Pentru început
Uneori pare că traiești în zadar,
Și viața nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge și Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.
Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele și focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.
Recunosc, și eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar și de mine,
Sălășluiește ființa de foc a tot ceea ce am scris.
Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îți dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina și viața e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaș balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăște poezia de aur
A Sufletului.
poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre foc
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
* * *
Și chiar dacă frumusețea sufletului nostru este considerată naivitate...
Și chiar dacă sensibilitatea noastră este considerată slăbiciune...
Și chiar dacă bunătatea este considerată prostie...
Și chiar dacă sinceritatea este adesea pedepsită...
Și chiar dacă încrederea ne este adesea trădată...
Și chiar dacă iertarea ne este răsplătită cu alte greșeli...
Și chiar dacă respectul oferit este tratat cu lipsă de considerație...
Și chiar dacă nu primim întotdeauna ceea ce oferim...
Și chiar dacă la iubire ni se răspunde uneori cu indiferență...
noi să rămânem buni, frumoși, sensibili, naivi, sinceri! Să credem cu toată forța inimii în oameni, în frumos, în prietenie și în iubire!
poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre sinceritate
- poezii despre naivitate
- poezii despre încredere
- poezii despre trădare
- poezii despre răsplată
- poezii despre respect
- poezii despre prostie
Chiar daca
Chiar daca n-o mai vezi zambind
Chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca nu-ntelegi cum s-a-
ntamplat
Chiar dacă nu-i mai poti vorbi
Chiar daca n-o poti intalni
Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid
la doi
Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii, el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu...
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Chiar daca nu te vede
Chiar daca nu mai crede
Chiar daca nu mai stie unde esti
Chiar daca o mai vezi trecand
Chiar daca
La brat cu sotul ei mergand...
chiar daca din cand in cand priveste inapoi
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult
cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Toma Adrian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre telefon, poezii despre sperieturi sau poezii despre iubire
Poesie vivante
Poezia este mai vie decât toți oamenii și toate vietățiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât vița de vie cu a cărei sevă unii
își dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute și nevăzute ale Universului.
O fecundație într-un bob de sare,
minereul de speranță ce iradiază
chiar și plumbul,
chiar și un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morții în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar și dincolo.
Ea însuflețește liniștea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viața însăși,
Combustibilul motricității noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre viticultură, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre radio, poezii despre plumb, poezii despre ocean sau poezii despre naștere
Un sunet
E atât de multă singurătate în gânduri
că mă împiedec în ea ca de bolovani în râuri.
Uneori ne facem atâta de rău singuri
rătăcind vanități și deșertăciuni printre scânduri.
Uneori drumul nostru este greșit
o ia razna printre ogoare, pe hat.
Uneori mi-ar trebui o hartă să ies,
la un loc iluminat, la cules mister
Astăzi chiar am nevoie să respir.
Am încetat chiar să mă mai mir.
Dacă aș încerca să lipsesc, or'
lumesc să schimb al meu dor.
Doar poezia clatină un biet suflet.
Gângurește etern ca un copil, un sunet.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre singurătate, poezii despre schimbare, poezii despre râuri, poezii despre prezent sau poezii despre hărți
În gândire există voință, dar nu și în visare. Visul, care e spontan, păstrează, chiar în ceea ce e uriaș și ideal, chipul nostru spiritual: nimic nu-i este mai de-a dreptul și mai sincer sufletului nostru decât năzuințele necugetate și nemăsurate spre frumusețile destinului. În aceste năzuințe, mai mult decât în ideile ticluite, raționale și rânduite, poți găsi caracterul adevărat al fiecărui om.
citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre suflet, citate despre sinceritate, citate despre idei, citate despre idealuri, citate despre gânduri, citate despre frumusețe, citate despre existență sau citate despre adevăr
Când se gândea la Hogwarts, mai mult decât orice altceva, mai mult chiar decât Vâjthaț, îi era dor de prietenii lui cei mai buni, Ron Weasley și Hermione Granger. Dar se părea că ei nu-i duceau dorul deloc... Nici unul dintre ei nu-i scrisese nici un rând toată vara, chiar dacă Ron îi promisese să-l invite la el.
J.K. Rowling în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dor, citate despre superlative sau citate despre prietenie
Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc
Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc
Și cred că ne certăm că miza-i mare
Poate de multe ori înnebunesc
Însă în sinea mea plâng foarte tare.
