi-este goală.

V

Smoală-n gând şi după limbă,
Smoală-n păr şi după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toţi,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoţi.

"Unde eşti, Tu, Dumnezeul meu,
Te caut prin întuneric şi prin foc,
Te caut cu frică ascunsă de leu
Să te găsesc, nu aş putea deloc."

Mă orbeşte pentr-un scurt moment
O figură albă, ca un înger de lumină,
Are părul blond şi strigă vehement
Că toată viaţa-i lungă-i o ruină.

"De ce plângi, tu, înger alb,
Ce deţii întregul absolut,
Sufletu-ţi senin şi dalb,
Jur c-aşa mi s-a părut."

"Plâng pentru că tu posezi,
Ceva ce eu nu pot să am,
Crucea-n care aprig crezi,
Vreau şi eu măcar un gram."

"Dar tu eşti doar lumină vie,
De ce ai fi nemulţumit,
De vrei credinţa ca să-nvie
Uite crucea, ce-ai hulit."

"Nu-ţi vreau crucea ta, străine,
Eu vreau crucea crucilor,
El de ce-şi permite-a ţine,
Crucea mea şi-a morţilor."

Şi-n tavan se-nalţă iute,
Vrând pesemne crucea Lui,
Dar rapid, pe neştiute,
Foc se-abate-asupra lui.

Şi-l despică-n moarte - două, trei-
Maldăre de ţărână neagră,
Şi-a rămas cu cadavrele de zei,
Ce-n suflet mort au doar peleagră.

VI

Smoală-n gând şi după limbă,
Smoală-n păr şi după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toţi,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoţi.

Nu se mai aude sunet,
Nu se mai simte miros,
Nu se mai aude tunet
În lumea-ntoarsă pe dos.

Doar cadavre-uscate pe jos,
Ce sunt lipsite de orice existenţă,
Doar un trup uscat şi-osos,
Mi-a rămas, etern, ca penitenţă.

Aud un scâncet mut ce sună
Din depărtarea-ntunecată,
E-un canibal sub clar de Lună
Ce muşcă dintr-o beregată.

Aud un ţipăt de cutremur:
"Salvează-mă, iubitul meu,
Mă omoară, toată tremur,
Voi pieri, n-am Dumnezeu. "

Oare chiar e ea, ce strigă?
Fug către scena luciferică,
Ea se zbate, mă intrigă
Faţa-i ascunsă şi himerică.

"Opreşte-te sau vei pieri,
Bestie nesătulă, om hain,
Sufletul îti voi trezi
De mă asculţi ca un creştin. "

"Cum poţi ucide tu, mă-ntreb,
Ceva ce este mort deja,
Din sângele-i aş vrea să-njgheb
Blestem ce mă va proteja."

Zăresc o sabie-nfiptă-ntr-un leş,
Păşesc cu repezi paşi să o apuc,
O prind, iar mâna-mi făr' de greş,
Retează capul sinistrului haiduc.

Te iau în braţe, te trezeşti la viaţă,
Venele-mi negre pocnesc,
Lacrimi de sânge-ţi curg pe faţă,
C-un iz sinistru îţi zâmbesc...

Ochii-ţi gri precum cenuşa,
Chipu-ţi mic şi radiant,
Iar din păru-ţi, urechiuşa,
Redau chin asfixiant.

Să mă pierd în părul tău şaten,
Să-mi plimb buzele uscate
Peste buze moi, ca-ntr-un catren,
Îmi pier gândurile toate.

Vocea-i atât de gingaşă,
Trupu-ţi căldură emană,
Dar privirea-i ucigaşă,
Mi-ar face din flori, coroană.

Îmi ţintuieşti ochii-n cuie-ncinse
Şi-mi şopteşti că mă iubeşti,
Dai să-mi săruţi buzele desprinse
De fericirea ce-mi doreşti.

"Iubitule, sunt eu, de ce eşti rece,
Lasă-mă să te sărut, să te alint,
Să te iubesc, dorul nu-mi mai trece,
Buzele, ochii şi trupu-mi nu te mint.

Vreau iubire, vreau să mă strângi
La pieptul tău ce ridică nori,
Vreau să simt aievea că-mi plângi,
Că strigi, că-mi dai fiori. "

Şi-apuci să-mi săruţi gâtul aprins,
Te prefaci în praf de stele,
Lacrimile-mi mate te-au atins,
Am rămas doar oase, făr' de piele.

VII

Smoală-n gând şi după limbă,
Smoală-n păr şi după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toţi,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoţi.

Mă opresc în centrul iadului,
Îmi trag sufletu-n nădejde,
Caut poarta raiului,
Dar sunt în primejdie.

"De ce Doamne, m-ai trimis,
În gheena cea făr' de sfârşit,
Poate din greşeală m-ai omis,
La un început de răsărit."

Şi prin gânduri se strecoară,
Cel cu cap fără de cap
Şi din văi de foc, vioară,
Cânt-un îngeresc teleap.

"Chiar nu ai aflat, cumetre?
Tu eşti neam cu mine,
Te-a uitat şi Sfântul Petre,
Te-a lăsat cu bine.

Te-a lăsat să putrezeşti aici,
Printre spini şi mărăcini,
Printre demoni vechi, iudaici,
Lângă Iuda-n rădăcini."

Şi mă duci să îmi dezvălui
Peisajul ce-l cuprinzi,
Şi cu chin şi jale-nvălui
Moartea ta ce o desprinzi.

O desprinzi din mânie şi mândrie,
Din nemernicie şi ocară,
Din laşă cruntă tiranie,
Din uscată, râncedă secară.

"Vrei să ştii matale soarta-ţi,
De ce eşti cu mine-aici?
Vrei să ştii creştine moartea-ţi,
Ce nicicând n-ai să ridici?"

Şi te transformi în înger de foc,
Cu-o aură neagră, pestilentă,
Păşeşti lesne fără de sfeştoc,
Şi-ţi începi povestea rece, lentă:

"Eşti aici din cauza mâniei,
Toată viaţ-ai fost nemulţumit,
Iar în capu-ţi, rodul tiraniei,
Nu se îndura de Preamărit.

Ţi-a dat totul, iar tu, netrebnic,
Te-ai întors împotriva tuturor,
Te-ai izolat în munţi zadarnic,
Să amorţeşti ambiguul sonor.

Eşti aici din cauza mândriei,
Ai crezut că eşti superior
C-ai găsit folos călătoriei,
Fariseic pe interior.

Vezi tu, mântuirea n-o câştigi
Decât tainic, printr-un alt eu,
Iubirea nu ai cum să o instigi,
Nici tu, nici eu, nici vreun evreu.

Când L-am pierdut pe El
Am pierdut totul, dar nu pe mine,
Iar tu când ai pierdut-o pe ea,
L-ai pierdut pe El, dar nu pe tine. "

Epilog

Şi din cer se-abate-o stea,
Cade-agale prin nouri cenuşii,
Se avânt-aievea-n calea mea
Secându-mi lacrimile timpurii.

Şi nu apuc să zic nimic,
Cu sabie de foc, la gâtul meu,
Sare printr-un vuiet cosmic,
Ucigându-mi şarpele ateu.

Este ea ce o aştept,
De mii de veacuri abătute,
Este tainicul concept
Al iubirii neîntrerupte.

Şi poart-o rochie albă, de mătase,
În păru-i lung, lauri de-argint,
Ploapele-i sunt arămii şi scoase
Din galben tomnatic, succint.

Ochii-s gri, acelaşi gri,
Buzele sunt vii, acelaşi viu,
Glasu-i blând, nu-l pot opri,
Chipu-i îngerescul ce îl ştiu.

Te strecori subit la pieptul meu,
Îţi aşterni căpşorul sub bărbia mea,
Mirosul tău de trandafiri, mereu,
Retrezeşte dansul fulgilor de nea.

"Eşti liber, iubite-mi drag,
Acum doar tu poţi să-ţi mai schimbi
Soarta iadului din prag,
Ce te-amăgeşte-n moarte limbi."

"Vreau doar să-ţi pun o întrebare,
De ce mi te-a luat aşa de grabnic,
Nu am fost eu vrednic oare
Să-ţi iubesc fiinţa în mod tainic?"