Eu simt nevoia să te controlez
Să fiu destinul tău și steaua ta
Și uneori chiar să te modelez
Fiindcă sunt trufaș în iubirea mea.
Dar tu să mă iubești chiar de m-aprind
Precum un foc ce urcă pân' la lună,
Căci recunosc că vreau ca să mă schimb
Și firea să-mi devină mult mai bună.
De multe ori e greu și nu te poți opune
Când îți iubești femeia cu-atâta pasiune.
poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre plâns, poezii despre femei, poezii despre devenire sau poezii despre declarații de dragoste
Uneori iubita mea
Am să-ți mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut
Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viața mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu ești al meu destin
Aș vrea să știu ce îți dorești
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubești
Stau și mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate
Iar uneori când mă mai bănuiești
Din nu știu ce motive
Că viața ce cu mine o trăiești
Ar îmbrăca și forme mai fictive
Nu vreau să fi un martor trist
În fața unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Și nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine
În clipele când te tot strig
De disperare și de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară
Mai ține-mă în brațe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îți faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre supărare sau poezii despre senzualitate
Muntele din mine
Uneori aș vrea să duc o viață de nomad,
La poalele muntelui cel mare
Să-i fiu doar eu prietenul cel pribeag
Suflat de vântul burzulit și mângâiat de soare,
Să stau pe-al lumii acoperiș doar pentru o zi
E mult prea mult a cere,
Cu ochi de șoim deasupra a privi
E tot ce vreau în aceste timpuri efemere,
Să pot s-ating o liniște deplină
Să scap de duhul prihănit,
Ce mai flămând ca o sălbatică felină,
Zile lungi din mine, bine s-a mai hrănit,
Uneori aș vrea să fiu chiar muntele în sine
Să stau măreț și neclintit,
Să râd de voi, de toți chiar și de mine
Cum nu știm ce-i în viața simplă de iubit.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre râs, poezii despre prietenie sau poezii despre feline
Există miliarde de oameni în toată lumea, chiar acum, care - dacă ar putea să schimbe locul cu tine doar pentru o zi - ar trăi o viață cu mult dincolo de ce și-au putut imagina vreodată. Viața ta de zi cu zi este realizarea celui mai îndrăzneț vis al lor și încă mult mai mult decât atât.
Sandy Forster în Cum să devii fantastic de bogat, în cel mai scurt timp
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre schimbare sau citate despre imaginație
Rămâi
E iarăși noapte și iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aș vrea.
Te las și iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce ești astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.
Te voi chema de-apururi in șapte veșnicii,
Te las, mi-e dor și iar te chem să vii.
E tristă fără tine viața chiar și în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost și ești al vieții mele vis!
Ce n-am știut și încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ți se ia ce ai deja, și-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Și mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!
Ies uneori afară privind cruciș la Luna,
Doar ea e vinovată că viața mea nu-i bună.
Aș vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Și să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".
Char de rămâi doar vis, să fii un vis frumos.
Zâmbește sorții tale, alintă-mă duios,
Și nu uita că mai presus de toate și de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.
Rămâi mereu ce ești acum... iubirea mea,
de vrei!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre fericire
Dincolo de...
Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieți am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopți te-am așteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?
Nici nu mai știu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ți-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ți le-am mai oferit atunci!
Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineață,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!
Ce zi de neuitat, mă urmărește chiar...
Chiar și acum îmi răscolește toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!
Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Și poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre simbolistică sau poezii despre noapte
Viața este și vis și fiziologie și morală, dar și ceva mai mult decât toate acestea la un loc. Viața este chiar viața! Singurul nostru bun, și singurul nostru blestem. Trăim! Fiecare dintre noi avem viața noastră, unică, determinată de întregul trecut, asupra căruia nu mai avem nicio putere, și determinând, la rândul ei, oricât de puțin, întregul viitor. Viața noastră...! Nu e decât a noastră, irepetabilă și de neînțeles pe deplin. Iar ceea ce spun acum despre viață ca întreg, aș putea să spun despre fiecare clipă a ei.
citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marguerite Yourcenar despre viață, citate de Marguerite Yourcenar despre visare, citate despre viitor, citate despre trecut sau citate despre moralitate
Sfârșit de săptămână
chiar crezi că poți face ceva cu viața ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil și plin de durere în fața ochilor tăi?