"Vezi tu, fiecare are soarta sa,
Dumnezeu nu va curma nicicând iubirea,
Ci va curma păcatul prin pedeapsa
Ce te readuce la iubire fără de credinţă rea.

El te ia prin iubire şi te mântuieşte
Şi prin tine-i mântuieşte şi pe alţii!
Te-aduce la El numai când se iveşte
Moartea eului ce-o cântă psalţii."

Îţi spun că te iubesc şi-I cer iertare,
Se sfărâmă pâmântul din abis,
Îmi spui că mă iubeşti şi-mi dai o sărutare,
Şi-am ajuns din nou în paradis.

poezie de Alexandru-Spiridon Voicilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă pentru mâine...

Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu eşti prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.

În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune şi nu mai sunt eu,
Îţi spun că te iubesc, dar tu nu eşti prezent,
Iar când îţi spun în faţă tu nu eşti atent.

Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aş vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.

Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Şi inima ta nu vreau să te doară,
Să simt uşor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.

Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranţă pentru mâine
Şi-n fiecare zi amintirea să rămâie.

Aş vrea să iubeşti sufletul meu,
Că şi eu il voi iubi pe-al tău,
Aştept cu mare dragoste să revii
Şi cel de dinainte să nu mai fii...

poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă-mi eşti

Dragă-mi eşti ca dragostea,
Dragostea ce-n suflet port,
Tu nu poţi să fi a mea,
Şi acest gând eu nu-l suport.

Dragă-mi eşti ca un luceafăr,
Luceafăr din miez de noapte,
Precum o floare de nufăr,
Dragi îmi sunt a tale şoapte.

Dragă-mi eşti ca un sărut,
Acel sărut ce vreau să-ţi dau,
Ca prin magie apărut
Pe buzele-mi să pot să-l iau.

Îmi eşti tot dragă, şi-mi vei fi
Mai mult decât tot universul,
Cât te-am iubit, te voi iubi
Ştiu că doar eu îţi sunt alesul.

poezie de Răzvan Isac (24 decembrie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile şi vântul
Nu mai ştiu cum să-ţi spun că te iubesc!

Eşti partea din suflet care-mi cântă,
Când în braţe, tot mai rar te dezmierd
Şi mă iau cu toţi demonii la trântă
Dar nu te vând şi nu vreau să te pierd.

Mai bine, îmi dau foc în Piaţa Mare,
Pe-un eşafod, cu toate cărţile ce-am scris
Fiindcă mi-eşti boala fără alinare
Şi am un loc cu tine-n Paradis!

Ar trebui să-mi dea o alocaţie,
Pentru tot ce sufletu-mi şi mintea zămisleşte,
Dar, azi, e-o infracţiune-a mea vocaţie
Şi lumea, ca pe-un lepros mă preţuieşte.

Tu, dintre toţi, îţi mai apleci răbdarea,
Peste suferinţa mea, fără măsură
Şi mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.

De-aş putea, ţi-aş face o statuie,
În cea mai mare piaţă dintr-un burg,
Eşti, trup şi spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieţii, către Demiurg.

Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocoleşte lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Şi te port în suflet, dulcele meu stigmat!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse eu să ard

Cum Isus să-ţi mulţumesc
pentru a Ta vie-ndurare
prin care şi eu trăiesc
şi mai sunt pe-a Ta cărare

cum să-ţi laud azi Fiinţa
cinste dând Duhului Tău
căci îmi dărui biruinţa
şi-mi eşti Domn şi Dumnezeu

vin Isus acuma dar
şi în Faţa Ta mă-nchin
c-am gustat al milei har
din izvorul Tău Divin

leagă-mă cu-a Ta iubire
să te laud şi să-ţi cânt
viaţa de neprihănire
să mi-o dărui pe pământ

în lumina sfinţeniei
să îmi scald sufletul meu
şi pe culmea bucuriei
să îţi cânt o Domnul Meu

ochii Tu mi i-ai deschis
să văd şi eu azi lumina
ca s-alerg spre Paradis
să-ţi cânt Doamne-ntodeauna