ei bine nu!
am simțit-o pe pielea mea
nu eram așa la început
mi-am dat seama la sfârșit cât de prețioase sunt unele persoane
mult mai prețioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
și tu să le vezi așa zăcând, așteptând să-și verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un bețiv culcat la pământ pe marginea șanțului,
mult prea mult pentru un om care se zbate să ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea așteptând să-și dea ultima suflare
și ea se tot zbătea
se lupta să rămână în viață
picioarele îi erau reci
la fel și mâinile
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre săptămâni, poezii despre sfârșit sau poezii despre picioare
Thomas Leroy: Voi toți ați avut șansa și privilegiul de a fi fermecați, transportați, și chiar, uneori, devastați de performanțele acestei artiste desăvârșite a companiei noastre. Ea a fost o inspirație crucială pentru munca mea. Un model pentru toate dansatoarele și chiar mai mult decât atât prezență ei fiind profund apreciată pe scena noastră. Știți cu toții despre cine vorbesc. Doamnelor și domnilor, Beth Macintyre.
replică din filmul artistic Lebăda neagră (25 februarie 2011)
Adăugat de Iulia Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre transporturi, citate despre perfecțiune sau citate despre dans
Viața nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare.
Guy de Maupassant în O viață
Adăugat de alina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Guy de Maupassant despre viață
Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Și este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înțelege chiar și atunci când toți cei din jurul nostru ne înțeleg greșit. Pentru că Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când toți ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu și-aduce aminte de noi chiar și atunci când toți ceilalți ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu și doar ai Lui pentru eternitate.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Paramahamsa Yogananda despre iubire, citate despre uitare, citate despre religie, citate de Paramahamsa Yogananda despre religie, citate despre greșeli, citate despre Dumnezeu sau citate de Paramahamsa Yogananda despre Dumnezeu
Uitarea
chiar si o floare,
chiar peste o zare,
chiar sub luna,
chiar printre nori,
chiar in zori,
chiar daca-s ploi,
chiar daca
nu mai suntem noi doi
floarea creste.
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre ploaie sau poezii despre nori
Chiar dacă...
Chiar dacă îți apune "soarele " bucuriei,
să știi că există " luna " înțelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai și tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îți pierzi o speranță,
sădește alta în locul ei,
nu se știe când se va adăuga
buchetului de împliniri și te vei bucura mult.
Chiar dacă alții te îndrumă spre drumuri greșite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
și cu înțelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ți-ai greșit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înțelegi lecția lui de viață.
Chiar dacă pierzi,
să știi că pierzi mai mult
dacă te oprești la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi și timpul continuă,
ca să câștigi altă rundă.
Chiar dacă unii își bat joc de tine,
nu îi lua în seamă.
Ia în seamă calitățile și capacitățile tale!
Nu te cunosc ei mai bine decât te știi tu!
Chiar dacă bate " vântul " dezamăgirilor,
nu te bate tu singur cu bolovanii pesimismului,
mângâie-ți sufletul cu optimism, zâmbește!
Plângând faci pe alții să se bucure
și tu vei deveni mai slab în increderea în tine!
Chiar dacă unii îți arată sabia,
tu arată-le teaca!
Chiar dacă vor să te orbească,
tu ai ochi gândirii dar și ochii sufletului.
Ia uită-te mai bine!!
Chiar dacă vor să vorbească în locul tău,
pot să vorbească,
nu pot vorbi ei în locul tău și prin fapte!!
Chiar dacă nu vezi cât de adâncă
este "marea " sufletului celor din jur,
cel puțin poți fi sceptic(ă) și precaut(ă).
Poți vedea cât de "limpede " este caracterul.
Chiar dacă ai căzut,
fii propriul scripete și ridică-te,
să nu cumva să îți pună
și mai mult cineva piedici!!
Tu, trebuie să mergi,
să mergi spre victorie și bucurie.
Chiar dacă nu este "dacă " tu poți reuși!
Nu depinzi de un " dacă ", este "chiar " o greșeală!!
poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre bucurie, poezii despre înțelepciune sau lecții de engleză
DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC
Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Și las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.
Chiar dacă-mi citești pe chip bucuria
Și-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare și pasul, cu care-i plecat.
Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.
Chiar dacă și viața din mine-i corectă,
Și vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Și nu am secrete ascunse-n bujori.
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sâni, poezii despre secrete sau poezii despre perfecțiune