în lumina Ta cea sfântă
şi-n privirea Ta de foc
aşează-mi a mea fiinţă
în lume să n-am vr-un loc

ci prin Tine şi cu Tine
Viaţa Sfântă s-o trăiesc
până-n ziua care vine
pe Tine să te-ntâlnesc

Doamne vreau a Ta Fiinţă
să mă ia pe-a Tale braţe
să trăiesc azi prin credinţă
Duhul Tău să mă înalţe

până-n patria iubirii
şi Isus pe braţul Tău
florile desăvârşirii
să le dau Lui Dumnezeu

Doamne-n palma Ta mă pune
să îţi cânt Numele Tău
să trăiesc prin rugăciune
slava Ta de Dumnezeu

fă-mă dar precum voieşti
să îţi cânt a Ta Fiinţă
până-n slăvile cereşti
Tu să-mi dărui biruinţă

cânt de aceea a Ta lumină
şi iubirea Ta o cânt
a Ta Fiinţă să mă ţină
câct voi fi pe acest pământ

vreau Isuse ca să ard
de iubire — de dor plin
pe braţe eu să îţi cad
o Isuse Miel Divin

în iubirea Ta adâncă
vreau Isus să mă topesc
să-mi fii soare să-mi fii stâncă
pentru veci să te iubesc

legătura sfinţeniei
fiinţa mea să o cuprindă
pe cărarea biruinţei
dorul azi să mi-l aprindă

dorul Isus după Tine
şi azi dup-a Ta Fiinţă
până-n slăvile Divine
să ne umple de credinţă

căci pe Tine noi te vrem
chiar în noi Tu să domneşti
Numele să-ţi lăudăm
căci Mire Isus ne eşti

prinde-ne acum de mână
ne pune-n poporul Tău
dragostea să ne rămână
căci eşti Domn şi Dumnezeu

iar noi vrem ascultători
de Tine în veci să fim
ai iubirii sfinţi fiori
pururea să îi simţim

ai Tăi Doamne-n veşnicie
pe toţi fă-ne să-ţi cântăm
chiar în patria Ta vie
cu drag să te lăudăm

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 ianuarie 2019, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât Doamne

Cu cât Doamne eu mă vreau
Să fiu Isus lângă Tine
Cu atât fiinţa-ţi dau
Doar cu Tine eu să stau
Prinţ al slăvilor divine

Cu cât Isus eu doresc
Tu în braţe să mă prinzi
Cu atât eu te slăvesc
Căci Fiinţa îţi iubesc
Şi în Duhul mă cuprinzi

Cu cât Doamne pe cărare
Umblu numai după Tine
Eu prin har şi îndurare
Îţi slăvesc Numele-ţi mare
Onorat să fii de mine

Căci îţi cânt a Ta Fiinţă
Şi te laud te cinstesc
În a Ta făgăduinţă
Vreau să umblu prin credinţă
Veşnic dar să te slăvesc

Cu cât Doamne Tu îmi eşti
Azi şi ţintă şi izvor
Cu atât mă însoţeşti
Mila Ta îmi dăruieşti
Chiar şi-n vecul viitor

Cu cât Doamne eu ascult
Mai profund Cuvântul Tău
Eu Isuse nevăzut
Cu atât sunt mai pierdut
De fire — şi sunt al Tău

Cu cât eu fac azi din cer
O fereastră către Tine
Cu atât de Lucifer
Sunt pierdut Doamne-n etern
Că-s păzit — şi-s tot mai bine

Cu atâta Tu mă ţii
Doar în jertfa milei Tale
Cu atât spre veşnicii
Zbor spre ţara celor vii
Căci Isuse îmi eşti cale
07-11-2021 Bet.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Priveşte-adânc în ochii mei, să înţelegi că străluceşti,
Acolo este frumuseţea, acolo afli cine eşti,
În ei te poţi vedea pe tine şi poţi afla cât te doresc,
Eşti mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare şi n-aş putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine eşti perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Aşa cum eşti, îmi eşti iubirea, eşti absolut tot ce visam

Vreau doar să ştii ce frumuseţe văd eu atunci când te privesc,
Eşti raza mea strălucitoare şi tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoşi dansând alături şi ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la braţul meu,
Trăieşti a doua tinereţe, de fapt... eşti tânără mereu,
Şi chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ţi amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, tu, Marie!

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Ca o Marie peste timp venind,
Mereu în frământari, dar diafană
De suferinţa vieţii suferind!

De dincolo de viaţă ori de moarte
Acelaşi lucru încă ţi-l mai spun,
Că ai venit aici de-aşa departe,
Să readuci speranţa din surghiun!

Când ploile mă bat presimt furtună,
Şi dacă-i vânt m-aştept la timp frumos,
Chiar dacă norii negri se adună,
Ridică-te, nu-i locul tău pe jos!

Oricare gând în şoapte îţi răzbate
În pumnul meu, căuş, am să te prind
Şi-am să-ţi arăt ce vorbe-adevărate
Ţi-am spus mai totdeauna, negândind!

Şi ţie mă închin la ceas de seară
Când rugăciunea-mi fac spre Dumnezeu,
Tu sufletul mi-l ia că stă să moară,
Dacă te ştiu plângând în locul meu.

Eu orişicand mai pot să-ndur de toate,
Eu pot să fiu de toate vinovat,
Dar nu te vreau să ispăşeşti păcate,
Tu eşti fecioara mea cu gând curat.

Nu-mi este greu să spun că-mi eşti icoană,
Şi nume-ţi dau din tot ce e mai sfânt,
Eşti semn al vieţii fără de prihană
Şi ultimul meu gând de pe Pământ.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (3 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

CUM MĂ IUBEŞTI TU

Nu mă întreba nimic... am cuvinte prea puţine,
Şi tăceri împrumutate de pe tâmpla unui monstru.
Sunt copila din povestea ce se ascundea în tine,
Ştii că nimeni nu m-atinge, cum mă atingi tu?

Iar îmi trec fiori prin piele când te-apropii ca un gând,
Căci prezenţa ta mă-ntreabă de îmi eşti doar tu bărbatu
Ce m-a preschimbat în mov şi mă lasă tremurând...
Ştii că nimeni nu sărută, cum mă săruţi tu?

Am făcut contract cu moartea, i-am dat de la mine vise,
Am plătit pentru iubire, dar şi pentru tot oftatu,
Ce ţi l-am furat credulă din sertarele închise,
Fiindcă nimeni nu iubeşte, cum mă iubeşti tu.

Mă topesc de aşteptări, şi mă scurg în absolut
Tac în faţa unui înger, nu-i spun că eşti adoratu
Din povestea indecentă cu statuile de lut
Unde toţi făceau amor, dar nici unul cum faci tu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesoara de geografie

Ţi-am prins în păru-ţi flori de Bărăgan
Şi te-am iubit la Bran, într-un castel
La Iaşi, în târg, parfumu-ţi diafan
Ţi l-am furat şi m-am pierdut în el.

Îmi întorci iubirea
Ca pe la Ploieşti
Dar eu te iubesc în neştire
Oriunde sunt şi eşti
Şi nu sunt doar poveşti
Gura lumii-i rea,
Dar geografic eşti toată doar a mea!

Mă înveţi geografie
Tu eşti busola mea
Sunt şcolar şi-n iubire
Şi chiar declar aici tare şi sus
Că te voi absolvi cu "zece plus"
(Dar eu, de fapt, aş dori să-ţi fiu repetent)

Ai ochi de-azur din pontul Euxin
Şi părul ca Dobrogea de gălbui
De sunt la Cluj şi tu la Balş, e-un chin,
Cu toate că-ntre noi distanţă nu-i.

Te sărut sub poartă, chiar la Târg Jiu
Îţi descopăr şi umbra pe hartă
Alături vreu să-ţi fiu
Cu toate că eu ştiu
Gura lumii-i rea
Dar geografic eşti toată doar a mea.

Tu eşti paralela mea,
Eu îţi sunt meridian
Zilnic ţi-aş cutreiera
Fiinţa toată, să fiu noul Magellan.

poezie de Marina Almăşan-Socaciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!